Dupa infectiile respiratorii, diareea reprezinta a doua cauza pentru care parintii se adreseaza medicului pediatru.La varstele mici, indiferent de cauza, reprezinta o urgenta medicala mai ales daca se asociaza cu varsaturi si/sau febra, datorita riscului de deshidratare si posibilitatilor limitate de hidratare la domiciliu.

I.Ce este diareea?

Diareea nu este o boala ci, un simptom al unei boli, definit prin cresterea numarului scaunelor in paralel cu scaderea consistentei acestora si modificarea aspectului(neformate, cu resturi alimentare, mucus, puroi sau chiar sange). In functie de cauza, numarul scaunelor variaza de la 3-4 pana la 10, sau chiar mai mult in decursul a 24 de ore.

Frecvent este insotita de dureri abdominale, meteorism(acumulare de gaze), inapetenta, simptome incadrate ca si enterocolita acuta. Enterocolita acuta prezinta ca si simptom cardinal diareea  si este determinata de  inflamarea  mucoasei intestinale. Atunci cand sunt prezente si varsaturi diagnosticul este de gastroenterocolita acuta.

Daca diareea persista mai mult de 2 saptamani, vorbim de diaree cronica, care apare in cadrul unor boli digestive neinfectioase(deficit congenital/secundar de lactaza, intoleranta la proteinele din laptele de vaca soia, intoleranta la gluten,boli inflamatorii intestinale, etc) si care necesita investigatii suplimentare pentru un diagnostic corect si un tratament corespunzator.

II.Care sunt cauzele diareei acute?

a)infectii:

  • virale: cea mai frecventa cauza de diaree(50-70%); principalul virus implicat este  rotavirusul(articol detaliat) insa sunt si alti virusi(adenovirusuri, enterovirusuri, virusul Norwalk,etc) care pot determina diaree; de multe ori  acestia nu pot fi identificati in urma analizelor efectuate; infectiile virale sunt mai frecvente in sezonul rece;
  • bacteriene:salmonella, shigella, e.coli(tulpinile patogene: enterotoxigen, enterohemoragic, etc), campilobacter, clostridium, etc; predomina in sezonul cald;
  • parazitare:giardia, blastocistis hominis, etc
  • micotice: in special candida(la cei cu imunitate deficitara sau post tratament antibiotic);

b) alergii, intolerante alimentare: frecvent este vorba de  diaree cronica(durata de peste doua saptamani) mai ales daca expunerea la factorii alergeni este una continua;

c)iatrogena(post medicatie): in special dupa terapie antibiotica;

d) greseli alimentare: aliment nou introdus in alimentatia bebelusului, erori dietetice, igiena alimentatiei;

e) “diareea calatorului”: apare destul de frecvent in calatorii, fie prin consumul de apa si alimente contaminate, fie printr-o schimbare a regimului alimentar;

III. Cum se transmite?

  • in principiu transmiterea este fecal-orala, prin intermediul mainilor murdare, al obiectelor si suprafetelor contaminate dar si prin intermediul alimentelor contaminate(toxiinfectie alimentara); un caz aparte il reprezinta diareea determinata de consumul de apa infectata, de aceea nu se recomanda sa consumati apa decat din surse potabile(atentie la fantani, izvoare);
  • este posibila si contaminarea indirecta, prin intermediul vectorilor(muste, gandaci, soareci, sobolani,etc);

IV. Cum se manifesta?

a)debut: – in general brusc; poate fi precedat de :

  • inapetenta;
  • greturi/varsaturi;
  • dureri abdominale;
  • febra/frison;

b) perioada de stare:

  • scaune moi, cu resturi alimentare nedigerate, apoase, in numar variabil (3-5-10/zi, uneori chiar 15-20/zi ), eliminate exploziv, urat mirositoare; daca se asociaza mucus si sange in scaun ne orientam asupra unei cauze bacteriene, mai ales daca scaunele sunt insotite de febra si/sau frison;
  • dureri abdominale, colicative, zgomote hidro-aerice(bolborosisme), durere la emisia de scaun;
  • greturi, varsaturi(la inceput alimentare, ulterior bilioase);in formele virale frecvent varsaturile se amelioreaza sau dispar in momentul aparitiei scaunelor diareice;

In functie de varsta copilului si de severitatea infectiei exista riscul de aparitie a sindromului de deshidratare acuta(Urgenta Medicala!!!):

  • piele uscata, flasca,palida, buze uscate, limba albicioasa, incarcata, senzatie imperioasa de sete;
  • deprimarea fontanelei(la bebelusi);
  • cearcane, ochi “infundati” in orbite, aspect de copil care sufera;
  • apatie, somnolenta, adinamie;
  • dureri de cap, ameteli;
  • extremitati reci;
  • scaderea cantitatii de urina; urina cu miros patrunzator, inchisa la culoare;
  • scadere in greutate(5-10% in functie de severitatea infectiei);

Astfel prezenta scaunelor diareice, asociate sau nu cu varsaturi/febra este un imperativ pentru un consult medical datorita rapiditatii cu care se poate instala acest sindrom de deshidratare, mai ales la varstele mici!!!

Secundar infectiei apare:

  • absorbtie incompleta a nutrientilor(este “ranita” mucoasa intestinala, locul unde se absorb nutrientii proveniti din digestia alimentelor);
  • scaderea activitatii enzimelor(multe din enzime se gasesc la nivelul mucoasei intestinale iar prin leziunile de la nivelul acesteia multe din ele nu se mai produc sau se produc insuficient);
  • alterarea echilibrului florei intestinale, cu “disparitia”bacteriilor bune, raspunzatoare de “sanatatea” intestinului;

V.Cum se diagnosticheaza?

Diagnosticul clinic este sugerat de simptomele prezente corelate cu examinarea copilului insa necesita “cautarea” cauzei(diagnostic etiologic) pentru a putea administra un tratament corespunzator. Este important de diferentiat enterocolitele virale de cele bacteriene, respectiv parazitare pentru a evita administrarea inutila de antibiotice. Din pacate, in peste 40% din cazuri nu se poate identifica agentul cauzator.

Cele mai utilizate teste de laborator sunt:

  • coprocitograma(examinare microscopica a scaunului) –  ofera detalii despre prezenta leucocitelor, hematiilor, mucusului, etc si are avantajul ca este disponibila in cateva ore putandu-ne orienta asupra cauzei si implicit asupra tratamentului;
  • coprocultura – ofera date despre posibilele bacterii cauzatoare, precum si antibioticul la care acestea sunt sensibile;
  • examenul coproparazitologic – util in situatia in care agentul cauzator este un parazit;
  • ph-ul scaunului: daca este acid, orienteaza spre un deficit enzimatic(deficit de lactaza, substanta care “digera” lactoza);daca este alcalin sugereaza o infectie bacteriana.

Uneori, mai ales cand este necesara internarea copilului se fac si alte investigatii in functie de simptomele prezente(Astrup, ionograma serica, uree, creatinina, PCR, Hemoleucograma, etc).Aceste investigatii sunt necesare pentru a orienta medicul asupra tratamentului necesar precum si asupra compozitiei perfuziei(difera in functie de prezenta sau nu a complicatiilor secundare deshidratarii).

Daca este necesara internarea Nu o refuzati, pericolul de deshidratare se accentueaza cu fiecare varstaura/scaun diareic si, din cauza simptomelor prezente medicatia nu poate fi administrata nici oral nici intrarectal.

VI.Cum se trateaza?

Daca sindromul de deshidratare este sever atunci se impune internarea copilului pentru  hidratare pe vena (perfuzii) necesara pentru a  suplini pierderile de apa si electroliti secundare varsaturilor si diareei dar si pentru  a oferi o pauza de refacere a  tubului digestiv. Ulterior se reia alimentatia , insa treptat cu asa numita dieta de tranzitie care sa asigure refacerea treptata a  mucoasei intestinale.
Cazurile mai putin severe pot fi tratate la domiciliu insa numai dupa un consult de specialitate in prealabil.

a) Rehidratare:

  • sarurile de rehidratare – se gasesc sub forma de pliculete care se prepara cu apa fiarta si racita conform indicatiilor si se administreaza incet, cu lingurita pentru a suplini pierderile inregistrate; cantitatea, ritmul si durata de administrare trebuie recomandate de medic in functie de greutatea fiecarui copil in parte precum si de gradul sindromului de deshidratare; sunt si sucuri pentru rehidratare orala (  Hipp ORS) care sunt mai bine acceptate de catre copii, avand adaugat orez , morcov,mar;
  • apa, ceaiuri(indulcit cu glucoza pulvis 5%), apa de orez(mucilagiu de orez), supa de morcovi;toate acestea se ofera in cantitati mici pentru a testa toleranta digestiva;

b) Regim igieno-dietetic:

  • foarte important in evolutia unei enterocolite indiferent de cauza acesteia;in functie de varsta se poate administra orez, apa de orez (poate fi folosita si la prepararea formulei de lapte praf), supa de morcovi, piure de morcovi cu orez, branza de vaci, telemea de vaca, banane, afine, “uscaturi“(paine prajita, covrigi sarati, grisine), apoi in zilele ce urmeaza supa de carne slaba, orez cu carne, revenindu-se usor la regimul anterior in functie si de evolutia aspectului si consistentei scaunelor;
  • la bebelusii alaptati se continua alaptarea, nu se introduce o formula de lapte fara lactoza!!!
  • formulele de lapte praf ar trebui inlocuite cu formule speciale, fara lactoza, deoarece agentul cauzator ataca celulele intestinale ( locul unde se produce digestia si absorbtia), diminuand astfel cantitatea de lactaza(enzima care digera lactoza); astfel apare  intoleranta secundara la lactoza (de cele mai multe ori o perioada limitata, de 1-2 saptamani). Acesta este motivul pentru care se restrictioneaza consumulde lapte si se introduce laptele fara lactoza.

c) Tratament simptomatic:

  • antidiareice, antisecretorii : de tipul Hidrasec( nu este sare de rehidratare, este un medicament antisecretor), Smecta ; dozele, ritmul si durata de administrare  difera in functie de varsta,cauze si simptomele prezente;
  • probiotice ( Biotics, Enterolactis, Ecoflorina, Linex, etc.) – asigura o refacere mai rapida si scad durata de evolutie a bolii;
  • antispastice, antiemetice(Emetiral, Metoclopramid): strict la recomandarea medicului!!!
  • antitermice(daca se asociaza febra):paracetamol, ibuprofen

d)Tratament etiologic(al cauzei):

Tratamentul este diferit in functie de cauza:

1. enterocolita bacteriana:

  • beneficiaza de tratament antibiotic, conform antibiogramei;frecvent nu se asteapta rezultatul coproculturii daca corpocitograma este sugestiva pentru o infectie bacteriana; antibioticul este ales de medic si va fi confruntat cu sensibilitatea bacteriei la diferite antibiotice atunci cand este disponibila coprocultura;

2. enterocolita virala:

  • beneficiaza de tratament suportiv: rehidratare, regim igieno-dietetic, antidiareice;

3. enterocolita din parazitoze-viermisori(articol detaliat):

  • necesita tratament antiparazitar in functie de parazitul identificat; 

VII. Ce complicatii pot sa apara?

  • deshidratarea;
  • acidoza(secundara deshidratarii);
  • afectare neurologica(poate merge pana la coma);
  • soc hipovolemic(scaderea drastica a lichidelor corpului);
  • insuficienta renala;
  • eritem fesier(datorita numarului mare de scaun si a aciditatii crescute a acestora);

VIII. Care este evolutia?

In marea majoritate a situatiilor sub tratament specific, hidratare si regim evolutia este buna. Sunt insa situatii in care scaunele diareice pot persista mai mult de 2 saptamani si atunci este nevoie de un nou consult medical si eventual investigatii suplimentare.

IX. Cum putem preveni?

  • spalarea frecventa a mainilor cu apa calda si sapun, obligatoriu inainte de fiecare masa si dupa folosirea toaletei(chiar daca copilasii sunt mici, invatati-i sa deprinda aceste reguli de igiena);
  • copilasii cu enterocolita/gastroenterocolita nu vor fi dusi in colectivitate decat dupa rezolvarea episodului;in cazul in care este vorba despre paraziti(viermisori) trebuie sa anuntati personalul din crese/gradinite/scoli pentru a lua masurile epidemiologice necesare;
  • spalarea tacamurilor si veselei cu apa potabila; daca apa nu este din surse potabile si nu avem alta alternativa se recomanda fierberea acesteia(cel putin 5 minute);
  • depozitarea corespunzatoare a preparatelor alimentare, mai ales a celor considerate “perisabile”(lapte, carne, oua, etc);
  • spalarea riguroasa a  fructelor si legumelor;
  • prepararea  termica corespunzatoare a carnii; atunci cand dezghetati carnea nu o lasati la temperatura camerei(aceasta se pastreaza in frigider);
  • dupa prepararea termica a oricarei mancari raciti-o brusc si apoi depozitati-o in frigider;
  • spalarea pe maini dupa schimbarea scutecului;