Tag Archives: streptococ

SCARLATINA

Scarlatina este o afectiune destul de frecventa in perioada copilariei, deseori evoluand in epidemii, cei mai expusi fiind copiii din colectivitati, un varf al incidentei inregistrandu-se la grupul de varsta 5-10 ani; este rara inainte de 2 ani si peste 12 ani. Tocmai datorita rapiditatii cu care se extinde se recomanda izolare si tratament in spital, urmata de izolare la domiciliu si reintegrare in colectivitate dupa sterilizarea completa a infectiei (demonstrabila prin analize in dinamica care sa ateste vindecarea). Imunitatea dobandita de trecerea prin infectie este durabila, rar survenind un al doilea episod de scarlatina.
Ce este scarlatina ?
  • Boala infecto-contagioasa ce evolueaza in mai multe stadii, caracteristice fiind eruptia tipica si angina eritematoasa ( “rosu in gat”), de foarte multe ori si cu depozite pultacee ( puroi), cu adenopatie satelita ( tumefierea, cresterea in dimensiuni a ganglionilor din zona gatului) insotita de febra , frison, dureri abdominale si care in absenta unui tratament curativ si profilactic corespunzator poate evolua cu complicatii severe.
De cine este produsa?
  • este vorba de streptococul hemolitic grup A insa doar unele serotipuri de streptococ si anume cele ce contin toxina eritrogena produc scarlatina; restul de cele mai multe ori determina angina streptococica.
Cum se transmite?
  • avand in vedere localizarea preponderenta la nivelul nasului si gatului se transmite foarte usor prin stranut, tuse, secretii nazale sau prin intermediul obiectelor contaminate (jucarii, obiecte de mobilier, etc) astfel incat in colectivitati se inregistreaza adevarate epidemii mai ales in sezonul rece; un copil cu faringita/amigdalita streptococica este contagios cu 24 de ore inaintea debutului simptomelor si  in primele 24-48 de ore de la instituirea tratamentului antibiotic;
  • sursa de infectie este reprezentata fie de bolnavi ( angina, scarlatina,impetigo = infectie cutanata cu streptococ) fie de purtatorii sanatosi de streptococ ( au streptococ la nivelul faringelui insa fara nici o manifestare clinica);
  • receptivitatea este generala, mai ales dupa epuizarea anticorpilor proveniti de la mama ( dupa varsta de 6-12 luni), insa, sub varsta de 2-3 ani predomina infectiile cutanate cu streptococ (impetigo);
  • imunitatea dobandita de trecerea prin infectie este durabila insa, ea confera protectie doar pentru scarlatina nu si pentru alte infectii cu streptococ; in 2-3% din cazuri poate sa apara din nou scarlatina insa aceasta este produsa de un alt serotip de streptococ.
Cum se manifesta?
1.Incubatia: perioada din momentul infectarii pana la aparitia simptomatologiei   este variabila intre 3 si 6 zile de la momentul infectarii;
2.Debutul:- brusc, in plina stare de sanatate cu:
  • febra mare (39-40C);
  • cefalee (dureri de cap);
  • stare generala alterata, somnolenta, apatie;
  • dureri de gat (influenteaza alimentatia) determinate de angina;
  • varsaturi sau chiar dureri abdominale ( de multe ori orienteaza diagnosticul spre o infectie digestiva tergiversand instituirea tratamentului antibiotic),
Ce este angina? :
inflamatie la nivelul faringelui (gatului) si amigdalelor  produsa de cele mai multe ori de virusuri (pana la 85%) si mai rar de bacterii (15-30%); dintre bacterii cel mai frecvent e implicat streptococul grup A dar pot fi si alti streptococi precum si alte bacterii : Mycoplasma, Chlamydia (mult mai rar).
– amigdalele sunt niste structuri ce intervin in apararea organismului, formate din tesut limfatic si care sunt situate deasupra si in spatele limbii, de o parte si de alta a gatului ce reactioneaza (cresc in dimensiuni si se inrosesc) in momentul in care organismul vine in contact cu diverse virusuri sau bacterii. Sunt copilasi care fac multe episoade de amigdalite, astfel incat amigdalele raman marite de volum (si in afara episoadelor infectioase) asa numita amigdalita cronica care uneori necesita indepartarea chirurgicala a amigdalelor (partial sau total).
Angina din infectia cu streptococ poate sa fie eritematoasa ( gat rosu, amigdale marite de volum care aproape se unesc pe linia mediana), eritematopultacee ( gat rosu, amigdale marite de volum, puncte de puroi la nivelul amigdalelor) sau pseudomembranoasa ( gat rosu, amigdale marite de volum si cu false membrane la acest nivel). Intotdeauna este insotita de cresterea dureroasa in dimensiuni a ganglionilor subangulomandibulari ( ganglionii de sub barbie), astfel incat de multe ori, diametrul gatului este marit (umflat).
3.Perioada de invazie:
  • dureaza in medie 24-48 de ore , perioada in care streptococul se multiplica la nivelul faringelui si determina inflamatie locala; totodata elibereaza toxine ce ajung pe calea sangelui in intregul organism, determinand sindromul toxic manifestat prin febra, cefalee (dureri de cap), greturi/varsaturi/dureri abdominale precum si eruptia caracteristica din scarlatina.

4. Perioada de stare :

– incepe in momentul in care apare eruptia din scarlatina si dureaza in medie 7-10 zile.
  • angina manifestata prin dureri severe in gat (disfagie) ce fac imposibila alimentatia;
  • adenopatie subangulomandibula si laterocervicala : – cresterea in dimensiuni a ganglionilor locoregionali ( cei de sub barbie si de pe partile laterale ale gatului); accentueaza durerea determinata de cresterea in dimensiuni a amigdalelor;
  • hiperemie faringiana ( gat rosu) cu cresterea in dimensiuni a amigdalelor care uneori chiar se unesc pe linie mediana; amigdalele sunt intens congestionate si pot prezenta depozite albicioase, galbui ( depozite pultacee).
    Caracteristic este lipsa disfoniei (raguseala), tusei, rinoreei (curgerea nasucului), manifestari care pot sugera mai degraba implicarea unui virus decat a unei bacterii.
  • Eruptia din scarlatina :
    • se manifesta sub forma unei eruptii micropapulare ( mici pete rosii), aspre la palpare, pe un fond intens eritematos ( pielea este rosie iar peste aceasta roseata apar aceste mici “bubite” mai rosii decat pielea);dispare la digitopresiune; uneori “bubitele” sunt atat de numeroase incat parca se unesc, aspectul tegumentului (pielii) fiind asemanat cu un “rac fiert”;
    • poate fi insotita si de prurit ( mancarime);

    caracteristic este ca exista un singur puseu ( bubitele apar toate deodata, nu in valuri cum se intampla in alte infectii virale ce evolueaza cu eruptii cutanate, de exemplu varicela);

    • este foarte intensa la nivelul plicilor ( genunchi, cot, zona inghinala), unde se formeaza adevarate linii rosiatice, hemoragice;
    • nu exista la nivelul fetei; fata este rosie la nivelul pometilor ( aspect palmuit al fetei), insa fara “bubite” iar in contrast, in jurul nasului si gurii exista o paloare marcata;
    • persista in medie 7 zile; dupa disparitie exista o perioada de cateva zile ( in special la cei la care nu se administreaza tratament) in care apare o descuamatie foarte fina ( asemanatoare cu matreata) la nivelul trunchiului iar la nivelul palmelor si talpilor, pielea se poate desprinde in fasii ( lambouri).
    Limba in scarlatina:
    • exista o evolutie foarte tipica la nivelul limbii de multe ori patognomonica ( caracteristica) pentru scarlatina:
    • la debut este saburala, incarcata pentru ca in urmatoarele zile stratul de la suprafata limbii sa se elimine treptat ( de la varf spre baza) astfel incat limba devine foarte rosie cu papilele hipertrofiate asemandandu-se perfect cu zmeura, de unde si denumirea de “limba zmeurie” ( de obicei in a 4-5-a zi de la debutul bolii); pe masura ce boala evolueaza spre vindecare si aspectul limbii se modifica, producandu-se “reepitelizarea” care confera un aspect “lacuit”  limbii( “limba de pisica).
    • dupa 10-12 zile aspectul limbii se normalizeaza;
    • ciclul lingual al limbii este specific si prin evolutia sa in dinamica sustine diagnosticul de scarlatina.
    Forme clinice de scarlatina:
    1. Forme usoare, benigne: majoritatea au o evolutie usoara cu vindecare fara aparitia de complicatii bineinteles in contextul unui tratament antibiotic adecvat.
    2. Forme grave, maligne : cu o evolutie toxica, severa ce presupune si afectarea altor organe ( sistem nervos, inima, rinichi, ficat).
    Complicatii:
      1. TOXICE :
    • apar in timpul evolutiei bolii si sunt secundare difuziunii toxinei in alte organe cu afectarea inimii ( miocardita), rinichiului ( nefrite, glomerulonefrite), ficatului ( hepatita), articulatiilor ( artrite septice);
    2. SEPTICE:
    • de vecinatate – prin difuziune: otite, otomastoidite,sinuzite, flegmon periamigdalian;
    • la distanta – pneumonie, meningita, pericardita, septicemie ( infectie generalizata).
    3. POSTINFECTIOASE:
    • reumatismul articular acut;
    • glomerulonefrita acuta poststreptococica;
    • eritem nodos;

    Cum se diagnosticheaza?

      1. criterii epidemiologice : contact cu bolnav/purtator de streptococ ( existenta de cazuri de scarlatina in colectivitate, familie);
      2. criterii clinice : aspectul sugestiv pentru o infectie cu streptococ ( angina cu eruptia caracteristica si modificarile starii generale);
      3. confirmarea diagnosticului prin date de laborator:
    • prezenta sindromului inflamator, sugestiv pentru o infectie bacteriana:
    a)leucocitoza cu neutrofilie ( cresterea numarului globulelor albe);
    b)VSH, PCR – pozitive ( confirma prezenta unei infectii bacteriene);
    • izolarea streptococcului din secretia faringiana ( cu efectuarea antibiogramei pentru tratament antibiotic specific); uneori rezultate negative  care insa nu exclud diagnosticul mai ales daca secretia a fost efectuata dupa instituirea unui tratament antibiotic;
    • testul ASLO ( anticorpii antistreptolizina) nu este un test utilizat pentru infectia acuta, acesti anticorpi se formeaza in timpul infectiei, crescand progresiv astfel incat in a 3-a saptamana ating un titru (valoare) protector pentru ca in saptamanile 4-5 sa atinga valoarea maxima; acesti anticorpi asigura imunitate specifica antiscarlatinoasa.
    Care este tratamentul?
      Obiectivele principale sunt :
    • eradicarea infectiei ( antibioterapie);
    • controlul temperaturii si al durerii ( antitermice, antiinflamatoare);
    • regim igieno-dietetic cu repaus la pat 7-10 zile;
    • dispensarizare activa pentru urmatoarele 3 luni pentru detectarea eventualelor complicatii.
    1. Tratamentul antibiotic:
    –  este obligatoriu, de electie fiind PENICILINA G ( injectabil) cel putin pentru o perioada de 3-5 zile urmand apoi administrarea orala de Penicilina V (Ospen) pana la 7-10 zile; dozele si ritmul de administrare se stabilesc de catre medicul pediatru/infectionist;
    In practica exista 2 situatii:
    a) se recolteaza secretia faringiana dupa care se instituie tratamentul antibiotic pana la confirmarea infectiei ; daca antibiograma confirma sensibilitatea streptococului la antibioticul initial se contiunua cu acesta timp de 10 zile; in schimb, daca streptococul nu este sensibil la antibioticul initial, se administreaza alt antibiotic, conform antibiogramei.
    b) se recolteaza secretia faringiana si se asteapta pana la confimarea respectiv infirmarea infectiei cu streptococ fara a administra un tratament antibiotic.
    – pentru cei alergici la penicilina exista alte antibiotice ce pot fi utilizate ( Eritromicina, Claritromicina, Azitromicina) sau cefalosporine de generatia I/II.
    In functie de fiecare forma in parte, de antecedentele copilasului se recomanda administrarea de penicilina retard ( benzatinpenicilina), MOLDAMIN, injectii intramusculare  pentru o protectie antiinfectioasa eficienta.

    2. Tratamentul simptomatic:

    –  are la baza un consum crescut de lichide la care se adauga medicamente de tipul Ibuprofen ( Nurofen, Ibugesic, Marcofen), respectiv Paracetamol ( Panadol, Calpol, Eferalgan). Detalii suplimentare se gasesc in articolul dedicat febrei.
    3. Dispensarizare activa:
    fostul bolnav se dispensarizeaza timp de 3 luni cu control clinic ( examen medical) lunar si examinari de laborator ( examen de urina saptamanal in prima luna, ASLO, VSH,PCR lunar) pentru a certifica vindecarea si a depista eventualele sechele poststreptococice;
    Cum putem preveni infectia cu streptococ/scarlatina?
    • evitarea spatiilor inchise, aglomerate datorita usurintei cu care se transmite aceasta infectie;
    • izolarea la domiciliu a copilasilor bolnavi, prevenind astfel raspandirea infectiei in crese, grainite, scoli; contactii din familie si din colectivitati trebuie “cercetati” bacteriologic ( efectuarea de secretii faringiene);
    • evitarea contactului cu persoane bolnave;
    • tratamentul ( antibiotic) purtatorilor sanatosi;
    • spalare frecventa pe maini cu apa calda si sapun;
    • evitarea fumatului in preajma copiilor;
    • dezinfectarea periodica a jucariilor si suprafetelor cu care copilasii vin mai frecvent in contact;
    • educarea copiilor pentru a-si insusi minimele reguli de igiena, in primul rand cele referitoare la obiectele personale (periuta de dinti, pahar, tacamuri); chiar si acasa, fiecare membru al familiei ar trebui sa aiba grija cu atat mai mult cu cat vorbeam de acei purtatori sanatosi care nu au semne de boala dar care  transmit infectia.
    >>>

    INFECTIA CU STREPTOCOC

     

    Infectiile streptococice sunt foarte frecvente in copilarie, cel mai adesea localizate la nivelul cailor respiratorii superioare (amigdalite/faringite, otite, sinuzite, scarlatina) dar si la nivelul pielii (impetigo); in cazuri mai rare apar infectii severe de tipul pneumoniei, meningitei sau complicatii ale infectiei cu streptococ: reumatismul articular acut (febra reumatica), respectiv glomerulonefrita acuta (afectare a rinichiului de tip inflamator cu perturbarea functiei renale).

    Aceasta multitudine de manifestari deriva din faptul ca exista foarte multe grupe de streptococi, de departe cel mai frecvent fiind grupul A si acesta cu peste 80 de tipuri. Cel mai frecvent este Streptococul beta hemolitic grup A care poate sa determine infectii la nivelul cailor respiratorii superioare dar si la nivelul pielii. Streptococul grup B este implicat in aparitia unor infectii severe la nou -nascut prin transmitere materno-fetala.

    O categorie aparte este reprezentata de streptococul pneumoniae (pneumococul) ce determina infectii severe de tipul pneumoniei, respectiv meningitei si impotiva caruia exista posibilitatea de aparare prin efectuarea vaccinarii antipneumococice .

    Datorita frecventei crescute voi insista asupra faringitei/amigdalitei determinate de streptococul betahemolitic grup A, urmand ca Scarlatina(articol detaliat) sa constituie subiectul unui alt articol.

    FARINGITA/AMIGDALITA CU STREPTOCOC BETA HEMOLITIC GRUP  A:

    Ce este faringita/amigdalita?


    – inflamatie la nivelul faringelui (gatului) si amigdalelor  produsa de cele mai multe ori de virusuri (pana la 85%) si mai rar de bacterii (15-30%); dintre bacterii cel mai frecvent e implicat streptococul grup A dar pot fi si alti streptococi precum si alte bacterii : Mycoplasma, Chlamydia (mult mai rar).

    – amigdalele sunt niste structuri ce intervin in apararea organismului, formate din tesut limfatic si care sunt situate deasupra si in spatele limbii, de o parte si de alta a gatului ce reactioneaza (cresc in dimensiuni si se inrosesc) in momentul in care organismul vine in contact cu diverse virusuri sau bacterii. Sunt copilasi care fac multe episoade de amigdalite, astfel incat amigdalele raman marite de volum (si in afara episoadelor infectioase) asa numita amigdalita cronica, hipertrofica, care uneori necesita indepartarea chirurgicala a amigdalelor (partial sau total).

    -cel mai frecvent afectati de infectia cu streptococ sunt copilasii cu varste cuprinse intre 5 si 15 ani, infectia fiind rara in primul an de viata.

    Cum se transmite?

    Avand in vedere localizarea preponderenta la nivelul nasului si gatului se transmite foarte usor prin stranut, tuse, secretii nazale sau prin intermediul obiectelor contaminate (jucarii, obiecte de mobilier, etc) astfel incat in colectivitati se inregistreaza adevarate epidemii mai ales in sezonul rece; un copil cu faringita/amigdalita streptococica este contagios in primele 24-48 de ore de la instituirea tratamentului antibiotic.

    O categorie aparte este reprezentata de purtatorii sanatosi de streptococ care nu prezinta nici o manifestare insa care pot transmite cu usurinta infectia.

    Cum se manifesta?

    Exista o serie de asemanari intre faringitele/amigdalitele virale si cele bacteriene, pentru confirmarea cu certitudine a infectiei streptococice fiind necesare investigatii suplimentare ( analize de sange, secretie faringiana),

    Astfel :

    debut: – brusc cu :

    • febra uneori inalta ( > 39C) –  sugestiva pentru streptococ;
    • alterarea starii generale, indispozitie, iritabilitate;
    • refuzul mancarii, varsaturi ( mai ales la copilasii mai mici);

    perioada de stare:

    • dureri in gat severe (disfagie) ce fac imposibila alimentatia;
    • cresterea in dimensiuni a ganglionilor  ( laterocervicali si submandibulari) cu durere si sensibilitate la atingere;

     

    • hiperemie faringiana ( gat rosu) cu cresterea in dimensiuni a amigdalelor care uneori chiar se unesc pe linie mediana; amigdalele sunt intens congestionate si pot prezenta depozite albicioase, galbui ( depozite pultacee).

     

    • caracteristic este lipsa disfoniei (raguseala), tusei, rinoreei (curgerea nasucului), manifestari care pot sugera mai degraba implicarea unui virus decat a unei bacterii.

    convalescenta:

    • dupa 24-48 de ore de la instituirea tratamentului (obligatoriu antibiotic, de electie PENICILINA) copilasul nu mai  este contagios iar simptomele se amelioreaza spectaculos; cu toate acestea, tratamentul trebuie continuat 7-10 zile in functie de recomandarea medicului.

    Este important de a diferentia faringita/amigdalita streptococica de cea virala pentru a stopa administrarea inutila de antibiotice, din ce in ce mai frecventa. Antibioticele nu scad durata de evolutie a unei infectii virale, la fel cum nu previn suprainfectia bacteriana. Asadar dragi mamici nu administrati antibiotice doar pentru ca la o alta “raceala” un anumit antibiotic a fost eficient. Singurul in masura sa recomande tratament cu  antibiotice este medicul de familie sau pediatrul.

    Cum se diagnosticheaza?

    In general pe baza simptomelor copilasului si pe baza examenului clinic (consultatia propriu-zisa) se ridica suspiciunea de infectie cu streptococ care este obligatoriu sa fie confirmata/infirmata prin efectuarea unei secretii faringiene. Chiar si asa, aproximativ 30% din cei cu suspiciune de infectie streptococica au secretia negativa (nu se confirma prezenta streptococului) dupa cum la un procent variabil, cuprins intre 20 -40% se confirma prezenta streptococului, desi acestia nu au nici un fel de manifestare.

    In practica se foloseste Scorul McIsaac care ajuta la incadrarea etiologica a amigdalitei.

    Astfel, pentru fiecare din urmataorele simptome se acorda cate 1 punct:

    1. temperatura ce depaseste 38C;

    2. absenta tusei;

    3. adenopatie dureroasa (cresterea in dimensiuni a ganglionilor);

    4. cresterea in dimensiuni a amigdalelor cu congestie ( roseata) eventual depozite de puroi;

    5. varsta cuprinsa intre 3 si 14 ani;

    Un scor curpins intre 1 si 3 ridica suspiciunea unei infectii streptococice, pe cand un scor de 4-5 este aproape sigur pentru o infectie bacteriana, in speta streptococica.

    Pe langa secretia faringiana frecvent se indica si efectuarea ASLO = Anticorpiantistreptolozina care reprezinta un raspuns al organsimului la infectia cu streptococ;  astfel spus, organismul produce “soldatei” (anticorpi) impotriva streptolizinei (o enzima produsa de catre streptococ) care pot fi determinati din sange si reflecta infectia cu streptococ. Nu prea se folosesc in diagnosticul fazei acute, mai mult sunt utili in dinamica, pentru a urmari evolutia. Trebuie specificat faptul ca ASLO creste in prima saptamana de la producerea infectiei, ingregistreaza o valoare maxima in urmatoarele 2-4 saptamani dupa care in decurs de 6 -12 luni revine la valoarea normala. De aceea persistenta unor valori crescute in decurs de cateva luni impune o reevaluare.

    In situatii mai sevre se pot efectua si analize de sange care vor confirma suspiciunea de infectie bacteriana prin prezenta sindromului inflamator (VSH- crescut, PCR – Proteina C Reactiva pozitiva), leucocitoza cu neutrofilie (cresterea numarului de globule albe si a unei fractiuni a acestora sugestive pentru infectie bacteriana), eventual si o anemie usoara (intrainfectioasa).

    Ce complicatii pot sa apara?

    • persistenta infectiei – se datoreaza existentei unor bacterii mai rezistente, de obicei stafilococul aureu care produce beta lactamaza, fiind necesara in acest caz schimbarea antibioterapiei;
    • recurenta infectiei – frecvent datorita nerespectarii recomandarilor medicale in special renuntarea precoce la tratamentul antibiotic;
    • adenita ( submandibulara, laterocervicala) – inflamare dureroasa a ganglionilor;
    • flegmon amigdalian – care necesita pe langa tratamentul antibiotic evacuarea puroiului ( de catre medicul specialist ORL) si eventual amigdalectomie ( indepartarea chirurgicala a amigdalelor) in functie de recomandarile medicului orl-ist; dezvoltarea sa este sugerata de o sensibilitate crescuta la deschiderea gurii, uneori cu imposibilitatea de a se alimenta chiar si cu lichide ( trismus);
    • otite, sinuzite prin diseminarea infectiei in zonele invecinate;
    • fasciita necrozanta – o complicatie severa determinata de asa-numita “bacterie carnivora” care distruge tesuturile;
    • reumatismul articular acut ( RAA) – o boala extrem de frecventa in urma cu zeci de ani dar a carei frecventa s-a redus semnificativ prin tratamentul si profilaxia corecta a infectiilor streptococice; pe langa afectarea articulatiilor este posibila si afectarea inimii cu consecinte grave;
    • glomerulonefrita acuta poststreptococica – afectare a glomerulilor renali cu perturbarea functiei renale.

    Cum se trateaza?

    Obiectivele principale sunt :

    1. eradicarea infectiei – tratamentul antibiotic, conform antibiogramei;

    2.controlul temeperaturii si al durerii – antitermice, antialgice;

    3. masuri igienico-dietetice;

    1. Eradicarea infectiei:

    In cazul in care suspiciunea de infectie streptococica se confirma prin pozitivarea secretiei faringiene, tratamentul de electie este cel antibiotic, de prima intentie fiind PENICILINA.

    Singurul in masura sa stabileasca aceasta suspiciune respectiv sa recomande tratamentul antibiotic este medicul, fie cel de familie fie medicul pediatru.

    In practica exista 2 situatii:

    a) se recolteaza secretia faringiana dupa care se instituie tratamentul antibiotic pana la confirmarea infectiei ; daca antibiograma confirma sensibilitatea streptococului la antibioticul initial se contiunua cu acesta timp de 10 zile; in schimb, daca streptococul nu este sensibil la antibioticul initial, se administreaza alt antibiotic, conform antibiogramei.

    b) se recolteaza secretia faringiana si se asteapta pana la confimarea respectiv infirmarea infectiei cu streptococ fara a administra un tratament antibiotic.

    Penicilina se administreaza oral in cazurile usoare/moderate,respectiv intravenos/intramuscular daca copilasul este spitalizat.

    Pentru cei alergici la Penicilina se pot folosi alte antibiotice : Eritromicina, Claritromicina ( Fromilid, Klabax, Klacid), Azitromicina ( Azitrox, Sumamed), Amoxicilina+Acid clavulanic ( Augmentin, Enhancin), mai rar Cefuroxim ( Zinnat).

    Durata tratamentului este de 10 zile, mai putin in cazul Azitromicinei ( 3-5 zile). Chiar daca simptomatologia s-a ameliorat si copilasul pare ca nu mai are nimic trebuie sa continuati sa administrati antibioticul. Daca la 3 zile de la instituirea tratamentului nu se inregistreaza o evolutie favorabuila atunci trebuie sa solicitati o noua evaluare medicala ( ideal ar fi la acelasi medic care a evaluat prima data copilasul).

    In pararel cu tratamentul antibiotic se administreaza probiotice ( Biotics, Enterolactis, Ecoflorina, Linnex) pentru a preveni o eventuala disbioza ( distrugerea bacteriilo”bune” din intestin sub actiunea antibioticului care nu are actiune selectiva).

    In functie de antecedentele copilasului se recomanda tratament cu Penicilina retard ( MOLDAMIN) injectii intramusculare cate 1/saptamana timp de 3 saptamani, pana la 3 luni cu scopul de a preveni instalarea unor complicatii la distanta.

    2. Tratamentul antipiretic:

    are la baza un consum crescut de lichide la care se adauga medicamente de tipul Ibuprofen ( Nurofen, Ibugesic, Marcofen), respectiv Paracetamol ( Panadol, Calpol, Eferalgan). Detalii suplimentare se gasesc in articolul dedicat febrei.

    nu se administreaza aspirina copiilor sub 14 ani

    3. Regim -igieno-dietetic

    • izolare la domiciliu, eventual repaus la pat in functie de severitatea infectiei;
    • consum crescut de lichide ( ceaiuri caldute, nu fierbinti la care se poate adauga lamaie si miere, apa, sucuri de fructe, compoturi supe de legume);
    • gargara cu apa cu sare de 3-4 ori pe zi pentru copilasii mai mari, complianti ( la 200 ml apa calduta se adauga o lingurita sare);
    • atmosfera umeda, evitarea supraincalzirii locuintei;
    • evitarea fumatului in preajma copiilor.

    Cand e necesara amigdalectomia?

    ( indepartarea chirurgicala a amigdalelor)

    Singurul in masura sa stabileasca acest lucru este medicul specialist ORL. In ultimii ani a scazut dramatic numarul acestor interventii chirurgicale consecinta a diagnosticarii si mai ales a tratamentului corect aplicat.

    Sunt totusi cateva criterii care pot stabili aceasta indicatie:

    • infectii frecvente, severe din punct de vedere al evolutiei ( peste 5 episoade/an) intotdeauna confirmate bacteriologic ( secretia faringiana sa stabileasca clar prezenta streptococului beta hemolitic);
    • abcces periamigdalian ( flegmon);
    • amigdalita cronica, recurenta : amigdale marite de volum care deseori se unesc pe linie mediana si afecteaza modul de alimentare precum si respiratia;
    • influentarea activitatii cotidiene prin absenteism scolar, tulburari de somn, etc.

     

    Cum putem preveni infectia cu streptococ?

    • evitarea spatiilor inchise, aglomerate datorita usurintei cu care se transmite aceasta infectie;
    • izolarea la domiciliu a copilasilor bolnavi, prevenind astfel raspandirea infectiei in crese, grainite, scoli;
    • evitarea contactului cu persoane bolnave;
    • spalare frecventa pe maini cu apa calda si sapun;
    • evitarea fumatului in preajma copiilor;
    • dezinfectarea periodica a jucariilor si suprafetelor cu care copilasii vin mai frecvent in contact;
    • educarea copiilor pentru a-si insusi minimele reguli de igiena, in primul rand cele referitoare la obiectele personale (periuta de dinti, pahar, tacamuri); chiar si acasa, fiecare membru al familiei ar trebui sa aiba grija cu atat mai mult cu cat vorbeam de acei purtatori sanatosi care nu au semne de boala dar care  transmit infectia.

    In concluzie as putea spune despre temuta amigdalita ca este o boala frecventa (rar existand copilasi care nu au avut infectie cu streptococ)  dar care beneficiind de tratamentul corect se vindeca fara sechele, cea mai buna dovada fiind scaderea dramatica a cazurilor de reumatism articular acut.

     

     

    >>>
    Sitemap