Tag Archives: e.coli

INFECTIA URINARA

Desi nu se numara printre cele mai frecvente infectii in perioada de sugar si copil mic, am ales acest subiect datorita simptomelor mascate, mai ales in cazul bebelusilor cand in afara de cresteri ale temperaturii si o eventuala indispozitie asociata cu inapetenta si eventual varsaturi nu putem identifica alte modificari; mai mult, aceste simptome pot fi foarte bine atribuite eruptiei dentare ducand la intrazierea diagnosticului cu agravarea starii generale si riscul aparitiei de complicatii pe termen scurt dar si lung; mai mult la grupa sub 6 luni poate evolua fara simptome notabile, uneori doar o stare de indispozitie cu un ritm de crestere necorespunzator.

Ca si frecventa se apreciza o medie de 1,5 – 2% la populatia pediatrica cu o frecventa mai mare, de aproximativ  5% in primii doi ani de viata; in perioada de nou-nascut si bebelus frecventa este mai mare in randul baieteilor, pentru ca, la varsta scolara si la adolescenta raportul sa se modifice in favoarea fetitelor.

 

Ce este infectia urinara?

Se impune o clasificare clara deoarece termenul de infectie urinara este foarte vag, semnificand practic existenta unei infectii la nivelul tractului urinar de la simple uretrite, cistite(infectii joase, ale uretrei, respectiv vezicii urinare) pana la pielonefrite( infectie la nivelul rinichiului) care netratate corespunzator pot duce la formarea de cicatrici renale cu risc de hipertensiune arteriala sau chiar insuficienta renala cronica la varste mai mari.

Astfel :

Uretrita:

  • infectie strict localizata la nivelul uretrei(locul pe unde se elimina urina) , fara afectarea vezicii urinare( locul de stocare a urinii) si care frecvent evolueaza fara febra, eventual usturimi la urinare si urinari mai dese;

Cistita:

  • infectie la nivelul vezicii urinare cu inflamatie consecutiva si simptome caracteristice (usturimi la urinare, urinari dese, durere sub ombilic, uneori chiar colorarea urinii in rosu pal(hematurie macroscopica), asemanator cu “zeama de carne”; de cele mai multe ori febra este absenta.

Pielonefrita:

  •  infectie la nivelul parenchimului renal; este o infectie grava ce afecteaza rinichii: evolueaza cu febra, dureri lombare, simptome urinare specifice, uneori chiar simptome digestive(greturi, varsaturi).

Bacteriuria asimptomatica:

  • urocultura pozitiva(frecvent descoperita cu ocazia unor analize de rutina) in abesenta oricaror simptome; apare aproape exclusiv la sexul feminin.

 

De ce apare infectia urinara?

Sunt doua categorii de factori care intervin, cei determinanti reprezentati de agentii infectiosi(bacterii, ciuperci, virusuri, paraziti) si respectiv favorizanti care permit “atacatorilor”  sa se multiplice si sa actioneze la acest nivel.

  • factori determinanti – cel mai frecvent bacterii dar pot fi si virusuri, fungi(ciuperci) sau paraziti

Dintre bacterii, de departe, cel mai frecvent implicata este Escherichia coli(75 – 90%) dar si alti germeni cum ar fi Enterobacter(5-10%), Klebsiella, Proteus iar dintre fungi primul loc este ocupat de Candida;

Calea de infectare este cel mai frecvent ascendenta (bacteriile practic “uracand” pe traseul urinar) dinspre uretra, vezica urinara spre rinichi . Mult mai rar infectia se produce descendent, in cazul unor infectii grave generalizate, microbii ajungand pe calea sangelui la nivelul rinichiului(apar la nou-nascuti, prematuri, copii cu alterari ale sistemului imun sau cu alte probleme grave de sanatate).

  • factori favorizanti – cei care permit bacteriilor sa invadeze tractul urinar “dotat” cu sisteme complexe de aparare; persistenta lor duce la aparitia unor infectii recurente, cronice, crescand astfel riscul complicatiilor; de aceea este important de identificat acesti factori si  acolo unde este posibil inlaturarea acestora.

Cei mai frecventi factori favorizanti sunt :

  • sexul feminin;
  • igiena perineala deficitara
  • prezenta fimozei patologice la baietei
  • fuziunea(coalescenta labiilor mici) labiilor la fetite, vulvo-vaginita
  • reflux vezico – ureteral ( “intoarcerea” urinii din vezica urinara spre uretere)
  • malformatii congenitale ale rinichilor(rinichi polichistic, displazii renale, hidronefroza), uropatii obstructive (diferite “obstacole” care favorizeaza stationarea urinii cu risc crescut de infectie)
  • litiaza urinara(“pietre” la rinichi)
  • afectare renala secundara altor boli(glomerulonefrite)
  • deficite imunologice(congenitale sau dobandite) care interfera cu mecanismul de aparare
  • constipatia cronica
  • diabet zaharat si alte boli metabolice

Cum se manifesta?

Modul de manifestare difera foarte mult in functie de varsta, localizare si, eventual prezenta unuia sau mai multor factori favorizanti care pot crea premise pentru recurenta, cronicizarea  infectiei.

Nou – nascut :

  • predominant afectati copilasii de sex masculin;
  • frecvent nu exista factori favorizanti
  • caracteristic este lipsa oricaror simprome urinare, pe primul loc aflandu-se cele digestive cu inapetenta, varsaturi, diaree cu iminenta instalarii unui sindrom de deshidratare acuta deosebit de periculos la aceasta varsta
  • febra nu este obligatorie; de cele mai multe ori sunt prezente subfebrilitati(temperatura sub 38 C) dar pot fi si cresteri mai mari ale temperaturii, dupa cum pot exista chiar valori mai reduse ale temperaturii(hipotermie)
  • particular pentru aceasta varsta este persistenta icterului sau accentuarea acestuia dupa o remisie anterioara; apare datorita efectului toxic al bacteriilor asupra ficatului

– data fiind varsta sunt posibile complicatii severe amenintatoare de viata cum ar fi diseminarea infectiei la nivelul meningelui, plamanului;

Sugari si copii sub 3 ani:

  • la aceasta varsta simptomele urinare inca lipsesc dar apar cele generale si aici un loc important il ocupa cresterea temperaturii, aparent fara o cauza;  uneori pot sa apara chiar si convulsii febrile de aceea daca copilasul prezinta temepratura fara nici un alt simptom, adresati-va medicului deoarece poate fi vorba de o infectie urinara care necesita investigatii suplimentare si tratament specific;
  • poate totusi fi prezenta disuria(usturimea la urinare) care declanseaza crize de plans ce nu pot fi explicate de anturaj
  • simptomele de ordin digestiv sunt minore dar se pot exterioriza sub forma refuzului mancarii, al varsaturilor si, mai rar al diareei; mentionez din nou pericolul deshidratarii mai ales la copilasii sub 1 an;

– pe masura cresterii, apar si simptomele urinare, acestea devenind o componenta obligatorie; cel mai frecvent este vorba despre usturimi la urinare(disurie) , polachiurie(urinari dese, si reduse cantitativ) sau chiar instalarea globului vezical(nu se mai elimina urina, aceasta stagnand in vezica urinara a carei capacitate este depasita)

Copii peste 3 ani :

– simptomele se aseamana din ce in ce mai mult cu ale adultului si locul principal este ocupat de cele urinare:

  • disurie
  • polachiurie
  • enurezis nocturn(eliminare involuntara de urina noaptea, in pat, la un copil la care anterior se instalase controlul sfincterian)
  • modificarea aspectului urinii, aceasta devein tulbure si cu un miros patrunzator
  • stare generala alterata, febra mare cu frison, dureri lombare
  • inapetenta, greturi, varsaturi

Asa cum spuneam, prezenta factorilor favorizanti duce de cele mai multe ori la recurenta acestor episoade de infectii urinare cu efecte negative asupra rinichilor, cu afectarea functiei acestora, in cazuri severe ajungandu-se la insuficienta renala cronica cu iminenta dializei;

Asadar acordati atentia cuvenita acestor infectii si tratati-le cu seriozitate; sunt situatii cand se impune administrarea profilactica de antibiotice(in doze reduse ) si, din experienta am constatat ca, tot mai multe mamici sunt reticente in a urma aceasta terapie; informati-va din surse medicale, discutati cu medicul dumneavoastra despre importanta acestei profilaxii si, luati in considerare sfaturile acestuia.

In cazul infectiilor urinare reucrente se recomanda consult nefrologic pentru monitorizare, tratament si profilaxie.

In functie de modul de manifestare infectiile urinare se impart in :

1. Infectie urinara acuta (primoinfectie) :primul episod de infectie urinara cu raspuns favorabil la tratamentul antibiotic ( efectuat conform antibiogramei)

2. Infectie urinara recurenta

  • nerezolvata(persistenta simptomelor si/sau pozitivarea uroculturii) in ciuda tratamentului antibiotic; este vorba despre aceeasi bacterie identificata atat in momentul diagnosticului cat si ulterior’
  • reinfectie – reaparitia simptomelor cu pozitivarea din nou a uroculturii insa cu prezenta altui germene decat cel initial

3. Infectie cronica: necesita prezenta unuia sau mai multor factori favorizanti care compromit mecanismele de aparare antiinfectioasa si care au drept rezultat o afectare cronica a rinichiului .

4. Bacteriuria asimptomatica :absenta oricaror simptome desi rezultatul uroculturii este pozitiv

 

Cum se diagnosticheaza?

In general la copilasii peste 3-4 anisori este mai usor, suspiciunea ridicandu-se in urma acuzelor acestora, din ce in ce mai tipice pentru o infectie urinara. Probleme ridica insa cei sub 3 anisori si in special sugarii la care simptomatologia poate de multe ori conduce spre diagnostice eronate, cel mai frecvent puse pe seama simptomelor digestive sau a eruptiei dentare; astfel orice febra inexplicabila la un bebelus trebuie sa includa printre investigatii si un examen de urina, eventual chiar urocultura.

O sa insist putin asupra corectitudinii recoltarii urinei in vederea efectuarii investigatiilor, de multe ori existand rezultate fals pozitive datorita contaminarii in procesul de recoltare.

a) in cazul bebelusilor si copiilor sub 3 anisori, urina se recolteaza cu ajutorul unor colectoare (pungulite) sterile care se aplica in jurul meatului urinar dupa o prealabila toaleta locala- se spala riguros zona genitala-anala, cu apa calda si sapun, eventual chiar se “sterge”cu o compresa sterila cu rivanol; daca in decurs de 30 minute nu se elimina urina sau bebelusul are scaun, se schimba “pungulita”; dupa recoltare se goleste continutul pungulitei in recipientul steril si se transporta rapid la laborator, in maxim 30-60 minute; daca totusi nu este posibil acest lucru, urina se poate pastra la frigider maxim 24 ore la 4C.

b) copii peste 3 ani colaboreaza astfel incat urina se poate recolta ca si in cazul adultilor; dupa o prealabila toaleta locala cu apa calda si sapun, din prima urina de dimineata se recolteaza din mijlocul jetului urinar, cu mare grija pentru a nu contamina proba si se transporta rapid la laborator.

Sunt si alte metode de recoltare a urinii care se efectueaza in unitati medicale, necesitand personal specializat motiv pentru care nu voi insista asupra lor.

Examenul de urina :  poate identifica prezenta :

–  leucocitelor, eventual cilindrii leucocitari ( specifici pentru diagnosticul de pielonefrita) ; absenta leucocitelor nu infirma diagnosticul mai ale daca copilasul a beneficiat de tratament antibiotic inaintea recoltarii urinii

hematiilor(globulelor rosii) – mai frecvent in cistita hemoragica

proteinelor

Urocultura

– precizeaza tipul microbului prezenta sa cuantificandu-se in UFC (unitati formatoare de colonii); in general este vorba despre un singur microb; prezenta a 2-3 microbi sugereaza mai degraba o contaminare a probei in momentul recoltarii, necesitand de cele mai multe ori repetarea uroculturii.

– prezenta a peste 100.000 UFC ( unitati formatoare de colonii) este certa  pentru diagnosticul de PIELONEFRITA

  • Pe langa examenul urinii se mai efectueaza teste din sange pentru a “controla” functia rinichiului(uree, creatinina, acid uric) la care se adauga alte teste in primul rand vizand sindromul inflamator(reactia organismului fata de “intrusi”) si anume : VSH, Fibrinogen, PCR- proteina C, un indicator foarte sensibil si fidel, la care se adauga alte examinari decise de medic in functie de simptomatologia copilului si eventualele boli asociate.
  • Este obligatorie efectuarea unei ecografii a aparatului renal, metoda neinvaziva care poate evidentia precoce prezenta unor factori favorizanti(anomalii ale rinichiului, cailor urinare, prezenta refluxului vezico-ureteral sau a litiazaei renale), evitand astfel multiple episoade de infectii urinare.

Refluxul vezico-ureteral :

  • refluarea urinii din vezica urinara inapoi in ureter (legatura intre vezica urinara si rinichi)
  • cel mai frecvent factor favorizant
  • poate fi prezent la unul sau ambii rinichi

 

  • Alte investigatii : ( decise de medicul curant, in functie de examenul clinic si de rezultatul celorlalte analize)

– cistografie mictionala

– radiografie abdominala

– uretero -cistografie

Cum se trateaza ?

Obiectivul principal este identificarea microbului ce a determinat infectia si tratamentul antibiotic administrat conform antibiogramei cu o durata de 1-14 zile (medie 10 zile).

1. Tratamentul antibiotic se initiaza dupa recoltarea probelor, in absenta antibiogramei, ajustandu-se pe parcurs in functie de evolutie si de rezultatul antibiogramei (daca evolutia este favorabila se continua tratamentul inceput cu conditia ca microbul respectiv sa fie sensibil la terapia de prima intentie).

Este obligatorie urmarirea evolutiei prin repatarea uroculturii in timpul tratamentului (ziua 5-8) precum si la 10 zile de la incheierea tratamentului chiar daca starea generala este foarte buna .

Sunt situatii cand se impune o profilaxie a recidivelor mai ales acolo unde se identifica prezenta unuia sau mai multor factori favorizanti.

Astfel prezenta a peste 3 episoade de pielonefrita in decursul unui an sau o reinfectie in prima luna de la primul episod impune cu certitudine asa numita profilaxie a recidivelor. Pe langa indepartarea factorilor favorizanti este recomandata o terapie cu antibiotice ( frecvent asociere de 3 antibiotice, evitandu-se antibioticul administrat pentru tratarea infectiei) cu doze mici ( 1/4-1/2 din doza terapeutica) care se administreaza alternativ, cate 10 zile pe luna fiecare asigurandu-se astfel o “acoperire” permanenta.

Tipul antibioticului, doza, durata tratamentului este decis de medicul curant, cel care cunoaste evolutia cazului precum si eventualele afectiuni asociate.

Sfatul meu este sa administrati aceste antibiotice intrucat previn o afectare de multe ori ireversibila a rinichiului.

2. Regim igieno-dietetic

– aport crescut de lichide pentru a realiza “spalarea” cailor urinare

– alimentatie in functie de toleranta digestiva

– educarea mictionala ( a urinarilor) cu evacuare ritmica si completa a vezicii urinare

3. Tratament simptomatic

a) antitermice (pentru scaderea temperaturii)

b) corectarea sindromului de deshidratare(aport suplimentar de lichide pentru a inlocui pierderile, saruri de rehidratare); la sugari uneori este necesara internarea pentru perfuzii endovenoase

c) tratament complementar(nu exclude tratatmentul antibiotic): ceiuri, sirop pe baza de meriosoare, acestea avand un efect tonic asupra aparatului renal

In concluzie as sublinia din nou importanta diagnosticarii corecte a infectiei urinare, primul pas fiind investigarea unei febre inexplicabile in special la sugari. Adresati-va intotdeauna medicului atunci cand apare febra si nu puneti aceste ascensionari termice doar pe seama eruptiei dentare.

 

 

 

 

 

 

>>>

Infectia cu E.COLI si riscul SHU

Acest articol vine ca urmare a informatiilor eronate vehiculate in mediul online, informatii preluate de multe publicatii fara a avea macar un punct de vedere medical, in legatura cu cazul fetitei din Ramnicu Valcea care, in urma unei infectii cu E.coli a dezvoltat o complicatie foarte rara insa extrem de severa- sindromul hemolitic uremic(SHU). S-a creat o isterie, am primit sute de mesaje cu privire la siguranta consumului de fructe, multi parinti fiind atat de speriati inca refuza sa mai administreze fructe copiilor lor.

Este de inteles durerea si neputina parintilor dar si a medicilor insa este inadmisibil ca unii dintre  jurnalisti/reporteri sa dezinformeze/panicheze parintii si sa lanseze informatii fara niciun fel de dovada palpabila.Din articolele vehiculate online, singura conlcuzie era aceea ca, in urma consumului de fructe si legume se ajunge la o astfel de situatie tragica!!!

Ce este Escherichia coli?

  • e.coli este o bacterie prezenta atat la om cat si la animale care “locuieste” in tubul digestiv si care nu produce daune, marea majoritate a tipurilor de e.coli fiind inofensive, chiar contribuind la formarea vitaminei K(rol important in procesul de coagulare);
  • sunt insa cateva tipuri, extrem de periculoase, unul dintre ele fiind denumit enterohemoragic-O157- H7; mai sunt si alte tipuri implicate in infectii  severe(O104:H4, O121, O26, O103, O111,etc);
  • alte tipuri pot produce diaree prin mecanism enteroinvaziv iar altele, infectii urinare(articol detaliat);

Care sunt tipurile periculoase?

  • e.coli enterohemoragica subtipul  0157-H7- produce o endotoxina(verotoxina), toxina shigalike, raspunzatoare de manifestarile clinice;
  • un varf al incidentei  infectiei cu acest tip se inregistreaza vara si in prima parte a toamnei;

Cum se transmite?

Rezervorul pentru aceasta bacterie este tractul intestinal al animalelor domestice(in speciale vita), iar contaminarea se poate produce prin:

  • consumul de carne insuficient preparata termic;
  • contactul legumelor/fructelor cu carne cruda(contaminata)- de aceea acestea trebuie manipulate separat la gatire;

e-coli

sursa foto: www.http://sgugenetics.pbworks.com/

  • lapte nepasteurizat/nefiert(mare atentie la “curele” cu lapte crud!!!!);
  • fructe si legume nespalate corespunzator;
  • apa contaminata, fie de baut(atentie la fantani, izvoare) fie prin scaldatul in ape contaminate(inclusiv apa din piscine insuficient clorinate);
  • mai rar, dar posibil prin contact cu o persoana infectata(care nu respecta regulile de igiena: spalat pe maini dupa folosirea toaletei de ex, etc);
  • contact cu animale;

Cum se manifesta?

Tablou clinic  este unul tipic pentru o enterocolita(articol detaliat) si debutul, uneori chiar si evolutia din primele zile nu ridica foarte mari probleme, mai ales in situatiile in care parintii s-au mai confruntat cu cazuri de diaree.

  • febra, frison, uneori chiar convulsii febrile;
  • stare generala alterata, indispozitie, somnolenta(accentuata mai ales daca exista pierderi masive prin varsaturi, diaree);
  • inapetenta, refuzul alimentatiei solide;
  • greturi, varsaturi;
  • dureri abdominale colicative, crampe;
  • scaune sanghinolente, moi, apoase, cu durere in timpul eliminarii;

Uneori,infectia poate fi precedata de o infectie respiratorie(rinofaringita acuta, etc)

Cu cat varsta copilului este mai mica, cu atat exista mai mult pericolul aparitiei sindromului de deshidratare. Este important ca la primele semne de boala sa luati legatura cu medicul curant sau, dupa caz, sa va prezentati la camera de garda pentru diagnostic si tratament corespunzator.

Semne de deshidratare:

  • piele uscata, flasca,palida, buze uscate, limba albicioasa, incarcata, senzatie imperioasa de sete;
  • deprimarea fontanelei(la bebelusi);
  • cearcane, ochi “infundati” in orbite, aspect de copil care sufera;
  • apatie, somnolenta, adinamie;
  • dureri de cap, ameteli;
  • extremitati reci;
  • scaderea cantitatii de urina; urina cu miros patrunzator, inchisa la culoare;
  • scadere in greutate(5-10% in functie de severitatea infectiei);

Marea majoritate evolueaza favorabil, sub tratament de reechilibrare hidroelectrolitica, antidiareice(ideal sa nu se administreze fara recomandare medicala, acestea incetinesc tranzitul intestinal si cresc durata pe care bacteria o “petrece” in intestin, crescand astfel riscul eliberarii de toxine), tratament antibiotic(folosirea lui este discutabila, majoritatea studiilor sustin ca ar precipita instalarea SHU) si regim igieno-dietetic.

Cum se diagnosticheaza?

Diagnosticul clinic este sugerat de simptomele prezente corelate cu examinarea copilului insa necesita “cautarea” cauzei(diagnostic etiologic) pentru a putea administra un tratament corespunzator.

Este important de diferentiat enterocolitele virale(de ex cea cu rotavirus) de cele bacteriene, respectiv parazitare pentru a evita administrarea inutila de antibiotice.

Din pacate, in peste 40% din cazuri nu se poate identifica agentul cauzator.

Cele mai utilizate teste de laborator sunt:

  • coprocitograma(examinare microscopica a scaunului) –  ofera detalii despre prezenta leucocitelor, hematiilor, mucusului, etc si are avantajul ca este disponibila in cateva ore putandu-ne orienta asupra cauzei si implicit asupra tratamentului;
  • coprocultura – ofera date despre posibilele bacterii cauzatoare, precum si antibioticul la care acestea sunt sensibile;
  • examenul coproparazitologic – util in situatia in care agentul cauzator este un parazit;
  • ph-ul scaunului: daca este acid, orienteaza spre un deficit enzimatic(deficit de lactaza, substanta care “digera” lactoza);daca este alcalin sugereaza o infectie bacteriana.

In cazul in care se decleaza tipul de coli enterohemoragic,tratamentul antibiotic este discutabil, sunt studii in care se sustine ca ar creste riscul de aparitie a sindromului hemolitic uremic.Acesta este motivul pentru care nu se recomanda tratament antibiotic fara a efectua analize de laborator!!!

Atrag inca o data atentia in ceea ce priveste importanta unui consult medical in situatia in care un copil are simptomele unei gastroenterocolite!!!

Care este tratamentul?

Daca sindromul de deshidratare este sever atunci se impune internarea copilului pentru  hidratare pe vena(perfuzii) necesara pentru a  suplini pierderile de apa si electroliti secundare varsaturilor si diareei dar si pentru  a oferi o pauza de refacere a  tubului digestiv. Ulterior se reia alimentatia , insa treptat cu asa numita dieta de tranzitie care sa asigure refacerea treptata a  mucoasei intestinale.
Cazurile mai putin severe pot fi tratate la domiciliu insa numai dupa un consult de specialitate in prealabil.

a) Rehidratare:

  • sarurile de rehidratare – se gasesc sub forma de pliculete care se prepara cu apa fiarta si racita conform indicatiilor si se administreaza incet, cu lingurita pentru a suplini pierderile inregistrate; cantitatea, ritmul si durata de administrare trebuie recomandate de medic in functie de greutatea fiecarui copil in parte precum si de gradul sindromului de deshidratare; sunt si sucuri pentru rehidratare orala(Hipp ORS) care sunt mai bine acceptate de catre copii, avand adaugat orez , morcov,mar;
  • apa, ceaiuri(indulcit cu glucoza pulvis 5%- se gaseste in farmacii), apa de orez(mucilagiu de orez),supa de morcovi;toate acestea se ofera in cantitati mici pentru a testa toleranta digestiva;

b) Regim igieno-dietetic:

  • foarte important in evolutia unei enterocolite indiferent de cauza acesteia;in functie de varsta se poate administra orez, apa de orez (poate fi folosita si la prepararea formulei de lapte praf), supa de morcovi, piure de morcovi cu orez,branza de vaci, telemea de vaca, banane, afine, “uscaturi“(paine prajita, covrigi sarati, grisine), apoi in zilele ce urmeaza supa de carne slaba, orez cu carne, revenindu-se usor la regimul anterior in functie si de evolutia aspectului si consistentei scaunelor;
  • la bebelusii alaptati se continua alaptarea, nu se introduce o formula de lapte fara lactoza!!!
  • formulele de lapte praf ar trebui inlocuite cu formule speciale, fara lactoza, deoarece agentul cauzator ataca celulele intestinale(locul unde se produce digestia si absorbtia), diminuand astfel cantitatea de lactaza(enzima care digera lactoza); astfel apare  intoleranta secundara la lactoza (de cele mai multe ori o perioada limitata, de 1-2 saptamani). Acesta este motivul pentru care se restrictioneaza consumul de lapte si se introduce laptele fara lactoza.

c) Tratament simptomatic:

  • antidiareice, antisecretorii: de tipul Hidrasec( nu este sare de rehidratare, este un medicament antisecretor), Smecta ; dozele, ritmul si durata de administrare  difera in functie de varsta,cauze si simptomele prezente;- chiar daca se pot achizitiona de la farmacie fara retata, in cazul infectiei cu ecoli enterohemoragic, acestea se administreaza strict la indicatia medicului- intarzie tranzitul intestinal si astfel cresc durata de timp in care bacteria poate produce toxine, implicit crescand actiunea distructiva a acestora
  • probiotice(Biotics, Enterolactis, Ecoflorina, Linex, etc.) – asigura o refacere mai rapida si scad durata de evolutie a bolii;
  • antispastice, antiemetice(Emetiral, Metoclopramid): strict la recomandarea medicului!!!
  • antitermice(daca se asociaza febra):paracetamol, ibuprofen

d)Tratament etiologic(al cauzei):

  • chiar daca este o infectie bacteriana, utilizarea antibioticelor este discutabila, existand riscul ca acestea sa precipite instalarea sindromului hemolitic uremic; administrarea se face strict la indicatia medicului in functie de fiecare caz in parte;

Evolutia in general este buna, fara aparitia de complicatii severe; mai mult, sunt adulti care pot contacta infectia iar simptomele sa fie minime, de aici si riscul crescut de a contamina alte persoane daca nu se respecta masurile de igiena.

Care este riscul de SHU(sindrom hemolitic uremic)?

SHU nu este o boala ci un sindrom, o asociere de manifestari:

  • anemie(hemolitica, microangiopatica)- de cele mai multe ori necesitand transfuzii;
  • trombocitopenie- cu tulburari in coagulare;
  • insuficienta renala acuta

Intr-un procent foarte redus din cazuri, apare aceasta complicatie, cei mai predispusi fiind copilasii mici(sub 3 ani, desi se descriu cazuri si la varste mai mari) si varstnicii.

Nu doar E.coli enterohemoragic poate determina acest sindrom; sunt si alte bacterii(shigella, salomella, streptococul pneumoniae, Campilobacter) dar si virusi(coxakie, ebv, virusul varicelo-zosterian, etc), precum si stari neinfectioase(boli sistemice-lupusul eritematos sistemic, boli maligne, postransplant).

La 5-10, uneori chiar 14  zile de la debut, se instaleaza un proces inflamator(edem) cu formarea de microtrombi(coagulare a sangelui) cu afectarea rinichilor(insuficienta renala acuta) dar si cu aparitia consecutiva a unei anemii(hemolitica) si a unei trombocitopenii severe(scade nr trombocitelor); apar si anomalii de coagulare, rezultatul fiind un tablou clinic extrem de grav, ce debuteaza prin:

  • apatie, letargie/iritabilitate, somnolenta marcata;
  • stare de rau general, inapetenta;
  • dureri abdominale;
  • paloare marcata- secundara anemiei severe;
  • petesii(puncte rosii), echimoze(vanatai) spontan sau la traumatisme minime;
  • oligo-anurie- urinari rare/absente, reduse cantitativ;
  • hematurie- sange in urina, melena(sange “digerat” in scaun, care provine din etajele abdominale superioare;
  • convulsii- prin afectare cerebrala;
  • hepatosplenomegalie(crestere in dimensiuni a ficatului, splinei) cu afectarea severa a functiei acestor organe;

Diagnosticul are la baza foarte multe investigatii care se efectueaza, copilasul fiind internat pe o sectie de terapie intensiva.

Tratamentul este foarte complex, tinand cont de toate organele afectate.

In prezent riscul de deces este sub 10%(mai mic in tarile dezvoltate, mult mai mare, peste 70% in cele sarace) insa riscul de a dezvolta complicatii este inca mare.

Complicatii ale SHU:

  • afectare renala, risc pentru insuficienta renala cronica;
  • afectarea sistemului nervos: tulburari de comportament, convulsii, retard mental,deficit motor, cecitate(orbire);
  • afectarea pancreasului endocrin(diabet zaharat insulinodependent) sau exocrin;
  • insuficienta cardiaca, pericardita, aritmii, hipertensiune arteriala;
  • necroza intestinala, invaginatie intestinala,hepatita, insuficienta pancreatica exocrina;

Orice diaree cu sange necesita obligatoriu prezenta la medic si efectuarea de investigatii suplimentare iar daca medicul considera internarea necesara, nu o refuzati, este cel mai bine pentru copilasul dvs!

Cum putem preveni?

  • igena riguroasa; spalarea pe maini frecvent- dupa folosirea toaletei, schimbarea pampersului, inainte de masa, dupa frecventarea de locuri publice;
  • spalarea fructelor si legumelor precum si pastrarea acestora separat de produsele pe baza de carne;
  • preparare termica a carnii;
  • evitarea consumului de lapte nepasteurizat/nefiert;
  • igiena in bucatarie:se spala ustensilele de bucatarie, marginile taietoare, vasele, masa de preparare, vasele de gatit, capacele, cu apa fierbinte si detergent, imediat ce ele au venit in contact cu carnea cruda; nu se pune carnea fiarta inapoi pe farfuria pe care a fost carnea cruda pana ce nu se spala cu apa fierbinte, detergent si se usuca;
  • compartimente separate in frigider: se pastreaza separat carnea cruda de animale, pasari, fructe de mare, fata de vegetale, fructe, paine si alte alimente care au fost preparate pentru consum;
  • se recomanda numai apa de baut care a fost tratata(clorinata) sau apa plata; de evitat fantani, izvoare;
  • pentru calatorii in tarile in curs de dezvoltare nu se recomanda consumul de inghetata sau apa fara analiza (eticheta); toata apa de consum trebuie sa fie fiarta sau imbuteliata;
  • in situatia in care in familie este o persoana infectata, pentru a reduce transmiterea infectiei se recomanda masuri suplimentare(curatarea cu clor a toaletei si a suprafetelor adiacente, evitarea contactului cu alti membrii ai familei, participarea la prepararea mancarii).

 

>>>
Sitemap