Tag Archives: alaptare

ALIMENTATIA NATURALA-ALAPTAREA

Alimentaţia naturală reprezintă forma ideală de nutriţie a nou-născutului şi sugarului sănătos, laptele de mamă fiind alimentul ideal, cel care are o compoziţie perfect adaptată nevoilor nutritive ale bebelusului aflat intr-un proces accelerat de crestere si dezvoltare. Compozitia sa  face mult mai usoara tranziţia de la mediul intrauterin la viata extrauterina, initial secretandu-se colostru, apoi laptele de tranzitie si abia dupa 10-20 de zile de la nastere laptele matur.

Alăptarea este un act natural,firesc  dar  care trebuie învăţat si, mai ales sustinut si incurajat atat de membrii familiei cat mai ales de medical curant.

In primele zile sunt unele mici incidente care pot sa apara insa cu multa rabdare si cu ajutor specializat aproape orice mamica poate alapta.

Se indica alaptarea la cerere mai ales in primele saptamani pentru a stimula secretia lactata si pentru a preveni aparitia unor complicatii de nedorit(infundarea canalelor, sau mai rau mastita).Ulterior, fiecare bebelus isi va face propriul sau ritm de masa, ceea ce insemana de fapt tot alaptare la cerere; este important sa nu impunem ore fixe de alaptat deoarece fiecare bebelus are alte nevoi, nevoi care nu pot fi generalizate si incluse intr-un tipar foarte rigid.
Startul este foarte important, chiar daca este partea cea mai dificila.

In maternitate insistati ca bebelusul sa fie adus la san cat mai repede(ideal sa fie si “ora magica”) si cereti personalului sa va arate exact cum se pozitioneaza bebelusul la san si ce inseamna sa prinda bine mamelonul. Majoritatea dificultatilor de alaptare au la baza o pozitie incorecta a bebelusului la san.Chiar daca sunteti foarte obosita e important sa petreceti cat mai mult timp cu bebelusul in maternitate, aceasta ajutandu-va foarte mult cand veti ajunge acasa si veti sti exact ce aveti de facut.

Pregatirea pentru alaptare:

In general nu trebuie luate masuri inainte de nastere, doar in cazul mamicilor care au mameloame malformate, ombilicate se pot face mici exercitii pentru a stimula dezvoltarea acestora; este important de precizat ca si mamicile cu mameloame ombilicate pot alapta, nu trebuie sa va descurajati.Mai mult, sunt mameloame artificiale care pot fi folosite inca de la nastere si care fac posibila alaptarea.

Avantajele alimentatiei naturale:

a) pentru bebe:
• este alimentul ideal, care asigură o creştere fizică şi psihică echilibrată;
• conţine substanţe care facilitează funcţionarea optimă a organismului copilului si are o compozitie adaptata imaturitatii organelor;
• conţine factori care protejează copilul de infectii, factori care nu se regasesc in nicio formula de lapte praf;
• reduce riscul alergiei (este importantă şi alimentaţia mamei, care dacă este alergică trebuie să evite alimentele alergizante);
• este steril, oricand la indemana, la o temperatura optima;
• suport emotional, confort, siguranta;
• amelioreaza durerile dentare, scurteaza durata si evolutia oricarei infectii;

b) pentru mama:
• ajută involuţia uterină rapidă după naştere, contribuind la recuperarea mai rapida a mamicii;
• ajuta la pierderea surplusului de kg câştigat în timpul sarcinii;
• efectul contraceptiv nu este 100%; se recomanda masuri suplimentare de contraceptie(la sfatul ginecologului);
• protectie împotriva cancerului de sân şi ovar precum şi impotriva  osteoporozei;
• economie substantiala in bugetul familiei tinand cont de cantitatea de lapte praf care ar trebui achizitionata pentru primii ani.

Organizatia Mondiala a Sanatatii, Societatea Europeana de Nutritie Pediatrica dar si alte zeci de foruri internationale, recomanda alaptarea exclusiva pana la varsta de 6 luni si continuarea alimentatiei naturale si dupa inceperea diversificarii atata timp cat este posibil. Este important de precizat ca doar un procent redus de mamici nu pot alapta, majoritatea 97-98% pot sa alapteze, indiferent de varsta, numarul de sarcini sau dimensiunea sanilor.

Laptele nu-si pierde din calitati dupa varsta de 1 an, asadar si dupa aceea ,laptele de mama este recomandat in locul celui de vaca sau al formulelor de lapte praf.

Compoziţia laptelui de mamă:

• fiecare mamica are laptele adecvat copilului ei, compozitia se adapteaza de la o luna la alta; nu există lapte slab sau gras; laptele mamicii care a nascut  prematur are si el o compozitie aparte, continand mai multe proteine şi lipide decât cel matur, deoarece prematurul are nevoie de un regim hiperproteic pentru creştere(pentru a sustine un ritm de crestere accelerat comparativ cu cel din viata intrauterina);
laptele de mamă îşi schimbă compoziţia în funcţie de nevoile copilului si de varsta acestuia; astfel se poate alapta si dupa varsta de 1 an,laptele avand acelasi calitati;
• îşi menţine calitatea indiferent de alimentaţia mamei; pentru a-si mentine constanta compozitia va “fura” de la mama, din rezervele acesteia; cu toate acestea, alimentatia mamei trebuie sa fie una echilibrata, altfel vor aparea carente si dezechilibre nutritionale ce pot afecta uneori sever sanatatea mamei;
• la începutul suptului este mai apos iar pe masura ce sanul este “golit” devine mai gras de aceea trebuie încurajată golirea sânului de către bebelus;
colostrul – este primul lapte , secretat inca din timpul sarcinii şi in primele 3-4 zile după; este un lapte hiperproteic, foarte bogat în anticorpi; de aceea este important sa-l alaptati din prima zi pentru a-i oferi acest lapte atat de bogat in nutrienti;
laptele de tranzitie – face trecerea de la colostru la laptele matur si se secreta incepand cu a 4-5-a zi pana in a 10-a- 14-a zi de viata;
laptele matur– este laptele de baza care va asigura cresterea si dezvoltarea bebelusului; contine multa lactoza(zaharul din lapte), grasimi si vitamine din grupul B foarte importante pentru dezvoltarea sistemului nervos;este mult mai usor de digerat decat laptele de vaca, contine calciu si fosfor intr-un raport optim in asa fel incat absorbtia acestor minerale atat de utile sa fie maxima; de asemenea contine enzime, factori de crestere si hormoni ce ajuta la maturarea tractului gastro-intestinal pregatindu-l pentru un alt tip de alimentatie(diversificarea).

Sfaturi practice:

  • primele supturi pot fi fără succes, suptul se invata de la zi la zi.Nu contează durata suptului; unii bebelusi sug mai încet, într-o oră, alţii mai repede in 20-30 minute.; dacă pozitia bebelusului la sân este corectă nu apare durere si nici disconfort; cand se formeaza ragade, acestea se datoreaza unei pozitii incorecte; este important ca inca din maternitate sa invatati corect cum sa pozitionati bebelusul la san pentru a preveni formarea ragadelor;
  • inainte de fiecare supt este indicat sa va spalati pe maini cu apa calda si sapun; după terminarea suptului masati mamelonul cu lapte de mama (protejam astfel sânul de infecţii) şi lasati sanii liberi, la aer pentru 5-10 minute; nu aplicati unguente pe san, nici uleiuri sau alte produse cosmetice; incercati sa nu folositi deodorante, deoarece prin pulverizare pot ajunge si la nivelul sanului;
  • intre alaptari e bine sa purtati sutiene comode, din bumbac, special create pentru alaptat; sunt indicate si tampoanele absorbante pentru a preveni umiditatea crescuta care poate sa apara prin scurgerea laptelui, fiind o conditie favorizanta pentru aparitia ragadelor;
  • la inceput cantitatea de lapte va fi redusa insa bebelusul va suge des in asa fel incat ii va fi suficient. De aceea este bine sa-l puneti des la san, doar asa se va stimula secretia de lapte si veti avea lapte suficient fara a fi nevoie de completare.In primele saptamani se recomanda sa fie pus la ambii sani la aceeasi masa, ulterior poate suge doar dintr-un san, iar la masa urmatoare din celalalt san;
  • in primele zile bebelusul este mai somnoros, uneori si prezenta icterului contribuie la aceasta somnolenta; nu trebuie trezit decat daca de la suptul anterior au trecut mai mult de 5 ore. Aceasta somnolenta nu va dura foarte mult si dupa primele zile, bebelusul se va trezi frecvent, uneori la fiecare ora; acesta nu trebuie sa constituie un motiv de ingrijorare si nu este nici un indiciu al unei secretii lactate insuficiente; supturile frecvente sunt cheia unei stimulari eficiente a secretiei de lapte;
  • nu se recomanda folosirea suzetei;
  • pozitia mamei in timpul alaptarii trebuie sa fie una comoda dar in acelasi timp una corecta, astfel incat sa nu acopere nasul bebelusului si sa-i permita acestuia sa suga;mamelonul nu trebuie sa fie tensionat iar bebelusul trebuie sa “apuce” atat mamelonul cat si areola mamara iar buza inferioara sa acopere in totalitate areola mamara. Daca sanii sunt foarte plini, tensionati, copilasul nu va putea suge; in acest caz se recomanda sa mulgeti putin lapte inainte de a pune bebelusul la san pentru a decongestiona putin sanii; eventual cu 5-10 minute inainte de supt aplicati comprese calde la nivelul sanilor; dupa terminarea alaptarii, aplicarea de comprese reci faciliteaza suplimentar detensionarea sanilor. Aceste dificultati apar in general in primele doua saptamani, ulterior alaptarea decurge firesc si este o bucurie atat pentru mamica cat si pentru bebelusul acesteia;
  • este foarte important sa nu-i oferiti suplimente de lapte praf. Trebuie stiut ca, plansul nu semnifica numai senzatia de foame ci in general un disconfort al bebelusului; cu cat ii veti oferi mai repede lapte praf cu atat exista riscul de pierdere a secretiei lactate. Daca bebelusul creste corespunzator inseamna ca secretia de lapte este suficienta, chiar daca suge foarte des sau se trezeste noaptea de nenumarate ori; se poate face si proba suptului adica, cantarirea inainte si dupa-masa pentru a afla cantitatea per masa; este important de stiut ca mesele pot fi inegale si trebuie facut un total per 24-48 de ore. Pentru orice dificultati, sunati medicul si cereti-i sfatul;in marile orase exista consilieri in alaptare;de asemenea,este disponibil un serviciu telefonic:07ALPATARE unde vor fi oferite sfaturi si recomandari pentru sustinerea alaptarii.
  • pentru a stimula secretia de lapte este indicat pe langa suptul frecvent mulgerea suplimentara si colectarea laptelui in exces; nu veti face altceva decat sa puneti lapte deoparte pentru situatii neprevazute si sa stimulati continuu lactatia.Aceasta se recomanda mai ales la inceput, pana secretia de lapte se va stabiliza; ulterior, functioneaza foarte bine principiul “cererii si ofertei”, adica se va produce lapte pe masura ce bebelusul suge.

Alaptarea in situatii speciale:

a) prematurii:

In functie de gradul de prematuritate se poate administra lapte de mama si prematurilor; cei cu greutate mica(sub 1500g) vor fi hraniti frecvent cu sonda datorita imaturitatii reflexului de deglutitie(de inghitire); se poate folosi si chiar este indicat laptele de mama datorita compozitiei( multe proteine, fier, grasimi si mai putina lactoza; de asemenea este foarte bogat in antioxidanti, taurina, hormoni si factori de crestere) care-i ofera bebelusului un ritm de crestere rapid comparabil cu cel intrauterin. Pentru cei cu greutate mai mare la nastere(peste 1800g) se recomanda alaptarea direct de la san, dupa evaluarea capacitatii de supt/inghitire. Oricum prematurii necesita spitalizare prelungita cu supraveghere atenta pana se ajunge la o greutate optima(in general 2500g) care sa le permita iesirea din maternitate. Cu siguranta in maternitate vor beneficia de toate ingrijirile necesare si veti fi invatata si sfatuita cum sa procedati cand veti ajunge acasa.

b) gemenii:

Si gemenii pot fi alaptati exclusiv pana la varsta de 6 luni, continuandu-se alaptarea si dupa varsta de 6 luni; chiar daca sunt doi copilasi, sanul este capabil sa produca lapte pentru ambii bebelusi. Ideal este ca alaptarea sa fie simultana, exista in acest sens perne de alaptare special concepute pentru astfel de situatii. Este mult mai dificil decat in cazul unui singur bebelus insa este posibil; am cateva mamici care au reusit si, pe aceasta cale le felicit si le asigur de admiratia mea.

In primele 6 luni nu au nevoie de altceva, nici macar de apa sau ceai, setea fiind potolita foarte bine de laptele de mama. Nevoiele de apa ale bebelusului(articol detaliat) sunt satisfacute exclusiv de laptele de mama.

Ce incidente pot sa apara?

1. Ragade:

• apar in primul rand datorita pozitiei incorecte de supt dar si prin utilizarea incorecta a pompei de muls; mai rar atunci cand bebelusul sau mama are candidoza; o alta cauza posibila este un fren lingual/labial prea scurt care sa impiedece o atasare corecta a bebelusului;
• frecvent favorizate de mameloamele malformate: plate sau ombilicate;
• sapunurile, gelurile de dus, cremele pot favoriza aparitia lor;
• se manifesta prin inrosirea mamelonului apoi aparitia de fisuri din care se poate exteriorize sange; suptul devine extreme de dureros;
• le putem preveni evitand factorii favorizanti; purtarea de sutiene de bumbac cu evitarea umezelii(se folosesc tampoane care se schimba periodic); de asemenea dupa fiecare alaptat se unge mamelonul cu lapte si se lasa la aer pentru 5-10 minute; pentru igiena folositi doar apa, evitati sapunurile iritante, gelurile de dus, cremele; in caz de mameloame malformate apleati la mameloamele artificiale;
• daca au aparut, folosirea de comprese speciale( ex:multi mam) sau lanolina(unguent, pudra) ajuta foarte mult la vindecare; sanul trebuie expus cat mai des la aer, pentru 30-60 minute; poate fi folosit si un unguent, garmastan, avantajul acestuia fiind ca nu trebuie indepartat atunci cand bebelusul este pus la san.

2. Canale infundate:

• apar frecvent tot datorita unei pozitii incorecte insa si golirea incompleta a sanilor poate fi o cauza frecventa;mai rar se datoreaza unor haine prea stramte care exercita presiune suplimentara asupra sanului;
• pentru a le preveni se recomanda alaptare frecventa, comprese calde pe san inainte de fiecare alaptare,masaj bland al sanului(si aici ar fi nevoie de putin ajutor pentru a fi invatate cum sa va masati astfel inca disconfortul sa fie minim iar rezultatul maxim);
• pentru tratament pe langa comprese calde si masaj se recomanda alaptare cat de des, eventual folosirea pompei pentru o golire completa a sanului; medicatie doar la indicatia medicului; de departe alaptarea este cea mai eficienta metoda, bebelusul poate desfunda canalele mai bine decat cea mai performanta pompa de pe piata.

3. Furia laptelui(angorjarea):

• apare frecvent in primele zile dupa nastere si uneori face imposibila alaptarea, motiv pentru care foarte multe mamici aleg varianta laptelui praf iar cand situatia se amelioreaza din pacate bebelusul refuza de cele mai multe ori sanul;
• poate fi prevenita prin alaptare frecventa, fara a impune un orar fix; daca sanii se umple cu lapte iar bebelusul inca doarme, se mulge o parte din lapte; nu se trezeste bebelusul decat daca distanta fata de suptul anterior este mai mare de 5 ore;
• aparitia durerii, tensiunii la nivelul sanilor este un prim semnal; daca nu se intervine, durerea se accentueaza, sanul devine foarte tare, se inroseste, mamelonul se aplatizeaza; poate sa apara si febra;
• daca nu se intervine prompt se poate ajunge la mastita, abces;
• pentru tratament este important masajul sanilor, aplicarea de comprese calde inainte de fiecare alaptat; intre supturi comprese reci, cu gheata( nu se aplica direct pe piele, eventual infasurata intr-un prosop); golirea completa a sanului dupa fiecare alaptare; daca apare febra este important sa luati legatura cu medicul.

4. Mastita:

• reprezinta o inflamare a tesutului mamar secundara stagnarii laptelui; de cele mai multe ori este neinfectioasa insa daca sunt prezente si ragade risul de infectare este foarte mare; este vorba de o infectie a tesutului si nu a laptelui, de aceea alaptarea trebuie continuata;renuntarea la alaptare poate duce la complicatii severe care uneori necesita interventie chirurgicala;
• se manifesta cu durere foarte mare la nivelul sanilor, acestia devin foarte tensionati, rosii, calzi; apare febra, frison, stare generala alterata(asemanatoare cu cea din debutul unei raceli);
• se continua alaptarea; se mulge surplusul de lapte dupa fiecare supt;
• se ia urgent legatura cu medicul; la recomandarea acestuia se pot administra antialgice, antiinflamatoare( paracetamol, ibuprofen, algocalmin) si, de cele mai multe ori antibiotic(Augmentinul poate fi folosit fara probleme cu adaos de probiotice), antimicotice(Nistatin, Stamicin).

Alimentatia mamei in alaptare:

• hipercalorică, echilibrată, bogată în proteine de origine animala si vegetala, produse  lactate(exceptand bebelusii cu intoleranta la proteinele din lapte, dovedita prin investigatii suplimentare), legume, fructe, pâine,cereale cu evitarea grasimilor si ducliurilor concentrate; se recomanda 5 mese pe zi, trei principale(mic dejun, pranz, cina) si 2-3 gustari(ideal fructe sau produse lactate);se recomanda grasimi “bune”, cele continute in produsele lactate(unt, iaurt, branza, samantana), oua, peste, ulei de masline, avocado; somonul, macroul, sardinele vin cu un plus de acizi omega cu rol esential in dezvoltarea sistemului nervos al bebelusului.
nu există alimente interzise, mama va testa toleranta bebelusului la fiecare aliment; daca observa intoleranta atunci va renunta o perioada la alimentul respectiv; nu se recomanda prajeli, rantasuri, afumaturi, preparate foarte condimentate, ciocolata, cacao, sucuri; se exclude alcoolul, cafeaua si tutunul.Nu se administreaza medicamente decat strict la recomandarea medicului; sunt multe medicamente compatibile cu alaptarea asa ca, eventualele afectiuni ale mamei trebuie tratate tinand cont si de acest aspect, pentru a nu intrerupe alaptarea decat atunci cand nu exista alternative(www.e-lactancia.org);

hidratare corespunzatoare: apa, ceaiuri(inclusiv cele de stimulare a lactatiei), sucuri naturale de fructe(proaspat preparate in casa), lapte. Nu se consuma bere pentru stimularea lactatiei, chiar daca este fara alcool.
Pentru mentinerea secretiei lactate se recomanda odihna(cat este posibil),relaxare , incredere in sine, plimbari in aer liber. O stare psihica echilibrata contribuie suplimentar la o secretie optima de lapte; de aceea mamica poate lasa la o parte alte treburi casnice si sa se ocupe strict de bebelus; unele activitati pot fi preluate de catre tatic sau de catre bunici, si as mentiona aici siesta bebelusului de dupa masa(“ridicarea” acestuia pentru a elimina aerul inghitit, schimbarea, plimbarea, etc) in asa fel incat mamica sa poata profita de orice clipa libera pentru a se odihni.

Conservarea laptelui muls:

•laptele proaspat muls se poate păstra la frigider la temperatura de 2-4 C între 3 -4 zile, la congelatorul de la frigider in recipiente speciale pe o durata de maxim 3-6 luni( exista recomandari in acest sens pe fiecare din recipentele speciale pentru congelare); aveti mare grija la manipularea pomei, la sterilizarea acesteia;
• laptele congelat se incalzeste in apa calda, nu se foloseste cuptorul cu microunde; dupa decongelare nu se recongeleaza si se consuma in maxim 1 ora; la frigider se poate pastra 24 de ore dupa decongelare; inainte de administrare se gusta iar daca gustul este modificat nu se administreaza bebelusului;
• laptele proaspat muls poate fi pastrat 4 ore la o temperatura sub 25C;

În final ţin să subliniez încă o dată beneficiile imense ale alimentaţiei naturale; chiar daca inceputul va fi dificil veti reusi cu siguranta sa depasiti toate obstacolele si, va veti bucura impreuna de aceste beneficii. Pana la varsta de 6 luni nu este nevoie de nimic altceva in alimentatia bebelusului; necesarul de lichide este asigurat de laptele de mama si nu au nevoie de completare cu apa/ceai/sucuri de fructe.

>>>
Sitemap