CRESTEREA SI DEZVOLTAREA – GENERALITATI

Dragi parinti, voi incepe o noua serie de articole de aceasta data dedicate cresterii si dezvoltarii copiilor punctand initial aspecte generale legate de acest complex proces, urmand ca, in articolele viitoare sa Citeste mai mult »

DERMATITA ATOPICA

Dermatita atopica este o boala ce apare cu precadere in primele luni de viata insa sunt si cazuri care debuteaza mai tarziu, dupa varsta de 2-3 anisori sau chiar mai tarziu. In Citeste mai mult »

Ce trebuie sa stiti despre febra?

Ce este febra? Febra este poate cel mai frecvent motiv pentru care parintii se adreseaza camerei de garda si cabinetelor medicale. Trebuie de la inceput inteles ca nu este o boala ci Citeste mai mult »

URGENTELE COPILARIEI – CURS PRACTIC- 13-18 DECEMBRIE 2018

Dragi parinti,  CURSUL  DE  URGENTE este  un curs interactiv in care vom dezbate cele mai frecvente situatii de urgenta care se ivesc in perioada copilariei, vom discuta despre boli, semnele acestora, precum si despre Citeste mai mult »

CURS DIVERSIFICARE 10-17 IANUARIE 2019

Dragii mei,  Diversificarea este o piatra de incercare pentru parinti, o provocare pentru bebelusul obisnuit doar cu gustul dulce al laptelui, o perioada de tranzitie/adaptare la noi gusturi, consistente, la un alt Citeste mai mult »

ALIMENTE INTERZISE BEBELUSULUI

Desi nu-mi place deloc acest cuvant “INTERZIS” cand vine vorba de primul an de viata(si nu numai) trebuie sa recunosc ca-l folosesc destul de des si asta din dorinta de a sensibiliza mai mult mamele, de a accentua faptul ca un anumit aliment  nu este recomandat. Oricum tipul de alimentatie ramane la latitudinea mamei insa aceasta trebuie informata, trebuie sensibilizata si, mai mult trebuie convinsa de ce un anumit aliment nu este indicat bebelusului. E simplu sa spui…”X”, “Y”, etc…nu se administreaza pana la varsta de 1, 2, 3 ani. Intrebarile care se pun:….”De ce?”, “Ce se poate intampla?”, etc…Voi incerca in acest articol sa acord o atentie deosebita acelor alimnente “interzise”, in speranta ca, cunoscand potentialele consecinte efectul va fi pozitiv.
Motivul interzicerii acestor alimente este reprezentat de imuturitatea organelor bebelusului, in particular a sistemului digestiv si a aparatului renal. Asa cum, sistemul nervos se dezvolta treptat, lucru concretizat de achizitiile motorii(sustinerea capului, statul in fundulet, mersul, etc) si psihice(zambit, vorbit, etc) tot asa si celelalte organe sunt imature si necesita timp pentru a se dezvolta si a functiona la fel ca si in cazul adultului.
 
1. Zaharul:
  • in primul an de viata  bebelusul nu are  nevoie de zahar, laptele de mama, formulele de lapte praf, iar  mai tarziu legumele, fructele, cerealele, biscuitii adaugati contin suficient zahar;

 

  • nu se indulcesc ceaiurile, sucurile, piureurile de fructe, budincile;
  • ideal ar fi ca nici dupa varsta de 1 an sa nu administrati zahar in exces, sa nu obisnuiti copilul cu dulciuri, sa insistati asupra fructelor, iaurturilor, etc.
  • se pot folosi  “indulcitori” mult mai sanatosi: siropul de artar sau cel de agave, curmale, stevie atunci cand se prepara budinci, tarte cu fructe, etc pentru un plus de savoare.

2. Sarea :
  • nu e necesara a fi adaugata la prepararea mancarii, mai mult e periculoasa, sistemul digestiv si mai ales rinichii neputand “procesa” un eventual exces de sare; mai mult pot sa apara tulburari grave, care pot merge pana la leziuni ale rinichilor si hipertensiune arterialala;
  • din experienta mea  cel mai dificil este  de convins parintii sa nu  adauge  sare in mancare; am auzit de nenumarate ori comentarii de genul …”eu am mancat sarat si uite ce frumos m-am facut”…sau…”nu e buna mancarea  fara sare”. Uneori mamicile inteleg importanta excluderii sarii din alimentatie insa, la primele refuzuri ale bebelusului incep si adauga sare convinse fiind ca acesta este motivul pentru care bebelusul refuza sa manance.Total gresit!
  • necesarul de sare sub 6 luni este in jur de 0,5-0,8g/zi cantitate existenta atat in laptele de mama cat si in formulele de lapte praf; pana la varsta de 1 an, creste pana la 1g/zi , uramand ca in jurul varstei de 3 ani sa ajunga la 2 g sare/zi.
  • atentie la apa pe care o folositi atat la prepararea formulei de lapte cat si pentru consum; apa plata contine o cantitate mare de sodiu, continutul in sodiu ar trebui sa fie sub 20mg/l;
 
3. Carnea de porc:
  •  nu se administreaza sub varsta de 1 an(ideal ar fi pana la 2-3 ani) datorita continutului mare de grasimi si capacitatii reduse a organismului de digestie;
  • dupa varsta de 3 ani trebuie consumata cu moderatie(1-2 ori /saptamana) si evitata administrarea  sub forma de snitele, chiftele in exces(stiu ca sunt preferatele copiilor insa daca nu le primesc si nu se obisnuiesc cu ele din primii ani nu vor fi probleme mai tarziu).
 
4. Laptele de vaca:
  • nu trebuie administrat bebelusilor in continuarea sau in locul alaptarii/alimentatiei cu formule de lapte praf, cel putin in primul an de viata; poate in schimb sa fie folosit ca si ingredient la prepararea piureurilor de legume, a branzicii, iaurtului “de casa”;ideal se alege un lapte bogat in grasimi(3,5%-3,8%) deoarece sistemul nervos al bebelusilor se afla intr-o perioada intensa de dezvoltare si are nevoie de aceste grasimi;
  • are si un inalt potential alergen putand duce la aparitia scaunelor diareice, colicilor abdominale, eruptiilor cutanate mai ales daca este introdus in primele luni de viata;are un rol important in aparitia Intolerantei la proteinele laptelui de vaca fiind considerat factorul “trigger” (declansator).
  • de asemenea spre deosebire de formulele de lapte praf care sunt imbogatite cu fier, laptele de vaca contine o cantitate neglijabila de fier, determinand astfel aparitia anemiei carentiale(articol detaliat);
  • dupa varsta de 1 an ideal ar fi sa administrati in continuare formule de lapte praf (de tip junior) sau sa continuati alaptarea(laptele de mama are aceleasi calitati si dupa varsta de 1 an;) in situatii exceptionale(conditii materiale, refuzul copilasului) se poate administra, cantitatea nu trebuie insa sa depaseasca 500ml/zi si, nici intr-un caz nu mai administrati lapte peste noapte(riscul cariilor dentare este unul foarte mare mai ales dupa varsta de 1 an cand marea majoritate a copilasilor au cel putin incisivii prezenti); cumparati lapte pasteurizat, cu continut mai mare de  grasime 3-3,5-3,8%; evitati laptele de la dozatoare datorita conditiilor igienice precare(in cele mai multe cazuri) si lipsei informatiilor nutritionale si de control sanitar; o optiune este si laptele de capra, care are o compozitie mai aproape de cea a laptelui matern(dezavantajul este insa ca nu este disponibil pe intreaga perioada a anului calendaristic);
5. Albusul de ou:
  • se recomanda prudenta datorita potentialului alergenic foarte crescut , mai ales la copii cu antecedente de alergii; ideal, la cei cu afectiuni alergice este bine sa fie temporizat  pana la varsta de 1 an; la aceasta categorie de copii este indicata prudenta si in ceea ce priveste  galbenusul de ou( introdus treptat in alimentatie cu urmarirea oricaror reactii si, intotdeauna fiert 10 minute);
  • albusul poate fi introdus cu atentie dupa varsta de 1 an deoarece contine  proteine de inalta valoare biologica si asa numitii “aminoacizi esentiali” adica acei aminoacizi de care organismul are mare nevoie insa pe care nu-i poate procura decat din alimentatie; la bebelusii care pana la varsta de 9 luni nu au dezvoltat recatii alergice la niciun aliment este permisa testarea albusului;
 
6. Mezeluri:
  • sunt interzise categoric, nu numai in cazul  bebelusilor ci si al  tuturor copiilor(vezi articol “Spune NU mezelurilor“) avand in vedere ingredientele folosite si procedeele industriale de preparare;
7. Margarina:
  • eu personal recomand excluderea ei din alimentatia oricarui copil indiferent de varsta si, nici o reclama oricat de bine realizata nu va reusi sa ma convinga de valoarea ei biologica si de importanta ei in nutritia copiilor;
  • va recomand sa o inlocuiti cu unt , paste din branza de vaci, etc.
 
8. Conserve:
  • in special cele pe baza de carne si, in mod particular pateul(ca o fi de porc, de pui, gasca sau vegetal); motivul este acelasi ca si in cazul mezelurilor…ingredientele si procedeul de preparare;
  • nici muraturile, produsele afumate sau semipreparatele nu sunt recomandate sugarilor si, in general nici copiilor mici.
 
9. Ciocolata, Cacao:
  •  sunt foarte excitante si induc o stare de agitatie copilului, la care se adauga surplusul caloric; pot fi inlocuite insa cu succes de pudra de roscove care sta si la baza formulelor de lapte antireflux(AR);
  • nici formele instant nu sunt recomandate chiar daca sunt imbogatite cu diferite vitamine si minerale; contin o serie de zaharuri adaugate suplimentar care nu aduc nimic benefic.
 
10. Alune, nuci, seminte, migdale – au un inalt potential alergen si sunt periculoase deoarece bebelusii se pot ineca cu ele; daca  bebelusii nu prezinta antecedente de alergii pot fi incluse dupa varsta de 8 luni ca si componenta a gustarilor; trebuie intotdeauna introduse progresiv si fin rasnitate pentru a evita aspirarea lor in caile respiratorii; se recomanda achizitionarea lor in stare cruda(nu prajite sau sarate);
11. Pop-corn, pufuleti, pufarini, stick-suri, chipsuri,etc:
  • aduc un inutil aport caloric care interfera apoi cu regimul normal al unui bebelus; plus ca acestea contin multi aditivi, coloranti, condimente si nu constituie o recomandare nici in cazul copiilor mai mari;
12. Fructele de padure:
  • mure, fragi, afine, zmeura, coacaze, etc: datorita potentialului risc alergen; se evita la copilasii cu antecedente de alergii; la bebelusii care nu au astfel de  antecedente de alergii pot fi administrate cu precautiesi intorduse progresiv dupa varsta de 7 luni, fiind niste fructe foarte bogate in nutrienti; mai mult, afinele sunt de un real ajutor in episoadele de enterocolita(diaree);
13. Mierea de albine:
  • este foarte laudata datorita efectelor sale benefice si, pe buna dreptate insa in primul an de viata exista riscul de botulism., o boala infectioasa foarte agresiva; dupa varsta de 1 an se permite introducerea ei(exceptand copilasii cu antecedente de alergii) iar ulterior, in functie de toleranta si a altor produse apicole(polen-ucat/crud, propolis, laptisor de matca)

 

14. Sucuri acidulate :
  • desi nici nu ar trebui sa se puna problema existentei acestora in meniul bebelusilor, nu de putin ori am avut surpriza ca acestea inlocuiau “cu succes” masa de fructe;
  • acestea nu ar trebui sa se regaseasca nici la copilasii mai mari, daramite la bebelusi;
  • indiferent de sortiment, bauturile racoritoare(acidulate sau nu) nu contin nutrienti benefici organismului si nu ar trebui sa fie oferite copiilor.
 15. Prajeli, rantasuri:
  • nici una dintre mamici nu ar trebui sa prepare astfel alimentele insa sunt multe aspecte legate de obiceiurile familiei asa incat as interzice categoric administrarea lor sub  varsta de 1 an si, as trage un semnal de alarma in privinta utilizarii lor dupa varsta de 1 an.
In concluzie as putea spune cu convingere ca, prin evitarea acestor alimente puteti sa-i “oferiti” bebelusului o crestere armonioasa, obisnuindu-l in acelasi timp cu o alimentatie echilibrata si dupa implinirea varstei de 1 an. Alimentele considerate alergenice pot fi introduse cu multa precautie dupa varsta de 7-8 luni, cu conditia absentei antecedentelor de alergii(atat la bebe cat si in familia acestuia) si testarii progresive a tolerantei; doar introducerea albusului de ou se amana inspre varsta de 9-10 luni. 
>>>

Vaccinurile FACULTATIVE

Am ales acest subiect din cauza controverselor existente atat in randul mamicilor cat si printre medici, fie ei medici de familie sau pediatri. De la inceput vreau sa subliniez ca nu este o metoda de promovare a vreunei firme producatoare, motiv pentru care nici nu voi mentiona denumirea comerciala a acestor vaccinuri ci doar voi prezenta bolile impotriva carora confera protectie, varsta optima de vaccinare precum si eventualele contraindicatii de administrare, respectiv efectele adverse cele mai frecvente. Se numesc vaccinuri facultative pentru ca nu sunt incluse in Programul National de Vaccinare, respectiv nu sunt gratuite; parintii au dreptul si trebuie sa fie informati de existenta acestora, de indicatiile lor si sfatuiti la modul cel mai obiectiv posibil in ceea ce priveste vaccinarea.

Ce este vaccinul?

Este o substanta imunobiologica ce contine microorganisme vii (dar atenuate) sau inactivate care se administreaza in scopul inducerii imunitatii (formarea de anticorpi) pentru a preveni asftel dezvoltarea bolilor respective; nici un vaccin nu ofera protectie totala, existand astfel riscul de a dezvolta boala respectiva chiar daca copilul a fost vaccinat. Recomandarea utilizarii unui vaccin trebuie sa ia in considerare riscurile bolii respective, beneneficiile vaccinarii si, nu in ultimul rand efectele adverse ale vaccinarii. Practic nu exista vaccin fara efecte adverse, de cele mai multe ori acestea sunt usoare si tranzitorii, astfel ca beneficiile aduse sunt mult mai mari in prevenirea unor boli grave comparativ cu reactiile adverse.
De obicei vaccinurile se administreaza combinate, fara a afecta eficacitatea sau siguranta; nu sunt prea multe vaccinuri, sistemul imun al copiilor putand reactiona prompt prin formarea de anticorpi specifici.
Programul National de Vaccinare include vaccinari pentru : tuberculoza (BCG), Hepatita B, difterie, tetanos, pertusis (DTP), poliomielita, rujeola, rubeola, oreion (ROR) care se realizeaza in mai multe rapeluri (doze) , administrandu-se simultan mai multe vaccinuri.

Pe langa vaccinurile “obligatorii” mai exista pe piata o serie de vaccinuri indreptate impotriva unor boli infectioase (infectia cu rotavirus, pneumonii, meningite, hepatita A, etc) cu potential evolutiv grav; majoritatea acestor vaccinuri sunt  incluse in Programele Nationale ale tarilor dezvoltate la recomandarea OMS ( Organizatia Mondiala a Sanatatii). Acest lucru nu se intampla din pacate si in Romania, parintii fiind nevoiti sa aloce sume semnificative pentru achizitionarea acestor vaccinuri.

1. Vaccinarea antirotavirus:

– ofera protectie fata de infectia cu rotavirus resonsabila de dezvoltarea enterocolitei, cu atat mai periculoasa cu cat survine la varste mai mici;

– vaccinarea se efectueaza incepand cu a 6-a saptamana de viata, pana maxim la 24 saptamani (varsta administrarii ultimei doze);

– sunt doua doze care se administreaza oral, sub forma de picaturi(0.5ml) la interval de 4-6 saptamani;

  • efecte adverse : – febra, agitatie, iritabilitate, indispozitie, lipsa poftei de  mancare.

– contraindicatii de administrare:

  • boli febrile acute;
  • gastroenetrocolita acuta;
  • malformatii ale tubului digestiv;
  • antecedente de invaginatie intestinala;

– pret : aproximativ 200-250 Ron/doza in functie de firma producatoare ( 2 variante existente pe piata).

2. Vaccinarea antiHaemophilus influenzae( Hib)

Haemophilus influenzae

– este o bacterie ce se raspandeste cu usurinta si reprezinta o cauza frecventa de infectii in randul copiilor, unele usoare (otite, sinuzite), altele deosebit de severe cu potential evolutiv grav (pneumonii, meningite); exista in caile respiratorii (nas, gura) si se transmite cu usurinta prin stranut, tuse, afectand in special copiii ce frecventeaza crese/gradinite;

pe piata exista 2 tipuri de vaccin – unul care se administreaza separat (monovalent) iar altul combinat ce se administreaza impreuna cu vaccinurile de la 2,4,12 luni(componenta a vaccinului hexavalent, oferit gratuit in cadrul programului national de vaccinare);

este indicat tuturor copiilor cu varsta peste 2 luni; OMS a recomandat introducerea  sa in schema  de vaccinare a tuturor tarilor. Copiii nevaccinati in primul an de viata pot fi vaccinati pana la varsta de 2 ani cu o singura doza de vaccin; copiii peste varsta de 2 ani vor fi vaccinati doar in situatii speciale (risc crescut de infectie invaziva);

– administrare : la nivelul coapsei pentru sugari sau la nivelul bratului pentru copilasii mai mari

– efecte adverse:

  • durere, roseata, tumefiere (umflarea) la locul injectiei;
  • febra;
  • iritabilitate, indispozitie;

– contraindicatii

  • boli acute febrile;
  • anafilaxie la componentele vaccinului;
  • varsta sub 6 saptamani.

3. Vaccinarea antipneumococica

Streptococul pneumoniae(pneumococul):

  • este o bacterie frecvent prezenta in caile respiratorii ce poate determina otite, sinuzite, pneumonii, meningite, septicemii ( infectii generalizate),riscul de aparitie fiind mai mare la copilasii cu varsta sub 2 ani, la cei care frecventeaza colectivitati si in situatiile in care copilasii sunt expusi fumului de tigara. Transmiterea este extrem de facila, prin tuse, stranut.

– pe piata exista doua tipuri de vaccin:

a) vaccin polizaharidic 23 valent care insa nu este indicat a se administra sub varsta de 2 ani , indicatiile sale limitandu-se la grupa de varsta 2- 65 de ani cu afectiuni severe(lipsa splinei, boli malingne, infectie HIV, etc);

b) vaccin conjugat

–  se administreaza copiilor cu varste intre 2 luni, respectiv 2 ani; peste varsta de 2 ani se administreaza doar in cazul existentei unor boli grave ce predispun la infectii grave cu pneumococ (cancere, infectie HIV, boli cronice cardiace, pulmonare, imunodeficiente, etc.);

– scheme de administrare :

  • 2,4,6 luni iar a patra doza la 12-15 luni;
  • se pot vaccina si copiii cu varsta peste 6 luni cu 3 doze separate printr-un interval liber de minim 1 luna;
  • cei cu varsta peste 1 an se pot vaccina cu 2 doze intre ele existand un interval liber de minim 2 luni;
  • peste varsta de 2 ani pana la 5 ani se vaccineaza cu o singura doza;
  • pentru copilasii nascuti dupa data de 1 august 2017 a fost inclus in schema nationala(se efectueaza gratuit la medicul de familie) in 3 doze(2,4, respectiv 12 luni);

– se poate administra concomitent cu alte vaccinuri; eficacitate crescuta de pana la 95%;

– administrare – la nivelul coapsei sau bratului;

– reactii adverse:

  • durere, roseata, tumefiere ( umflare) la locul injectiei
  • febra, iritabilitate,indispozitie, eruptii cutanate

– contraindicatii

  • boala acuta;
  • anafilaxie la una din componentele vaccinului;

4. Vaccinarea antimeningococica

Neisseria meningitidis ( meningococul)

  • bacterie existenta la nivelul cailor respiratorii superioare (nas, gura) care poate determina de la infectii usoare localizate, pana la infectii severe de tipul meningitei, respectiv infectie generalizata (meningococemie) cu risc major de vindecare cu sechele sau chiar deces; sunt 5 serotipuri, cele mai frecvente infectii fiind produse de tipurile A,B,C; din pacate nu exista vaccin pentru serotipul B;

Pana in urma cu cativa ani se recomanda vaccinarea doar in situatii speciale (pentru cei care au intrat in contact cu pacienti confirmati, copii cu splenectomie, respectiv cu imunodeficiente congenitale sau dobandite); la noi in tara este disponibil  doar vaccin meningococic bivalent ( A+C);

– vaccinarea se poate efectua incepand cu varsta de 4 luni in cazul in care exista contact cu subiecti infectati, confirmati; in context general, vaccinarea se efectueaza dupa varsta de 2 ani; de asemenea se vaccineaza copii cu splenectomie (absenta splinei) precum si cei cu imunodeficiente congenitale sau dobandite;

contraindicatii:

  • boli acute febrile;
  • anafilaxie la una din componentele vaccinului;

– efecte adverse :

  • durere, roseata, tumefiere (umflare) la locul injectiei;
  • febra, indispozitie, dureri de cap (cefalee);
  • rar manifestari alergice (eruptii, urticarie);
  • foarte rar – 1/1.000.000 – anafilaxie;

5. Vaccinarea antivaricela:

Varicela este o boala infectioasa eruptiva produsa de virusul varicelo-zosterian, detaliata pe larg in cadrul articolului cu acelasi nume, motiv pentru care nu voi insista asupra acestui tip de vaccinare.

6. Vaccinarea antihepatita A:

Virusul hepatitic A

Hepatita A sau boala ” mainilor murdare” este produsa de virusul hepatitic A care spre deosebire de virusul hepatitic B (pentru care exista vaccin gratuit) are o evolutie limitata ca si durata (nu se cronicizeaza); este foarte contagioasa, transmitandu-se cu rapiditate printre membrii aceleiasi familii.

– vaccinarea se recomanda a fi efectuata la intrarea in colectivitate (dar dupa varsta de 2 ani) sau in cazul calatoriilor in tari endemice (cu multe cazuri diagnosticate) : Africa, Asia, zona Mediteraniana, Orientul mijlociu;

– se efectueaza 2 doze la interval de 6-12 luni, protectia oferita fata de infectia cu virus tinzand spre 100%;

contraindicatii :

  • boli acute febrile;
  • anafilaxie la una din componentele vaccinului;

efecte adverse :

  • durere, roseata, tumefiere  umflarea);
  • febra,iritabilitate, indispozitie;
  • inapetenta;
  • dureri musculare, articulare;
  • foarte rar : icter (ingalbenirea tegumentelor si mucoaselor), sindrom Guillain-Barre;

7. Vaccinarea antigripala:

Virusurile gripale:

– sunt 3 tipuri distincte A,B,C3 cu doua componente H si N, realizand diferite combinatii si mutatii, existand permanent un pericol de pandemie cu virusuri gripale; la copii frecvent infectiile gripale se complica cu suprainfectare bacteriana (pneumococ, stafilococ)  putand duce la aparitia unor boli grave chiar amenintatoare de viata; modul de transmitere este extrem de facil prin stranut si tuse dar si prin intermediul obiectelor contaminate de aceea se justifica vaccinarea copilasilor, ideal in lunile septembrie – octombrie;

– exista mai multe tipuri de vaccin, acestea administrandu-se strict la indicatia medicului de familie sau a medicului pediatru;

– vaccinarea poate fi facuta incepand cu varsta de 6 luni; prima vaccinare necesita doua doze la interval de 1 luna, ulterior o singura administrare pe an

contraindicatii:

  • alergie la ou , carne de pui sau alte componente ale vaccinului;
  • boala acuta febrila;
  • varsta sub 6 luni;

efecte adverse :

  • durere, roseata, tumefiere  (umflare);
  • febra, indispozitie, dureri de cap (cefalee);
  • dureri articulare, musculare;
  • manifestari alergice : urticarie, angioedem soc anafilactic (alergie la proteinele din ou);

Vaccinarea antigripala nu protejeaza fata de alte infectii respiratorii  virale ( adenovirusuri, rhinovirusuri, etc)

Situatii speciale ce necesita vaccinare :

a) muscaturi de animale, plagi intepate, taiate:

vaccinare antirabica, antitetanica

b) calatorii in zone endemice :

vaccinare impotriva febrei galbene, etc.

In situatia in care aveti programate concedii in zone ëxotice” este indicat sa va sfatuiti cu medicul curant asupra necesitatii, uneori chiar obligativitatii de a efectua unele vaccinuri(sunt medici epidemiologi care, in functie de zona geografica in care veti calatori o sa va recomande vaccinuri suplimentare)

c) vaccinarea anti papiloma virus extrem de controversata, promovarea in Romania a fost un adevarat esec ce s-a soldat cu un procent mic de fetite vaccinate impotriva unui virus al carui rol in aparitia cancerului de col uterin a fost pe deplin studiat si demonstrat. Avand in vedere complexitatea subiectului voi dedica un articol intreg acestui subiect, in speranta ca voi reusi cat de putin sa sensibilizez parintii in a lua decizia corecta atunci cand vine vorba de prevenirea unei boli atat de parsive cum este cancerul.

In concluzie pot sa va sfatuiesc doar sa alegeti in cunostinta de cauza; informati-va din surse medicale, cereti sfatul medicului ori de cate ori aveti o nelamurire pentru ca doar medicul este in masura sa o faca; sunt boli foarte grave care deja au fost eradicate, altele sunt in curs de eradicare tocmai datorita acestor vaccinuri.

Urmatorul articol………..BEBELUSUL LA 12 LUNI

>>>

CONJUNCTIVITA ACUTA

Conjunctivita este una din cele mai frecvente afectiuni ce apare atat la bebelusi cat si la copilasii mai mari. In situatia in care este determinata de o infectie(virala/bacteriana) este foarte contagioasa, transmitandu-se cu rapiditate mai ales in colectivitati. De multe ori face parte din tabloul clinic al unei viroze, pe langa manifestarile tipice de conjunctivita existand si simptome din partea aparatului respirator( nasuc infundat, secretii nazale, febra, tuse, etc). Daca este diagnosticata corect iar tratamentul este unul corespunzator, evolutia este favorabila, rar ajungandu-se la complicatii.
Ce este conjunctivita?
    inflamatie a mucoasei conjunctivale, un tesut foarte subtire ce acopera “albul” ochilor si fata interna a pleoapelor;

  • este foarte frecventa la copii, in special la varstele mici si evolueaza in adevarate epidemii datorita modalitatii facile de transmitere;
Care sunt cauzele conjunctivitei?
  • infectii: virale( in special virusurile respiratorii dar si virusul varicelei, rujeolei, virusul herpetic) sau bacteriene;
  • factori iritanti: sampon, gel de dus, fum de tigara, gaze si substante volatile, clorul(atentie la piscine);la varste mai mari, in special la domnisoare fardurile, lentilele de contact;
  • alergeni: praf, polen,par de animale dar si diverse alimente, medicamente;
Cum se transmite?
  • transmiterea este una foarte facila, in special prin contact direct(mana-ochi) dar si prin intermediul particulelor respiratorii sau prin apa de piscina insuficient clorinata( trebuie facuta diferentere intre conjunctivita determinata de clor care are o evolutie scurta si cea determinata de apa infectata din piscina); de asemenea exista si posibilitatea infectarii indirecte prin intermediul obiectelor contaminate( prosoape, lenjerie de pat, jucarii, etc);
  • perioada de incubatie(durata din momentul infectarii si pana la aparitia simptomelor) este variabila in functie de cauza; astfel in cazul celor bacteriene sunt necesare 2-3 zile pana la aparitia simpomelor, pe cand in cazul conjuctivitelor virale perioada de incubatie este in medie de 7-10 zile;
Cum se manifesta?
1. Conjunctivita virala:
  • este cea mai frecventa forma de conjunctivita si deseori este acompaniata de simptome tipice de raceala(rinofaringita acuta);
  • de cele mai multe ori este bilaterala, afectand ambii ochi;
  • simptomul cel mai frecvent este inrosirea ochilor(albul ochilor devine roz/rosu), eventual umflarea acestora; se asociaza o hipersecretie lacrimala, mancarime intensa(care accentueaza roseata), senzatie de corp strain la clipire (“nisip in ochi”), usturime, vedere incetosata, fotofobie(sensibilitate crescuta la lumina);
  • secretiile in general sunt incolore insa aspectul acestora se poate modifica daca survine suprainfectarea bacteriana(devin galbui, uneori chiar verzui si se “aglomereaza” la nivelul genelor si in coltul intern al ochiului, mai ales dupa somn cand pleoapele se pot lipi);
  • evolutia in general este una favorabila, durata infectiei fiind in medie de 7-10zile, rar insa poate depasi chiar si 2 saptamani.
2. Conjunctivita bacteriana:
  • cele mai frecvente bacterii implicate sunt stafilococul(aureu si epidermidis), streptococul si haemophilus;
  • simptomele sunt comune cu cele din conjunctivita virala insa secretiile sunt galbene, verzui si mult mai vascoase; frecvent se acumuleaza la nivelul genelor si in coltul intern al ochiului(langa radacina nasului); dimineata la trezire, pleoapele sunt lipite iar ochisorii vizibil “umflati”;
  • de cele mai multe ori debutul este unilateral insa in 24-48 de ore infectia se transmite si la celalalt ochi;
  • evolutia este favorabila sub tratament antibiotic, durata infectiei fiind in medie de 7 zile;
3.Conjunctivita alergica:
  • apare frecvent in cazul celor cu teren atopic sau alergii cunoscute si se datoreaza unei sensibilitati crescute a conjunctivei la diferiti factori alergeni;
  • simptomul predominant este mancarimea si secretia lacrimala in exces; nu se asociaza semne si simptome de infectie virala/bacteriana;se asociaza sensibilitatea la lumina puternica si intepaturile la nivelul ochiului; de cele mai multe ori este acompaniata si de alte simptome de alergie: stranut, secretii nazale apoase, frecvente(rinita alergica);
  • frecvent apare sezonier, in functie de factorii de mediu implicati(praf, polen, par de animale, etc);
  • nu este contagioasa;
4. Conjunctivita la nou-nascuti:
Sunt trei situatii care pot sa apara imediat sau in primele saptamani dupa nastere:
a) conjunctivita gonococica:
  • apare dupa nastere, frecvent in primele 5 zile,  datorita contaminarii ochisorilor in timpul nasterii, agentul cauzal fiind Neisseria gonorrhoeae;
  • simptomele apar frecvent in maternitate, ochisorii fiind umflati, pleoapele indurate cu secretii purulente foarte abundente;intotdeauna este bilaterala;frecvent se asociaza si manifestari sistemice( stomatita, rinita, artrita, meningita, septicemie);
  • tratamentul trebuie rapid instituit deoarece riscul de aparitie a unor complicatii severe este mare, infectia netratata poate duce la keratite sau chiar la orbire;
  • in maternitati se face profilaxia acestei infectii, imediat dupa nastere prin instilarea in ochisori a unor solutii ce contin antibiotic eventual in combinatie cu antiinflamator; in trecut se instila nitrat de argint 2% insa din cauza cresterii incidentei conjunctivitei chimice s-a renuntat la aceasta practica.
b)conjunctivita cu Chlamidia:
  • este cea mai frecventa conjunctivita neo-natala, debutul fiind la 5-20 de zile dupa nastere;
  • rar poate sa se asocieze si o infectie sistemica cu Chlamidia de tipul otitei, pneumoniei;
  • evolutia este variabila de la forme blande in care este prezenta doar o usoara tumefiere a ochisorilor cu minime secretii pana la forme severe cu edem(umflare) masiv al pleoapelor si secretii abundente, vascoase;
  • tratamentul este local, exceptand formele cu afectare sistemica cand este necesara antibioterapie(oral sau intravenos).
c) O forma atipica de conjunctivita este cea  secundara imperforarii canalului lacrimal care este cea mai frecventa anomalie a sistemului de drenaj lacrimal motiv pentru care o voi detalia intr-un articol separat.
5. Conjunctivita chimica:
Apare dupa o agresiune chimica la nivelul ochiului, frecvent in urma unui accident; atentie unde depozitati orice fel de produse care ar putea starni interesul copiilor, astfel de accidente sunt destul de frecvente si se pot solda cu urmari severe; primul ajutor pana la sosirea medicului este acela de a spala ochiul cu orice lichid neiritant aflat la indemana(apa, lapte, ceai, etc).Chiar daca nu sunt semne locale de afectare este util sa mergeti la un consult de specialitate, unele substante putand produce leziuni grave, ireversibile daca nu se intervine optim.
Cum se diagnosticheaza?
De cele mai multe ori este suficient un examen clinic pentru a formula diagnosticul de conjunctivita insa este important sa se stabileasca si cauza acesteia prin analiza secretiei lacrimale(examen bacteriologic, virusologic, citologic) in asa fel incat tratamentul sa fie unul corespunzator.
Cum se trateaza?
a) masuri generale:
  • spalarea frecventa pe maini cu apa si sapun in special inainte si dupa administrarea picaturilor;
  • educarea pe cat posibil a copilului cu evitarea ducerii manutei la ochi;
  • izolarea la domiciliu cel putin pe durata prezentei secretiilor la nivel ocular;
  • spalarea frecventa pe maini a copiilor, taierea scurta a unghiilor;
  • schimbarea zilnica a fetei de perna si a prosopului cel putin pana la terminarea tratamentului;
  • inainte de aplicarea picaturilor, este indicata toaleta ochilor, mai ales daca sunt secretii vascoase sau pleoapele s-au lipit; pentru asta aveti nevoie de comprese sterile si ser fiziologic; incercati sa atingeti cat mai putin cu mana compresele respective si sa folositi cate o compresa pentru fiecare ochi in parte; dupa aceasta operatiune spalati-va bine pe maini si abia apoi aplicati picaturile;
  • evitarea expunerii copiilor la fumul de tigara sau la alti agenti iritanti (praf, produse de curatat, etc);
b)tratament etiologic(al cauzei):
  • se prescrie in functie de cauza infectiei; daca este vorba despre o infectie bacteriana atunci vor fi indicate picaturi(colir) oftalmice pe baza de antibiotic si/sau antiinflamatoare sau eventual unguente in functie de varsta copilului; medicatia trebuie administrata strict la indicatia pediatrului/oftalmologului; chiar daca multe din picaturi se elibereaza de la farmacie fara reteta nu este indicat sa le procurati fara o recomandare medicala, unele dintre ele fiind contraindicate la varste mici;  de obicei se recomanda administrarea picaturilor de 4-5 ori pe zi, dupa toaleta locala a ochiului; durata tratamentului este variabila, in medie 7-10 zile; in cazul conjunctivitelor bacteriene pericolul de transmitere a infectiei se reduce semnificativ dupa 48 de ore de la instituirea tratamentului, astfel incat copilasul poate fi reintegrat in colectivitate. Tratamentul trebuie continuat chiar daca simptomatologia s-a remis, deoarece exista riscul unei recidive. Daca nu sunt ameliorari in primele 48 de ore, adresati-va din nou medicului pentru a evalua raspunsul la tratament. In cazurile grave cand se asociaza si o infectie sistemica(otita, pneumonie, etc) este necesar tratament antibiotic sistemic(oral sau injectabil in functie de severitate).
  • in cazul conjunctivitelor virale, in general se recomanda picaturi oftalmice pe baza de substante  antiinflamatorii; rar se asociaza picaturi pe baza de antibiotic, mai ales pentru a preveni suprainfectarea bacteriana care poate sa apara pe fondul unei afectari prealabile a conjunctivei, mult mai vulnerabila la bacteriile din mediul inconjurator; tratamentul antiviral se recomanda mai rar la varste mici si este recomandat de obicei atunci cand agentul cauzal este virusul herpetic(tip 1si 2).
  • daca se asociaza si alte semne si simptome atunci tratamentul va fi mai complex, in functie de simptomatologia prezenta.
  • in cazul conjunctivitelor alergice, pe langa metodele de profilaxie(evitarea factorilor cunoscuti ca fiind declansatori) frecvent se recurge la tratament antihistaminic si antiinflamator local sau sistemic in functie de fiecare forma in parte.
  • in niciuna din formele de conjunctivita nu se aplica pansamente la nivel ocular deoarece exista riscul de multiplicare a agentului infectios intr-un mediu de cultura benefic, ceea ce duce la prelungirea duratei de evolutie si la aparitia unor eventuale complicatii.
Indiferent de forma de conjunctivita trebuie sa aplicati corect tratamentul; este obligatoriu sa va spalati pe maine inainte si dupa fiecare aplicare de picaturi/unguent; in cazul picaturilor, respectati indicatiile de pastrare a flaconului, in special in ceea ce priveste lumina si temeperatura; inainte de folosire agitati putin flaconul si aplicati picaturile atunci cand copilasul este intins : cu delicatete trageti de pleoapa inferioara in jos pana se formeaza un mic “buzunar” in care picurati cu ajutorul picuratorului doza recomandata de medic, ideal cat mai inspre unghiul intern al ochiului, situat la baza nasului; daca copilasul este mai mare cereti-i sa clipeasca de cateva ori, in asa fel incat substanta sa difuzeze la nivelul intregii mucoase; repetati operatiunea si la celalalt ochisor, dupa care se recomanda in masura in care este posibil repaus la pat pentru cateva minute impiedecand astfle scurgerea solutiei in exterior.
Ce complicatii pot sa apara?
In general evolutia este una usoara, riscul de complicatii fiind destul de redus; pentru a evita aparitia complicatiilor este indicata examinarea de catre medic cu reevaluarea copilasului in cazul in care simptomele nu se remit in primele 48 de ore de la inceperea tratamentului.
In general evolutia este auto-limitanta si foarte rar apar complicatii. O atentie deosebita trebuie acordata conjunctivitelor aparute in prima luna de viata, riscul de complicatii severe in aceste cazuri fiind unul maxim.
Cum prevenim imbolnavirea?
Masurile de igiena sunt principala metoda de prevenire a imbolnavirii la care se adauga evitarea factorilor alergeni daca este vorba de conjunctivita alergica.
  • spalarea frecventa a mainilor cu apa si sapun;
  • evitarea folosirii in comun a obiectelor personale: prosop, lenjerie de pat, etc;
  • evitarea expunerii la factori iritanti (praf, gaze volatile, produse de curatat, fum de tigara, etc);
  • in cazul copiilor ce frecventeaza colectivitati este indicat ca pe durata prezentei simptomelor sa nu frecventeze cresa/gradinita/scoala evitand astfel expunerea indirecta a celorlalti copilasi; oricum reintrarea in colectivitate trebuie facuta abia dupa avizul medicului avand in vedere usurinta cu care se transmite.
>>>

BOALA GURA-MANA-PICIOR

Boala GURA-MANA-PICIOR este o infectie virala care apare in epidemii in special in colectivitati (crese, gradinite), cei mai afectati fiind prescolarii (2-6 ani) insa si bebelusii si copilasii mai mari pot face aceasta infectie, datorita faptului ca se transmite deosebit de usor. De asemenea in cazul femeilor insarcinate exista riscul de a transmite infectia virala fatului  recomandandu-se pe cat posibil evitarea contactului cu persoane infectate.

De cine este produsa?

Virusul implicat face parte din categoria enterovirusurilor(virusuri “digestive”) si se numeste COXACKIE. Sunt mai multe subtipuri care pot determina acesta infectie, cel mai frecvent implicat fiind tipul A-16. Imbolnaviri pot determina si subtipurile A5,7,9,10 , B5 iar subtipul 71 este asociat cu o infectie severa cu manifestari neurologice de tipul meningitei/encefalitei/mielitei si care necesita internare obligatorie cu supraveghere si tratament de specialitate.In tarile asiatice Taiwan, Singapore, Malayesia au fost inregistrate multiple infectii cu subtipul 71 care s-au soldat cu evolutii severe, letale.

Cum se transmite?

  • se transmite foarte usor, fiind  responsabila de adevarate epidemii, mai ales in crese si gradinite, fiind de departe cauza cea mai frecventa de ulceratii la copii;
  • calea de transmitere cea mai frecventa este cea oral-fecala, virusul fiind prin definitie un enterovirus, adica un virus care patrunde in organism pe cale bucala orala) si se multiplica in intestin de unde se raspandeste in intreg corpul.De asemenea se transmite prin tuse, stranut, prin contactul direct cu leziunile de la nivelul pielii dar si prin intermediul obiectelor contaminate sau materiilor fecale. Din acest motiv sunt foarte importante  masurile de igiena, spalarea frecventa pe maini cu apa calda si sapun, aerisirea incaperilor,evitarea spatiilor aglomerate si a contactului cu persoanele infectate;
  • izolarea la domiciliu a copilasilor bolnavi este un imperativ prevenind de multe ori raspandirea infectiei;chiar daca copilul are o stare generala buna nu este indicat sa fie dus in locuri publice(parcuri, spatii special amenajate pentru copii)

Cum se manifesta?

Perioada de incubatie, adica timpul scurs din momentul infectarii si pana la aparitia semnelor si simptomelor este variabila, in medie 3-7 zile.

Debutul:

– necaracteristic, frecvent sugestiv pentru o infectie respiratorie:

  • stare generala alterata;
  • indispozitie, astenie, adinamie;
  • cefalee(dureri de cap);
  • anorexie (lipsa poftei de mancare, in special pentru solide);
  • mai rar varsaturi si dureri abdominale;
  • febra – precede cu 24-48 de ore aparitia eruptie; frecvent este  usoara/moderata : 38-39C

Perioada de stare:

-caracteristica este eruptia care are mai multe stadii:

  • initial apar niste macule(pete) rosii in jurul guritei dar si in interiorul cavitatii bucale ( limba, gingii, fata interna a obrajilor, palat -“cerul gurii”, faringe) care se transforma in 24-48 de ore in mici vezicule (besicute) cu contur clar, perete subtire, culoare gri, inconjurate de un halou eritemtos(rosu).Sunt foarte dureroase, impiedeca alimentatia iar in cazul in care aportul de lichide este deficitar se poate ajunge la deshidratare care necesita spitalizare si perfuzare endovenoasa.

  • leziunile veziculoase se ulcereaza si lasa adevarate rani in gurita copilasilor facand imposibila alimentatia; se pare ca, cel mai bine tolerat este laptele rece/iaurtul, singurul care nu determina usturimi in momentul contactului cu mucoasa bucala;
  • pe langa leziunile bucale tipice sunt si leziunile de la nivelul palmelor si talpilor(de unde si denumirea bolii…mana-gura -picior); au aceeasi evolutie, initial macule rosii apoi vezicule situate in special pe palme, intre degete si la nivelul talpilor; mai rar apar la nivelul coapselor si pe trunchi. Spre deosebire de alte boli eruptive ( in special varicela cu care se si confunda uneori) nu sunt insotie de prurit ( mancarime).

  • leziunile de la nivelul pielii se vindeca in general in 7  maxim 10 zile si nu lasa sechele (cum se intampla de exemplu in cazul varicelei cand raman cicatrici daca au fost inlaturate crustele respective).

Indiferent de gravitatea manifestarilor generale(febra, refuzul alimentatiei, dureri de cap) sau a elementelor eruptive este recomandat sa va adresati unui medic singurul in masura sa stabileasca diagnosticul corect si implicit tratamentul specific.

Cum se diagnosticheaza?

  • diagnosticul este relativ usor, bazat pe contactul copilasului cu cineva deja infectat si pe aspectul clinic al leziunilor;
  • sunt rare cazurile cand sunt necesare investigatii suplimentare(analize), de obicei in situatii severe sau care apar la copilasi cu alte probleme de sanatate asociate;

Cum se trateaza?

Tratamentul este suportiv si simptomatic, ceea ce inseamna ca nu poate fi tratata cauza ci doar alinate simptomele. De subliniat ca tratamentul antibiotic nu-si justifica utilizarea fiind vorba de o infectie virala;sunt insa cazuri cand se poate suprapune o infectie bacteriana si atunci sunt necesare antibioticele insa strict la racomandarea medicului.

Obiectivele majore sunt:

  • tratamentul febrei;
  • hidratarea corespunzatoare cu aport suplimentar de lichide; ideal este ca lichidele sa fie reci sau servite la temperatura ambianta, cu evitarea lichidelor fierbinti sau a sucurilor;
  • calmarea durerilor (ibuprofen, paracetamol) sau sprayuri cu efect antiinflamator si anestezic(Tantum Verde, Gatulet Fericit, etc);
  • badijonari ale mucoasei bucale(solutii cu glicerina la care se adauga anestezice : anestezina, lidocaina, reepitelizante ale mucoasei – Vitamina A, Vitamina E) sau antihistaminice (difenhidramina);
  • probiotice, antidiareice(smecta), antisecretorii(hidrasec)daca se asociaza diaree;
  • diminuarea raspandirii infectiei prin izolarea la domiciliu a copilasilor bolnavi.

In cazul copilasilor cu leziuni masive la care este imposibila hidratarea se recomanda internare pentru perfuzare si tratament de specialitate. De asemenea infectiile cu manifestari neurologice (produse de subtipul 71) necesita internare obligatorie.

Ce complicatii pot sa apara?

  • deshidratarea;
  • suprainfectia bacteriana a leziunilor ce impune administrare de antibiotic chiar daca la baza infectia este virala;
  • pericardita/miocardita (rar);
  • meningita/encefalita (foarte rar);

Care este evolutia?

  • in formele usoare si moderte evolutia este autolimitanta cu vindecare in 7-10zile;
  • incepand cu cea de-a 7-a zi de boala se formeaza anticorpi care elimina virusul din organism;cu toate acestea s-a stabilit ca, virusul se mai elimina prin fecale timp de aproape 1 luna, ceea ce inseamna ca, pericol de contagiozitate exista. Insist inca o data asupra importantei masurilor de igiena mai ales in cazul copilasilor mici, ce frecventeaza gradinitele;
  • imunitatea dobandita in urma infectiei este durabila, rar apare reinfectia insa este posibila infectia cu un alt subtip al virusului Coxackie;

Adultii de obicei manifesta forme mult mai usoare decat copilasii.

In cazul femeilor insarcinate daca infectia s-a produs in primul trimestru de sarcina se poate produce avort spontan. In schimb infectiile din trimestrul 2, respectiv 3 s-au soldat cu retard al cresterii intrauterine a fatului.

Cum ne putem proteja?

Fiind o boala ce se raspandeste usor, posibilitatile de protectie sunt minime si se reduc la aplicarea riguroasa a masurilor de igiena si in special spalatul frecvent pe maini cu apa calda si sapun si obligatoriu dezinfectia obiectelor cu care copilasii vin in contact (de exemplu virusul ramane foarte mult timp activ pe suzeta sau pe o jucarie)..

>>>

INFECTIA CU STREPTOCOC

Infectiile streptococice sunt foarte frecvente in copilarie, cel mai adesea localizate la nivelul cailor respiratorii superioare (amigdalite/faringite, otite, sinuzite, scarlatina) dar si la nivelul pielii (impetigo); in cazuri mai rare apar infectii severe de tipul pneumoniei, meningitei sau complicatii ale infectiei cu streptococ: reumatismul articular acut (febra reumatica), respectiv glomerulonefrita acuta (afectare a rinichiului de tip inflamator cu perturbarea functiei renale).

Aceasta multitudine de manifestari deriva din faptul ca exista foarte multe grupe de streptococi, de departe cel mai frecvent fiind grupul A si acesta cu peste 80 de tipuri. Cel mai frecvent este Streptococul beta hemolitic grup A care poate sa determine infectii la nivelul cailor respiratorii superioare dar si la nivelul pielii. Streptococul grup B este implicat in aparitia unor infectii severe la nou -nascut prin transmitere materno-fetala.

O categorie aparte este reprezentata de streptococul pneumoniae (pneumococul) ce determina infectii severe de tipul pneumoniei, respectiv meningitei si impotiva caruia exista posibilitatea de aparare prin efectuarea vaccinarii antipneumococice .

Datorita frecventei crescute voi insista asupra faringitei/amigdalitei determinate de streptococul betahemolitic grup A, urmand ca Scarlatina(articol detaliat) sa constituie subiectul unui alt articol.

FARINGITA/AMIGDALITA CU STREPTOCOC BETA HEMOLITIC GRUP  A:

Ce este faringita/amigdalita?


– inflamatie la nivelul faringelui (gatului) si amigdalelor  produsa de cele mai multe ori de virusuri (pana la 85%) si mai rar de bacterii (15-30%); dintre bacterii cel mai frecvent e implicat streptococul grup A dar pot fi si alti streptococi precum si alte bacterii : Mycoplasma, Chlamydia (mult mai rar).

– amigdalele sunt niste structuri ce intervin in apararea organismului, formate din tesut limfatic si care sunt situate deasupra si in spatele limbii, de o parte si de alta a gatului ce reactioneaza (cresc in dimensiuni si se inrosesc) in momentul in care organismul vine in contact cu diverse virusuri sau bacterii. Sunt copilasi care fac multe episoade de amigdalite, astfel incat amigdalele raman marite de volum (si in afara episoadelor infectioase) asa numita amigdalita cronica, hipertrofica, care uneori necesita indepartarea chirurgicala a amigdalelor (partial sau total).

-cel mai frecvent afectati de infectia cu streptococ sunt copilasii cu varste cuprinse intre 5 si 15 ani, infectia fiind rara in primul an de viata.

Cum se transmite?

Avand in vedere localizarea preponderenta la nivelul nasului si gatului se transmite foarte usor prin stranut, tuse, secretii nazale sau prin intermediul obiectelor contaminate (jucarii, obiecte de mobilier, etc) astfel incat in colectivitati se inregistreaza adevarate epidemii mai ales in sezonul rece; un copil cu faringita/amigdalita streptococica este contagios in primele 24-48 de ore de la instituirea tratamentului antibiotic.

O categorie aparte este reprezentata de purtatorii sanatosi de streptococ care nu prezinta nici o manifestare insa care pot transmite cu usurinta infectia.

Cum se manifesta?

Exista o serie de asemanari intre faringitele/amigdalitele virale si cele bacteriene, pentru confirmarea cu certitudine a infectiei streptococice fiind necesare investigatii suplimentare ( analize de sange, secretie faringiana),

Astfel :

debut: – brusc cu :

  • febra uneori inalta ( > 39C) –  sugestiva pentru streptococ;
  • alterarea starii generale, indispozitie, iritabilitate;
  • refuzul mancarii, varsaturi ( mai ales la copilasii mai mici);

perioada de stare:

  • dureri in gat severe (disfagie) ce fac imposibila alimentatia;
  • cresterea in dimensiuni a ganglionilor  ( laterocervicali si submandibulari) cu durere si sensibilitate la atingere;

  • hiperemie faringiana ( gat rosu) cu cresterea in dimensiuni a amigdalelor care uneori chiar se unesc pe linie mediana; amigdalele sunt intens congestionate si pot prezenta depozite albicioase, galbui ( depozite pultacee).

  • caracteristic este lipsa disfoniei (raguseala), tusei, rinoreei (curgerea nasucului), manifestari care pot sugera mai degraba implicarea unui virus decat a unei bacterii.

convalescenta:

  • dupa 24-48 de ore de la instituirea tratamentului (obligatoriu antibiotic, de electie PENICILINA) copilasul nu mai  este contagios iar simptomele se amelioreaza spectaculos; cu toate acestea, tratamentul trebuie continuat 7-10 zile in functie de recomandarea medicului.

Este important de a diferentia faringita/amigdalita streptococica de cea virala pentru a stopa administrarea inutila de antibiotice, din ce in ce mai frecventa. Antibioticele nu scad durata de evolutie a unei infectii virale, la fel cum nu previn suprainfectia bacteriana. Asadar dragi mamici nu administrati antibiotice doar pentru ca la o alta “raceala” un anumit antibiotic a fost eficient. Singurul in masura sa recomande tratament cu  antibiotice este medicul de familie sau pediatrul.

Cum se diagnosticheaza?

In general pe baza simptomelor copilasului si pe baza examenului clinic (consultatia propriu-zisa) se ridica suspiciunea de infectie cu streptococ care este obligatoriu sa fie confirmata/infirmata prin efectuarea unei secretii faringiene. Chiar si asa, aproximativ 30% din cei cu suspiciune de infectie streptococica au secretia negativa (nu se confirma prezenta streptococului) dupa cum la un procent variabil, cuprins intre 20 -40% se confirma prezenta streptococului, desi acestia nu au nici un fel de manifestare.

In practica se foloseste Scorul McIsaac care ajuta la incadrarea etiologica a amigdalitei.

Astfel, pentru fiecare din urmataorele simptome se acorda cate 1 punct:

1. temperatura ce depaseste 38C;

2. absenta tusei;

3. adenopatie dureroasa (cresterea in dimensiuni a ganglionilor);

4. cresterea in dimensiuni a amigdalelor cu congestie ( roseata) eventual depozite de puroi;

5. varsta cuprinsa intre 3 si 14 ani;

Un scor curpins intre 1 si 3 ridica suspiciunea unei infectii streptococice, pe cand un scor de 4-5 este aproape sigur pentru o infectie bacteriana, in speta streptococica.

Pe langa secretia faringiana frecvent se indica si efectuarea ASLO = Anticorpiantistreptolozina care reprezinta un raspuns al organsimului la infectia cu streptococ;  astfel spus, organismul produce “soldatei” (anticorpi) impotriva streptolizinei (o enzima produsa de catre streptococ) care pot fi determinati din sange si reflecta infectia cu streptococ. Nu prea se folosesc in diagnosticul fazei acute, mai mult sunt utili in dinamica, pentru a urmari evolutia. Trebuie specificat faptul ca ASLO creste in prima saptamana de la producerea infectiei, ingregistreaza o valoare maxima in urmatoarele 2-4 saptamani dupa care in decurs de 6 -12 luni revine la valoarea normala. De aceea persistenta unor valori crescute in decurs de cateva luni impune o reevaluare.

In situatii mai sevre se pot efectua si analize de sange care vor confirma suspiciunea de infectie bacteriana prin prezenta sindromului inflamator (VSH- crescut, PCR – Proteina C Reactiva pozitiva), leucocitoza cu neutrofilie (cresterea numarului de globule albe si a unei fractiuni a acestora sugestive pentru infectie bacteriana), eventual si o anemie usoara (intrainfectioasa).

Ce complicatii pot sa apara?

  • persistenta infectiei – se datoreaza existentei unor bacterii mai rezistente, de obicei stafilococul aureu care produce beta lactamaza, fiind necesara in acest caz schimbarea antibioterapiei;
  • recurenta infectiei – frecvent datorita nerespectarii recomandarilor medicale in special renuntarea precoce la tratamentul antibiotic;
  • adenita ( submandibulara, laterocervicala) – inflamare dureroasa a ganglionilor;
  • flegmon amigdalian – care necesita pe langa tratamentul antibiotic evacuarea puroiului ( de catre medicul specialist ORL) si eventual amigdalectomie ( indepartarea chirurgicala a amigdalelor) in functie de recomandarile medicului orl-ist; dezvoltarea sa este sugerata de o sensibilitate crescuta la deschiderea gurii, uneori cu imposibilitatea de a se alimenta chiar si cu lichide ( trismus);
  • otite, sinuzite prin diseminarea infectiei in zonele invecinate;
  • fasciita necrozanta – o complicatie severa determinata de asa-numita “bacterie carnivora” care distruge tesuturile;
  • reumatismul articular acut ( RAA) – o boala extrem de frecventa in urma cu zeci de ani dar a carei frecventa s-a redus semnificativ prin tratamentul si profilaxia corecta a infectiilor streptococice; pe langa afectarea articulatiilor este posibila si afectarea inimii cu consecinte grave;
  • glomerulonefrita acuta poststreptococica – afectare a glomerulilor renali cu perturbarea functiei renale.

Cum se trateaza?

Obiectivele principale sunt :

1. eradicarea infectiei – tratamentul antibiotic, conform antibiogramei;

2.controlul temeperaturii si al durerii – antitermice, antialgice;

3. masuri igienico-dietetice;

1. Eradicarea infectiei:

In cazul in care suspiciunea de infectie streptococica se confirma prin pozitivarea secretiei faringiene, tratamentul de electie este cel antibiotic, de prima intentie fiind PENICILINA.

Singurul in masura sa stabileasca aceasta suspiciune respectiv sa recomande tratamentul antibiotic este medicul, fie cel de familie fie medicul pediatru.

In practica exista 2 situatii:

a) se recolteaza secretia faringiana dupa care se instituie tratamentul antibiotic pana la confirmarea infectiei ; daca antibiograma confirma sensibilitatea streptococului la antibioticul initial se contiunua cu acesta timp de 10 zile; in schimb, daca streptococul nu este sensibil la antibioticul initial, se administreaza alt antibiotic, conform antibiogramei.

b) se recolteaza secretia faringiana si se asteapta pana la confimarea respectiv infirmarea infectiei cu streptococ fara a administra un tratament antibiotic.

Penicilina se administreaza oral in cazurile usoare/moderate,respectiv intravenos/intramuscular daca copilasul este spitalizat.

Pentru cei alergici la Penicilina se pot folosi alte antibiotice : Eritromicina, Claritromicina ( Fromilid, Klabax, Klacid), Azitromicina ( Azitrox, Sumamed), Amoxicilina+Acid clavulanic ( Augmentin, Enhancin), mai rar Cefuroxim ( Zinnat).

Durata tratamentului este de 10 zile, mai putin in cazul Azitromicinei ( 3-5 zile). Chiar daca simptomatologia s-a ameliorat si copilasul pare ca nu mai are nimic trebuie sa continuati sa administrati antibioticul. Daca la 3 zile de la instituirea tratamentului nu se inregistreaza o evolutie favorabuila atunci trebuie sa solicitati o noua evaluare medicala ( ideal ar fi la acelasi medic care a evaluat prima data copilasul).

In pararel cu tratamentul antibiotic se administreaza probiotice ( Biotics, Enterolactis, Ecoflorina, Linnex) pentru a preveni o eventuala disbioza ( distrugerea bacteriilo”bune” din intestin sub actiunea antibioticului care nu are actiune selectiva).

In functie de antecedentele copilasului se recomanda tratament cu Penicilina retard ( MOLDAMIN) injectii intramusculare cate 1/saptamana timp de 3 saptamani, pana la 3 luni cu scopul de a preveni instalarea unor complicatii la distanta.

2. Tratamentul antipiretic:

are la baza un consum crescut de lichide la care se adauga medicamente de tipul Ibuprofen ( Nurofen, Ibugesic, Marcofen), respectiv Paracetamol ( Panadol, Calpol, Eferalgan). Detalii suplimentare se gasesc in articolul dedicat febrei.

nu se administreaza aspirina copiilor sub 14 ani

3. Regim -igieno-dietetic

  • izolare la domiciliu, eventual repaus la pat in functie de severitatea infectiei;
  • consum crescut de lichide ( ceaiuri caldute, nu fierbinti la care se poate adauga lamaie si miere, apa, sucuri de fructe, compoturi supe de legume);
  • gargara cu apa cu sare de 3-4 ori pe zi pentru copilasii mai mari, complianti ( la 200 ml apa calduta se adauga o lingurita sare);
  • atmosfera umeda, evitarea supraincalzirii locuintei;
  • evitarea fumatului in preajma copiilor.

Cand e necesara amigdalectomia?

( indepartarea chirurgicala a amigdalelor)

Singurul in masura sa stabileasca acest lucru este medicul specialist ORL. In ultimii ani a scazut dramatic numarul acestor interventii chirurgicale consecinta a diagnosticarii si mai ales a tratamentului corect aplicat.

Sunt totusi cateva criterii care pot stabili aceasta indicatie:

  • infectii frecvente, severe din punct de vedere al evolutiei ( peste 5 episoade/an) intotdeauna confirmate bacteriologic ( secretia faringiana sa stabileasca clar prezenta streptococului beta hemolitic);
  • abcces periamigdalian ( flegmon);
  • amigdalita cronica, recurenta : amigdale marite de volum care deseori se unesc pe linie mediana si afecteaza modul de alimentare precum si respiratia;
  • influentarea activitatii cotidiene prin absenteism scolar, tulburari de somn, etc.

Cum putem preveni infectia cu streptococ?

  • evitarea spatiilor inchise, aglomerate datorita usurintei cu care se transmite aceasta infectie;
  • izolarea la domiciliu a copilasilor bolnavi, prevenind astfel raspandirea infectiei in crese, grainite, scoli;
  • evitarea contactului cu persoane bolnave;
  • spalare frecventa pe maini cu apa calda si sapun;
  • evitarea fumatului in preajma copiilor;
  • dezinfectarea periodica a jucariilor si suprafetelor cu care copilasii vin mai frecvent in contact;
  • educarea copiilor pentru a-si insusi minimele reguli de igiena, in primul rand cele referitoare la obiectele personale (periuta de dinti, pahar, tacamuri); chiar si acasa, fiecare membru al familiei ar trebui sa aiba grija cu atat mai mult cu cat vorbeam de acei purtatori sanatosi care nu au semne de boala dar care  transmit infectia.

In concluzie as putea spune despre temuta amigdalita ca este o boala frecventa (rar existand copilasi care nu au avut infectie cu streptococ)  dar care beneficiind de tratamentul corect se vindeca fara sechele, cea mai buna dovada fiind scaderea dramatica a cazurilor de reumatism articular acut.

>>>

CONSTIPATIA

Constipatia este din ce in ce mai frecventa atat la sugari cat mai ales la copilasii mai mari, consecinta de cele mai multe ori a unei alimentatii dezechilibrate , sarace in fibre alimentare, in fructe si legume. Tot printre cauzele frecvente se situeaza si excesul de lapte, mai ales dupa varsta de 6 luni. Mai rar este vorba despre anumite boli organice (malformatii, afectiuni  endocrine, metabolice, etc) care au un rasunet asupra intregului organism cu semne si simptome sugestive.

Ce este constipatia?

Eliminarea rara si dificila, dureroasa a unor scaune de consistenta crescuta pe o durata ce depasete 2 saptamani cu repercursiuni locale (fisuri anale, sangerari, etc) dar  si generale (dureri abdominale, indispozitie, etc).

Printre cei mai frecventi factori favorizanti se numara :

  • antecedente familiale de constipatie;
  • erori in regimul alimentar;
  • factori psiho-afectivi si socio-educativi.

Care sunt cauzele constipatiei?

Sunt doua categorii: prima, cea mai frecventa, asa numita constipatie functionala care nu are la baza o boala ci se datoreaza dietei si eventualelor circumstante de ordin psihic care impiedeca defecatia (frica de durere, teama de a fi certat, rusinea fata de educatoare/ingrijitoare, etc). A doua categorie, mult mai rara, este cea a constipatiei secundare unor afectiuni (boli) ale tubului digestiv, ale sistemului nervos, precum si unor  boli endocrine si metabolice. Voi insista initial asupra constipatiei secundare, urmand a detalia pe larg forma cea mai frecventa si anume constipatia functionala.

A. Constipatia organica:

Primul scaun al nou-nascutului se numeste MECONIU si se elimina imediat dupa nastere sau in urmatoarele 24-36 ore; acesta are o culoare neagra/verzuie iar momentul eliminarii sale are o mare importanta in cazurile de constipatie precoce, aparuta in primele zile/saptamani dupa nastere. Neeliminarea sa se datoreaza unor malformatii ano-rectale (imperforatie anala, stenoza anala, terato-sacroccigian) si impune supraveghere de urgenta intr-o sectie specializata.

Astfel, cele mai frecvente cauze de constipatie organica sunt:

  • bolile gastrointestinale:

–   malformatii : – imperforatie, stenoza anala;

–  boala Hirschsprung ( megacolon congenital);

alergia la proteinele din laptele de vaca;

– mucoviscidoza sau fibroza chistica, cea mai frecventa boala genetica (se poate manifesta de la nastere prin intarziere in eliminarea meconiului sau poate sa apara in evolutie, in functie de forma clinica su severitatea acesteia);

– boli autoimune ( sclerodermie, lupus eritematos sistemic), mai rare la copil;

  • anomalii neuro-musculare

– distrofii musculare ( Duchenne, Becker,etc);

– paralizii cerebrale, malformatii, traumatisme ale maduvei spinarii;

– neurofibromatoza;

– sindrom Down ( prin hipotonia muschilor abdominali asociata cu

retard psihomotor);

  • boli endocrino – metabolice

– hipotiroidism ( congenital/dobandit);

– hiperparatiroidism;

– diabet zaharat;

O categorie aparte o reprezinta constipatia secundara unor terapii medicamentoase, de aceea este foarte important sa precizati medicului medicamentele administrate pentru a se putea orienta mai rapid asupra cauzei constipatiei. As insista in special  asupra tratamentului cu Fier si Vitamina D (de multe ori prescrise fara o documentare precisa) doar pe baza unor criterii clinice insuficiente insa pentru diagnosticul de Anemie, respectiv Rahitism

Cauze de constipatie la nou nascut :

  • imperforatie anala, stenoza anala (nu exista orifiu anal sau acesta este extrem de stans astfel incat materiile fecale nu pot fi eliminate);
  • atrezie ileala/colica (absenta ileonului, o portiune a intestinului subtirea sau a colonului);
  • compresiune asupra rectului exercitata de cele mai multe ori de o formatiune tumorala (teratom sacrococcigian) care reduce calibrul rectului si determina astfel aparitia constipatiei;

B. Constipatia functionala  ( non organica, habituala)

1. Constipatia la sugari:

In primul an de viata numarul, aspectul si consistenta scaunelor variaza considerabil in functie de modul de alimentare, suferind modificari majore cand se produce tranzitia de la laptele de mama la formulele de lapte praf, respectiv la introducerea laptelui de vaca; de asemenea diversificarea alimentatiei, precum si trecerea de la alimentele pasate la cele “maruntite” reprezinta un moment important care modifica deopotriva numarul, aspectul si consistenta scaunelor.

Bebelusii alaptati, mai ales in primele luni prezinta scaune aproape dupa fiecare masa, scaune moi, cu aspect “apatos” si, cu toate acestea au un ritm de dezvoltare corespunzator; pe masura ce cresc, scade si numarul scaunelor, uneori la 2-3 pe saptamana cu mentiunea ca, sunt scaune moi, care nu sunt emise cu dificultate si care nu sunt insotite de balonarea abdomenului, agitatie, plans, indispozitie. Este important de mentionat faptul ca, in primele luni,  efortul depus in momentul defecatiei si exteriorizat prin inrosirea fetei, plans sau chiar ridicarea  picioruselor nu semnifica durere, de cele mai multe ori scaunul emis fiind moale si apos.

Un bebelus alaptat poate avea 5-7 scaune pe zi, la fel cum poate avea un scaun la 5-7 zile. Atata timp cat consistenta scaunului este normala, nu administrati medicamente si nu folositi stimularea mecanica(supozitor/termometru). In astfel de situatii se intervine asupra alimentatiei mamei, consumul de pere, prune, kiwi, suc proaspat de mar, prune, magiun de prune, miere, fulgi de ovaz asociat cu un consum corespunzator de lichide “rezolva” frecvent situatia. Este disponibil un produs pe piata, lactoza(Humana Milchzucker, Edelweiss) care se poate administra atat mamei cat si copilasului.

In cazul bebelusilor ce primesc formule de lapte praf, in caz de incetinire a tranzitului intestinal, se poate schimba formula de lapte, cu una destinata special celor cu tranzit intestinal incetinit. Nu schimbati formula de lapte praf decat dupa ce v-ati sfatuit cu medicul pediatru.

Alte probleme pot  sa apara prin introducerea precoce a unor alimente, in special banana, cartofi, morcovi, cereale fortifiate cu Fier sau prin renuntarea la alaptat si administrarea unei formule de lapte praf.

Foarte important este momentul diversificarii, precum si tipul de aliment care se introduce,  la fiecare bebelus acesta facandu-se individualizat in functie de curba de crestere, de tipul alimentatiei lactate precum si in functie de numarul, aspectul si consistenta scaunelor. Pentru copilasii cu un tranzit intestinal normal se aplica regulile generale ale diversificarii, pe cand in cazul celor cu tranzit intestinal incetinit  (constipatie) se introduc sucuri sau piureuri de fructe ( mar, para, pruna) menite sa refaca motilitatea normala a intestinului; aceste alimente se recomanda strict la recomandarea medicului pediatru!!!

Cauze de constipatie la sugari :

  • erorile din alimentatie (cele mai frecvente) care pot fi usor combatute respectand regulile unei alimentatii echilibrate care sa ofere toate principiile nutritive;
  • mecanice – si acestea foarte frecvente si, din pacate de multe ori indicate de medic; aceste manevre de stimulare cum ar fi utilizarea termometrului, respectiv a supozitoareleor cu glicerina sunt foarte nocive deoarece in timp pot altera motilitatea globala a intestinului si totodata pot determina leziuni ale fibrelor musculare ce alcatuiesc sfincterul anal, raspunzatoare pe mai tarziu de aparitia encoprezisului ( pierderi involuntare de materii fecale la copilasii care au dobandit controlul sfincterian);
  • botulism – prin consum de alimente conservate nu numai miere de albine;
  • hipotiroidism – exista si alte simptome asociate: hipotonie musculara, protruzia limbii, retard psiho-motor;
  • stenoza hipertrofica de pilor – o afectiune ce necesita de cele mai multe ori intreventie chirurgicala si a carei manifestare cardinala consta in varsaturi in jet, la 15-30 minute dupa masa cu stagnare in greutate sau chiar curba ponderala descendenta;
  • intoxicatie cu Vitamina D – se suspecteaza la un bebelus care primeste cantitati mari de Vitamina D, in doze terapeutice nu profilactice;
  • mucoviscidoza ( fibroza chistica) – exista si alte semne asociate, in primul rand un retard de crestere si eventual infectii respiratorii recidivante; sugestiv este eliminare tardiva a meconiului…peste 48 ore de la nastere.

2. Constipatia la copii peste 1 an

Cauzele de constipatie din perioada de sugar, se regasesc si la copilasii mai mari, de departe cea mai frecventa forma de constipatie fiind  cea cronica habituala in relatie directa  cu alimentatia; la aceasta contribuie insa si suprimarea voluntara ( in timpul jocului, la gradinita sau la scoala); un rol deosebit de important il au manevrele mecanice “de stimulare” din perioada de sugar care uneori determina incetinirea tranzitului intestinal , eventual chiar distrugerea fibrelor musculare de la nivelul anusului.

Mai rar este vorba despre constipatie pe fond psihologic :

  • impunerea olitei;
  • pedepse corporale, certuri atunci cand se intampla” accidente” in  perioada in care controlul sfincterian nu este pe deplin instalat.

Simptome asociate constipatiei :

  • dureri abdominale mai accentuate dupa mancare , ceea ce conduce la scaderea apetitului, senzatie de satietate precoce;
  • iritabilitate;
  • encoprezis (eliminare involuntara de materii fecale) cu consecinte in primul rand de natura psihologica, cu izolarea, stigmatizarea copilului mai ales daca frecventeaza o colectivitate;

Complicatiile constipatiei :

  • fisuri anale cu sangerare rectala, cu agravarea constipatiei prin “frica de defecare” datorita durerii; de asemenea prin sangerari repetate ( hemoragii oculte) determina aparitia anemiei care necesita suplimentare cu fier, cu agravarea constipatiei , stiut fiind faptul ca administrarea fierului incetineste tranzitul intestinal;
  • abcese perianale datorita fisurilor existente si contaminarii acestora;
  • encoprezis – printre altele favorizeaza aparitia infectiilor urinare repetate;
  • prolaps rectal prin prolabarea ( iesirea) mucoasei anale spre exterior;
  • hemoroizi.

Cum se trateaza constipatia?

In privinta tratamentului ma voi referi strict la constipatia habituala, constipatia secundara fiind “rezolvata” prin indepartarea/ tratarea afectiunii principale .

Cea mai buna metoda de tratament este prevenirea care se poate realiza extrem de usor daca sunt respectate cateva reguli generale in privinta alimentatiei :

  • alaptare exclusiva pana la 6 luni;
  • diversificare corecta incepand cu varsta de 6 luni cu introducere treptata a fructelor si legumelor;
  • evitarea manevrelor mecanice de “stimulare” de tipul termomentrului, respectiv supozitoarelor cu glicerina;
  • prezenta in alimentatie a tuturor principiilor alimentare cu evitarea fainoaselor si a dulciurilor concentrate;;
  • cresterea aportului de fibre prin consum de fructe si legume ( orientativ cantitatea de fibre/zi = varsta copilului ( ani) + 5);
  • consum crescut de lichide ( de evitat insa bauturile carbogazoase).

Tratamentul constipatiei este unul complex, de lunga durata avand ca si obiectiv obtinerea si mai important mentinerea unui tranzit intestinal normal. Ca si principii generale trebuiesc amintite:

  1. alimentatie corecta;
  2. exercitiu fizic ( in cazul bebelusului foarte eficient este masajul burticii in sensul acelor de ceasornic);
  3. educarea refexului de defecatie ( inlaturarea temerilor, “rusinilor”); foarte important in momentul folosirii olieti este ca timpul “petrecut” sa nu depaseasca 5, maxim 10 minute;
  4. tratament psihologic – pentru copilasii mai mari la care este prezenta teama de defecatie datorita unor accidente sau unor afectiuni locale care inhiba astfel defecatia;
  5. tratament medicamentos – de multe ori asociat cu dieta si activitatea fizica, mai ales in formele mai severe unde nu se obtine normalizarea tranzitului intestinal numai prin corectarea alimentatiei.

Medicamente utilizate in cazul constipatiei la copii:

Sunt mai multe clase de medicamente utilizate, in functie de varsta copilului, de reusita, respectiv esecul celorlalte metode. Foarte important sa nu administrati aceste medicamente decat la sfatul medicului pediatru!

Nu administrati ceaiuri laxative copiilor!!!

In situatiile severe in care materiile fecale sunt retinute in intestin, se recomanda “curatarea” colonului prin folosirea de clisme si apoi instituirea unui regim dietetic si a unui tratament medicamentos.

In urma cu cativa ani foarte folosit era uleiul de parafina ( 1ml pentru fiecare kg) care insa este contraindicat la sugari datorita riscului de aspiratie pulmonara; totodata inhiba absorbtia unor vitamine ( liposolubile) : A, D, E,K.

Rezultate bune se obtin prin asocierea Debridat (1ml pentru fiecare kg cu 15 minute inainte de masa) cu Probiotice ( Biotics, Ecoflorina, Linex,etc), eventual administrare de Magneziu (fiole buvabile) In cazurile mai rezistente se administreaza lactuloza (Duphalac) de preferinta in doza unica, pana la normalizarea consistentei, numarului si aspectului scaunelor.

O terapie din ce in ce mai folosita de pediatri  in cazurile de constipatie prin hipomotilitate ( incetinirea contractiilor musculaturii intestinale si implicit a tranzitului intestinal) este ERITROMICINA in doze mult mai mici ( 1/4- 1/8) decat cele administrate in infectii (in care se utilizeaza datorita proprietatilor antimicrobiene); din pacate multi parinti sunt reticenti la acesta terapie in ciuda recomandarii ei de catre pediatri.

Subliniez inca o data importanta prezentarii la medic atunci cand exista tulburari ale tranzitului, singurul in masura sa stabileasca daca constipatia este una habituala sau, dimpotriva secundara unor alte afectiuni. De asemenea este foarte important sa nu administrati copiilor medicamente “dupa ureche” chiar daca acestea au avut rezultat in cazul altor copilasi cu probleme similare.

Constipatia habituala este foarte frecventa iar tratamentul ei, fie ca este igieno-dietetic, fie ca este medicamentos necesita o durata lunga de timp pentru a conduce la normalizarea si, mai important mentinerea unui tranzit intestinal normal.

>>>

MOLLUSCUM CONTAGIOSUM

Molluscum contagiosum este o infectie virala, cu manifestare cutanata care afecteaza in special copiii, frecventa cea mai crescuta fiind intre 1 si 4 ani. Este foarte contagioasa transmitandu-se cu rapiditate in special in colectivitatile de copii(crese, gradinite). Uneori este confundata cu varicela avand in vedere aspectul vezicular al leziunilor.

De cine este produsa?

  • infectia este determinata de virusul MCV(molluscum contagiosum virus);
  • exista 4 tipuri de MCV, tipul 1 fiind cel mai frecvent raspandit; tipul 2 este prezent la adulti si se transmite pe cale sexuala;
  • perioada de incubatie(timpul scurs intre momentul infectarii si aparitia leziunilor) este variabila de la 5-7 zile pana la 6 luni;

Cum se transmite?

Transmiterea este extrem de facila, inclusiv numele bolii sugereaza acest lucru. Poarta de intrare este orificiul folicular. Omul este singura gazda, infectia nu se poate transmite de la animale.Principalele cai de transmitere sunt:

  • contact direct cu leziunile;
  • indirect prin contact cu lenjeria, prosoapele, hainele infectate,etc;
  • folosirea piscinelor publice;
  • pe cale sexuala;
  • mai rar, dar posibil, de la mama la fat;

Cum se manifesta?

  • dupa infectarea cu MCV, poate sa treaca o perioada variabila pana la aparitia leziunilor, in general 2-4 saptamani, cu extreme de 5 zile pana la 6 luni;
  • leziunile(bubitele) sunt mici, perlate, roz-rosiatice, de dimensiuni mici(1-5 mm) care prezinta central o ombilicare(o mica gaurica) ce reprezinta fostul orificiu folicular pe unde s-a produs contaminarea; daca se exercita presiune asupra acestor bubite, se exteriorizeaza un lichid albicios, un fel de granule albe(“grauntii de moluscum”); pot sa fie unice sau grupate in “buchete”;

www.medcert.com

  • in general apar pe maini, picoare, fata, pleoape sau chiar trunchi; initial numarul este redus insa daca nu se intervine,  creste de la o saptamana la alta,interesand si alte regiuni;

www.molluscum-contagiosum.co.uk

  • in jurul “bubitelor” pielea este deseori inflamata si mai rosie, aspect accentuat si de scarpinare;
  • cand transmiterea este pe cale sexuala leziunile sunt localizate initial la nivel genital, extinzandu-se apoi si la alte niveluri;

Cum se diagnosticheaza?

De cele mai multe ori in urma examinarii se ridica suspiciunea de infectie cu MCV, confirmarea diagnosticului si tratamentul trebuie recomandate de medicul specialist dermatolog; uneori pentru un diagnostic diferential sunt necesare “mici interventii” pentru biopsie.

Care sunt masurile de tratament?

Infectia cu MCV poate sa dispara si in absenta tratamentului dupa 2-4 luni sau chiar 1 an; cu toate acestea este important sa se diagnosticheze corect si sa se intervina terapeutic  pentru a preveni infectarea altor persoane; mai ales in colectivitatile de copii, parintii au obligatia morala(ca si in cazul altor infectii) sa anunte personalul specializat din gradinita pentru luarea masurilor epidemiologice corespunzatoare.

Frecvent se recomanda:

  • chiuretarea leziunilor;
  • crioterapie(azot lichid sau zapada carbonica);
  • laserterapie;
  • unguentele( tretrionin,imiquimod,etc) disponibile la noi in tara  sunt frecvent ineficiente; multi pacienti aleg sa-si procure unguente recomandate de medicii dermatologi din strainatate, cel mai utilizat fiind Zymaderm;
  • uleiul din arbore de ceai, in forma diluata s-a dovedit a fi eficient in unele cazuri;
  • tratament imunostimulator(pentru a creste capacitatea organismului de a reactiona);
  • tratament antiviral(rezervat in special cazurilor grave);

Ce complicatii pot sa apara?

  • suprainfectarea leziunilor;
  • cicatrici;
  • afectare oculara in cazul leziunilor situate la acest nivel( conjunctivite, keratite);

Cum putem preveni?

  • spalarea frecventa pe maini cu apa calda si sapun;
  • evitarea folosirii in comun a prosoapelor, lenjeriei, obiectelor personale in general;
  • pana la disparitia leziunilor este indicat sa nu frecventati piscine publice.

Dupa disparitia leziunilor, pacientul nu mai este contagios;spre deosebire de virusul herpetic(stomatita herpetica), MCV nu ramane cantonat in organism.  Imunitatea nu este foarte durabila, reinfectia se poate produce in orice moment.

>>>

EPISTAXISUL – SANGERAREA NAZALA

Sangerarea nazala sau in termeni medicali epistaxisul este destul de frecventa in perioada copilariei iar deseori, mai ales la primele episoade starneste panica printre parinti. Apare mult mai frecvent in cursul anotimpului rece, fiind favorizat de umiditatea scazuta si de infectiile respiratorii.Cei mai predispusi sunt copilasii cu varste intre 2 si 10 ani. Foarte rar acesta reprezinta o urgenta medicala, de exemplu atunci cand apare dupa traumatisme sau prin introducerea diferitelor obiecte/jucarii in fosele nazale, cand un consult medical este imperios necesar.Epistaxisul sever, amenintator de viata apare in general la copii spitalizati sau cunoscuti cu probleme grave de sanatate.Foarte rar este vorba despre boli genetice, afectiuni renale, hepatice care in general au un rasunet asupra intregului organism si nu se manifesta doar prin sangerare nazala. In cazul adultilor si varstnicilor poate sa apara in contextul unor boli cronice: hipertensiune arteriala, insuficienta cardiaca, tulburari de coagulare, etc.

De ce apare?

Hemoragia apare prin lezarea vaselor de sange de la acest nivel, vase foarte subtiri care pot fi agresate cu usurinta. Cele mai frecvente cauze de sangerare nazala sunt:

  • mici traumatisme determinate de “explorarea” nasului cu degetul sau suflarea nasului;
  • inflamarea mucoasei nazale care apare in infectiile respiratorii( rinofaringita acuta, adenoidita, etc) dar si in alergii;
  • tusea frecventa, paroxistica;
  • folosirea in exces a decongestionantelor nazale;
  • aspirarea prea frecventa/brutala a secretiilor nazale;
  • introducerea diferitelor obiecte in fosele nazale(atentie la jucarii, nasturi, monede, etc);
  • deviatia de sept;
  • efortul fizic, emotii intense;
  • altitudinea ridicata, aer uscat sau prea umed(atentie la umiditatea din camera);
  • expunere la substante chimice iritante;
  • tulburari de coagulare, tombocitopenii(infectioase sau medicamentoase);
  • afectiuni hepatice, renale, boli genetice;
  • tumori beningne sau maligne(foarte rare la copii);

Cum se manifesta?

In functie de localizarea vasului lezat, exista epistaxis anterior(cel mai frecvent la copii) si epistaxis posterior.

a) epistaxisul anterior:

  • apare atunci cand sunt lezate vasele de sange de la nivelul septului inferior, peretele ce desparte cele doua nari si care are o vascularizatie foarte bogata acolo fiind situata asa numita pata vasculara- zona Little;
  • sangele curge din fosele nazale, mai incet sau mai rapid, in cantitate mica/moderata, durata fiind variabila de la cateva zeci de secunde pana la 10 minute in functie de severitatea agresiunii; uneori se scurge si in gura mai ales daca copilasul este in pozitie culcata(intotdeauna cand apare o astfel de hemoragie e important ca pozitia sa fie una verticala cu capul foarte usor aplecat pe spate sau chiar usor in fatapentru a preveni inecarea sau voma);
  • in general se opreste spontan si poate fi tratat la domiciliu; daca insa episoadele se repeta este indicat un consult medical de specialitate;

b) epistaxisul posterior:

  • mult mai rar insa mai sever decat cel anterior;
  • apare atunci cand leziunea este situata mai profund si de cele mai multe ori necesita interventie medicala pentru oprirea hemoragiei;
  • printre factorii favorizanti se numara interventiile chirugicale la acest nivel(ex: scoaterea polipilor), tulburarile de coagulare, deficitul de calciu, tumori(foarte rar la copii);

Cum oprim sangerarea nazala?

Inainte de orice manevra este bine sa va linistiti si de asemnea sa linistiti si copilasul deoarece mai ales la prima hemoragie va fi extrem de speriat. Pentru a-i creste complianta spuneti-i pas cu pas ce urmeaza sa-i faceti si asigurati-l ca nu va resimti niciun disconfort.

  • pozitia corecta nu este cea intinsa ci cea verticala cu capul  foarte usor aplecat pe spate sau chiar aplecat usor in fata ; capul nu trebuie foarte mult extins deoarece poate favoriza scurgerea sangelui in gurita care poate declansa varsaturi; se recomanda scupiarea sangelui care se aduna in gura si nu inghitirea acestuia; in situatia in care copilasul se simte rau si nu poate sta in pozitie verticala poate fi asezat pe un scaun sau poate fi tinut in brate de un adult; in situatia cand se simte foarte rau poate fi asezat  pe pat insa cu trunchiul si capul ridicate;

  • strangeti intre degetul mare si cel aratator partile moi(narile) pentru o durata de 10 minute continuu, incurajand copilasul sa respire pe gura; nu intrerupeti compresiunea pentru a vedea daca sangerarea s-a oprit; este de mare folos o compresa rece sau o punga cu gheata aplicata la acest nivel; daca dupa 10 minute de compresiune continua sangerarea nu s-a oprit, reluati procesul; marea majoritate a hemoragiile se opresc in intervalul de 10-20 de minute;
  • incercati sa nu va panicati, anxietatea dumneavoastra va agita suplimentar copilul si interventia poate fi mai delicata;
  • daca sangerarea este masiva si nu se opreste dupa 20 de minute de compresiune este necesar un consult medical; repetarea hemoragiei la intervale mai mici de 7 zile impune de asemenea un consult medical;
  • sangerarea poate sa reapara daca dupa oprirea ei nasul este din nou suflat cu putere; sangerarea se opreste prin formarea unor cheaguri de sange iar prin presiunea exercitata in timpul suflarii nasului, aceste cruste se pot desprine si sangerarea reapare; de aceea este recomandata prudenta in suflarea nasului si se indica evitarea eforturilor mari si a expunerii la soare in primele 12-24 de ore de la producerea acesteia;eventual se umezeste usor mucoasa nazala cu ajutorul serului fiziologic sau efedrinat sau prin aplicarea unui unguent emolient, chiar vaselina medicinala; in camera copilului este bine sa plasati un umidificator sau un vas cu apa pentru a creste umiditatea din incapere; nu se administreaza medicamente antiinflamatoare de tipul ibuprofen (Nurofen, IBalgin, Marcofen) sau aspirina(este contraindicata utilizarea ei la copii!!!)
  • exista pe piata un produs GELASPON care poate fi folosit cu succes pentru oprirea sangerarilor nazale; acesta este de fapt un burete resorbabil, steril, cu gelatina ce favorizeaza oprirea sangerarilor si care este util mai ales in cazul celor cu hemoragii repetate;

Cand ne adresam medicului?

  • sangerare masiva care nu se opreste prin compresiune continua;
  • traumatisme, lovituri la cap;
  • obiecte straine introduse in fosele nazale;
  • aparitia ametelilor, dificultatilor de respiratie, paliditate accentuata;
  • respiratie pe gurita sau secretii nazale unilaterale(acestea ridica suspiunea unui corp strain intranazal);
  • copil cu varsta sub 1 an;

Cand sunt necesare investigatii suplimentare?

Prima investigatie care se recomanda este un consult ORL in urma caruia medicul va stabili(daca este posibil) cauza sangerarii si tratamentul pe moment dar si profilactic daca este cazul. In general nu este nevoie de alte examinari suplimentare daca nu se suspicioneaza o cauza sistemica, in contextul altei afectiuni. Astfel daca exista istoric familial de sangerari sau sangerarile nu se opresc prin compresiune locala si/sau sunt foarte frecvente sau se insotesc de sangerari si la alt nivel(gingii, traumatisme minore, etc) se impune o evaluare complexa cu explorarea intregului proces al coagularii.

Epistaxisul recurent:

Apare frecvent secundar unor mici malformatii vasculare si se caracterizeaza prin repetarea hemoragiilor la intervale de timp dese . astfel incat uneori este necesara interventia chirugicala; de cele mai multe ori se realizeaza o cauterizare (aplicarea unor substante chimice, corozive) insa sunt situatii cand este necesara o interventie mai laborioasa(ex: deviatia de sept).

Cum putem preveni sangerarile nazale?

In situatiile cand acestea deja au aparut e bine sa existe cateva masuri profilactice pentru a preveni repetarea lor. Astfel:

  • umiditate corespunzatoare in camera;
  • evitarea administrarii decongestionantelor nazale fara recomandarea medicului;
  • educarea pe cat posibil a copilului in ceea ce priveste “explorarea” nasului;
  • evitarea expunerii la factori alergeni in situatiile in care este vorba despre o alergie la factori de mediu care intretine aceasta sensibilitate;
  • daca copilasul este mai mare, este indicat sa-l sfatuim cum sa procedeze atunci cand se produce sangerarea si nu suntem langa el.
>>>

ENTEROCOLITA / GASTROENTEROCOLITA ACUTA(DIAREEA ACUTA)

Dupa infectiile respiratorii, diareea reprezinta a doua cauza pentru care parintii se adreseaza medicului pediatru.La varstele mici, indiferent de cauza, reprezinta o urgenta medicala mai ales daca se asociaza cu varsaturi si/sau febra, datorita riscului de deshidratare si posibilitatilor limitate de hidratare la domiciliu.

I.Ce este diareea?

Diareea nu este o boala ci, un simptom al unei boli, definit prin cresterea numarului scaunelor in paralel cu scaderea consistentei acestora si modificarea aspectului(neformate, cu resturi alimentare, mucus, puroi sau chiar sange). In functie de cauza, numarul scaunelor variaza de la 3-4 pana la 10, sau chiar mai mult in decursul a 24 de ore.

Frecvent este insotita de dureri abdominale, meteorism(acumulare de gaze), inapetenta, simptome incadrate ca si enterocolita acuta. Enterocolita acuta prezinta ca si simptom cardinal diareea  si este determinata de  inflamarea  mucoasei intestinale. Atunci cand sunt prezente si varsaturi diagnosticul este de gastroenterocolita acuta.

Daca diareea persista mai mult de 2 saptamani, vorbim de diaree cronica, care apare in cadrul unor boli digestive neinfectioase(deficit congenital/secundar de lactaza, intoleranta la proteinele din laptele de vaca soia, intoleranta la gluten,boli inflamatorii intestinale, etc) si care necesita investigatii suplimentare pentru un diagnostic corect si un tratament corespunzator.

II.Care sunt cauzele diareei acute?

a)infectii:

  • virale: cea mai frecventa cauza de diaree(50-70%); principalul virus implicat este  rotavirusul(articol detaliat) insa sunt si alti virusi(adenovirusuri, enterovirusuri, virusul Norwalk,etc) care pot determina diaree; de multe ori  acestia nu pot fi identificati in urma analizelor efectuate; infectiile virale sunt mai frecvente in sezonul rece;
  • bacteriene:salmonella, shigella, e.coli(tulpinile patogene: enterotoxigen, enterohemoragic, etc), campilobacter, clostridium, etc; predomina in sezonul cald;
  • parazitare:giardia, blastocistis hominis, etc
  • micotice: in special candida(la cei cu imunitate deficitara sau post tratament antibiotic);

b) alergii, intolerante alimentare: frecvent este vorba de  diaree cronica(durata de peste doua saptamani) mai ales daca expunerea la factorii alergeni este una continua;

c)iatrogena(post medicatie): in special dupa terapie antibiotica;

d) greseli alimentare: aliment nou introdus in alimentatia bebelusului, erori dietetice, igiena alimentatiei;

e) “diareea calatorului”: apare destul de frecvent in calatorii, fie prin consumul de apa si alimente contaminate, fie printr-o schimbare a regimului alimentar;

III. Cum se transmite?

  • in principiu transmiterea este fecal-orala, prin intermediul mainilor murdare, al obiectelor si suprafetelor contaminate dar si prin intermediul alimentelor contaminate(toxiinfectie alimentara); un caz aparte il reprezinta diareea determinata de consumul de apa infectata, de aceea nu se recomanda sa consumati apa decat din surse potabile(atentie la fantani, izvoare);
  • este posibila si contaminarea indirecta, prin intermediul vectorilor(muste, gandaci, soareci, sobolani,etc);

IV. Cum se manifesta?

a)debut: – in general brusc; poate fi precedat de :

  • inapetenta;
  • greturi/varsaturi;
  • dureri abdominale;
  • febra/frison;

b) perioada de stare:

  • scaune moi, cu resturi alimentare nedigerate, apoase, in numar variabil (3-5-10/zi, uneori chiar 15-20/zi ), eliminate exploziv, urat mirositoare; daca se asociaza mucus si sange in scaun ne orientam asupra unei cauze bacteriene, mai ales daca scaunele sunt insotite de febra si/sau frison;
  • dureri abdominale, colicative, zgomote hidro-aerice(bolborosisme), durere la emisia de scaun;
  • greturi, varsaturi(la inceput alimentare, ulterior bilioase);in formele virale frecvent varsaturile se amelioreaza sau dispar in momentul aparitiei scaunelor diareice;

In functie de varsta copilului si de severitatea infectiei exista riscul de aparitie a sindromului de deshidratare acuta(Urgenta Medicala!!!):

  • piele uscata, flasca,palida, buze uscate, limba albicioasa, incarcata, senzatie imperioasa de sete;
  • deprimarea fontanelei(la bebelusi);
  • cearcane, ochi “infundati” in orbite, aspect de copil care sufera;
  • apatie, somnolenta, adinamie;
  • dureri de cap, ameteli;
  • extremitati reci;
  • scaderea cantitatii de urina; urina cu miros patrunzator, inchisa la culoare;
  • scadere in greutate(5-10% in functie de severitatea infectiei);

Astfel prezenta scaunelor diareice, asociate sau nu cu varsaturi/febra este un imperativ pentru un consult medical datorita rapiditatii cu care se poate instala acest sindrom de deshidratare, mai ales la varstele mici!!!

Secundar infectiei apare:

  • absorbtie incompleta a nutrientilor(este “ranita” mucoasa intestinala, locul unde se absorb nutrientii proveniti din digestia alimentelor);
  • scaderea activitatii enzimelor(multe din enzime se gasesc la nivelul mucoasei intestinale iar prin leziunile de la nivelul acesteia multe din ele nu se mai produc sau se produc insuficient);
  • alterarea echilibrului florei intestinale, cu “disparitia”bacteriilor bune, raspunzatoare de “sanatatea” intestinului;

V.Cum se diagnosticheaza?

Diagnosticul clinic este sugerat de simptomele prezente corelate cu examinarea copilului insa necesita “cautarea” cauzei(diagnostic etiologic) pentru a putea administra un tratament corespunzator. Este important de diferentiat enterocolitele virale de cele bacteriene, respectiv parazitare pentru a evita administrarea inutila de antibiotice. Din pacate, in peste 40% din cazuri nu se poate identifica agentul cauzator.

Cele mai utilizate teste de laborator sunt:

  • coprocitograma(examinare microscopica a scaunului) –  ofera detalii despre prezenta leucocitelor, hematiilor, mucusului, etc si are avantajul ca este disponibila in cateva ore putandu-ne orienta asupra cauzei si implicit asupra tratamentului;
  • coprocultura – ofera date despre posibilele bacterii cauzatoare, precum si antibioticul la care acestea sunt sensibile;
  • examenul coproparazitologic – util in situatia in care agentul cauzator este un parazit;
  • ph-ul scaunului: daca este acid, orienteaza spre un deficit enzimatic(deficit de lactaza, substanta care “digera” lactoza);daca este alcalin sugereaza o infectie bacteriana.

Uneori, mai ales cand este necesara internarea copilului se fac si alte investigatii in functie de simptomele prezente(Astrup, ionograma serica, uree, creatinina, PCR, Hemoleucograma, etc).Aceste investigatii sunt necesare pentru a orienta medicul asupra tratamentului necesar precum si asupra compozitiei perfuziei(difera in functie de prezenta sau nu a complicatiilor secundare deshidratarii).

Daca este necesara internarea Nu o refuzati, pericolul de deshidratare se accentueaza cu fiecare varstaura/scaun diareic si, din cauza simptomelor prezente medicatia nu poate fi administrata nici oral nici intrarectal.

VI.Cum se trateaza?

Daca sindromul de deshidratare este sever atunci se impune internarea copilului pentru  hidratare pe vena (perfuzii) necesara pentru a  suplini pierderile de apa si electroliti secundare varsaturilor si diareei dar si pentru  a oferi o pauza de refacere a  tubului digestiv. Ulterior se reia alimentatia , insa treptat cu asa numita dieta de tranzitie care sa asigure refacerea treptata a  mucoasei intestinale.
Cazurile mai putin severe pot fi tratate la domiciliu insa numai dupa un consult de specialitate in prealabil.

a) Rehidratare:

  • sarurile de rehidratare – se gasesc sub forma de pliculete care se prepara cu apa fiarta si racita conform indicatiilor si se administreaza incet, cu lingurita pentru a suplini pierderile inregistrate; cantitatea, ritmul si durata de administrare trebuie recomandate de medic in functie de greutatea fiecarui copil in parte precum si de gradul sindromului de deshidratare; sunt si sucuri pentru rehidratare orala (  Hipp ORS) care sunt mai bine acceptate de catre copii, avand adaugat orez , morcov,mar;
  • apa, ceaiuri(indulcit cu glucoza pulvis 5%), apa de orez(mucilagiu de orez), supa de morcovi;toate acestea se ofera in cantitati mici pentru a testa toleranta digestiva;

b) Regim igieno-dietetic:

  • foarte important in evolutia unei enterocolite indiferent de cauza acesteia;in functie de varsta se poate administra orez, apa de orez (poate fi folosita si la prepararea formulei de lapte praf), supa de morcovi, piure de morcovi cu orez, branza de vaci, telemea de vaca, banane, afine, “uscaturi“(paine prajita, covrigi sarati, grisine), apoi in zilele ce urmeaza supa de carne slaba, orez cu carne, revenindu-se usor la regimul anterior in functie si de evolutia aspectului si consistentei scaunelor;
  • la bebelusii alaptati se continua alaptarea, nu se introduce o formula de lapte fara lactoza!!!
  • formulele de lapte praf ar trebui inlocuite cu formule speciale, fara lactoza, deoarece agentul cauzator ataca celulele intestinale ( locul unde se produce digestia si absorbtia), diminuand astfel cantitatea de lactaza(enzima care digera lactoza); astfel apare  intoleranta secundara la lactoza (de cele mai multe ori o perioada limitata, de 1-2 saptamani). Acesta este motivul pentru care se restrictioneaza consumulde lapte si se introduce laptele fara lactoza.

c) Tratament simptomatic:

  • antidiareice, antisecretorii : de tipul Hidrasec( nu este sare de rehidratare, este un medicament antisecretor), Smecta ; dozele, ritmul si durata de administrare  difera in functie de varsta,cauze si simptomele prezente;
  • probiotice ( Biotics, Enterolactis, Ecoflorina, Linex, etc.) – asigura o refacere mai rapida si scad durata de evolutie a bolii;
  • antispastice, antiemetice(Emetiral, Metoclopramid): strict la recomandarea medicului!!!
  • antitermice(daca se asociaza febra):paracetamol, ibuprofen

d)Tratament etiologic(al cauzei):

Tratamentul este diferit in functie de cauza:

1. enterocolita bacteriana:

  • beneficiaza de tratament antibiotic, conform antibiogramei;frecvent nu se asteapta rezultatul coproculturii daca corpocitograma este sugestiva pentru o infectie bacteriana; antibioticul este ales de medic si va fi confruntat cu sensibilitatea bacteriei la diferite antibiotice atunci cand este disponibila coprocultura;

2. enterocolita virala:

  • beneficiaza de tratament suportiv: rehidratare, regim igieno-dietetic, antidiareice;

3. enterocolita din parazitoze-viermisori(articol detaliat):

  • necesita tratament antiparazitar in functie de parazitul identificat; 

VII. Ce complicatii pot sa apara?

  • deshidratarea;
  • acidoza(secundara deshidratarii);
  • afectare neurologica(poate merge pana la coma);
  • soc hipovolemic(scaderea drastica a lichidelor corpului);
  • insuficienta renala;
  • eritem fesier(datorita numarului mare de scaun si a aciditatii crescute a acestora);

VIII. Care este evolutia?

In marea majoritate a situatiilor sub tratament specific, hidratare si regim evolutia este buna. Sunt insa situatii in care scaunele diareice pot persista mai mult de 2 saptamani si atunci este nevoie de un nou consult medical si eventual investigatii suplimentare.

IX. Cum putem preveni?

  • spalarea frecventa a mainilor cu apa calda si sapun, obligatoriu inainte de fiecare masa si dupa folosirea toaletei(chiar daca copilasii sunt mici, invatati-i sa deprinda aceste reguli de igiena);
  • copilasii cu enterocolita/gastroenterocolita nu vor fi dusi in colectivitate decat dupa rezolvarea episodului;in cazul in care este vorba despre paraziti(viermisori) trebuie sa anuntati personalul din crese/gradinite/scoli pentru a lua masurile epidemiologice necesare;
  • spalarea tacamurilor si veselei cu apa potabila; daca apa nu este din surse potabile si nu avem alta alternativa se recomanda fierberea acesteia(cel putin 5 minute);
  • depozitarea corespunzatoare a preparatelor alimentare, mai ales a celor considerate “perisabile”(lapte, carne, oua, etc);
  • spalarea riguroasa a  fructelor si legumelor;
  • prepararea  termica corespunzatoare a carnii; atunci cand dezghetati carnea nu o lasati la temperatura camerei(aceasta se pastreaza in frigider);
  • dupa prepararea termica a oricarei mancari raciti-o brusc si apoi depozitati-o in frigider;
  • spalarea pe maini dupa schimbarea scutecului;
>>>

DERMATITA ATOPICA

  • Dermatita atopica este o boala ce apare cu precadere in primele luni de viata insa sunt si cazuri care debuteaza mai tarziu, dupa varsta de 2-3 anisori sau chiar mai tarziu. In ultimii ani s-a inregistrat o crestere a cazurilor de dermatita atopica printre bebelusi fara a se putea stabili cu certitudine cauzele acestei cresteri. Afecteaza 10-20% din populatia pediatrica, peste 50% din cazuri debuteaza in primul an de viata (cu precadere in primele 4-5 luni), iar un  procent semnificativ se amelioreaza pe masura ce bebelusul creste, astfel incat spre pubertate doar un numar redus de copii mai prezinta simptome ale dermatitei atopice. Cei la care boala se manifesta si dupa varsta de 10 ani prezinta si alte afectiuni alergice : rinita, conjunctivita, astm bronsic.

Ce este dermatita atopica?

Dermatita atopica este prin definitie o boala inflamatorie cronica (evolutie oscilanta cu perioade de acutizare alternand cu perioade de remisie) a pielii care are ca si manifestari principale prezenta unor leziuni rosiatice la nivelul pielii, leziuni care provoaca un prurit intens (mancarime) responsabil de manifestarile clinice : scarpinare, iritabilitate cu un risc crescut de suprainfectie a leziunilor respective; de asemenea pielea este uscata.

Cuvantul dermatita inseamna inflamatie a pielii iar atopia este definita  ca si o susceptibilitate genetica crescuta a unui individ de a dezvolta in cursul vietii una sau mai multe afectiuni alergice (conjunctivita, rinita, astm bronsic). Important de specificat este faptul ca dermatita atopica nu este o boala contagioasa, copilasii cu dermatita atopica putand fi incadrati in colectivitate ( crese, gradinite). Afecteaza mai frecvent sexul feminin iar numarul cazurilor este de departe mai crescut in mediul urban si in tarile dezvoltate ( secundar poluarii si factorilor de mediu).

De ce apare?

Cauzele care determina aparitia bolii nu sunt in intregime elucidate, dermatita atopica fiind considerata o boala multifactoriala, in aparitia careia au un rol important factorii genetici, factorii de mediu, precum si factorii care contribuie la declansarea, respectiv accentuarea bolii.

1. Factorii genetici:

– peste 70 % din cei cu dermatita atopica au in familie (parinti, bunici, frati, surori) cazuri de afectiuni alergice ( dermatita atopica, rinite alergice, conjunctivite, astm bronsic); studiile au demonstrat ca exista mai multe gene ( anormale) care se asociaza cu aceasta susceptibilitate crescuta de a dezvolta boala, in prezenta unor factori declansatori, favorizanti.

2. Anomalii imonologice cu alterarea barierei cutanate : sunt inca studii care se efectueaza in acest sens, suspicionandu-se o alterare a metabolismului lipidelor ( grasimilor) la nivel cutanat; aceasta ipoteza este justificata si de ameliorarea vizibila a leziunilor atunci cand se folosesc lotiuni emoliente, grase.

3. Factori de mediu:

Considerati de departe cei mai importanti, fiind cei care declanseaza si intretin boala; se pare ca tot ei sunt responsabili si de cresterea frecventei cazurilor de dermatita atopica si aici trebuie mentionate  in primul rand schimbarile din mediul inconjurator si stilul de viata. Acesti factori determina o sensibilizare crescuta ( hiperreactivitate cutanata) la nivelul pielii, responsabila de manifestarile clinice ale bolii.

Cei mai importanti factori sunt:

  • umiditatea scazuta
  • supraincalzire ( temperatura in casa prea mare, imbracamintea prea groasa sau stramta, bai cu apa fierbinte)
  • contact cu animale, polen, acarienii din praful de casa,mucegai, pene, puf
  • produse de curatare pe baza de clor, detergenti si sapunuri agresive
  • haine din lana si fibre sintetice ( atentie si la hainele din bumbac insa colorate)
  • produse de curatare a hainelor ( detergenti, agenti de inalbire, balsam de rufe)
  • toxine produse de anumite bacterii care se gasesc la nivelul pielii
  • alimente alergenice : lapte de vaca, oua, fructe de padure, capsuni, peste, fructe de mare, nuci, arahide, alune, rosii, citrice, ciocolata
  • agitatia din jur, nervozitatea mamei si a celor din anturaj
  • expunere constanta la fumul de tigara(fumat pasiv)

 

 

Cum se manifesta?

Manifestarile clinice  si localizarea leziunilor difera  in functie de varsta la care apare dermatita atopica. De altfel cea mai frecventa clasificare a dermatitei atopice are la baza momentul aparitiei acesteia, descriindu-se 3 forme principale: forma infantila ( cea mai frecventa cu debut in primii doi ani de viata, cel mai frecvent in primele luni), forma copilului mic ( intre 2 si 12 ani) si forma adolescentului/adultului(dupa varsta de 12 ani). Indiferent de forma de manifestare si de varsta la care apare in centrul afectiunii sta pruritul(mancarimea) responsabil de cercul vicios caracteristic dermatitei: prurit-mancarime-scarpinare-intretinerea si agravarea leziunilor.

 

 

1. Forma infantila ( 0-2 ani):


 

– debutul este frecvent in primele luni de viata ( varful incidentei fiind la sfarsitul celei de-a doua luni si inceputul celei de-a treia luni de viata);

-prezenta leziunile exudative ( umede) sub forma unor papulo-vezicule, zemuinde (placarde, pete rosii, slab delimitate acoperite cu mici vezicule care se usuca si cad) pe un fond aspru al tegumentelor;

-piele aspra, lipsita de elasticitate;

-localizarea este tipica afectand in special fata (scalpul-pielea capului, obrajii-pometii, fruntea si regiunea din spatele urechilor) dar si suprafetele de extensie ale membrelor (cot, genunchi); sunt insa si forme in care localizarea este atipica de exemplu afectand zona din spatele genunchiului ( zona poplitee); mai rar leziunile apar la nivelul trunchiului;

-prurit intens, responsabil de agitatia, iritabilitatea bebelusului; acesta se accentueaza noaptea determinand treziri frecvente din somn, insomnie care duce la iritabilitate, indispozitie;

leziunile  de grataj( apar in urma scarpinatului) sunt caracteristice la varste putin mai mari (in general peste 4-5 luni) cand bebelusul dobandeste abilitatea de a-si folosi manutele pentru a se scarpina; aceste leziuni sunt foarte periculoase, existand sanse mari de aparitie a suprainfectiei ( cu virusi, bacterii sau chiar ciuperci);

-nu exista febra, apetitul copilasului nu este influentat.

Foarte important de subliniat ca, dermatitat atopica nu este acelasi lucru cu intoleranta la proteinele din laptele de vaca ( detalii), desi proteinele din laptele de vaca pot constitui un factor declansator si de intretinere a manifestarilor clinice.

Simptomele pot sa se amelioreze spectaculos ( fie spontan, fie sub influenta tratamentului) sau dimpotriva se pot accentua sub actiunea factorilor favorizanti ( caldura excesiva, alimente noi introduse, bai fierbinti, etc). Din acest motiv unul din pasii foarte importanti in tratamentul dermatiei atopice este identificarea factorilor ce favorizeaza accentuarea leziunilor si, pe cat posibil indepartarea acestora. Din acest motiv si diversificarea in cazul copilasilor cu dermatita atopica este mai laborioasa, alimentele trebuind a fi introduse cu mare precautie cu pastrarea unui interval liber mai mare intre doua alimente noi ( ideal cel putin 72 de ore).

2. Forma copilului mic ( intre 2 si 12 ani):

– este de cele mai multe ori o continuare a formei infantile, insa cu un aspect si cu o distributie modificata a leziunilor, desi ca si element central persisita pruritul ( mancarimea) ;

 

 

 

 

-frecvent pielea devine ingrosata, lichenificata iar leziunile sunt cu precadere la nivelul liniilor de flexie (genunchi, cot, glezne) dar si la nivelul gatului si chiar la nivel facial unde cu precadere sunt afectate pleoapele si regiunea din jurul ochilor ( eritem, edem in jurul ochilor); leziunile sunt sub forma unor papule uscate, pe un fond eritematos ( roseata), indurat, ingrosat; se produc descumari ale pileii, fisuri sau chiar formarea de cruste sau solzi, precum si cicatrici sau zone hiperpigmentate secundare scarpinatului cronic.

– sunt posibile si alte manifestari alergice : rinite, conjunctivite, astm bronsic

3. Forma adolescentului/adultului:

– dispozitia leziunilor este la nivelul fetei, in special la nivelul pleopelor si in jurul gurii dar si la nivelul zonelor de flexie ( cot, genunchi,etc);

-leziunile sunt reprezentate de pete, placarde uscate, ingrosate (lichenificate), hiperpigmentate cu descumari si fisurari frecvente;

-de cele mai multe ori este prezneta si o alta afectiune alergica ( rinita, conjunctivita, astm bronsic);

Cum se diagnosticheaza?

De cele  mai multe ori este un diagnostic clinic, fara efectuarea de analize, bazat pe distributia si aspectul leziunilor si pe excluderea altor afectiuni dermatologice. De aceea este foarte importanta colaborarea pediatru-dermatolog sau chiar alergolog pentru un diagnostic corect si un tratament care sa asigure o evolutie cu cat mai putine recaderi.

Sunt doua categorii de criterii care se folosesc pentru diagnosticul dermatiei ( sunt necesare 3 criterii majore si cel putin un criteriu minor):

A) Criterii Majore:

  • antecedente in familie de ATOPIE
  • leziuni tipice de dermatita localizate la nivelul fetei sau pe suprafetele de extensie
  • prezenta leziunilor de grataj (secundare scarpinatului)

B) CriteriiMinore:

  • cruste la nivelul scalpului (pielea paroasa a capului)
  • fisuri retroauriculare ( in spatele urechilor)
  • accentuare perifoliculara (in jurul firelor de par)

Nu exista un marker de laborator specific pentru diagnostic desi sunt analize care pot sugera prezenta unor manifestari alergice; cel mai frecvent se detrmina eozinofilele si IgE totale, respectiv specifice; acestea din urma sunt utile pentru identificarea factorilor declansatori sau agravanti (ex: IgE specifice pt capsuni, ou, etc); IgE specifice sunt de fapt niste anticorpi (produsi de organism in urma contactului cu o substanta straina, pe care organsimul o percepe ca si nociva) care sunt implicati in aceste reactii alergice si care actioneaza ca niste mediatori intre sistemul imunitar si factorii de mediu.

Ce complicatii pot sa apara?

Cele mai frecvente complicatii care pot sa apara sunt infectiile frecvent favorizate de scarpinare si de aparitia de leziuni sangerande care constituie o poarta de intrare pentru diversi microbi; un aspect esential al tratamentului il constituie impiedecarea acestui prurit (scarpinare) si prevenirea pe cat posibil a acestor infectii ( taierea periodica a unghiilor, masuri de igiena riguroase in special la nivelul manutelor, respectiv unghiilor).

  • bacteriene : stafilococ, streptococ
  • virale: herpes simplex, molluscum contagiosum, veruci vulgare
  • fungice (ciuperci): candida

Mai rar poate fi vorba de instalarea unor cicatrici permanente secundare unui tratament insuficient la care se adauga efectele adverse ale medicatiei (de multe ori bazata pe cortizon) precum si afectarea curbei de crestere printr-un regim restrictiv secundar exacerbarilor dermatitei in contextul administrarii diferitelor alimente( ex: banane, citrice, capsuni, lapte, ou, etc)

Care este tratamentul?

Fiind vorba despre o boala cronica tratamentul nu vizeaza vindecarea bolii ci ameliorarea pana la disparitie a leziunilor.Este foarte important educarea si informarea parintilor cu privire la caracterul cronic al bolii la posibilitatea unei evolutii oscilante cu ameliorari spectaculoase alternand cu recaderi.

Obiective :

  • identificarea si evitarea factorilor declansatori
  • reducerea pruritului(mancarimii)- antihistaminice(antialergice)
  • suprimarea inflamatiei(corticoterapia)
  • refacerea barierei cutanate – unguente emoliente, grase

Masuri generale:

  • alaptare exclusiva pana la varsta de 6 luni
  • evitarea supraincalzirii camerei; umidificarea aerului
  • folosirea hainutelor din bumbac de culoare alba; acestea trebuie sa nu fie foarte stramte, sa fie spalate cu un detergent balnd, fara inalbitori, fara balsam cu clatiri suplimentare
  • inlaturarea prafului, mucegaiului; aerisire frecventa a camerei
  • evitarea bailor lungi si cu apa fierbinte- una pe zi, cu temepratura de 37C, cu durata de maxim 10 minute; dupa baie nu se sterge, se aplica direct unguentul emolient pentru a “sechestra”apa la nivelul pielii
  • efectuarea vaccinarilor doar in afara puseelor

Tratament local :

  • se foloseste zilnic, alegandu-se (la sfatul medicului) un emolient pentru utilizare continua, chiar si in afara puseelor de minim 2 ori pe zi;

Corticoterapia:

  • sta la baza reducerii inflamatiei in situatiile de exacerbare a leziunilor
  • se foloseste strict la recomandarea medicului
  • sunt mai multe clase de substante in functie de potenta ( nu voi detalia denumirile comerciale, tratamentul cu unguente, creme sau solutii pe baza de cortizon trebuie administrat doar la indicatia medicului ( pediatru/dermatolog/alergolog).

Antibioticele:

  • se aplica local, tot la indicatia medicului atunci cand sunt semne de suprainfectie bacteriana

Tratament sistemic ( oral):

1. Antihistaminice:

  • fac parte din tratamentul de baza, pe termen lung al dermatitei
  • se recomanda pentru calmarea pruritului(mancarimii), acesta fiind cel care intretine cersul vicios din dermatita
  • sunt doua categorii de antihistaminice : o categorie ce are ca si efecte secundare somnolenta si care se prescriu in cazul in care somnul este alterat din cauza bolii si o alta categorie care nu are efecte sedative
  • alegerea antihistaminicului se face de catre medicul pediatru/dermatolog/alergolg

2. Corticoterapia:

  • se administreaza doar in cazuri severe care nu raspund la tratamentele locale

3. Antibioticele:

  • se administreaza atunci cand exista suprainfectie bacteriana si cand unguentele cu antibiotice nu sunt suficiente  pentru controlul bolii

Evolutie

In general evolutia este buna, avand desigur la baza caracterul cronic al bolii. Sub tratament corect leziunile se amelioreaza spectaculos, existand desigur posibilitatea reaparitiei acestora in conditiile actiunii factorilor favorizanti.

 

Urmatorul articol :…………………FIMOZA SI PARAFIMOZA

>>>
Sitemap