URGENTELE COPILARIEI – CURS PRACTIC- 9-16 APRILIE 2020-ONLINE

Dragi parinti,  CURSUL  DE  URGENTE este  un curs interactiv in care vom dezbate cele mai frecvente situatii de urgenta care se ivesc in perioada copilariei, vom discuta despre boli, semnele acestora, precum si despre Citeste mai mult »

CURS ETAPE DE DEZVOLTARE – 1-3 ANI

Dragii mei, De ce un astfel de curs?         In activitatea mea zilnica ma confrunt cu multe situatii in care e nevoie sa validez/contrazic o multitudine de informatii legate Citeste mai mult »

CURS DIVERSIFICARE 7-14 MAI 2020 ONLINE

Dragii mei,  Diversificarea este o piatra de incercare pentru parinti, o provocare pentru bebelusul obisnuit doar cu gustul dulce al laptelui, o perioada de tranzitie/adaptare la noi gusturi, consistente, la un alt Citeste mai mult »

CRESTEREA SI DEZVOLTAREA – GENERALITATI

Dragi parinti, voi incepe o noua serie de articole de aceasta data dedicate cresterii si dezvoltarii copiilor punctand initial aspecte generale legate de acest complex proces,urmand ca,in articolele viitoare sa detaliez cele Citeste mai mult »

DERMATITA ATOPICA

Dermatita atopica este o boala ce apare cu precadere in primele luni de viata insa sunt si cazuri care debuteaza mai tarziu, dupa varsta de 2-3 anisori sau chiar mai tarziu. In Citeste mai mult »

EPISTAXISUL – SANGERAREA NAZALA

Sangerarea nazala sau in termeni medicali epistaxisul este destul de frecventa in perioada copilariei iar deseori, mai ales la primele episoade starneste panica printre parinti. Apare mult mai frecvent in cursul anotimpului rece, fiind favorizat de umiditatea scazuta si de infectiile respiratorii.Cei mai predispusi sunt copilasii cu varste intre 2 si 10 ani. Foarte rar acesta reprezinta o urgenta medicala, de exemplu atunci cand apare dupa traumatisme sau prin introducerea diferitelor obiecte/jucarii in fosele nazale, cand un consult medical este imperios necesar.Epistaxisul sever, amenintator de viata apare in general la copii spitalizati sau cunoscuti cu probleme grave de sanatate.Foarte rar este vorba despre boli genetice, afectiuni renale, hepatice care in general au un rasunet asupra intregului organism si nu se manifesta doar prin sangerare nazala. In cazul adultilor si varstnicilor poate sa apara in contextul unor boli cronice: hipertensiune arteriala, insuficienta cardiaca, tulburari de coagulare, etc.

De ce apare?

Hemoragia apare prin lezarea vaselor de sange de la acest nivel, vase foarte subtiri care pot fi agresate cu usurinta. Cele mai frecvente cauze de sangerare nazala sunt:

  • mici traumatisme determinate de “explorarea” nasului cu degetul sau suflarea nasului;
  • inflamarea mucoasei nazale care apare in infectiile respiratorii( rinofaringita acuta, adenoidita, etc) dar si in alergii;
  • tusea frecventa, paroxistica;
  • folosirea in exces a decongestionantelor nazale;
  • aspirarea prea frecventa/brutala a secretiilor nazale;
  • introducerea diferitelor obiecte in fosele nazale(atentie la jucarii, nasturi, monede, etc);
  • deviatia de sept;
  • efortul fizic, emotii intense;
  • altitudinea ridicata, aer uscat sau prea umed(atentie la umiditatea din camera);
  • expunere la substante chimice iritante;
  • tulburari de coagulare, tombocitopenii(infectioase sau medicamentoase);
  • afectiuni hepatice, renale, boli genetice;
  • tumori beningne sau maligne(foarte rare la copii);

Cum se manifesta?

In functie de localizarea vasului lezat, exista epistaxis anterior(cel mai frecvent la copii) si epistaxis posterior.

a) epistaxisul anterior:

  • apare atunci cand sunt lezate vasele de sange de la nivelul septului inferior, peretele ce desparte cele doua nari si care are o vascularizatie foarte bogata acolo fiind situata asa numita pata vasculara- zona Little;
  • sangele curge din fosele nazale, mai incet sau mai rapid, in cantitate mica/moderata, durata fiind variabila de la cateva zeci de secunde pana la 10 minute in functie de severitatea agresiunii; uneori se scurge si in gura mai ales daca copilasul este in pozitie culcata(intotdeauna cand apare o astfel de hemoragie e important ca pozitia sa fie una verticala cu capul foarte usor aplecat pe spate sau chiar usor in fatapentru a preveni inecarea sau voma);
  • in general se opreste spontan si poate fi tratat la domiciliu; daca insa episoadele se repeta este indicat un consult medical de specialitate;

b) epistaxisul posterior:

  • mult mai rar insa mai sever decat cel anterior;
  • apare atunci cand leziunea este situata mai profund si de cele mai multe ori necesita interventie medicala pentru oprirea hemoragiei;
  • printre factorii favorizanti se numara interventiile chirugicale la acest nivel(ex: scoaterea polipilor), tulburarile de coagulare, deficitul de calciu, tumori(foarte rar la copii);

Cum oprim sangerarea nazala?

Inainte de orice manevra este bine sa va linistiti si de asemnea sa linistiti si copilasul deoarece mai ales la prima hemoragie va fi extrem de speriat. Pentru a-i creste complianta spuneti-i pas cu pas ce urmeaza sa-i faceti si asigurati-l ca nu va resimti niciun disconfort.

  • pozitia corecta nu este cea intinsa ci cea verticala cu capul  foarte usor aplecat pe spate sau chiar aplecat usor in fata;capul nu trebuie foarte mult extins deoarece poate favoriza scurgerea sangelui in gurita care poate declansa varsaturi; se recomanda “scuiparea” sangelui care se aduna in gura si nu inghitirea acestuia; in situatia in care copilasul se simte rau si nu poate sta in pozitie verticala poate fi asezat pe un scaun sau poate fi tinut in brate de un adult; in situatia cand se simte foarte rau poate fi asezat  pe pat insa cu trunchiul si capul ridicate;

  • strangeti intre degetul mare si cel aratator partile moi(narile) pentru o durata de 10 minute continuu, incurajand copilasul sa respire pe gura; nu intrerupeti compresiunea pentru a vedea daca sangerarea s-a oprit; este de mare folos o compresa rece sau o punga cu gheata aplicata la acest nivel; daca dupa 10 minute de compresiune continua sangerarea nu s-a oprit, reluati procesul; marea majoritate a hemoragiile se opresc in intervalul de 10-20 de minute;
  • incercati sa nu va panicati, anxietatea dumneavoastra va agita suplimentar copilul si interventia poate fi mai delicata;
  • daca sangerarea este masiva si nu se opreste dupa 20 de minute de compresiune este necesar un consult medical; repetarea hemoragiei la intervale mai mici de 7 zile impune de asemenea un consult medical;
  • sangerarea poate sa reapara daca dupa oprirea ei nasul este din nou suflat cu putere; sangerarea se opreste prin formarea unor cheaguri de sange iar prin presiunea exercitata in timpul suflarii nasului, aceste cruste se pot desprine si sangerarea reapare; de aceea este recomandata prudenta in suflarea nasului si se indica evitarea eforturilor mari si a expunerii la soare in primele 12-24 de ore de la producerea acesteia;eventual se umezeste usor mucoasa nazala cu ajutorul serului fiziologic sau efedrinat sau prin aplicarea unui unguent emolient, chiar vaselina medicinala; in camera copilului este bine sa plasati un umidificator sau un vas cu apa pentru a creste umiditatea din incapere; nu se administreaza medicamente antiinflamatoare de tipul ibuprofen (Nurofen, IBalgin, Marcofen) sau aspirina(este contraindicata utilizarea ei la copii!!!)
  • exista pe piata un produs GELASPON care poate fi folosit cu succes pentru oprirea sangerarilor nazale; acesta este de fapt un burete resorbabil, steril, cu gelatina ce favorizeaza oprirea sangerarilor si care este util mai ales in cazul celor cu hemoragii repetate;

Cand ne adresam medicului?

  • sangerare masiva care nu se opreste prin compresiune continua;
  • traumatisme, lovituri la cap;
  • obiecte straine introduse in fosele nazale;
  • aparitia ametelilor,dificultatilor de respiratie,paliditate accentuata;
  • respiratie pe gurita sau secretii nazale unilaterale(acestea ridica suspiunea unui corp strain intranazal);
  • copil cu varsta sub 1 an;

Cand sunt necesare investigatii suplimentare?

Prima investigatie care se recomanda este un consult ORL in urma caruia medicul va stabili(daca este posibil) cauza sangerarii si tratamentul pe moment dar si profilactic daca este cazul. In general nu este nevoie de alte examinari suplimentare daca nu se suspicioneaza o cauza sistemica, in contextul altei afectiuni. Astfel daca exista istoric familial de sangerari sau sangerarile nu se opresc prin compresiune locala si/sau sunt foarte frecvente sau se insotesc de sangerari si la alt nivel(gingii, traumatisme minore, etc) se impune o evaluare complexa cu explorarea intregului proces al coagularii.

Epistaxisul recurent:

Apare frecvent secundar unor mici malformatii vasculare si se caracterizeaza prin repetarea hemoragiilor la intervale de timp dese . astfel incat uneori este necesara interventia chirugicala; de cele mai multe ori se realizeaza o cauterizare (aplicarea unor substante chimice, corozive) insa sunt situatii cand este necesara o interventie mai laborioasa(ex: deviatia de sept).

Cum putem preveni sangerarile nazale?

In situatiile cand acestea deja au aparut e bine sa existe cateva masuri profilactice pentru a preveni repetarea lor. Astfel:

  • umiditate corespunzatoare in camera;
  • evitarea administrarii decongestionantelor nazale fara recomandarea medicului;
  • educarea pe cat posibil a copilului in ceea ce priveste “explorarea” nasului;
  • evitarea expunerii la factori alergeni in situatiile in care este vorba despre o alergie la factori de mediu care intretine aceasta sensibilitate;
  • daca copilasul este mai mare, este indicat sa-l sfatuim cum sa procedeze atunci cand se produce sangerarea si nu suntem langa el;
  • uneori se recomanda suplimente alimentare administrate in cure repetate care pot “intari” vasele de sange(acestea se administreaza strict la recomandarea medicului)
>>>

Profilaxia rahitismului

Ce este rahitismul?
  •  boala de metabolism secundara unei tulburari de mineralizare a osului care apare la un organism in crestere; exista mai multe cauze ale rahitismului insa cea mai frecventa este deficitul de Vitamina D, asa numitul rahitism carential;sunt si alte cauze de rahitism, unele genetice insa nu voi insista asupra acestora fiind destul de rare;
  • la varsta de bebelus(primul an de viata) vorbim de rahitism carential iar ulterior la copiii mai mari de 1 an se vorbeste despre rahitismul sechelar(deformari ale oaselor care s-au constituit in perioada de sugar si asupra carora nu s-a intervenit terapeutic);
Vitamina D
  • se cunosc 10 compusi ai vitaminei D insa doar 2 sunt semnificativi si anume:
1. vitamina D2-se gaseste in cantitati mici in alimente de origine vegetala;
2. vitamina D3-care se formeaza la nivelul pielii sub actiunea radiatiilor ultraviolete(prin expunerea  pielii la actiunea razelor solare);
De cata Vitamina D e nevoie?
Necesarul zilnic de vitaminaD este de 500-1000UI/zi si variaza in functie de:
  • ritmul de  crestere(foarte alert in primii doi ani de viata si ulterior la pubertate);
  • anotimp(prezenta soarelui):!!!pentru sinteza optima de vitamin D pielea trebuie expusa direct actiunii soarelui(nu este suficient sa iesiti zilnic afara);mentionez asta deoarece,anul acesta, mai mult ca oricand am avut foarte multi parinti care, neinformati corect, au interupt din proprie initiativa administrarea vitaminei D,la varste mici ale bebelusului(2-3 luni) cu consecinte evidente, cu rahitism asociat si cu intarziere importanta in dezvoltarea osoasa;
  • varsta;
  • afectiuni medicale asociate(de ex tulburare de absorbtie la nivel intestinal- intoleranta la proteinele din lapte);
Este foarte important sa expuneti copilul la soare iar suprafata expusa sa fie semnificativa(picioruse, manute, etc) cu asigurarea protectiei(crema cu factor mare de protectie+50)si acoperirea capului(palarie de culoare deschisa), evitand evident orele contraindicate(10-16.00)

Care sunt sursele de vitamina D?

  • ficat de vitel, ficat de peste(in special cod),galbenus de ou, peste(mai ales macrou, hering, sardine, ton, somon), lactate nedegresate(unt, lapte);
  • laptele atat de prezent in alimentatia sugarului este sarac in Vitamina D;laptele de mama are actiune antirahitica evidenta desi contine o cantitate relativ redusa de vitamina D,aceasta datorandu-se unui raport considerat optim intre calciu si fosfor;formulele de lapte praf sunt imbogatite cu vitamina D dar, cu toate acestea frecventa rahitismului la copii alimentati artificial este mai mare comparativ cu cei alaptati; aceasta inseamna ca, indiferent de tipul laptelui, copilasii trebuie sa primeasca suplimentar Vitamina D;

Vitamina D actioneaza la nivelul intestinului unde favorizeaza absorbtia calciului si fosforului de aceea, este indicat ca atunci cand se administreaza suplimente pe baza de calciu sa se adauge si Vitamina D pentru a facilita absorbtia acesteia;evident, administrarea suplimentelor se face strict la recomandare medicala si, ideal, dupa efectuarea de investigatii care sa certifice necesitatea acestora;

De ce apare rahitismul?

Datorita unui dezechilibru intre aportul si necesarul de Vitamina D, cel mai frecvent datorita unei alimentatii sarace in Vitamina D si unei expuneri la soare insuficiente.Pe langa aceasta exista si alte conditii ce favorizeza aparitia sa si, aici as mentiona: 

  • prematuritatea: copii nascuti sub varsta de 37 saptamani dezvolta modificari rahitice chiar in contextul unei profilaxii corecte;
  • varsta-rahitismul este o boala a perioadei de crestere astfel incat are o frecventa maxima in intervalul 3-6-9 luni, rar existand forme care apar pana la varsta de 2 ani;
  • boli asociate – in primul rand sindroamele de malabsorbtie(tulburari in absorbtia vitaminei D la nivel intestinal) chiar daca aportul de Vitamina D este cel corespunzator; in aceste situatii trebuie corectata cauza pentru a reusi profilaxia, respectiv tratamentul rahitismului;
  • tratamente prelungite cu cortizon(prednison) sau fenobarbital, fenitoina(copiii cu epilepsie),etc;
Cum se manifesta ?
  • semne generale: agitatie/adinamie, inapetenta, tegumente palide, transpiratii abundente mai ales occipital(la nivelul cefei);aceste transpiratii trebuie diferentiate de cele normale(la supt, efort,supraincalzire,tbetc);
  • semne la nivelul craniului: bose frontale(“proeminenta” fruntii) sau palgiocefalie(turtirea capului); mai rar se descrie aspectul de craniotabes = inmuierea oaselor craniene; de asemenea fontanela anterioara este mult marita in dimensiuni. Aceste modificari apar in jurul varstei de 3 luni si sunt primele care vestesc faptul ca doza de vitamina D este insuficienta;
  • semne la nivelul toracelui :“mataniile costale” = mici proeminente de o parte si de alta a sternului; torace evazat la baze prin indepartarea coastelor inferioare, proeminenta sternului sau dimpotriva infundarea sa;
  • semne la nivelul membrelor superioare(“bratari rahitice” = proeminente la nivelul articulatiei pumnului) dar si la nivelul membrelor inferioare, in special la copilul care se ridica si merge, fie in “O”=genu varus, fie in “X”=genu valgus;
  • aparitia tardiva a dintisorilor;
  • carii si distrofii ale dentitiei definitive;

    rahitism-2                                                                 sursa foto: www.blatner.com

Pe langa toate aceste semne se mai constata o rezistenta redusa la infectii si posibila asociere a unei anemii tot carentiale(anemia prin lipsa de fier). In stadii avansate se vorbeste despre “plamanul rahitic“.

Cum putem preveni?

  • primul pas este administrarea antenatala de calciu si Vitamina D in special in trimestrul III de sarcina;aceste suplimente nu trebuie luate la intamplare ci strict la recomandarea medicului ginecolog;
  • profilaxia se realizeaza prin administrarea de Vitamina D(Vigantol, Vitamina D3) 2 picaturi/zi incepand din a 10-a zi de viata pana la varsta de 24 luni continuu; ulterior se administreaza pana la 7 ani primavara, toamna si iarna(in lunile ce contin litera R) iar de la debutul pubertatii se reia administrarea profilactica pentru a sustine ritmul alert de crestere caracteristic acestei perioade. Aceasta este cea mai fiziologica modalitate de prevenire intucat asigura zilnic doza necesara. Mai exista o schema care se administreaza in cazuri de necooperare sau tulburari in absorbtia vitaminei D insa aceasta presupune administrarea sub forma injectabila si asigura asa-numitele doze de rezerva(doze “stoss”).Ea consta in administrarea in maternitate a unei doze de 200.000UI Vitamina D injectabil si apoi se repeta aceasta doza la interval de 6-8 saptamani;nu administrati mai mult de 2 picaturi de Vigantol in cazul suspicionarii unei deficiente deoarece diagnosticul de rahitism necesita investigatii suplimentare si nu e suficient doar examenul clinic(consultul bebelusului).Am observat deseori in practica administrarea a 3-4 picaturi fara a se fi facut un minim de investigatii paraclinice(analize).Este foarte important acest lucru pentru ca supradozarea de Vitamina D poate determina nefrocalcinoza(depunerea calciului in rinichi) cu formarea calculilor(“pietrelor la rinichi”).
  • sunt situatii cand se creste doza la 3-4 picaturi, cel mai frecvent de catre medicul ortoped cu ocazia screeningului pentru displazia de sold(este indicat ca primul control sa se faca pana la cel tarziu 8 saptamani de viata, intervalul 4-6 saptamani fiind cel mai indicat);
  • nu se adminsitreaza suplimente de calciu copiilor decat daca sunt prematuri sau cantitatea de lapte/zi este sub 400ml.

In ceea ce priveste modul de administrare,fiind o solutie uleioasa, se recomanda administrarea direct in gurita, nu cu lingurita nu dizolvata in lichide;in ceea ce priveste valabilitatea sticlei dupa deschidere, se respecta indicatiile producatorului;astfel, daca sunt respectate conditiile de pastrare(sticluta la intuneric si la temperatura sub 25C), dupa deschidere, sticluta poate fi folosita in intervalul de timp mentionat in prospect(cel mai adesea 6 luni).

Sunt situatii, destul de rare in care apar semne de rahitism chiar daca s-a efectuat o profilaxie corecta;aceasta se intampla de cele mai multe ori cand exista un ritm foarte alert de crestere, mai ales in primele luni, ritm pe care nu-l putem anticipa;exista bebelusi care cresc 3-4 kg in primele luni, in paralel cu o crestere a lungimii mult peste medie, bebelusi la care de cele mai multe ori apar semne de rahitism nu pentru ca profilaxia nu a fost corecta ci pentru ca cele 2 picaturi administrate nu au fost suficiente; de aceea, pana la 6 luni este obligatoriu sa mergeti lunar la medic, pentru a preintampina aceste situatii si a le corecta in formele incipiente.

Cum se diagnosticheaza?
Intr-o prima faza se suspicioneaza rahitismul datorita prezentei modificarilor descrise dupa care sunt necesare niste investigatii(analize) care sa confirme aceasta suspiciune. Nu se poate formula diagnosticul de Rahitism fara aceste investigatii.
Astfel se determina :
  • calciu seric si ionic-frecvent are valori normale datorita unor mecanisme adaptative ale organismului(se scoate calciu din os, osul devine moale si astfel se deformeaza cu usurinta conducand la aparitia deformarilor descrise);
  • fosforul seric-poate fi normal sau scazut/crescut(intervin aceleasi mecanisme de adaptare);
  • fosfataza alcalina– este o enzima produsa de o parte din celulele osului(osteoblaste) si care are valori mult peste cele considerate normale;
  • nivelul de vitamina d– acesta reflecta situatia din momentul recoltarii, nu arata “evolutia” nivelului de vitamina d din lunile anterioare;
Pe langa acestea se efectueaza o radiografie de pumn(prin care se determina varsta osului in comparatie cu varsta cronologica a bebelusului; in cazurile de rahitism, varsta osului este retardata si se mai descriu si alte modificari specifice de rahitism). Astfel daca medicul va recomanda aceasta investigatie nu o refuzati pentru ca ea este de mare valoare in precizarea diagnosticului; chiar daca bebelusul are doar cateva luni, doza de raze folosita este mica si nu are influente asupra organismului.
In cazuri mai severe se poate indica si o radiografie de antebrat, respectiv o radiografie toracica.De asemenea se poate apela si la DEXA = osteodensitometrie(masurarea densitatii osoase) care insa nu este obligatorie pentru diagnostic(in general se face la copilasii mai mari, adolescenti). Avantajul este ca poate fi realizata de la orice varsta iar timpul de examinare este relativ redus 2-5 minute.
Doar coroborand  rezultatele acestor investigatii se poate stabili cu certitudine diagnosticul de rahitism si prescrierea tratamentului
Cum se trateaza?
  • tratamentul este simplu si consta in administrarea de Vitamina D in doze terapeutice(nu profilactice) care sa asigure vindecarea rahitismului cu disparitia tuturor modificarilor descrise mai sus;
  • sunt mai multe scheme de tratament, cea mai recomandata de pediatrii fiind aceea a adminstrarii orale de Vitamina D in doza de 4-8 picaturi/zi(in functie de gravitate) timp de 6-8 saptamani;mai exista o schema cu administrare injectabila de Vitamina D rezervata doar cazurilor necompliante sau celor cu tulburari de absorbtie. Pe langa administrarea de Vitamina D e neceara frecvent si o suplimentare cu calciu(strict la indicatia medicului care stabileste doza) pe durata tratamentului- 0,5 -1g/zi;
  • uneori se asociaza suplimentare cu Ulei de Peste pe o durata variabila(3-6 luni) in functie de severitatea formei de rahitism;
Vindecarea rahitismului este sigura dar lenta, in trepte si, ca si diagnosticul trebuie obiectivata de niste investigatii(analize) care sunt aceleasi cu cele folosite pentru diagnostic. De cele mai multe ori semnele dispar in 1-2 luni dar sunt cazuri in care vindecarea completa s-a obtinut dupa 3-6 luni.
Atentie maxima se impune in cazul Vitaminei D intrucat dozele prea mari, administrate nejustificat timp indelungat duc la aparitia supradozarii cu consecinte negative greu de “reparat”.
 
Supradozarea Vitaminei D:
Asa cum spuneam poate fi evitata printr-o profilaxie corecta cu 2 picaturi/zi sau printr-un diagnostic corect si un tratament bine condus. Cel mai frecvent apare prin tratamentul excesiv al unor cazuri presupuse de rahitism cu un diagnostic insuficient documentat.
Manifestari ale ” intoxicatiei” cu Vitamina D :
  • anorexie(lipsa poftei de mancare);
  • hipotonie(copil moale);
  • varsaturi inexplicabile(absenta vreunei infectii digestive, a refluxului sau a altor boli care se manifesta cu varsaturi);
  • constipatie;
  • polidipsie(bea multa apa) si poliurie(urineaza mult);
La toate acestea se adauga depunerea de calciu la nivel renal cu constituirea calcificarilor renale cu consecinte din cele mai grave asupra organismului.
De aceea aveti mare grija in admnistrarea Vitaminei D pentru ca, cu o alimetatie diversificata si o profilaxie corecta copilul poate avea o dezvoltare armonioasa.
In incheiere, as mentiona inca o data necesitatea acestei suplimentari, administrarea corecta si de durata este esentiala pentru o dezvoltare osoasa corespunzatoare. Vitamina D este un aliat de nadejde, un “prieten” al cresterii si dezvoltarii armonioase a copiilor!!!
>>>

CRESTEREA SI DEZVOLTAREA – GENERALITATI

Dragi parinti, voi incepe o noua serie de articole de aceasta data dedicate cresterii si dezvoltarii copiilor punctand initial aspecte generale legate de acest complex proces,urmand ca,in articolele viitoare sa detaliez cele mai importante situatii care se pot ivi,incepand cu tulburarile de greutate si cele legate de cresterea in inaltime,pana la aspecte legate de dezvoltarea pubertara si alte tulburari endocrine.

Cresterea este un proces complex,unic prin multitudinea factorilor care o conditioneaza si/sau influenteaza,un proces ce debuteaza intrauterin si care se continua pana in adolescenta o data cu inchiderea cartilajelor de crestere(zone situate la limita dintre diafiza si epifiza si pe seama carora are loc crestere in lungime o osului).

Exista mai multe clasificari pe grupe de varsta, cea mai elocventa imi pare a fi cea in care este punctata si varsta pubertatii, o varsta caracterizata prin mari schimbari atat de ordin fizic cat si psihic care practic pregateste copilul pentru viata de adult.Astfel am putea considera ca exista 6 mari grupe de varsta:

  • intauterina(0-9luni):foarte importanta pentru “bagajul” genetic cu care vine pe lume bebelusul, perioada petrecuta in burtica mamei avand un rol major in procesul de dezvoltare ulterior;
  • perioada de bebelus(nou nascut in primele 28 de zile, ulterior sugar pana la 12 luni);
  • mica copilarie (1-3 ani);
  • copilaria propriu-zisa(3-10ani);
  • pubertatea(10-14ani)cu diferentierea ei in functie de varsta: mai devreme la fete decat la baieti;
  • adolescenta(14-18ani)care se finalizeaza cu stoparea procesului de crestere prin inchiderea, osificarea cartilajelor de crestere.

Care sunt factorii ce influenteaza cresterea?

Asa cum spuneam sunt o multitudine de factori ce conditioneaza si/sau influenteaza cresterea, acestia putand fi subimpartiti in factori genetici, respectiv factori de mediu(externi si interni).

a) factorii genetici:

  • constelatia cromozomilor, cei care prin intermediul genelor pe care le contin reprezinta “bagajul” cu care vine pe lume bebelusul si care va conditiona in mare parte cresterea si dezvoltarea prin actiunea asupra sistemului osos si a celui endocrin cei care detin rolul primordial in acest proces;
  • rasa,talia parintilor.

b)factorii de mediu :

1. intrinseci(interni, proprii organismului):-factori hormonali,endocrini care practic moduleaza procesul de crestere si dezvoltare potrivit informatiei genetice existente deja.Cei mai importanti hormoni implicati in procesul de crsetere sunt:

  • STH-ul(somatotropul)sau hormonul de crestere care detine de departe rolul central in crestere si care are variatii fiziologice ale secretiei cu doua pick-uri importante, unul in primul an de viata iar celalalt la pubertate;
  • hormonii tiroidinei(tiroxina si triiodotironina)care stimuleaza mineralizarea osoasa,dezvoltarea sistemului nervos central,maturatia dintilor;
  • parathormonul si calcitonina implicati in mineralizarea osului si in mentinerea constanta a calciului in sange;
  • hormonii sexuali, gonadotropi cu rol important la varsta pubertatii;
  • insulina, cortizolul.

2.extrinseci:factori care actioneaza din exterior si care pot influenta cresterea:

  • antenatali:nutritia embrionului si fatului,boli ale mamei,afectiuni ale placentei,lipsa de oxigen intrauterin,expunerea la substante chimice, toxice(medicamente,fumat,etc);
  • postnatali:boli cronice, infectii recurente, tulburari acute si cronice de digestie, tipul alimentatiei, activitatea fizica,tratamente cronice;
  • factori de mediu:poluare,expunere la radiatii ultaviolete, fumat pasiv,etc; un rol important il au si factorii socioeconomici, acestia influentand in mod direct accesul la o alimentatie sanatoasa si la o ingrijire adecvata.

Cum apreciem dezvoltarea fizica?

Sunt mai multe criterii utilizate de medici pentru aprecierea cresterii si dezvoltarii,asa-numitele criterii antropometrice care iau in calcul cei mai fideli parametrii :

  • greutatea;
  • lungimea/inaltimea;
  • perimetrul cranian,perimetrul toracic,abdominal;
  • raportul intre lungimea trunchiului(in pozitie sezanda) si lungimea membrelor inferioare;
  • varsta osoasa;
  • variatia curbei de crestere sau mai exact determinarea vitezei de crestere(daca se monitorizeaza evolutia lungimii de la nastere)
  • talia genitorilor

In acest sens s-au intocmit harti, grafice de crestere care au la baza compararea parametrilor somatometrici  ai unui copil cu niste valori de referinta obtinute prin studii pe loturi mari de copii sanatosi pe baza carora s-au intocmit curbe “Gaussiene” şi curbe dinamice, sau “canale” continui, derivate matematic, denumite “ percentile”, sau derivaţii standard (în raport cu formula utilizata).Compararea datelor obţinute la un copil cu graficele permit evaluarea caracterului creşterii:

  • regulată:dacă se situează constant pe aceeasi curba;
  • neregulată:cu perioade de încetinire şi accelerare cel mai adesea sub influenta unor factori externi;

1. GREUTATEA:

  • este de departe cel mai des parametru folosit pentru monitorizare atat in perioada de sugar cat si dupa aceea.Este important ca nou-nascutul sa fie cantarit de 2-3 ori pe saptamana, urmand ca din cea de-a doua luna de viata, cantarirea sa se faca saptamanal pana la varsta de 6 luni, bineinteles daca nu exista situatii cand se impune o monitorizare mai frecventa a greutatii.Dupa varsta de 6 luni si pana la 1 an cantarirea se face de doua ori pe luna, urmand ca dupa primul an de viata si pana la 3 ani sa se efectueze trimestrial. Dupa varsta de 3 ani copilasul trebuie cantarit semestrial daca nu sunt probleme legate de obezitate sau deficit ponderal.
  • evolutia greutatii:in primul an de viata are loc o crestere extraordinara, teoretic la varsta de 1an ajung sa-si tripleze greutatea de la nastere: in prima luna cresc in medie 500g/luna(se ia in calcul greutatea de la nastere si nu cea cu care iese din maternitate),in urmatoarele 3 luni sporul este de aproximativ 750g/luna,pentru ca in urmatoarele 4 sa scada la 500 g/luna,iar in ultimele 4 luni ajung sa creasca doar 250g/luna.Dupa varsta de 1 an ritmul de crestere scade, in medie copilasii crescand cu 200-250g/luna.De la 2 si pana la 6 ani cresc in medie cu 2 kg/an, pentru ca dupa varsta de 6 ani si pana la 10 ani la baieti, respectiv 12 ani la fete plusul sa fie de 3-3,5kg/an. Exista si o formula mai simpla de calcul, mai mult orientativa, dar care se poate folosi pentru o valoare estimativa a greutatii pentru o anumita varsta:G=9+2xvarsta(ani). Acestea sunt niste valori medii si niciodata nu se interpreteaza singure ci corelate in primul rand cu talia copilului, “bagajul” genetic si/sau eventualele afectiuni asociate. De aceea nu voi insista asupra graficelor dedicate exclusiv greutatii ci le voi prezenta pe acelea in care greutatea se coreleaza cu lungimea.
  • in primii ani(0-30/36luni) de viata se folosesc doi indici pentru a aprecia greutatea, unul dintrei ei Indicele Ponderal reprezinta raportul intre greutatea actuala a copilasului si greutatea ideala raportata la greutatea de la nastere, valorile normale ale indicelui incadrandu-se in intevalul 0,90-1,10.(ex: bebelus de 7 luni cu greutatea actuala=7500g si greutate la nastere 3500g:IP= 7500/( 3500 +4250)=0,96; deci,valoare normala desi greutatea actuala este cu 250g sub valoarea ideala.

Celalalt indice folosit,se numeste Indice Nutritional si reflecta mult mai fidel dezvoltarea copilului deoarece ia in calcul si lungimea acestuia; acest indice poate fi calculat doar de medic pe baza unor tabele in care sunt redate greutatile ideale ce corespund anumitor lungimi.

  • dupa varsta de 3 ani in aprecierea dezvoltarii se foloseste IMC (indicele de masa corporala) care reprezinta raportul dintre greutate si respectiv patratrul lungimii; si pentru IMC exista grafice de interpretare in functie de sex.

2. Lungimea/Talia:

  • parametru deosebit de important in aprecierea dezvoltarii atat in perioada de sugar cat si dupa varsta de 1 anisor;
  • foarte important este modul in care se masoara, ideal ar fi ca pana la varsta de 3 anisori sa fie determinata in pozitie culcata si cu ajutorul unui dispozitiv denumit pediometru; masurarea cu ajutorul centimetrului de croitorie sau cu alte dispozitive metrice nu este foarte elocventa, putand sa apara diferente mari chiar si de 4-5 cm;
  • la nastere lungimea este variabila, in medie 52+/- 2-4cm , cu rezerva ca si in sala de nastere frecvent se masoara cu ajutorul metrului de croitorie iar pozitia fetala nu permite o masurare foarte fidela;in general in primul an de viata bebelusii cresc20-30 cm: cate 4 cmin prima luna, apoi 3 cmin urmatoarele 2 luni,2 cm in luna a 4-a pentru ca din luna a cincea sporul sa fie doar de 1cm/luna.Dupa primul an de viata cresterea in lungime “incetineste” vizibil,la 12 cm/an de la 1 la 2 anisori pentru ca dupa varsta de 2 ani si pana la 5 ani cresterea sa fie doar de 6-8cm/an;se mai inregistreaza un pick de crestere la varsta pubertatii, pentru ca apoi prin osificarea cartilajelor de crestere sa se produca incetarea cresterii, la varste variabile in functie de debutul si progresia pubertatii, la fete in general cresterea inceteaza in medie la 16-17 ani,pe cand la baieti la 19-20 de ani).Exista o formula de calcul orientativa si pentru lungime: 80+5 x varsta.
  • IMC-ul:indicele de masa corporala,utilizat in cuantificarea dezvoltarii in special dupa varsta de 3 ani;este foarte fidel deoarece ia in calcul atat greutatea cat si lungimea;exista grafice si pentru IMC care se interpreteaza astfel:

Normoponderal:valori intre percentilele(curbele)5-85

Supraponderal:valorile cuprinse intre 85, respectiv 95

Obezitate:valori ce depasesc percentila 95

Subponderal:valori situate sub percentila 5

3.Perimetrul cranian:

  • un alt indice important ce apreciaza dezvoltarea cutiei craniene si implicit a creierului;
  • la nastere este in medie cuprins intre 33-35 de cm iar in primul an creste cu aproximativ 10 cm,5 cm in primele 3-4 luni;pana la varsta de adult, cresterea este foarte lenta,totalizand 10 cm, astfel incat la adult perimetrul cranian se situeaza intre 54-58cm;
  • cresterea sa este posibila datorita fontanelelor:cea anterioara, de forma rombica, de 2,5/3,5cm care se inchide in jurul varstei de 18-24 de luni si cea posterioara de forma triunghiulara care este prezenta doar la 25-30% din copilasi,are dimenisuni mult mai mici decat cea anterioara(1/1cm) si se inchide in primele saptamani de viata.

4. Maturatia osoasa (varsta osoasa):

  • cel mai fidel indicator al cresterii generale;
  • ideal trebuie sa existe concordanta intre varsta osoasa si cea cronologica;
  • procesul de osificare debuteaza in luna a 5-a a vietii intrauterine si se finalizeaza in adolescenta;
  • se evalueaza prin radiografie osoasa ce evidentiaza:numarul si dimensiunea nucleilor de osificare,forma si densitatea lor,delimitarea contururilor capetelor osoase si distanta ce separa centrii epifizari;se poate efectua si  la sugar si este important sa nu refuzati efectuarea acesteia daca medicul o considera necesara pentru evaluarea cazului;

5.Viteza de crestere:

  • poate fi evaluata daca periodic pe harta de crestere au fost consemnate valorile lungimii;
  • este utila pentru a preciza momentul debutului eventualelor tulburari de crestere.

6.Raportul intre lungimea trunchiului(in pozitie sezanda) si cea a membrelor inferioare:

  • este folosita mai ales atunci cand exista tulburari de crestere,pentru a aprecia caracterul proportionat/disproportionat al acestora

7. Alte criterii de apreciere a cresterii:

  • diametrul biacromial si biiliac;
  • circumferintele bratului si coapsei;
  • grosimea plicii cutanate- tricipital,subscapular – valoaroase in aprecierea starii de nutritie a elasticitatii cutanate,dezvoltarea tesutului adipos;
  • aprecierea maturizarii psiho-motorii.

In concluzie se poate spune ca, o urmarire atenta atat in primul an de viata cat si dupa aceea,cu examene medicale periodice,poate evidentia din timp diferite situatii patologice cum ar fi hipostatura,deficitul ponderal, supraponderea sau chiar obezitatea,si astfel se pot lua masuri in timp util pentru a le putea corecta.

>>>

Alimentatia artificiala

Desi nu recomand alimentatia artificiala sunt totusi unele situatii speciale cand aceasta se impune chiar de la nastere sau alteori ca si o completare a alimentatiei naturale. Niciodata nu se va introduce o formula de lapte praf decat la recomandarea medicului deoarece acestea difera ca si compozitie. Completarea se poate realiza in doua modalitati :
  • sistemul complementar: se alapteaza la san la fiecare masa dupa care, in functie de cantitatea administrata(proba suptului- pentru a fi relevanta, trebuie efectuata corect, pe 24, chiar 48 de ore) se completeaza ratia cu lapte praf administrat cu lingurita sau cu tetina cu orificii mici(pentru a evita obisnuirea cu un flux mare de lapte si, implicit de a refuza pe viitor sanul);
  • sistemul alternativ: mesele la san alterneaza cu cele cu lapte praf(sunt necesare cel putin 2 mese la san pentru a mentine secretia lactata); este indicata stimularea secretiei lactate, cu pastilute, ceaiuri, alaptare la cerere, laptele de mama se formeaza pe principiul cererii si ofertei;
Laptele praf se prepara conform instructiunilor de pe fiecare cutie si necesita masuri sporite de igiena in timpul prepararii.
Ratiile recomandate(pe cutii) sunt teoretice si variaza de la copil la copil si chiar in cazul aceluiasi copilas, fiecare avand un ritm propriu de alimentatie.Frecvent se produce o supraalimentatie prin oferirea unor cantitati mult prea mari de lapte ceea ce poate determina pe de o parte regurgitari/varsaturi, pe de alta parte o suprasolicitare a tubului digestiv. Pentru a preveni toate acestea trebuie retinut ca alimentatia artificiala nu este la cerere ca si alaptarea, ideal este sa facem un program de masa, sa existe un interval liber de cel putin 2-3 ore intre mese.
Importanta este si alegerea unei formule potrivite pentru fiecare bebelus in parte, in functie de varsta dar si de eventuale afectiuni medicale preexistente.
In prezent exista pe piata o gama diversificata de produse de lapte praf, principalele tipuri de formule fiind :
1. formule de inceput :
  • recomandate pentru primele luni la bebelusii sanatosi(fara intoleranta la proteinele din laptele de vaca, intoleranta primara/secundara la lactoza, alte boli metabolice);
  • pe langa cantitatea optima de proteine, glucide si lipide, sunt suplimentate cu Vitamna D 400UI, fier, calciu, zinc,iod, vitamine;
  • sunt formule ce contin prebiotice-stimuleaza selectiv cresterea si activitatea bifidobacteriilor din colon si probiotice-germeni vii alimentari ce rezista la procesele de digestie si favorizeza fermentarea fibrelor alimentare si a oligozaharidelor;
2. formule de continuare;
  • incepand cu varsta de 4-6 luni in functie de marca;
  • au o compozitie usor modificata fata de formulele de inceput, necesara pentru a asigura un ritm de crestere adecvat; de asemenea sunt suplimentate cu fier in cantitate suficienta pentru a asigura nevoile nutritionale intr-o perioada in care rezervele de fier sunt epuizate iar diversificarea este insuficienta pentru a acoperi necesarul pentru aceasta varsta.
3. formule de crestere :
  • dupa 10-12 luni; acestea au o compozitie ce ofera elemente nutritive esentiale pentru dezvoltarea oaselor, dintilor si musculaturii;
  • dupa 12 luni: chiar daca ati ajuns la varsta de 1 an alimentatia joaca acelasi rol esential in crestere si dezvoltare de aceea acolo unde alaptarea nu a fost sau nu mai este posibila se continua cu o formula adaptata;
Formule speciale : – sunt acelea care se recomanda in situatii patologice si sunt reprezentate de :
1. formule pentru prematuri :
  • acestea au o compozitie modificata fata de restul formulelor standard de lapte praf intrucat trebuie sa raspunda unor necesitati nutritinale crescute care sa asigure nou-nascutului prematur un ritm de crestere comparabil cu cel din perioada intrauterina si totodata sa poata fi asimilate avand in vedere imaturitatea tuturor aparatelor si sistemelor.
2. fortifianti ai laptelui de mama :
  • sunt folositi pentru suplimentarea laptelui de mama in cazul celor nascuti prematuri si care au o greutate mica la nastere;la fel ca si in cazul celor nascuti la termen, se recomanda si prematurilor alimentatia naturala; desi presupune un efort considerabil din partea mamei(in maternitate acesata se va mulge iar laptele va fi imbogatit cu acesti fortifianti;dupa plecarea din maternitate, in general dupa atingerea greutatii minime de 2500g se vor respecta indicatiile de alimentatie ale  neonatologului)
3. formule hipoalergenice – HA:
  • contin proteine provenite din laptele de vaca insa acestea sunt hidrolizate(descompuse pentru a fi digerate si asimilate mai usor);
  • sunt indicate la sugarii ce provin din familii cu probleme alergice(dermatita atopica, astm bronsic, diferite alergii alimentare) la care riscul de a dezvolta intoleranta la proteinele din laptele de vaca este crescut  sau la sugarii diagnosticati cu intoleranta la proteinele din laptele de vaca(desi la acestia initial se prefera formulele complet hidrolizate);

4. formule cu hidrolizat total:

  • si acestea contin proteine din lapte de vaca insa acestea sunt complet hidrolizate;
  • se recomanda celor cu intoleranta la proteinele din lapte(diagnostic pus in urma investigatiilor medicale care sa ateste intoleranta la proteinele din lapte)
5. formule delactozate (partial sau total):
  • acestea nu contin lactoza; nu sunt indicate la cei cu intoleranta la proteinele din laptele de vaca intrucat lactoza face parte din categoria zaharurilor nu a proteinelor;
  • sunt recomandate celor cu intoleranta la lactoza:primara(congenitala) sau secundara(in urma unor episoade diareice acute-gastroenterocolita acuta sau cronice care afecteaza mucoasa intestinului subtire ce devine incapabila sa absoarba aceste zaharuri datorita lipsei unor enzime ce se gasesc la acest nivel;
6. formule pe baza de soia:
  • sunt formule de lapte praf in care proteinele provin din soia;
  • trebuie multa precautie in utilizarea lor la sugarii cu intoleranta la proteinele din laptele de vaca deoarece pot declansa asa numita alergie incrucisata;
  • sunt formule “mixte” in care sunt prezente proteine provenite din soia si fara lactoza

7. formule AR:

  • aceste formule se administreaza copilasilor cu reflux gastroesofagian(articol detaliat); in principiu compozitia e aceeasi cu a formulelor standard, atata doar ca dupa preparare au o consistenta mai mare(sunt mai “groase”) pentru a impiedeca refluarea laptelui; consistenta cremoasa este rezultatul adaugarii de pudra de roscove, un ingredient fara valoare calorica, asta insemnand ca, formulele AR nu sunt cu nimic diferite fata de cele standard in ceea ce priveste aportul de calorii si nutrienti.

Aceste formule speciale se administreaza strict copilasilor cu probleme medicale si doar la indicatia medicului!!!

Oricare ar fi formula de lapte praf aceasta trebuie intotdeauna aleasa de medicul pediatru in functie de varsta, greutatea si eventualele afectiuni asociate ale bebeluslui.
In plus de asta NU UITATI:laptele de mama este cel mai bun pentru bebelusul dumneavoastra si merita facut orice efort  pentru ca el sa beneficieze de o alimentatie naturala.
>>>

ANEMIA NUTRITIONALA

Anemia reprezinta un diagnostic frecvent in pediatrie si, de cele mai multe ori se datoreaza carentei de fier(prin aport alimentar); mult mai rar este vorba de boli ce afecteaza absorbtia intestinala a fierului, situatie in care rezolvarea bolii de baza, regleaza de cele mai multe ori asimilarea fierului din alimentatie.

De cele mai multe ori aceasta suplimentare cu fier poate fi evitata daca se respecta principalele reguli ale diversificarii, peste  80%  din anemiile prin deficit de fier datorandu-se unor greseli alimentare, in special excesului de lapte,diversificarii tardive(peste  varsta de 8 luni) si absentei proteinelor de origine animala(carne,ficat,galbenus de ou)din alimentatia bebelusilor;de asemenea,excesul de cereale in alimentatie poate duce la formarea unor compusi la nivel intestinal(fitati)ce inhiba absorbtia fierului(chiar daca aportul alimentar este unul optim).Astfel, in contextul unei alimentatii corecte si in absenta altor afectiuni este putin probabil sa apara anemia prin deficit de fier.

Ce este anemia?

  • este definita ca si scaderea numarului de globule rosii (hematii), respectiv a hemoglobinei produsa de o multitudine de cauze, de departe cea mai frecventa dintre ele fiind deficitul de fier;hemoglobina, pigmentul rosu este o molecula ce are in componenta ei fier;rolul principal este de a  trasnporta oxigenul de la plamani spre toate organele din corp;daca fierul este deficitar, si hemoglobina va fi redusa, astfel ca o cantitate mai mica de oxigen va ajunge la tesuturi si organe, determinand astfel aparitia simptomelor caracteristice anemiei;
  • sunt mai multe tipuri de anemie, in stabilirea diagnosticului avand importanta numarul, forma, culoarea, volumul hematiilor, precum si alti parametrii in functie de tipul de anemie suspicionat pe baza semnelor clinice si investigatiilor efectuate.

Cauzele anemiei:

Asa cum spuneam cel mai frecvent tip  de  anemie este cel prin  deficit de fier insa sunt si alte cauze, pe care doar le voi mentiona, neinsistand asupra lor:

a)nou – nascut :

  • prematuritate, gemelaritate;
  • cefalhematom, bose(in urma traumatismului la nastere);
  • copii proveniti din mame multipare(cu multe nasteri);
  • hemoragii materne, sarcini apropiate intre ele;
  • ligatura precoce a cordonului ombilical.

b)sugar si copil mic:

  • anemia prin deficit de fier, acid folic;
  • malformatii cardiace congenitale;
  • deficite enzimatice, anemii hemolitice ereditare,autoimune;
  • anemii prin pierderi acute(hemoragii, traumatisme) sau cronice(cantitati mici de sange care se pierd constant, asa-numitele hemoragii oculte) caracteristice diareilor cronice cu prezenta sindromului de malabsorbtie;
  • infectii severe(septicemii),infectii repetate,infectii cronice;
  • unele tratamente medicamentoase;
  • leucemii, limfoame

c)scolari si adolescenti:

  • practic sunt aceleasi cauze de anemie ca si la copilasii mai mici cu mentiunea ca anemia prin deficit de fier este mai putin prezenta decat in primii 3 ani de viata iar la adolescente apare anemia posthemoragica(in urma aparitiei ciclurilor menstruale)

ANEMIA PRIN DEFICIT DE FIER

De ce apare?

  • este consecinta reducerii fierului din organism, fier care intra in compozitia hemoglobinei cea care transporta oxigenul tuturor celulelor din organism. Totodata este un constituient important al mioglobinei, intrand in structura fibrelor musculare(musculatura scheletica, inima,etc); de asemenea are un important rol in dezvoltarea imunitatii, precum si un rol  energetic existand in compozitia unor enzime;
  • cantitatea de fier din organism este variabila, in functie de varsta,astfel la nastere este de aproximativ 250-300mg, pentru ca la varsta de adult sa ajunga la 3,5-4 grame. Prematurii nu au aceste depozite de fier astfel incat in cazul lor este necesara administrarea profilactica de fier cu atat mai mult cu cat, au un ritm de crestere foarte alertu(comparabil cu cel din viata intrauterina).

Rezervele de fier de la nastere ajung pana in jurul varstei de 4-6 luni dupa care,fierul necesar pentru crestere si dezvoltare depinde de sursele alimentare. De aceea este importanta diversificarea alimentatiei si evitarea excesului de lapte.Laptele de mama contine o cantitate redusa de fier dar cu o absorbtie foarte buna iar formulele de lapte praf sunt imbogatite cu fier in proportii variabile(0,7-0,9mg fier/100ml pentru formulele de inceput, respectiv 0,7-0,14mg fier/100 ml pentru formulele de continuare).Laptele de vaca are o cantitate minima de fier si nu se recomanda in alimentatia copilului in primul an.

Cantitatea recomandata  de fier pentru o crestere armonioasa este de :

6 mg fier/zi pana la varsta de 6 luni;

10  mg fier/zi de la 6 la 12 luni;

Surse alimentare bogate in fier:

  •  ficat pui, vita, carne de pui, vita, curcan, peste, galbenus de ou;

  • spanac, brocoli, mazare, fasole rosie, linte

  • paine integrala, cereale, orez brun;

Trebuie mentionat ca doar o cantitate mica de fier se absoarbe din alimente, astfel, spre exemplu doar 1-2% din fierul continut in spanac se absoarbe, pe cand fierul continut in carne se absoarbe in proportie de 10-20%.

Absorbtia fierului e influentata si de alti factori:

    • vitamina C(portocale, kiwi, lamai, grapefruit, avocado, catina, fructe de padure) creste absorbtia fierului, aceeasi influenta avand-o si
    • Vitamina A dar si cuprul;

In schimb:

  • fitatii (continuti in cerealele integrale), fosfatii (componenta a bauturilor carbogazoase), oxalatii (prezenti in ciocolata, spanac) si polifenolii, tanina(componente ale ceaiurilor) scad dramatic absorbtia de fier chiar in contextul unui aport crescut din alimentatie; de aceea o alimentatie sanatoasa presupune un echilibru intre nutrienti.

Cum se manifesta?

Este necesara o perioada relativ lunga de timp pana la aparitia simptomatologiei, aceasta de multe ori nefiind specifica.

Printre cele mai frecvnte simptome se numara:

  • paloarea(tegumente palide) mai evidenta la nivelul unghiilor si palmelor; nu se aprecieaza in functie de culoarea lobului urechii(mai ales la sugar datorita excesului de morcovi in alimentatie poate sa apara o hiperpigmentare-o coloratie in portocaliu , asa numita carotenodermie in termeni medicali);
  • astenie,adinamie(copilul devine apatic, mofturos, plangacois, mereu indispus),oboseala;
  • creste susceptibilitatea la infectii, fierul avand un rol important in functionarea optima a sistemului imunitar; se creeaza astfel un cerc vicios, infectiile repetate agravand deficitul de fier(anemia intrainfectioasa);
  • inapetanta, consecinta fiind o curba ponderala nesatisfacatoare, chiar stationara;
  • tahicardie(accelerarea batailor inimii), uneori chiar suflu sistolic(un “zgomot” suplimentar perceput atunci cand medicul asculta inima copilasului cu stetoscopul). De multe ori in practica prezenta suflului sistolic duce la diagnosticarea anemiei, celelalte semne si simptome fiind minore sau chiar absente;
  • mai rar sunt prezente la copii cheilita angulara(leziuni situate la nivelul unghiului format de buza superioara cu cea inferioara), unghii fragile, casante;
  • prezenta altor deficite nutritionale:semne de rahitism evolutiv, respectiv sechelar;mult mai rar este prezenta malnutritia;

Cum se diagnosticheaza?

Cel mai frecvent pe baza anamnezei(discutia cu parintii,antecedentele copilului,meniul zilnic,eventualele acuze prezente)si examenului clinic(consultatia propriu-zisa) medicul ridica suspiciunea de anemie stabilind diagnosticul de Sindrom Anemic,pentru ca,in urma investigatiilor efectuate sa precizeze exact cauza si tipul anemiei si sa recomande tratamentul optim, igieno-dietetic si medicamentos daca este cazul.

Astfel se va efectua:

  • hemoleucograma-precizeaza numarul, marimea, culoarea hematiilor, valoarea hemoglobinei, respectiv a hematocritului;
  • fierul seric(sideremia) si feritina (fierul existent in organism sub forma de depozite in ficat si splina);
  • numarul de reticulocite(hematii tinere)-folosit mai ales pentru a aprecia eficienta tratamentului substitutiv cu fier, numarul lor incepand sa creasca dupa 3- 7 zile de tratament cu fier;

Anemia prin deficit de fier este o anemie(scaderea hemoglobinei)hipocroma(hematii slab colorate)microcitara( dimensiuni mai reduse a hematiilor) hiposideremica (valoare redusa a fierului seric).

Cum se trateaza?

Tratamentul este simplu, odata diagnosticat deficitul de fier, acesta trebuie corectat prin administrare suplimentara de fier pentru a normaliza fierul seric dar si pentru a reface depozitele de fier din organism.

Aceasta inseamna ca tratamentul este de lunga durata, in medie 3-4 luni. Dupa initierea tratamentului se evalueaza raspunsul organismului la 1 luna,timp in care hemoglobina ar fi trebuit sa se normalizeze si se mai continua inca 2-3luni,in functie de evolutie si de tolerabilitatea tratamentului substitutiv.

Sunt mai multe tipuri de preparate ce contin fier, nu voi insista asupra lor, medicul curant fiind in masura sa stabileasca doza, modul de administrare si durata terapiei.Este important insa, indiferent de tipul de preparat sa se asocieze si vitamina c (fie sub  forma farmaceutica fie combinarea cu suc proaspat de portocale-30-50ml per doza administrata) pe toata durata tratamentului, aceasta facilitand absorbtia fierului.

Efecte secundare ale tratamentului:

  • dureri abdominale, greturi;
  • tulburari ale tranzitului intestinal(diaree/constipatie)- acestea pot sa fie corectate din alimentatie; in foarte rare situatii e necesara schimbarea preparatului farmaceutic; colorarea in negru a scaunului;

Sunt rare situatiile in care se impune transfuzia de sange(masa eritrocitara).

Tratament profilactic:

  • este recomandat in primul rand in cazul prematurilor si gemenilor dar sunt si alte categorii de copilasi care beneficiaza de acest tratament profilactic (incidente la nastere, traumatisme cu pierderi de sange, hemoragii materne, etc);
  • de obicei este recomandat din maternitate de catre medicul neonatolog care cunoaste cel mai bine circumstantele nasterii si eventualii factori care ar putea determina aparitia anemiei;
  • nu administrati tratament cu Fier decat la indicatia precisa a medicului si doar in urma efectuarii analizelor ce obiectiveaza scaderea fierului intrucat nici excesul de fier nu este benefic organismului, conducand la aparitia hemocromatozei.

Cum prevenim instalarea anemiei?

Regula de baza este reprezentata de alimentatia echilibrata si diversificare corecta:

  • alaptare exclusiva pana la 6 luni;
  • evitarea introducerii laptelui de vaca inainte de varsta de 2 ani(ca si masa de sine statatoare, poate sa fie insa folosit ca si ingredient(unt, smantana, iaurt,branza de vaci, etc);
  • limitarea  consumului de lapte odata cu diversificarea meselor(la 10 luni maxim 400-500ml/zi, dupa varsta de 1 an 350 ml/24 ore);
  • meniu bogat in alimente de origine animala(ficat, carne pui, vita, peste, galbenus de ou) asociate cu legume, fructe (datorita continutului crescut de Vitamina C care potenteaza absorbtia fierului).

Dieta vegetariana nu este potrivita unui organsim in crestere, cu atat mai mult unui sugar!!!!

 Pentru detalii s-ar putea sa va fie de folos si articolul dedicat fierului in alimentatia celor mici.

>>>

ERITEMUL FESIER-DERMATITA DE SCUTEC

Eritemul fesier, in limbaj popular “oparirea” este destul de frecvent in perioada de bebelus si are ca si cauza principala iritatia produsa de contactul cu urina/scaunele bebelusului intr-un mediu cald si umed(intretinut de purtarea scutecului). Trebuie mentionate insa si alte cauze, mai rare dar posibile, care ascund infectii virale/bacteriene/micotice(ciuperci) si care pot sa fie trecute cu vederea, tergiversand astfel un diagnostic corect si un tratament eficient.

Ce este eritemul fesier?

  • iritatie(inrosire) a pielii din zona feselor dar si a santului interfesier, uneori cu extindere in zona genitala, inghinala iar in formele severe si pe abdomen/zona lombara, precum si pe fata interna a coapselor;
  • in formele severe pot sa apara rani deschise, ulcerande, existand un mare pericol de suprainfectare;

De ce apare?

  • aciditatea crescuta a urinii dar mai ales a scaunelor, asociata cu contactul prelungit al scutecului cu tegumentul respectiv, mai ales daca bebelusul urineaza sau are scaun pe parcursul noptii si schimbarea scutecului se produce dupa un interval de timp mai mare;
  • folosirea in exces a servetelelor umede pentru toaleta, in detrimentul apei si sapunului;
  • exces de produse cosmetice in ingrijirea bebelusului; chiar daca multe din aceste produse sunt special concepute pentru copii, la unii dintre ei, pot sa apara reactii iritative din cauza ingredientelor;
  • transpiratia in exces(atentie la cum imbracati bebelusii), materialele sintetice, scutece de calitate precara;atentie la scutecele textile: acestea trebuie schimbate mult mai des iar substanele folosite la spalarea/dezinfectarea lor trebuie sa fie atent alese;
  • infectii bacteriene: urinare/digestive(enterocolita bacteriana);
  • infectii virale: enterocolita virala;
  • infectii micotice: disbioza intestinala(in urma diverselor tratamente antibiotice), prezenta candidei sau a altor ciuperci in scaun sau la nivelul tractului genital(mai ales la fetite, vulvovaginite de diferite cauze);
  • poate fi favorizat de boli preexistente: dermatita atopica, dermatita seboreica, psoriazis(foarte rar la copii);
  • este foarte frecvent dupa inceperea diversificarii, aparand cu predilectie dupa consumul de citrice, rosii, vinete, etc; de asemenea, la cei alaptati, unele alimente consumate de mamica pot fi raspunzatoare;
  • folosirea in exces a cremelor de protectie,aplicate in strat foarte gros; desi aceste creme sunt special concepute pentru prevenirea iritatiei de scutec, sunt bebelusi care nu le tolereaza si la care sa apara efectul invers;

Ce complicatii pot sa apara?

  • suprainfectarea leziunilor, mai ales cu stafilococ si candida(orice eritem fesier care nu evolueaza favorabil in cel mult 5 zile cu masuri de igiena corespunzatoare si aplicarea de creme protectoare necesita obligatoriu consult medical);
  • pielea afectata este foarte rosie, pot exista pustule(cosuri), zone sangerande, leziunile iritative se extind, bebelusul este foarte agitat,

Cum se diagnosticheaza?

  • in general un simplu examen clinic al copilului este suficient pentru stabilirea diagnosticului; suplimentar, daca nu este doar o simpla iritatie de scutec, este posibil sa fie necesare investigatii suplimentare pentru a stabili cauza, respectiv tratamentul eficient.
  • astfel, mai ales daca vorbim de un eritem rebel la tratament sau recidivant, trebuie exclusa o infectie digestiva virala/bacteriana/parazitara-micotica(se efectueaza examen de scaun: coprocitograma, coprocultura, examen coproparazitologic), respectiv una urinara(examen sumar de urina, sediment, urocultura), la fel cum in cazul fetitelor trebuie exclusa o vulvovaginita de origine candidozica;

Care este tratamentul?

a) remedii “babesti”:

  • musetel, flori de soc: se fac bai, spalaturi cu ceai concentrat;
  • solutie de bicarbonat:concentratia difera in functie de severitatea leziunilor; personal folosesc o lingura la 1 l de apa/ceai de musetel;
  • apa cu fulgi de ovaz sau tarate de grau: se fac bai de sezut amestecand fie fulgii de ovaz, fie taratele de grau cu ceai de musetel si/sau bicarbonat asociat;
  • unguent de galbenele, tataneasa, catina: se aplica in strat foarte subtire, dupa spalare si uscare;
  • ulei de masline fiert si racit, aplicat in strat foarte subtire;
  • castravete crud sau suc de castravete: se aplica direct pe leziuni 5-10minute, avand un excelent efect astringent si cicatricizant;

b) tratament medicamentos:

  • daca este vorba despre o infectie digestiva sau una urinara, se trateaza aceste infectii conform recomandarii medicale; in diaree, pe langa tratamentul recomandat un rol esential il are regimul alimentar(detalii gasiti aici);
  • unguente bazate pe oxid de zinc(Reviken, Lanozinc, Sudocrem)/ihtiol(Vitella Ictamo), pantenol(Bepanthene), etc; acestea se administreaza strict la indicatia medicului, nu haotic, incercand diverse preparate;
  • unguent cu antibiotic daca se constata o suprainfectare a leziunilor initiale; exista situatii cand e necesara asocierea antibioticului cu un preparat pe baza de cortizon, in functie de severitatea leziunilor;
  • unguente antimicotice daca se suspicioneaza o candida sau o alta micoza;
  • pe durata tratamentului, pe langa igiena riguroasa, se recomanda cel putin 5-10 minute de cateva ori pe zi in fundicul gol, aerul ajuta foarte mult la vindecare; de evitat servetelele umede si aplicarea cremelor in start foarte gros;

Cum putem preveni?

  • schimbarea la timp a scutecelor murdare, mai ales atunci cand copilasul prezinta o forma de diaree(enterocolita, disbioza in cursul unui tratament antibiotic);
  • evitarea folosirii servetelelor umede, punand accent pe toaleta locala cu apa si sapun;
  • spalarea pe maini cu apa calda si sapun atat inainte cat si dupa schimbarea scutecului;
  • evitarea excesului de crema protectoare(aceasta se aplica in start foarte subtire si se maseaza pana patrunde in piele); sunt foarte eficiente cremele bazate pe oxid de zinc iar clasica pasta petrini ramane un aliat de nadejde;
  • folosirea scutecelor de buna calitate; in cazul scutecelor textile, se recomanda prudenta, acestea nu absorb suficient de bine, necesitand astfel schimbarea  mult mai frecventa a scutecului;
  • stergerea pielii bebelusului prin tamponare si nu prin frecare;
  • in cazul in care eritemul apare dupa consumul anumitor alimente, acestea se exclud temporar din alimentatie, fiind ulterior introduse in cantitati foarte mici, crescute progresiv, in functie de cum evolueaza pielea bebelusului;
  • tratamentul corect al oricarei infectii urinare/digestive cu asociere obligatorie de probiotice in cursul oricarui tratament antibiotic(probioticele se adminsitreaza pe toata durata antibioterapiei si, cel putin inca 5 zile dupa terminarea acesteia);
>>>

MUSCATURA DE CAPUSA

In anotimpul cald dar si primavara si toamna fiecare din noi cauta locuri cat mai racoroase, parcuri cu multa verdeata, iesiri la munte, insa trebuie sa stim ca ne expunem unui permanent pericol si anume intepaturilor de insecte care pot transmite variate boli(bacteriene, virale) unele dintre ele chiar cu evolutie letala. Am ales acest subiect datorita in primul rand sezonului si asezarii geografice a tarii noastre dar si  datorita informatiilor gresite  care circula atat pe internet cat si printre mamici  si care de multe ori genereaza panica, ajungandu-se pana acolo incat copilasii nu mai sunt dusi in parcuri si spatii verzi de frica intepaturilor de insecte. Voi insista asupra muscaturii de  capusa,  care de multe ori face dintr-o iesire la iarba verde un eveniment neplacut ce se sfarseste cu suferinte si vizite la medic. Pentru a preveni acest lucru, voi incerca sa va ofer informatii corecte care sa va scoata din dificultate in cazul in care se intampla asemenea accidente.

Capusa:

Face parte din categoria arahnoidelor(din aceeasi categorie fac parte si paianjenii) si este un vector(transmitator) al unor boli variate,bacteriene(borelioza=boalaLyme, babesioza), virale, parazitare care pot evolua timp indelungat, simptomatologia aparand de la  cateva ore, zile, pana la luni sau chiar  ani de la momentul infectarii.

De la inceput se impune o precizare: muscatura de capusa nu este echivalenta cu boala Lyme, doar un procent redus de capuse fiind infectate cu Borrelia burgdorferi, bacteria raspunzatoare de aparitia bolii Lyme(borelioza) sau boala cu “1000 de fete” datorita simptomatologiei atipice care de multe ori intarzie diagnosticul si implicit tratamentul.

Capusele(ajunse la stadiul de adult) sunt vizibile cu ochiul liber, intepatura lor nu doare de aceea periodic pielea trebuie examinata, ideal seara la baie, cu atat mai mult cu cat “prefera” zonele mai ascunse(pielea paroasa a capului, zona subratului, ombilic, zona din spatele urechii, zona genitala,etc); aceste insecte nu zboara, nu sar, ele trec direct pe tegument si exista cu predilectie in iarba inalta, zonele umede( paduri, tufisuri, poienite) dar la fel de bine pot exista si in gradina casei, terenul de joaca sau chiar “purtate” de animale(caini, pisici); sunt hematofage, adica se hranesc cu sangele celor pe care-i paraziteaza si , spre deosebire de tantari raman atasate de tegumente pana cand sunt indepartate.

Ciclul de viata (sursa: www.emedicinehealth.com)

Situatia e putin mai complicata in cazul nimfelor(capusele  “tinere”) care au dimensiuni foarte mici, frecvent neputand  fi vizibile;astfel, apar situatii in care se diagnosticheaza boala Lyme fara ca pacientul sa  stie ca a fost muscat de o capusa(ca si o curiozitate doar 25-30% din cei diagnosticati cu boala Lyme isi amintesc de o muscatura de capusa).

Subliniez inca o data…doar un procent redus de capuse(intre 10 si 20%, procent variabil in functie de zona geografica) sunt purtatoare ale bacteriei Borrelia Burdorferi, ceea ce inseamna ca intepatura de capusa nu este similara cu boala Lyme.

Daca la inspectia tegumentului gasiti capuse, este  foarte important sa nu incercati sa le scoateti, deoarece de foarte multe ori raman parti din corpul acestora mult mai dificil de extras. Trebuie sa va prezentati de urgenta la medic sau la serviciul de garda, acolo unde se va indeparta capusa, se va dezinfecta zona si vi se vor oferi recomandari privind tratamentul profilactic. Dupa “extragerea” lor, la locul respectiv ramane o discreta roseata cu umflarea zonei din jurul intepaturii care se va remite in zilele urmatoare.

Atasez protocolul actual al Ministerului Sanatatii:

Nu administrati antibiotice copilasilor decat daca acestea au fost prescrise de medic!!!

Foarte important este si faptul ca nu este o boala contagioasa asta insemnand ca, un copilas intepat de capusa sau chiar care a dezvoltat Boala Lyme nu o transmite mai departe.

Ce este Boala Lyme?


Borrelia burgdorferi ( www.lyme.org)

Este o boala infectioasa determinata de Borrelia (cu cele 3 subspecii)  ce presupune o afectare multisistemica(afectare multipla a organelor si sistemelor: piele, muschi, articulatii, sistem nervos, inima, etc) cu evolutie insidioasa, frusta, inselatoare care poate fi subimpartita in 3 stadii raportat la momentul infectarii.

Cum se manifesta?

In functie de momentul infectarii se disting 3 stadii evolutive, stadiul incipient de cele mai multe ori fiind trecut cu vederea datorita simptomatologiei nespecifice, superpozabil pe cea a unei infectii virale ( ex: gripa).

a) stadiul I :(perioada de incubatie  cu durata variabila intre 3 zile, respectiv 3 -4 saptamani)

  • apare la cateva zile, maxim 3-4 saptamani de la momentul infectiei
  • se caracterizeaza prin:

ECM = eritem cronic migrator

eritem cronic migrator

determinat de multiplicarea locala a bacteriei si care este de fapt o leziune circulara, de obicei mica(3-5 cm, rar peste 10 cm, desi uneori poate atinge 40-50 cm), de culoare rosie pe margini cu centrul deschis la culoare, cu diferite localizari(cel mai frecvent coapse, fese, zona axilara) si care isi schimba sediul(migrator);de retinut este faptul ca nu apare la nivelul palmelor si talpilor; in zilele urmatoare pot sa apara leziuni secundare multiple;nu este sensibil si se poate insoti de tumefiere(umflarea) ganglionilor regionali; dispare spontan dupa aproximativ 3-4 saptamani; pentru diagnostic nu este obligatorie prezenta sa insa constituie un indiciu important atunci cand exista.

( sursa pozelor: www.lyme.org)

subfebrilitati/febra, transpiratii

dureri musculare, oboseala musculara, dureri articulare

astenie/adinamie/tulburari de somn

cefalee(durere de cap), tulburari de vedere(vedere in ceata), ameteli

Simptomatologia frecvent este sugestiva pentru o viroza, tratamentul administrat fiind frecvent simptomatic(antitermice, antiinflamatoare) cu usoara ameliorare  fiind insa  un prim pas in intarzierea diagnosticului, mai ales daca nu se specifica muscatura de capusa din antecedentele recente.

b) stadiul II – infectie diseminata :

apare la cel putin 4 saptamani de la momentul infectiei si de datoreaza diseminarii Borreliei in diferite tesuturi si organe;

– caracteristice sunt simptomele neurologice pe langa care pot insa sa apara si cele cardiace(miocardita, pericardita), precum si afectarea articulara;

– debutul poate fi brusc sub forma unei meningite seroase(greturi, varsaturi, dureri intense de cap, fotofobie, etc) a unei encefalite sau a unei afectari neurologice progresive cu pareze faciale, parestezii(amorteli, furnicaturi la nivelul membrelor), oboseala musculara, dureri articulare( afecteaza articulatiile mari  isi schimba periodic sediul);

tulburari de vedere, ingustarea campului vizual, senzatie de “nisip in ochi”

– mai rar poate exista si afectare cardiaca de tipul miocarditei, pericarditei

c) stadiul III – infectie cronica, persistenta

-debutul este la cateva luni, uneori chiar ani de la momentul infectiei, boala deja fiind la stadiul de cronicizare; simptomatologia este asa de nespecifica incat se impune diagnostic diferential cu o multitudine de alte boli( motiv penru care mai este cunoscuta ca si boala cu 1000 de fete)

-afectarea articulara se asociaza celei neurologice, cel mai frecvent implicate fiind articulatiile mari(genunchi, sold,etc); durerile pot fi foarte intense cu durata de zile, saptamani, urmand un interval liber urmat intotdeuna de reaparitia durerilor; la o parte din pacienti, mai ales la adult se pot  dezvolta leziuni de tip eroziv, frecvent interesand articulatia soldului;

– caracteristica este si afectarea cutanata sub forma acrodermatitei cronice atrofice, cu sediul la nivelul membrelor inferioare insotita de  atrofie marcata ce lasa vizibila reteaua de vene de la nivelul picioarelor;

– apar tulburari emotionale, depresie, anxietate, diferite fobii, obsesii care de multe ori orienteaza spre o afectare de tip psihiatric(tulburari bipolare)

Cum se diagnosticheaza?

Primul pas este suspiciunea de boala Lyme dublat de existenta in antecedente a muscaturii de capusa. Intarzieri ale diagnosticului apar atunci cand simptomele sunt putine, nesistematizate iar istoricul de muscatura de capusa absent, situatie in care diagnosticul este mai mult unul de excludere, investigand celelalte posibile cauze ale simptomelor respective.

a) dozarea anticorpilor ( test Elisa):

– investigatie disponibila care determina titrul (cantitatea) de anticorpi antiBorrelia din sange

– sunt doua categorii de anticorpi, IgM sugestivi pentru o infectie acuta, recenta si IgG care semnifica o infectie cronica(cu durata de cel putin 6 luni)

– in stadiile initiale titrul de anticorpi poate fi negativ(organismul nu a apucat sa ” produca” inca anticorpi ca raspuns la invazia bacteriana)

b) Western Blot pentru anticorpi antiBorrelia :

mai sensibila decat prima investigatie; aproximativ 50% din cazurile de boala Lyme sunt seronegative(adica in sange nu apar anticorpi impotriva Borreliei);

– se utilizeaza pentru a confirma pozitivitatea anticorpilor

c)PCR(reactie polimerica in lant)-prin care se determina materialul genetic ( genomul)  al bacteriei; aceasta investigatie vine ca si o completare la cele anterioare pentru a confirma diagnosticul de boala Lyme

d)determinarea prin microscopie cu imunofluorescneta a prezentei bacteriei Borrelia in sangele sau in lichidul cefalorahidian – LCR(lichid obtinut prin punctie lombara)

– este cea mai sigura metoda de detectare a infectiei

Cum se trateaza?

In privinta tratamentului exista o serie de controverse in special asupra duratei acestuia. Cert este ca tratamentul de baza este cel antibiotic iar durata acestuia este in functie de forma de boala, de determinarile existente precum si de raspunsul la tratament(evaluat prin invstigatii pe parcursul acestuia). Trebuie precizat ca, in cazul diagnosticului si tratamentului  bolii Lyme exista o colaborare stransa intre medicul pediatru si cel infectionist, uneori fiind necesare si evaluari din partea neurologului, orl-istului, reumatologului, oftalmologului .

Datorita afectarii multisistemice pe langa antibioticele administrate(care distrug bacteriile)sunt necesare si alte medicamente din clasa antiinflamatoarelor(ibuprofen), antitermicelor, antialgicelor, probioticelor ( pentru refacerea florei intestinale),hepatoprotectoare, suplimente de vitamine si minerale.

Care este prognosticul?

Este variabil in functie de momentul diagnosticarii, considerat unul bun atunci cand diagnosticul se stabileste la distanta mica de momentul muscaturii si mai rezervat in cazurile tardive cand datorita afectarii multisistemice exista posibilitatea ramanerii unor sechele, in special neurologice.

Cum putem preveni ?

    • folosirea de spray-uri aplicate pe piele care contin substante ce inlatura insectele(atunci cand achizitionati un asemenea produs, cititi prospectul si asigurati-va ca este potrivit pentru a fi administrat si copiilor );
    • imbracaminte deschisa la culoare, ideal pantaloni lungi sau macar sosete 3/4;
    • evitati sa va asezati direct pe iarba;
    • inspectati tegumentele la cateva ore si in special seara la dus; atentie si la pielea paroasa a capului si la zonele “ascunse” ( spatele urechilor, axile, regiunea din spatele genunchiului);
    • atentie sporita la animalele de companie, si acestea putand fi “atacate” de capuse; informati-va de la medicul veterinar de produsele existente pentru protectia animalelor;

solicitati ajutor medical atunci cand ati fost muscati de capuse, doar personalul medical fiind in masura sa “extraga” capusa si sa va recomande sau nu tratament profilactic.

>>>

OBSTRUCTIA CANALULUI NAZO-LACRIMAL

Obstructia canalului nazolacrimal este cea mai frecventa anomalie a sistemului de drenaj lacrimal, aparand cu o frecventa de 4-6%  in randul nou-nascutilor, ducand la o forma particulara de conjunctivita(secundara) stagnarii lacrimilor la nivelul sacului lacrimal. Avand in vedere faptul ca apare in primele 2 saptamani de la nastere este important de diferentiat de alte conjunctivite ale nou-nascutului si in special de cele determinate de Nessiera gonorrhoeae si Chlamidia.De asemenea trebuie diferentiata aceasta obstructie de o alta afectiune oftalmologica, mult mai grava si anume glaucomul congenital.

Ce este canalul nazolacrimal?

este o parte a aparatului lacrimal care este compus din glanda lacrimala(cea care produce lacrimile), sacul lacrimal(unde se depoziteaza lacrimile) si acest canal care face legatura intre ochi si fosele nazele, pe unde se elimina lacrimile in exces(acesta este si motivul pentru care atunci cand plangem ne curge nasul, secretia nazala fiind de fapt secretie lacrimala);

 

 

Lacrimile sunt produse de glanda lacrimala si au rolul de lubrefiere, curatare si protectie a globului ocular.Dupa lubrefierea globului ocular, lacrimile se colecteaza prin punctele lacrimale(orificii mici situate in coltul intern al ochiului la nivelul celor doua pleoape) si apoi sunt eliminate prin acest canal nazo-lacrimal.

Cum apare obstructia?

Blocarea acestui canal se datoreaza prezentei unei membrane(membrana Hassner)  din timpul vietii intrauterine care nu s-a resorbit si care este situata la capatul inferior al canalului , acolo unde acesta se “deschide” in fosele nazale si astfel lacrimile nu pot fi drenate(eliminate);  obstructia poate fi partiala sau totala, dupa cum poate afecta unul sau ambii ochisori. Acumularea lacrimilor duce la inflamatie, la hipersecretie de mucus si chiar la inmultirea bacteriilor care sunt colectate de la nivelul globului ocular.

Cum se manifesta?

Simptomele apar frecvent dupa prima saptamana de viata, astfel incat rar se poate stabili diagnosticul in maternitate. Uneori, debutul poate fi si mai tardiv, avand in vedere ca, imediat dupa nastere copilasii nu au lacrimi.

Astfel, cele mai frecvente simptome sunt:

  • ochi inlacrimati cu acumularea lacrimilor in coltul intern al ochiului(lacrimile “baltesc”) sau scurgerea acestora pe obraz(fara ca bebelusul sa planga);
  • secretii mucoase sau mucopurulente(galbui) la nivelul ochiului; acestea pot duce la lipirea genelor sau chiar a pleoapelor, mai ales dupa trezire;

  • umflarea ochiului ( in zona situata aproape de baza nasului si la nivelul pleoapei inferioare); aceasta tumefiere se datoreaza acumularii de lacrimi in sacul lacrimal care astfel se destinde si determina inflamatia respectiva;frecvent daca se exercita presiune la acest nivel se elimina prin punctele lacrimale secretia acumulata in exces;
  • inrosirea ochilor, mai ales daca copilasul este expus la praf, fum de tigara, vant sau daca plange (acestea sunt situatii cand in mod normal secretia de lacrimi creste si datorita faptului ca nu pot fi evacuate duc la inflamarea si inrosirea ochiului);

Evolutia acestor simptome este lunga, cu perioade de remisii atat spontane cat si sub tratament local. Intr-un procent mare de cazuri(peste 70%), se rezolva de la sine in decursul primului an de viata. Avand insa in vedere ca simptomele descrise apar si in alte afectiuni ale ochiului(mult mai grave) este necesar un consult de specialitate(oftalmopediatru) pentru un diagnostic corect si un tratament eficient.

Cum se diagnosticheaza?

In general diagnosticul este relativ usor insa trebuie formulat de un oftalmolog si se bazeaza pe istoricul descris de parinti dar si pe examenul local.Asa cum am subliniat trebuie diferentiat in primul rand de conjunctivitele neo-natale unde complicatiile pot fi severe.

In rare situatii sunt necesare investigatii suplimentare cum ar fi testarea permeabilitatii cu fluoresceina sau examinarea bacteriologica a secretiilor atunci cand acestea sunt suprainfectate.

Cum se trateaza?

Tratamentul trebuie intotdeauna recomandat de oftalmolog si in cele mai multe situatii este unul conservator avand in vedere ca in marea majoritate a cazurilor obstructia se rezolva spontan pana la varsta de 1 an.

a) toaleta locala:

  • este foarte importanta deoarece frecvent previne suprainfectarea; inainte de curatarea ochisorilor trebuie sa va spalati foarte bine pe maini; se recomanda sa folositi comprese sterile(cate una pentru fiecare ochisor) sau servetele speciale pentru bebelusi(Iridium Baby); atentie daca folositi vata deoarece se pot desprinde mici firisoare care stagneaza la nivelul globului ocular si pot duce la suprainfectare; nu se recomanda acoperirea ochisorilor cu pansamente; de asemenea trebuie evitata expunerea la vant, temperaturi scazute;
  • daca sunt prezente secretii, acestea trebuie indepartate cu delicatete, cu ajutorul compreselor sterile sau servetelelor prin miscari de sus in jos;

b) masaj local :

  • tehnica acestui masaj este exemplificata de catre medic, deoarece va constitui principala modalitate de tratament; trebuie respectate cu strictete masurile de igiena, riscul de suprainfectare fiind unul ridicat;
  • se executa de cateva ori pe zi, insistand asupra unghiului intern al ochiului, acolo unde se acumuleaza secretiile in exces;
  • remisia sub masaj se poate produce pana la varsta de 6 luni, in rare situatii pana la 8 luni;

c) tratament antibiotic:

  • sub forma de picaturi, intotdeauna la indicatia medicului;
  • se recomanda daca sunt prezente semne de infectie asociata(secretie galbuie, aderenta);
  • este obligatoriu sa va spalati pe maine inainte si dupa fiecare aplicare de picaturi; respectati indicatiile de pastrare a flaconului, in special in ceea ce priveste lumina si temperatura; aveti grija ca varful picuratorului sa nu atinga obiectele din jur, in acest caz existand un risc de contaminare cu bacteriile prezente pe diferite suprafete; inainte de folosire agitati putin flaconul si aplicati picaturile atunci cand copilasul este in pozitie culcata: cu delicatete trageti de pleoapa inferioara in jos pana se formeaza un mic “buzunar” in care picurati cu ajutorul picuratorului doza recomandata de medic, ideal cat mai inspre unghiul intern al ochiului, situat la baza nasului; aveti grija sa nu apropiati flaconul la mai mult de 3-5 cm de ochi deoarece exista riscul de a leza corneea(stratul periferic de la nivelul ochilor ce acopera irisul si pupila); repetati operatiunea si la celalalt ochisor, dupa care se recomanda in masura in care este posibil repaus la pat pentru cateva minute impiedecand astfel scurgerea solutiei in exterior.

d)sondajul canalului lacrimal:

  • este o procedura care se aplica in caz de esec al tratamentului medicamentos, dupa mai multe recidive; sunt situatii in care apar infectii frecvente cu secretii mucopurulente abundente eventual si cu dilatari ale sacului lacrimal care au sanse minime de rezolvare spontana;
  • nu exista un consens al varstei pana la care trebuie efectuat insa rezultatele sunt excelente daca se intervine inaintea varstei de 1 an; asta deoarece prin suprainfectari repetate se produce o inflamatie cronica la acel nivel, inflamatie care poate determina un esec al acestei sondari, cu refacerea obstacolului la timp scurt dupa interventie;in aceste cazuri exista o solutie si anume implantarea unui tub de silicon la nivelul canalului care-l mentine permeabil cateva luni dupa care se va extrage acel tubulet iar canalul nazolacrimal va deveni permeabil;
  • se efectueaza intotdeauna la indicatia unui oftalmopediatru, in conditii sterile si cu anestezie(pe masca sau anestezie locala); procedura in sine dureaza foarte putin si nu sunt inconveninte dupa interventie;

Ce complicatii pot sa apara?

a) dacriocistita acuta:

  • se produce o suprainfectare care frecvent apare in contextul unei infectii respiratorii sau in urma unui traumatism;
  • se manifesta prin umflarea si inrosirea zonei unde este situat sacul lacrimal(in clotul intern al ochiului, langa baza nasului); conjunctiva(“albul” ochiului ) este rosie;

  • durere manifestata prin plans, iritabilitate; durerea apare prin distensia accentuata a sacului lacrimal;

b)dacriocistita cronica:

  • apare secundar obstructiei canalului lacrimal prin repetate infectii;
  • poate sa fie catarala(cu secretie mucoasa) sau supurativa(cu secretii purulente determinate de suprainfectarea bacteriana);

c) rezistenta la antibiotice:

  • apare la cazurile cu multe recidive la care este necesar un tratament antibiotic de durata sau prin folosirea incorecta a tratamentului, fara consultul si recomandarea unui oftalmolog.

Evolutia in peste 90% din cazuri este una favorabila daca diagnosticul este formulat corect iar masurile de tratament aplicate corespunzator.

 

>>>

ALIMENTATIA COPILULUI IN PRIMUL AN DE VIATA

Cum am putea defini nou – nascutul ?…s-ar putea raspunde vag daca am face o analogie cu ceea ce spunea Heidegger despre om : “este atat de vast, atat de polimorf si atat de divers incat el scapa totdeauna cu ceva oricarei definitii”. Tocmai datorita acestei complexitati e atat de importanta alimentatia in primul an de viata si cu siguranta si in urmatorii ani . Si, in contradictie cu complexitatea copilasului este simplitatea alimentatiei, cel putin in primele 6 luni de viata. Aceasta este laptele de mama, cel mai mare bine pe care-l putem face, care nu cere efort, nu costa si care reprezinta  “ fundatia” pentru o dezvoltare armonioasa si sanatoasa. Este la indemana oricui si, orice mama trebuie sfatuita si mai ales incurajata sa faca asta. Se stie azi ca, orice mama poate alapta, important e sa fie informata si sprijinita de familie. Este dificil la inceput dar dupa 1-2 saptamani secretia de lapte se declanseaza si permanent se adapteaza nevoilor in continua crestere ale micului voinic. Nu cere eforturi deosebite din partea mamei, este mereu la indemana si reprezinta o adevarata “ fabrica” de anticorpi, protejand copilul de o multitudine de infectii cu atat mai periculoase cu cat apar la varste mai mici. Mai mult, protejeaza de o serie de boli alergice,pregatind  tubul digestiv pentru momentul diversificarii alimentatiei.

In ceea ce priveste durata alimentatiei la san se indica alaptarea exclusiva pana la 6 luni dupa care se va incepe procesul de diversificare, o alta piatra de incercare pentru cei din anturajul copilului, continuand alaptarea cat de mult este posibil. Pentru  mentinerea secretiei lactate se recomanda:

  • alaptare frecventa, zi si noapte(la cerere); dupa primele 2 -3 saptamani ritmul supturilor incetineste de la sine, numarul de mese descreste la un interval de 2-4 ore(in functie de fiecare bebe in parte); niciodata copilul nu va fi trezit din somn pentru a-l alimenta chiar daca a trecut ora de masa(se verifica insa ca acesta sa nu fie febril, febra determina somnolenta), exceptand bebelusii care inca au icter si care pot sa fie somnolenti;
  • alimentatia mamei sa fie una echilibrata care sa contina toate principiile alimentare(nu sunt restrictii in alimentatia mamei, exceptand cele “clasice”: prajeli, afumaturi, semipreparate, mezeluri, sucuri din comert, etc; in cazul celor cu intoleranta la proteinele din lapte, se recomanda excluderea laptelui si produselor lactate din alimentatia mamei;
  • hidratare corespunzatoare a mamei; se pot folosi ceaiurile de stimulare a lactatiei sau chiar medicamente insa doar la recomandarea medicului; nu se recomanda administrarea de motilium pentru cresterea secretiei de lapte(decat la indicatia medicului);
  • evitarea suzetei sau tetinei;
  • evitarea administrarii de suplimente de lapte pornind de la ideea ca laptele nu e suficient sau “nu e bun”; in general orice bebe mai accepta suplimentare chiar daca a supt bine, la varsta mica nu exista senzatie de satietate); pentru a preintampina aceasta situatie e bine a se efectua proba suptului(cantarirea inainte si dupa masa) per 24-48 de ore si, doar in cazuri reale sa se administreze laptele praf. Aceasta deoarece in cateva saptamani sugarul va evita alimentatia la san(pentru care trebuie sa depuna un mai mare efort) in favoarea celei artificiale.Nu introduceti formule de lapte praf decat la recomandarea pediatrului!

Alimentatia mixta ( lapte de mama + lapte praf) se indica numai atunci cand sunt semne reale ale unei insuficiente secretii lactate:

  • nu creste bine in greutate(ideal-in prima luna 500 grame, lunile 2-3-4 :750g,lunile 5-8 cate 500g/luna, iar ultimele 4 luni cate 250g/lunar; atentie acestea sunt valori ideale fata de care exista variatii normale atat in plus cat si in minus;medicul pediatru va calcula indicii de dezvoltare si doar daca acestia nu se incadreaza in normalitate se va decide care este atitudiunea potrivita(investigatii suplimentare/suplimentare cu lapte praf)
  • urineaza putin, urina miroase puternic(situatie in care trebuie exclusa si o infectie urinara)
  • scaun rar, consistenta crescuta
  • plange dupa fiecare alaptare(trebuie excluse alte cauze ce pot crea un disconfort:(colicile abdominale, refluxul gastroesofagian fiind cele mai frecvente);

Intotdeauna inaintea deciziei de a introduce laptele praf este recomandat sa cereti parerea medicului pediatru, pentru a va indica cea mai potrivita formula de lapte pentru bebelus.

In ceea ce priveste momentul diversificarii acesta este variabil in functie de greutatea sugarului, de tipul de alimentatie,eventuale conditii medicale prexistente. Astfel, la modul general este recomandata varsta de 6 luni. Se poate insa incepe mai repede cu 1-2 saptamani mai ales daca sugarul are o greutate peste cea normala(daca medicul pediatru constata ca este vorba despre paratrofie- mult peste valorile considerate normale) sau are scaun doar la 3-4 zile si o alimentatie exclusiv artificiala-lapte praf(scaun emis cu dificultate si de consistenta crescuta, dupa ce s-au epuizat alte masuri de stimulare a tranzitului intestinal). In aceste cazuri se recomanda inceperea diversificarii cu supa clara de legume si apoi piureul de legume.

Pentru cei cu greutate sub medie(stabilita si investigata de catre medicul pediatru), se poate incepe cu cereale(fara gluten sub varsta de 6 luni), fiertura de orez sau zeamil in lapte(toate aceste produse se gasesc in comert, provenind de la diferite firme, singura conditie fiind aceea ca produsul sa corespunda varstei sugarului: cereale pentru 4 luni, 6 luni, etc.

 Sunt cazuri cand diversificarea poate fi inceputa mai devreme(4-5 luni) cum este cazul copilasilor cu scaune la cateva zile, emise cu dificultate (de obicei cei alimentati mixt sau numai cu lapte praf) cand se pot administra sucuri de fructe (cel mai frecvent mar,para,piersica). Se incepe in prima zi cu o lingurita de suc proaspat pregatit(niciodata din comert oricat de “natural” ar fi) si se creste progresiv cu cate o lingurita in fiecare zi, pana se ajunge la 20 -30 ml(in general se administreaza la masa de ora 10 /11(intre mic dejun si pranz).Acestea sunt cazuri speciale si au menirea de a inlocui manevrele de stimulare mecanica(supozitor, termometru) in vederea emiterii scaunului.La bebelusii alimentati artificial(cu formule de lapte praf) sunt disponibile pe piata formule speciale pentru cei cu tulburari de tranzit;se vor incerca intai aceste formule si doar in cazul refuzului sau al ineficientei se va incepe diversificarea; se administreaza cantitatea minima ce regleaza tranzitul intestinal si NU SE CONTINUA diversificarea(nu se creste cantitatea de suc, nu se diversifica alte mese); aceasta este o situatie speciala si se aplica in cazuri foarte rare!!!!

In ceea ce priveste bebelusii alaptati, acestia pot avea 7-8 scaune pe zi, la fel cum pot avea scaune la 7-8 zile; daca consistenta scaunului este normala, nu exista disconfort si durere iar cresterea in greutate este corespunzatoare, nu se recomanda interventie nici alimentara(diversificare) si nici medicatie.

Daca s-a inceput administrarea sucurilor de fructe din considerentele enuntate mai sus, nu se continua diversificarea(nu se creste cantitatea si nici nu se ofera alte alimente), indiferent de tipul de lapte pe care il primeste;se va recurge la continuarea diversificarii abia in momentul implinirii varstei de 6 luni.

Conditii de diversificare:

    • bebelus sanatos cu dezvoltare neuromotorie corespunzatoare;
    • bebelusul trebuie sa-si sustina bine capul;nu vor fi alimentati in pozitie culcata sau semiinclinata;
    • introducerea noului aliment se face progresiv, cate 1-2 lingurite pe zi, la inceputul mesei in cantitati progresiv crescute pana la inlocuirea completa a acelei mese(in cazul celor alaptati, este posibil ca, indiferent de cantitatea acceptata sa mai doreasca si lapte de mama dupa); de preferat a se incepe diversificarea la masa de pranz;
    • nu se introduc simultan mai multe alimente noi;
    • nu se ofera doua mese din acelasi aliment doar pentru ca-l primeste cu placere deoarece acest fapt afecteaza echilibrul nutritional al sugarului;intre doua alimente nou introduse trebuie sa existe minim 24 de ore(ideal 2-3 zile) interval liber pentru ca in cazul unei intolerante sa poata fi identificat alimentul care a determinat intoleranta;
    • in preparerea alimentelor nu se adauga sare(pana la varsta de 1 an),vegeta,delikat(de evitat si dupa varsta de 1 an);se pot adauga insa ierburi aromatice(patrunjel, marar, cimbru, leustean, busuioc,etc);
    • alimentele vor fi pasate(folosind dupa caz furculita/razatoare) pana la aparitia dintilor apoi triturate pentru favorizarea procesului de masticatie si dezvoltarea maxilarului;se pot oferi si bucati insa sub stricta supraveghere, cu atentie la dimensiunea acestora si controland “muscatura”, evitand alimentele de dimensiuni reduse sau consistenta mare, acestea fiind riscante, riscul de inec sau de aspirare in caile respiratorii fiind foarte mare;
    • alimentele solide(indiferent de consistenta) nu se ofera cu biberonul, acesta ramane exclusiv pentru lapte.

Legumele:

  • sunt alimente hipocalorice cu un continut redus de proteine si grasimi(lipide) insa foarte bogate in vitamine, minerale si fibre;
  • se pot oferi:morcovi,telina,patrunjel,pastarnac,fasole verde,galbena,mazare, spanac(de la 7 luni, oparit, nu fiert), dovlecel,cartof dulce, cartoful “romanesc” in cantitate mai mica(se poate creste progresiv dupa varsta de 8 luni), salata, ardei gras,conopida,brocoli(dupa 7 luni daca tolereaza conopida), gulie, sfecla rosie;cel putin initial e de preferat sa se evite ceapa, rosiile, vinetele, varza. Initial se administreaza supa clara apoi, se pot adauga si legumele mixate plus 1–3 ml ulei vegetal(masline, rapita, floarea soarelui); la piureul de legume se adauga 1g unt(un varf de cutit) si putin lapte(lapte de mama, formula de lapte sau lapte de vaca 3,5%); se poate incepe si direct cu piure sau chiar cu bucati(cu mare grija insa si sub stricta supraveghere), personal prefer tranzitia usoara de la lichid la solid, bebelusii accepta mai bine schimbarile daca acestea nu sunt produse simultan;
  • dupa 8 luni pot fi oferite si legume crude, sub stricta supraveghere, “controland” muscatura;

Carnea:

  • foarte importanta in alimentatie datorita continutului crescut de proteine de inalta valoare biologica, necesarul de proteine la bebelus fiind foarte ridicat datorita procesului accelerat de crestere;
  • se introduce dupa varsta de 6 luni, incepand cu carnea de pui,gaina, vita, apoi dupa 7 luni curcan,ficat de pui, peste alb pentru ca dupa 8 luni sa poata fi introdus si somonul, foarte bogat in acizi omega;se poate folosi si carnea de iepure daca aceasta provine din surse sigure;
  • se poate introduce in supa de zarzavat initial, ulterior mixata in piureul de fructe; e necesara o cantitate de 30-50 g carne administrate zilnic; dupa varsta de 9 luni se pot administra perisoare de carne; chiftelute de carne sau legume insa preparate la cuptor nu prajite;
  • mezelurile, conservele de carne, pate-ul nu constituie variante optime de a inlocui carnita in alimentatia copiilor datorita procesului de preparare si aditivilor si conservantilor pe care le contin.
  • atarg atentia in special asupra consumului de cremvrusti la copii; acestia nu sunt indicati nici copilasilor cu varsta peste 1 an, cu atat mai mult bebelusilor; doar pentru ca sunt acceptati cu placere(datorita aditivilor si potentiatorilor de gust) nu trebuie inclusi deloc in alimentatia copiilor;

Oul:

  • se poate introduce in alimentatie dupa varsta de 6 luni; e necesara fierberea timp de 10 minute si se administreaza numai galbenusul(initial 1/8 din galbenus, apoi se creste progresiv) pana la varsta de 9-10 luni(daca nu sunt antecedente de alergii) cand se poate administra si albusul; se ofera in alternanta cu carnea,pestele, ficatul de pui,de 2-3 ori pe saptamana, inglobat in piureul de legume sau folosit la prepararea perisoarelor, chiftelutelor;
  • se pot folosi si oua de prepelita insa niciodata in stare cruda ci corect preparate termic;

Fructele:

  • se pot oferi sub forma de sucuri, compoturi, piureuri simple(varianta recomandata) sau in combinatie cu branza de vaci,iaurt, cereale, seminte(in, canepa, dovleac crud,etc) si reprezinta baza gustarilor dintre cele trei mese principale;
  • in primul an se pot oferi cam toate fructele, insistand pe fructele de sezon:mere, pere,piersici,caise,nectarine, banane, prune, gutui, avocado,mango, papaya, kaki, citrice, pepene galben, cirese, visine, pepene verde;fructele cu potential alergen(capsuni, fragi, zmeura, afine,kiwi,etc) se  pot oferi inainte de varsta de 1 an, cu multa precautie la cei cu antecedente de alergii in familie;studii recente au demonstrat ca nu exista niciun beneficiu daca introducerea acestora este amanata dupa varsta de 1-2 ani; singura conditie este de a respecta intervalul liber intre doua noi alimente si de a le oferi in cantitati mici la inceput care pot fi crescute progresiv in functie de complianta si toleranta;
  • varianta cea mai optima de consum este sub forma de piure, proaspat preparat(se foloseste razatoarea de sticla pentru a preveni oxidarea); piureul comparativ cu sucul de fructe ofera o cantitate suplimentara de fibre, atat de benefice in procesul de digestie;

Branza de vaca :

  • se prepara in casa din lapte de vaca proaspat(3,5-3,8p% grasime) la care se adauga calciu lactic(la 200 ml lapte se adauga doua tablete de calciu lactic( 2x500g/tb sau zeama de lamaie), se incalzeste laptele intr-un vas iar cand apar “grunji” se ia de pe foc amestecand pana se separa lactoserul; se strecoara dupa care se poate servi singura sau in combinatie cu fructe, biscuiti(fara zahar), cereale, seminte; se poate administra ca si gustare;

Iaurtul natural :

  • se poate administra dupa varsta de 7 luni, simplu sau cu adaos de biscuiti(fara zahar), fructe, cereale, seminte; se evita iaurturile cu fructe din comert;
  • ideal continutul de grasimi al iaurtului trebuie sa fie mare(4-6% sau chiar 7-10%), sistemul nervos care se afla intr-un continuu proces de maturare are nevoie de astfel de grasimi;

Astfel, practic, la varsta de:

6 luni :

  • 4 mese de lapte(lapte de mama sau formula adaptata varstei)
  • o masa diversificata:- cantitatile sunt variabile, la fel, consistenta: supa de zarzavat ( 80 – 100 ml) +piure de legume ( 75 – 100 g) + carne mixata 20 – 30 g

7 luni:

  • 3 mese de lapte(lapte de mama sau formula adaptata varstei)
  • 2 mese diversificate

– ora 13 -14 : la piure se poate adauga ficat sau galbenus de ou, peste(salau, stiuca, somn, pastrav, cod)

– ora 10 – 11– suc de fructe, piure de fructe(de preferat);

8 luni :

  • 2 mese de lapte(dimineata si seara);
  • ora 9 -10 – piure de fructe in diverse variante;
  • ora 12 – 13 – supa zarzavat, piure cu carne(pui, vita, curcan, gaina, iepure de casa) mixata, ficat(de pui, galbenus ou; poate fi introdus somonul;
  • ora 16 – 17 – cereale(de recomandat cele brute: malai, orez, gris, mei, amaranth, hrisca, quinoua,etc), branza de vaci cu fructe si/sau cereale, seminte;

Cantitatile sunt estimative; foarte importanta este complianta bebelusului si toleranta la noile alimente. Diversificarea trebuie sa fie un joc,  placere pentru cei mici si nicidecum o presiune si un continuu chin, atat pentru mamica cat si pentru bebelus.

  • Pana la varsta de 1 an dar si dupa aceea numarul de mese recomandat este de 5, dintre care trei principale si doua gustari. Mesele de dimineata si seara raman pe baza de lapte;
  • O importanta deosebita trebuie acordata carnitei(30-50 g zilnic) care nu trebuie sa lipseasca din alimentatia copilului, indiferent de varsta sa datorita continutului mare in proteine si aminoacizi esentiali .Trebuie evitate prajelile, mezelurile(cremvrusti, salam),carnea afumata, zaharul, siropurile, dulciurile, la fel rontaitul intre mese(articol detaliat:Alimente Interzise Bebelusului, Spune NU Mezelurilor);
  • Catre varsta de 2 ani scad nevoile alimentare, apetitul devine capricios(refuza alimente pe care le primea cu placere) insa, important e sa se mentina orarul meselor principale(Alimentatia copilului mic– articol detaliat);
  • Cantitatile de alimente sunt variabile, important e prezenta tuturor principiilor si evitarea supraalimentarii sugarului. In cazul in care aportul caloric zilnic al copilului depaseste nevoile organismului, va avea loc stocarea acestora in tesutul adipos, ceea ce determina modificarea greutatii, sugarul devenind astfel supraponderal sau chiar obez. Obezitatea la aceasta varsta este o problema de sanatate foarte importanta, deoarece, asa cum au demonstrat multiple studii clinice efectuate pana in prezent, un sugar supraponderal(diagnostic stabilit de medicul pediatru in urma evaluarii bebelusului si calculului indicilor de dezvoltare) are toate sansele sa ajunga un adult obez. De aceea, regimul alimentar precum si obiceiurile de hranire ale sugarului trebuie atent monitorizate de catre mama. In cazul in care copilul are probleme cu greutatea, parintii sunt sfatuiti sa hraneasca bebelusul normal din punctul de vedere al principiilor alimentare ce ar trebui sa se regaseasca in dieta lui, ca si in cea a unui copil cu greutate normala, insa trebuie sa fie atenti la cantitatea acestor alimente. Problema kilogramelor in plus la aceasta varsta nu este, deci, cauzata de calitatea nutrientilor (dieta trebuind sa fie adaptata varstei, cat mai echilibrata si diversificata, atunci cand este posibil) ci in special de cantitatea lor. Regimul alimentar al unui copil supraponderal ar trebui stabilit cu medicul pediatru acestia fiind in masura sa reconsidere intreaga schema de alimentatie a copilului, raportandu-se la factori precum varsta, starea de sanatate, greutatea actuala, greutatea ideala, dar si dezvoltarea psiho-somatica.
  • In primele 24 luni de viata se va adauga suplimentar Vitamina D(Vigantol, Vitamina D3,etc) 2 picaturi zilnic(doza profilactica); nu se creste doza de vitamina D decat in urma unor investigatii medicale si la recomandarea medicului pediatru sau ortoped; este indicata administrarea si dupa 2 ani in sezonul rece(lunile care au “ R”) pana la varsta de 7  ani si ulterior la pubertate.Articol detaliat:Profilaxia Rahitismului;
  • Pentru o dezvoltare armonioasa e esential, alaturi de o alimentatie corecta si plimbarile in aer liber. Astfel incepand cu varsta de 1-2 saptamani pentru cei nascuti primavara, vara si toamna , respectiv 2-3 saptamani pentru cei nascuti iarna este indicat iesirea afara care, initial se va face pentru perioade scurte 10 -15 minute, care se cresc progresiv, pana se ajunge la minim 3 ore zilnic. De asemenea trebuiesc evitate zonele aglmerate, in special Mall–urile care, din pacate au inlocuit aleile din parc.

In concluzie, o alimentatie corecta in primul an de viata, cu alaptare exclusiva in primele 6 luni si o diversificare corespunzatoare va asigura o dezvoltare armoniosa ce se va mentine si dupa varsta de 1 an fiind cea mai importanta piatra de temelie in privinta evolutiei ulterioare a starii de nutritie a copilului.

>>>

REFLUXUL GASTROESOFAGIAN

Refluxul gastroesofagian, altfel spus intoarcerea involuntara a unei parti din alimentele ingerate  din stomac in esofag, poate afecta orice copilas, de la nou-nascut pana la varsta de adult.De la inceput trebuie facuta o diferentiere clara intre refluxul propriu-zis si boala de reflux gastroesofagian  care include pe langa reflux si simptomele tipice, precum si eventualele complicatii ce pot sa apara prin refluarea continutului stomacului in esofag.

Cel mai frecvent apare in primele luni de viata si deseori este incadrat ca fiziologic(normal);astfel, conform statisticilor este prezent la aproximativ 40-50% din bebelusi, un procent mai ridicat fiind citat in cazul celor nascuti prematur. Sunt insa si situatii cand devine patologic determinand aparitia manifestarilor clinice  si uneori chiar a complicatiilor.

Care sunt tipurile de reflux?

1. Refluxul gastroesofagian fiziologic:

    • este prezent la aproape toti bebelusii, si consta in mici regurgitari care apar tipic imediat dupa alimentare(frecvent odata cu eliminarea aerului inghitit prin eructatie=ragait);are durata scurta si o evolutie autolimitanta(dispare la cateva saptamani, luni, cel mai adesea dupa debutul diversificarii) chiar daca mai sunt situatii (indeosebi dupa mese abundente) in care mai apar mici regurgitari si dupa varsta de 6-7 luni;
    • nu influenteaza ritmul de crestere al bebelusului;
  • nu este insotit de plans, colici, refuzul laptelui;

2. Refluxul gastroesofagian functional :

– prezent la aproape 50% dintre bebelusi, cu debut imediat dupa-nastere sau in primele saptamani;

– apare tipic imediat dupa mancare si se manifesta prin:

  • regurgitari :

–  eliminarea alimentelor ingerate, in speta a laptelui imediat dupa masa( postprandial), fara greata si fara efort; chiar daca sunt frecvente, uneori dupa fiecare masa nu influenteaza curba de crestere a bebelusului, acesta luand bine in greutate;

-sunt  favorizate de :

  • alimentarea in pozitie culcata a copilului;
  • cantitatea si durata unei mese(mesele rare si abundente sunt un factor favorizant);
  • manipularea bebelusului imediat dupa masa;
  • anomalii ale mameloamelor(retractia lor) sau folosirea unei tetine cu un orificiu prea larg ce favorizeaza inghitirea de mult aer in timpul suptului

– trebuie diferentiate clar de varsaturi:

  • eliminarea continutului stomacului(alimentele ingerate impreuna cu sucul gastric)frecvent precedata de greata, emise cu efort,frecvent  in jet; exteriorizarea continutului se face atat prin gurita cat si prin fosele nazale (factor favorizant pentru aspirarea in caile respiratorii);
  • frecvent sunt insotite de hipersalivatie, paloare, transpiratii

In stadiile precoce, predomina regurgitatiile fara efort, fara durere si fara rasunet asupra starii generale; regurgitarile apar cel mai frecvent imediat dupa masa, uneori chiar in timpul mesei, de obicei odata cu eliminarea aerului inghitit; foarte rar apar in timpul somnului.

In general refluxul functional dispare in jurul varstei de 6 luni prin modificarea posturii si prin introducerea meselor mai solide. De cele mai multe ori nu necesita tratament medicamentos, cel mult igieno-dietetic(alimentare in pozitie seminclinata, pozitie verticala minim 15 minute dupa fiecare masa, inclinarea patului la 30-40 grade, purtarea in sisteme ergonomice).

3. Refluxul gastroesofagian patologic(boala de reflux gastroesofagian)

Pe langa refluxul propriu-zis apar si manifestari clinice determinate de refluarea continutului gastric la care se pot asocia complicatii atat gastrointestinale cat si respiratorii(prin aspirarea continutului in caile respiratorii) si chiar simptome atipice din partea sistemului nervos.

Cum se manifesta refluxul/boala de reflux?

a) Bebelusi:

  • simptome generale:

– plans imediat dupa masa sau chiar in timpul mesei;

– agitatiei(refuzul sanului, tetinei), iritabilitate;

– tulburari de somn;

  • manifestari digestive:

– regurgitari/varsaturi, hipersalivatie;

– dureri abdominale in timpul sau la scurt timp dupa masa;

– inapetenta, dificultati de alimentare;

– varsaturi cu sange( hematemeza) sau scaune cu sange “digerat”,de culoare negru inchis( asemanator cu pacura);

Datorita tulburarilor de alimentatie precum si pierderilor prin regurgitari si varsaturi frecvente apare o stagnare in greutate, in cazurile severe chiar scadere ponderala.

  • manifestari respiratorii:

– apar datorita aspiratiei de continut refluat din esofag in caile respiratoii, cel mai frecvent fiind vorba despre tuse cronica cu predominanta nocturna(orice tuse care dureaza mai mult de 2 saptamani necesita investigatii suplimentare fiind un indicator al unui posibil reflux);

– raguseala, sughit, weezing(tulburare a respiratiei asemanatoare cu suieratul trenului);

– pneumonie(chimica, prin aspirare);

  • manifestari atipice (din partea sistemului nervos)- foarte rare

– agitatie, neliniste;

– arcuire, rigiditate, hiperextensia gatului(lasarea capului pe spate);

b) copii si adolescenti:

Simptomele sunt mult mai bine conturate si se apropie foarte mult de cele ale adultului, la care se adauga posibilitatea de comunicare, copilasii descriind exact caracterul durerii.

  • simptome gastrointestinale:

– dureri, frecvent toracice cu senzatie de arsura(pirozis);se datoreaza deja instalarii esofagitei=lezarea esofagului datorita contactului prelungit cu continutul gastric; aproximativ 50% din durerile abdominale recurente la copil au ca si cauza prezenta refluxului;

– dificultati la inghitirea alimentelor;

– varsaturi cu sange(hematemeza), respectiv scaune cu sange digerat(la nivelul esofagului se produc leziuni care sangereaza ocult – cantitati mici, constant si care in timp datorita hemoragiei reduse dar constante pot determina anemie, instalandu-se astfel:oboseala, astenia, paliditatea, inapetenta;

  • simptome respiratorii:

– sunt aceleasi cu cele prezente la sugari (tuse cronica, wheezing cronic, raguseala, pneumonii repetate), de multe ori ridicand dificultati de diagnostic, prima afectiune suspicionata fiind astmul bronsic.

Cum se diagnosticheaza?

La sugarii cu reflux fiziologic nu sunt necesare investigatii suplimentare , asa-numita “proba terapeutica”(tratament postural si igieno-dietetic) fiind suficienta, simptomatologia ameliorandu-se spectaculos in 1-2 saptamani.

In cazul in care doar se ridica suspiciunea de reflux sau chiar de complicatii ale acestuia sunt necesare cateva investigatii suplimentare pentru un tratament corect.

In urma cu ceva timp, examinarea de electie era reprezentata de radiografia cu substanta de contrast(se administra bariu ); in prezent nu se mai utilizeaza decat in situatiile cand nu sunt disponibile ecografia, respectiv endoscopia.

Ecografia

  • este o manevra neinvaziva care permite stabilirea cu acuratete a prezentei refluxului si poate fi efectuata ori de cate ori este nevoie; in general se aplica la varstele mici(sub 1 an);
  • pe durata examinarii(e nevoie ca ecografia sa se efectueze imediat dupa masa) se contabilizeaza numarul de episoade de reflux precum si durata acestora si daca aceste episoade sunt insotite sau nu de dilatarea esofagului distal.

Endoscopia digestiva

  • metoda invaziva care insa stabileste cu certitudine diagnosticul si eventualele complicatii; este obligatoriu de efectuat atunci cand exista sangerari oculte(prin varsaturi sau scaun), scadere in greutate, lipsa de raspuns la tratamentul igieno-dietetic respectiv medicamentos; de asemenea este indicata copiiilor mai mari care au probleme de deglutitie(dificultati la inghitirea alimentelor), dureri abdominale recurente, insotite de dureri toracice si arsuri(pirozis)

Determinarea ph-ului esofagian: – metoda foarte sensibila, “standardul de aur”,  mai putin utilizata la noi.

Radiografie pulmonara: pentru a evidentia eventuala pneumonie de aspiratie.

Alte investigatii :

– analize de sange pentru a evalua rasunetul refluxului asupra organismului(hemoleucograma, fier, calciu, fosfor,etc) recomandate de obieci de medicul ce investigheaza copilasul, corelate bineinteles cu varsta, simptomele prezente, eventualele afectiuni asociate.

Cum se trateaza?

Tratamentul refluxului include 3 categorii principale de masuri:

1.tratamentul postural;

2.tratamentul igieno-dietetic;

3. tratamentul medicamentos.

Foarte rar este necesara interventia chirurgicala in cazurile cu complicatii severe sau cele care nu raspund la tratament.

Obiectivul major este acela de a elimina posibilele consecinte ale refluxului cu protejarea mucoasei esofagiene de actiunea acidului gastric.

Tratamentul refluxului functional:

In general nu este nevoie de tratament medicamentos, in cele mai multe situatii simptomele ameliorandu-se  pe masura diversificarii si cresterii consistentei alimentatiei precum si datorita  trecerii la pozitia sezanda. Totusi sunt cateva masuri de ordin general care amelioreaza simtitor manifestarile refluxului.Astfel:

    • fractionarea meselor(mese mai reduse cantitativ dar administrate la intervale de timp mai mici); pentru copilasii ce consuma formule de lapte praf se indica o formula AR(antireflux), acestea regasindu-se printre produsele tuturor marilor firme producatoare de lapte praf; pentru cei alimentati cu biberonul, atentie la dimensiunile tetinei(daca orificiul este prea larg, favorizeaza inghitirea de aer);in cazul celor alaptati nu se renunta la alimentatia naturala;
    • evitarea supraalimentarii;
  • in functie de fiecare bebelus in parte medicul poate decide o diversificare precoce cu introducerea fainosului(faina de orez, faina de roscove)-se adauga o cantitate mica la fiecare masa, scopul fiind acela de a “ingrosa” putin laptele, situatie in care regurgitarile/varsaturile nu mai apar;
  • tratament postural:

– foarte important este evitarea alimentarii copilului in pozitie culcata, ideal inclinatia ar trebui sa fie intre 30-45 grade(pentru bebelusii care nu isi sustin inca capul), respectiv pozitie verticala pentru sugarul mai mare capabil sa stea in scaunel;

– dupa fiecare masa e indicat sa se evite manipularea sugarului, cel putin 30 minute; culcarea acestuia pe burtica imediat dupa mancare este iarasi un factor ce favorizeaza refluxul prin cresterea presiunii intraabdominale; ajuta tinerea la verticala minim 15-30minute, purtarea in sisteme ergonomice, inclinarea patului la 30-45 grade;

In general pentru acest reflux nu este necesar un tratament medicamentos, cel mult se pot folosi prokinetice care “strang” orificiul ce face legatura intre stomac si esofag de tipul domperidon(Motilium) sau Metoclopramid care datorita efectelor adverse sunt din ce in ce mai rar prescrise; utila este administrarea de Trimebutina(Debridat) care este un reglator al motilitatii intestinale si are avantajul ca poate fi administrat chiar si nou-nascuilor incepand cu a 7-a zi de viata. Asa cum am mentionat in toate articolele este foarte important sa nu administrati medicamentele decat la indicatia pediatrului singurul in masura sa stabileasca doza, ritmul si durata tratamentului.

O importanta tot mai mare se acorda Eritromicinei(in doza de 1/4-1/3 din cea administrata in infectii) in tratamentul refluxului, fiind incadrata in categoria medicamentelor prokinetice cu rezultate foarte bune.

Tratamentul refluxului patologic

Pe langa tratamentul postural si cel igieno-dietetic in cazul refluxului patologic este absoluta nevoie de tratamentul medicamentos pentru a preveni, respectiv a vindeca eventualele manifestari si/sau complicatii.

In cazul copiilor mai mari este importanta evitarea cofeinei, ciocolatei, dulciurilor mentolate, bauturile carbogazoase, alimentelor cu continut bogat in grasimi, precum si a  rosiilor.

Se folosesc diferite medicamente, pornind de la antiacide(pansamente pe baza de saruri de aluminiu, respectiv magneziu) la care se adauga alte  doua categorii de medicamente subimpartite in clase, in functie de modul de actiune; as mentiona doar denumirea acestora (Ranitidina, respectiv Omeprazol) subliniind inca o data importanta prescrierii lor de catre medic in urma investigatiilor realizate.

In general, prognosticul este bun, in functie si de momentul diagnosticarii, eficienta masurilor terapeutice, absenta/prezenta complicatiilor.

>>>
Sitemap