Category Archives: pediatrie

CONJUNCTIVITA ACUTA

Conjunctivita este una din cele mai frecvente afectiuni ce apare atat la bebelusi cat si la copilasii mai mari. In situatia in care este determinata de o infectie(virala/bacteriana) este foarte contagioasa, transmitandu-se cu rapiditate mai ales in colectivitati. De multe ori face parte din tabloul clinic al unei viroze, pe langa manifestarile tipice de conjunctivita existand si simptome din partea aparatului respirator( nasuc infundat, secretii nazale, febra, tuse, etc). Daca este diagnosticata corect iar tratamentul este unul corespunzator, evolutia este favorabila, rar ajungandu-se la complicatii.
Ce este conjunctivita?
    inflamatie a mucoasei conjunctivale, un tesut foarte subtire ce acopera “albul” ochilor si fata interna a pleoapelor;

  • este foarte frecventa la copii, in special la varstele mici si evolueaza in adevarate epidemii datorita modalitatii facile de transmitere;
Care sunt cauzele conjunctivitei?
  • infectii: virale( in special virusurile respiratorii dar si virusul varicelei, rujeolei, virusul herpetic) sau bacteriene;
  • factori iritanti: sampon, gel de dus, fum de tigara, gaze si substante volatile, clorul(atentie la piscine);la varste mai mari, in special la domnisoare fardurile, lentilele de contact;
  • alergeni: praf, polen,par de animale dar si diverse alimente, medicamente;
Cum se transmite?
  • transmiterea este una foarte facila, in special prin contact direct(mana-ochi) dar si prin intermediul particulelor respiratorii sau prin apa de piscina insuficient clorinata( trebuie facuta diferentere intre conjunctivita determinata de clor care are o evolutie scurta si cea determinata de apa infectata din piscina); de asemenea exista si posibilitatea infectarii indirecte prin intermediul obiectelor contaminate( prosoape, lenjerie de pat, jucarii, etc);
  • perioada de incubatie(durata din momentul infectarii si pana la aparitia simptomelor) este variabila in functie de cauza; astfel in cazul celor bacteriene sunt necesare 2-3 zile pana la aparitia simpomelor, pe cand in cazul conjuctivitelor virale perioada de incubatie este in medie de 7-10 zile;
Cum se manifesta?
1. Conjunctivita virala:
  • este cea mai frecventa forma de conjunctivita si deseori este acompaniata de simptome tipice de raceala(rinofaringita acuta);
  • de cele mai multe ori este bilaterala, afectand ambii ochi;
  • simptomul cel mai frecvent este inrosirea ochilor(albul ochilor devine roz/rosu), eventual umflarea acestora; se asociaza o hipersecretie lacrimala, mancarime intensa(care accentueaza roseata), senzatie de corp strain la clipire (“nisip in ochi”), usturime, vedere incetosata, fotofobie(sensibilitate crescuta la lumina);
  • secretiile in general sunt incolore insa aspectul acestora se poate modifica daca survine suprainfectarea bacteriana(devin galbui, uneori chiar verzui si se “aglomereaza” la nivelul genelor si in coltul intern al ochiului, mai ales dupa somn cand pleoapele se pot lipi);
  • evolutia in general este una favorabila, durata infectiei fiind in medie de 7-10zile, rar insa poate depasi chiar si 2 saptamani.
2. Conjunctivita bacteriana:
  • cele mai frecvente bacterii implicate sunt stafilococul(aureu si epidermidis), streptococul si haemophilus;
  • simptomele sunt comune cu cele din conjunctivita virala insa secretiile sunt galbene, verzui si mult mai vascoase; frecvent se acumuleaza la nivelul genelor si in coltul intern al ochiului(langa radacina nasului); dimineata la trezire, pleoapele sunt lipite iar ochisorii vizibil “umflati”;
  • de cele mai multe ori debutul este unilateral insa in 24-48 de ore infectia se transmite si la celalalt ochi;
  • evolutia este favorabila sub tratament antibiotic, durata infectiei fiind in medie de 7 zile;
3.Conjunctivita alergica:
  • apare frecvent in cazul celor cu teren atopic sau alergii cunoscute si se datoreaza unei sensibilitati crescute a conjunctivei la diferiti factori alergeni;
  • simptomul predominant este mancarimea si secretia lacrimala in exces; nu se asociaza semne si simptome de infectie virala/bacteriana;se asociaza sensibilitatea la lumina puternica si intepaturile la nivelul ochiului; de cele mai multe ori este acompaniata si de alte simptome de alergie: stranut, secretii nazale apoase, frecvente(rinita alergica);
  • frecvent apare sezonier, in functie de factorii de mediu implicati(praf, polen, par de animale, etc);
  • nu este contagioasa;
4. Conjunctivita la nou-nascuti:
Sunt trei situatii care pot sa apara imediat sau in primele saptamani dupa nastere:
a) conjunctivita gonococica:
  • apare dupa nastere, frecvent in primele 5 zile,  datorita contaminarii ochisorilor in timpul nasterii, agentul cauzal fiind Neisseria gonorrhoeae;
  • simptomele apar frecvent in maternitate, ochisorii fiind umflati, pleoapele indurate cu secretii purulente foarte abundente;intotdeauna este bilaterala;frecvent se asociaza si manifestari sistemice( stomatita, rinita, artrita, meningita, septicemie);
  • tratamentul trebuie rapid instituit deoarece riscul de aparitie a unor complicatii severe este mare, infectia netratata poate duce la keratite sau chiar la orbire;
  • in maternitati se face profilaxia acestei infectii, imediat dupa nastere prin instilarea in ochisori a unor solutii ce contin antibiotic eventual in combinatie cu antiinflamator; in trecut se instila nitrat de argint 2% insa din cauza cresterii incidentei conjunctivitei chimice s-a renuntat la aceasta practica.
b)conjunctivita cu Chlamidia:
  • este cea mai frecventa conjunctivita neo-natala, debutul fiind la 5-20 de zile dupa nastere;
  • rar poate sa se asocieze si o infectie sistemica cu Chlamidia de tipul otitei, pneumoniei;
  • evolutia este variabila de la forme blande in care este prezenta doar o usoara tumefiere a ochisorilor cu minime secretii pana la forme severe cu edem(umflare) masiv al pleoapelor si secretii abundente, vascoase;
  • tratamentul este local, exceptand formele cu afectare sistemica cand este necesara antibioterapie(oral sau intravenos).
c) O forma atipica de conjunctivita este cea  secundara imperforarii canalului lacrimal care este cea mai frecventa anomalie a sistemului de drenaj lacrimal motiv pentru care o voi detalia intr-un articol separat.
5. Conjunctivita chimica:
Apare dupa o agresiune chimica la nivelul ochiului, frecvent in urma unui accident; atentie unde depozitati orice fel de produse care ar putea starni interesul copiilor, astfel de accidente sunt destul de frecvente si se pot solda cu urmari severe; primul ajutor pana la sosirea medicului este acela de a spala ochiul cu orice lichid neiritant aflat la indemana(apa, lapte, ceai, etc).Chiar daca nu sunt semne locale de afectare este util sa mergeti la un consult de specialitate, unele substante putand produce leziuni grave, ireversibile daca nu se intervine optim.
Cum se diagnosticheaza?
De cele mai multe ori este suficient un examen clinic pentru a formula diagnosticul de conjunctivita insa este important sa se stabileasca si cauza acesteia prin analiza secretiei lacrimale(examen bacteriologic, virusologic, citologic) in asa fel incat tratamentul sa fie unul corespunzator.
Cum se trateaza?
a) masuri generale:
  • spalarea frecventa pe maini cu apa si sapun in special inainte si dupa administrarea picaturilor;
  • educarea pe cat posibil a copilului cu evitarea ducerii manutei la ochi;
  • izolarea la domiciliu cel putin pe durata prezentei secretiilor la nivel ocular;
  • spalarea frecventa pe maini a copiilor, taierea scurta a unghiilor;
  • schimbarea zilnica a fetei de perna si a prosopului cel putin pana la terminarea tratamentului;
  • inainte de aplicarea picaturilor, este indicata toaleta ochilor, mai ales daca sunt secretii vascoase sau pleoapele s-au lipit; pentru asta aveti nevoie de comprese sterile si ser fiziologic; incercati sa atingeti cat mai putin cu mana compresele respective si sa folositi cate o compresa pentru fiecare ochi in parte; dupa aceasta operatiune spalati-va bine pe maini si abia apoi aplicati picaturile;
  • evitarea expunerii copiilor la fumul de tigara sau la alti agenti iritanti (praf, produse de curatat, etc);
b)tratament etiologic(al cauzei):
  • se prescrie in functie de cauza infectiei; daca este vorba despre o infectie bacteriana atunci vor fi indicate picaturi(colir) oftalmice pe baza de antibiotic si/sau antiinflamatoare sau eventual unguente in functie de varsta copilului; medicatia trebuie administrata strict la indicatia pediatrului/oftalmologului; chiar daca multe din picaturi se elibereaza de la farmacie fara reteta nu este indicat sa le procurati fara o recomandare medicala, unele dintre ele fiind contraindicate la varste mici;  de obicei se recomanda administrarea picaturilor de 4-5 ori pe zi, dupa toaleta locala a ochiului; durata tratamentului este variabila, in medie 7-10 zile; in cazul conjunctivitelor bacteriene pericolul de transmitere a infectiei se reduce semnificativ dupa 48 de ore de la instituirea tratamentului, astfel incat copilasul poate fi reintegrat in colectivitate. Tratamentul trebuie continuat chiar daca simptomatologia s-a remis, deoarece exista riscul unei recidive. Daca nu sunt ameliorari in primele 48 de ore, adresati-va din nou medicului pentru a evalua raspunsul la tratament. In cazurile grave cand se asociaza si o infectie sistemica(otita, pneumonie, etc) este necesar tratament antibiotic sistemic(oral sau injectabil in functie de severitate).
  • in cazul conjunctivitelor virale, in general se recomanda picaturi oftalmice pe baza de substante  antiinflamatorii; rar se asociaza picaturi pe baza de antibiotic, mai ales pentru a preveni suprainfectarea bacteriana care poate sa apara pe fondul unei afectari prealabile a conjunctivei, mult mai vulnerabila la bacteriile din mediul inconjurator; tratamentul antiviral se recomanda mai rar la varste mici si este recomandat de obicei atunci cand agentul cauzal este virusul herpetic(tip 1si 2).
  • daca se asociaza si alte semne si simptome atunci tratamentul va fi mai complex, in functie de simptomatologia prezenta.
  • in cazul conjunctivitelor alergice, pe langa metodele de profilaxie(evitarea factorilor cunoscuti ca fiind declansatori) frecvent se recurge la tratament antihistaminic si antiinflamator local sau sistemic in functie de fiecare forma in parte.
  • in niciuna din formele de conjunctivita nu se aplica pansamente la nivel ocular deoarece exista riscul de multiplicare a agentului infectios intr-un mediu de cultura benefic, ceea ce duce la prelungirea duratei de evolutie si la aparitia unor eventuale complicatii.
Indiferent de forma de conjunctivita trebuie sa aplicati corect tratamentul; este obligatoriu sa va spalati pe maine inainte si dupa fiecare aplicare de picaturi/unguent; in cazul picaturilor, respectati indicatiile de pastrare a flaconului, in special in ceea ce priveste lumina si temeperatura; inainte de folosire agitati putin flaconul si aplicati picaturile atunci cand copilasul este intins : cu delicatete trageti de pleoapa inferioara in jos pana se formeaza un mic “buzunar” in care picurati cu ajutorul picuratorului doza recomandata de medic, ideal cat mai inspre unghiul intern al ochiului, situat la baza nasului; daca copilasul este mai mare cereti-i sa clipeasca de cateva ori, in asa fel incat substanta sa difuzeze la nivelul intregii mucoase; repetati operatiunea si la celalalt ochisor, dupa care se recomanda in masura in care este posibil repaus la pat pentru cateva minute impiedecand astfle scurgerea solutiei in exterior.
Ce complicatii pot sa apara?
In general evolutia este una usoara, riscul de complicatii fiind destul de redus; pentru a evita aparitia complicatiilor este indicata examinarea de catre medic cu reevaluarea copilasului in cazul in care simptomele nu se remit in primele 48 de ore de la inceperea tratamentului.
In general evolutia este auto-limitanta si foarte rar apar complicatii. O atentie deosebita trebuie acordata conjunctivitelor aparute in prima luna de viata, riscul de complicatii severe in aceste cazuri fiind unul maxim.
Cum prevenim imbolnavirea?
Masurile de igiena sunt principala metoda de prevenire a imbolnavirii la care se adauga evitarea factorilor alergeni daca este vorba de conjunctivita alergica.
  • spalarea frecventa a mainilor cu apa si sapun;
  • evitarea folosirii in comun a obiectelor personale: prosop, lenjerie de pat, etc;
  • evitarea expunerii la factori iritanti (praf, gaze volatile, produse de curatat, fum de tigara, etc);
  • in cazul copiilor ce frecventeaza colectivitati este indicat ca pe durata prezentei simptomelor sa nu frecventeze cresa/gradinita/scoala evitand astfel expunerea indirecta a celorlalti copilasi; oricum reintrarea in colectivitate trebuie facuta abia dupa avizul medicului avand in vedere usurinta cu care se transmite.
>>>

BOALA GURA-MANA-PICIOR

Boala GURA-MANA-PICIOR este o infectie virala care apare in epidemii in special in colectivitati (crese, gradinite), cei mai afectati fiind prescolarii (2-6 ani) insa si bebelusii si copilasii mai mari pot face aceasta infectie, datorita faptului ca se transmite deosebit de usor. De asemenea in cazul femeilor insarcinate exista riscul de a transmite infectia virala fatului  recomandandu-se pe cat posibil evitarea contactului cu persoane infectate.

De cine este produsa?

Virusul implicat face parte din categoria enterovirusurilor(virusuri “digestive”) si se numeste COXACKIE. Sunt mai multe subtipuri care pot determina acesta infectie, cel mai frecvent implicat fiind tipul A-16. Imbolnaviri pot determina si subtipurile A5,7,9,10 , B5 iar subtipul 71 este asociat cu o infectie severa cu manifestari neurologice de tipul meningitei/encefalitei/mielitei si care necesita internare obligatorie cu supraveghere si tratament de specialitate.In tarile asiatice Taiwan, Singapore, Malayesia au fost inregistrate multiple infectii cu subtipul 71 care s-au soldat cu evolutii severe, letale.

Cum se transmite?

  • se transmite foarte usor, fiind  responsabila de adevarate epidemii, mai ales in crese si gradinite, fiind de departe cauza cea mai frecventa de ulceratii la copii;
  • calea de transmitere cea mai frecventa este cea oral-fecala, virusul fiind prin definitie un enterovirus, adica un virus care patrunde in organism pe cale bucala orala) si se multiplica in intestin de unde se raspandeste in intreg corpul.De asemenea se transmite prin tuse, stranut, prin contactul direct cu leziunile de la nivelul pielii dar si prin intermediul obiectelor contaminate sau materiilor fecale. Din acest motiv sunt foarte importante  masurile de igiena, spalarea frecventa pe maini cu apa calda si sapun, aerisirea incaperilor,evitarea spatiilor aglomerate si a contactului cu persoanele infectate;
  • izolarea la domiciliu a copilasilor bolnavi este un imperativ prevenind de multe ori raspandirea infectiei;chiar daca copilul are o stare generala buna nu este indicat sa fie dus in locuri publice(parcuri, spatii special amenajate pentru copii)

Cum se manifesta?

Perioada de incubatie, adica timpul scurs din momentul infectarii si pana la aparitia semnelor si simptomelor este variabila, in medie 3-7 zile.

Debutul:

– necaracteristic, frecvent sugestiv pentru o infectie respiratorie:

  • stare generala alterata;
  • indispozitie, astenie, adinamie;
  • cefalee(dureri de cap);
  • anorexie (lipsa poftei de mancare, in special pentru solide);
  • mai rar varsaturi si dureri abdominale;
  • febra – precede cu 24-48 de ore aparitia eruptie; frecvent este  usoara/moderata : 38-39C

Perioada de stare:

-caracteristica este eruptia care are mai multe stadii:

  • initial apar niste macule(pete) rosii in jurul guritei dar si in interiorul cavitatii bucale ( limba, gingii, fata interna a obrajilor, palat -“cerul gurii”, faringe) care se transforma in 24-48 de ore in mici vezicule (besicute) cu contur clar, perete subtire, culoare gri, inconjurate de un halou eritemtos(rosu).Sunt foarte dureroase, impiedeca alimentatia iar in cazul in care aportul de lichide este deficitar se poate ajunge la deshidratare care necesita spitalizare si perfuzare endovenoasa.

  • leziunile veziculoase se ulcereaza si lasa adevarate rani in gurita copilasilor facand imposibila alimentatia; se pare ca, cel mai bine tolerat este laptele rece/iaurtul, singurul care nu determina usturimi in momentul contactului cu mucoasa bucala;
  • pe langa leziunile bucale tipice sunt si leziunile de la nivelul palmelor si talpilor(de unde si denumirea bolii…mana-gura -picior); au aceeasi evolutie, initial macule rosii apoi vezicule situate in special pe palme, intre degete si la nivelul talpilor; mai rar apar la nivelul coapselor si pe trunchi. Spre deosebire de alte boli eruptive ( in special varicela cu care se si confunda uneori) nu sunt insotie de prurit ( mancarime).

  • leziunile de la nivelul pielii se vindeca in general in 7  maxim 10 zile si nu lasa sechele (cum se intampla de exemplu in cazul varicelei cand raman cicatrici daca au fost inlaturate crustele respective).

Indiferent de gravitatea manifestarilor generale(febra, refuzul alimentatiei, dureri de cap) sau a elementelor eruptive este recomandat sa va adresati unui medic singurul in masura sa stabileasca diagnosticul corect si implicit tratamentul specific.

Cum se diagnosticheaza?

  • diagnosticul este relativ usor, bazat pe contactul copilasului cu cineva deja infectat si pe aspectul clinic al leziunilor;
  • sunt rare cazurile cand sunt necesare investigatii suplimentare(analize), de obicei in situatii severe sau care apar la copilasi cu alte probleme de sanatate asociate;

Cum se trateaza?

Tratamentul este suportiv si simptomatic, ceea ce inseamna ca nu poate fi tratata cauza ci doar alinate simptomele. De subliniat ca tratamentul antibiotic nu-si justifica utilizarea fiind vorba de o infectie virala;sunt insa cazuri cand se poate suprapune o infectie bacteriana si atunci sunt necesare antibioticele insa strict la racomandarea medicului.

Obiectivele majore sunt:

  • tratamentul febrei;
  • hidratarea corespunzatoare cu aport suplimentar de lichide; ideal este ca lichidele sa fie reci sau servite la temperatura ambianta, cu evitarea lichidelor fierbinti sau a sucurilor;
  • calmarea durerilor (ibuprofen, paracetamol) sau sprayuri cu efect antiinflamator si anestezic(Tantum Verde, Gatulet Fericit, etc);
  • badijonari ale mucoasei bucale(solutii cu glicerina la care se adauga anestezice : anestezina, lidocaina, reepitelizante ale mucoasei – Vitamina A, Vitamina E) sau antihistaminice (difenhidramina);
  • probiotice, antidiareice(smecta), antisecretorii(hidrasec)daca se asociaza diaree;
  • diminuarea raspandirii infectiei prin izolarea la domiciliu a copilasilor bolnavi.

In cazul copilasilor cu leziuni masive la care este imposibila hidratarea se recomanda internare pentru perfuzare si tratament de specialitate. De asemenea infectiile cu manifestari neurologice (produse de subtipul 71) necesita internare obligatorie.

Ce complicatii pot sa apara?

  • deshidratarea;
  • suprainfectia bacteriana a leziunilor ce impune administrare de antibiotic chiar daca la baza infectia este virala;
  • pericardita/miocardita (rar);
  • meningita/encefalita (foarte rar);

Care este evolutia?

  • in formele usoare si moderte evolutia este autolimitanta cu vindecare in 7-10zile;
  • incepand cu cea de-a 7-a zi de boala se formeaza anticorpi care elimina virusul din organism;cu toate acestea s-a stabilit ca, virusul se mai elimina prin fecale timp de aproape 1 luna, ceea ce inseamna ca, pericol de contagiozitate exista. Insist inca o data asupra importantei masurilor de igiena mai ales in cazul copilasilor mici, ce frecventeaza gradinitele;
  • imunitatea dobandita in urma infectiei este durabila, rar apare reinfectia insa este posibila infectia cu un alt subtip al virusului Coxackie;

Adultii de obicei manifesta forme mult mai usoare decat copilasii.

In cazul femeilor insarcinate daca infectia s-a produs in primul trimestru de sarcina se poate produce avort spontan. In schimb infectiile din trimestrul 2, respectiv 3 s-au soldat cu retard al cresterii intrauterine a fatului.

Cum ne putem proteja?

Fiind o boala ce se raspandeste usor, posibilitatile de protectie sunt minime si se reduc la aplicarea riguroasa a masurilor de igiena si in special spalatul frecvent pe maini cu apa calda si sapun si obligatoriu dezinfectia obiectelor cu care copilasii vin in contact (de exemplu virusul ramane foarte mult timp activ pe suzeta sau pe o jucarie)..

>>>

MOLLUSCUM CONTAGIOSUM

Molluscum contagiosum este o infectie virala, cu manifestare cutanata care afecteaza in special copiii, frecventa cea mai crescuta fiind intre 1 si 4 ani. Este foarte contagioasa transmitandu-se cu rapiditate in special in colectivitatile de copii(crese, gradinite). Uneori este confundata cu varicela avand in vedere aspectul vezicular al leziunilor.

De cine este produsa?

  • infectia este determinata de virusul MCV(molluscum contagiosum virus);
  • exista 4 tipuri de MCV, tipul 1 fiind cel mai frecvent raspandit; tipul 2 este prezent la adulti si se transmite pe cale sexuala;
  • perioada de incubatie(timpul scurs intre momentul infectarii si aparitia leziunilor) este variabila de la 5-7 zile pana la 6 luni;

Cum se transmite?

Transmiterea este extrem de facila, inclusiv numele bolii sugereaza acest lucru. Poarta de intrare este orificiul folicular. Omul este singura gazda, infectia nu se poate transmite de la animale.Principalele cai de transmitere sunt:

  • contact direct cu leziunile;
  • indirect prin contact cu lenjeria, prosoapele, hainele infectate,etc;
  • folosirea piscinelor publice;
  • pe cale sexuala;
  • mai rar, dar posibil, de la mama la fat;

Cum se manifesta?

  • dupa infectarea cu MCV, poate sa treaca o perioada variabila pana la aparitia leziunilor, in general 2-4 saptamani, cu extreme de 5 zile pana la 6 luni;
  • leziunile(bubitele) sunt mici, perlate, roz-rosiatice, de dimensiuni mici(1-5 mm) care prezinta central o ombilicare(o mica gaurica) ce reprezinta fostul orificiu folicular pe unde s-a produs contaminarea; daca se exercita presiune asupra acestor bubite, se exteriorizeaza un lichid albicios, un fel de granule albe(“grauntii de moluscum”); pot sa fie unice sau grupate in “buchete”;

www.medcert.com

  • in general apar pe maini, picoare, fata, pleoape sau chiar trunchi; initial numarul este redus insa daca nu se intervine,  creste de la o saptamana la alta,interesand si alte regiuni;

www.molluscum-contagiosum.co.uk

  • in jurul “bubitelor” pielea este deseori inflamata si mai rosie, aspect accentuat si de scarpinare;
  • cand transmiterea este pe cale sexuala leziunile sunt localizate initial la nivel genital, extinzandu-se apoi si la alte niveluri;

Cum se diagnosticheaza?

De cele mai multe ori in urma examinarii se ridica suspiciunea de infectie cu MCV, confirmarea diagnosticului si tratamentul trebuie recomandate de medicul specialist dermatolog; uneori pentru un diagnostic diferential sunt necesare “mici interventii” pentru biopsie.

Care sunt masurile de tratament?

Infectia cu MCV poate sa dispara si in absenta tratamentului dupa 2-4 luni sau chiar 1 an; cu toate acestea este important sa se diagnosticheze corect si sa se intervina terapeutic  pentru a preveni infectarea altor persoane; mai ales in colectivitatile de copii, parintii au obligatia morala(ca si in cazul altor infectii) sa anunte personalul specializat din gradinita pentru luarea masurilor epidemiologice corespunzatoare.

Frecvent se recomanda:

  • chiuretarea leziunilor;
  • crioterapie(azot lichid sau zapada carbonica);
  • laserterapie;
  • unguentele( tretrionin,imiquimod,etc) disponibile la noi in tara  sunt frecvent ineficiente; multi pacienti aleg sa-si procure unguente recomandate de medicii dermatologi din strainatate, cel mai utilizat fiind Zymaderm;
  • uleiul din arbore de ceai, in forma diluata s-a dovedit a fi eficient in unele cazuri;
  • tratament imunostimulator(pentru a creste capacitatea organismului de a reactiona);
  • tratament antiviral(rezervat in special cazurilor grave);

Ce complicatii pot sa apara?

  • suprainfectarea leziunilor;
  • cicatrici;
  • afectare oculara in cazul leziunilor situate la acest nivel( conjunctivite, keratite);

Cum putem preveni?

  • spalarea frecventa pe maini cu apa calda si sapun;
  • evitarea folosirii in comun a prosoapelor, lenjeriei, obiectelor personale in general;
  • pana la disparitia leziunilor este indicat sa nu frecventati piscine publice.

Dupa disparitia leziunilor, pacientul nu mai este contagios;spre deosebire de virusul herpetic(stomatita herpetica), MCV nu ramane cantonat in organism.  Imunitatea nu este foarte durabila, reinfectia se poate produce in orice moment.

>>>

EPISTAXISUL – SANGERAREA NAZALA

Sangerarea nazala sau in termeni medicali epistaxisul este destul de frecventa in perioada copilariei iar deseori, mai ales la primele episoade starneste panica printre parinti. Apare mult mai frecvent in cursul anotimpului rece, fiind favorizat de umiditatea scazuta si de infectiile respiratorii.Cei mai predispusi sunt copilasii cu varste intre 2 si 10 ani. Foarte rar acesta reprezinta o urgenta medicala, de exemplu atunci cand apare dupa traumatisme sau prin introducerea diferitelor obiecte/jucarii in fosele nazale, cand un consult medical este imperios necesar.Epistaxisul sever, amenintator de viata apare in general la copii spitalizati sau cunoscuti cu probleme grave de sanatate.Foarte rar este vorba despre boli genetice, afectiuni renale, hepatice care in general au un rasunet asupra intregului organism si nu se manifesta doar prin sangerare nazala. In cazul adultilor si varstnicilor poate sa apara in contextul unor boli cronice: hipertensiune arteriala, insuficienta cardiaca, tulburari de coagulare, etc.

De ce apare?

Hemoragia apare prin lezarea vaselor de sange de la acest nivel, vase foarte subtiri care pot fi agresate cu usurinta. Cele mai frecvente cauze de sangerare nazala sunt:

  • mici traumatisme determinate de “explorarea” nasului cu degetul sau suflarea nasului;
  • inflamarea mucoasei nazale care apare in infectiile respiratorii( rinofaringita acuta, adenoidita, etc) dar si in alergii;
  • tusea frecventa, paroxistica;
  • folosirea in exces a decongestionantelor nazale;
  • aspirarea prea frecventa/brutala a secretiilor nazale;
  • introducerea diferitelor obiecte in fosele nazale(atentie la jucarii, nasturi, monede, etc);
  • deviatia de sept;
  • efortul fizic, emotii intense;
  • altitudinea ridicata, aer uscat sau prea umed(atentie la umiditatea din camera);
  • expunere la substante chimice iritante;
  • tulburari de coagulare, tombocitopenii(infectioase sau medicamentoase);
  • afectiuni hepatice, renale, boli genetice;
  • tumori beningne sau maligne(foarte rare la copii);

Cum se manifesta?

In functie de localizarea vasului lezat, exista epistaxis anterior(cel mai frecvent la copii) si epistaxis posterior.

a) epistaxisul anterior:

  • apare atunci cand sunt lezate vasele de sange de la nivelul septului inferior, peretele ce desparte cele doua nari si care are o vascularizatie foarte bogata acolo fiind situata asa numita pata vasculara- zona Little;
  • sangele curge din fosele nazale, mai incet sau mai rapid, in cantitate mica/moderata, durata fiind variabila de la cateva zeci de secunde pana la 10 minute in functie de severitatea agresiunii; uneori se scurge si in gura mai ales daca copilasul este in pozitie culcata(intotdeauna cand apare o astfel de hemoragie e important ca pozitia sa fie una verticala cu capul foarte usor aplecat pe spate sau chiar usor in fatapentru a preveni inecarea sau voma);
  • in general se opreste spontan si poate fi tratat la domiciliu; daca insa episoadele se repeta este indicat un consult medical de specialitate;

b) epistaxisul posterior:

  • mult mai rar insa mai sever decat cel anterior;
  • apare atunci cand leziunea este situata mai profund si de cele mai multe ori necesita interventie medicala pentru oprirea hemoragiei;
  • printre factorii favorizanti se numara interventiile chirugicale la acest nivel(ex: scoaterea polipilor), tulburarile de coagulare, deficitul de calciu, tumori(foarte rar la copii);

Cum oprim sangerarea nazala?

Inainte de orice manevra este bine sa va linistiti si de asemnea sa linistiti si copilasul deoarece mai ales la prima hemoragie va fi extrem de speriat. Pentru a-i creste complianta spuneti-i pas cu pas ce urmeaza sa-i faceti si asigurati-l ca nu va resimti niciun disconfort.

  • pozitia corecta nu este cea intinsa ci cea verticala cu capul  foarte usor aplecat pe spate sau chiar aplecat usor in fata ; capul nu trebuie foarte mult extins deoarece poate favoriza scurgerea sangelui in gurita care poate declansa varsaturi; se recomanda scupiarea sangelui care se aduna in gura si nu inghitirea acestuia; in situatia in care copilasul se simte rau si nu poate sta in pozitie verticala poate fi asezat pe un scaun sau poate fi tinut in brate de un adult; in situatia cand se simte foarte rau poate fi asezat  pe pat insa cu trunchiul si capul ridicate;

  • strangeti intre degetul mare si cel aratator partile moi(narile) pentru o durata de 10 minute continuu, incurajand copilasul sa respire pe gura; nu intrerupeti compresiunea pentru a vedea daca sangerarea s-a oprit; este de mare folos o compresa rece sau o punga cu gheata aplicata la acest nivel; daca dupa 10 minute de compresiune continua sangerarea nu s-a oprit, reluati procesul; marea majoritate a hemoragiile se opresc in intervalul de 10-20 de minute;
  • incercati sa nu va panicati, anxietatea dumneavoastra va agita suplimentar copilul si interventia poate fi mai delicata;
  • daca sangerarea este masiva si nu se opreste dupa 20 de minute de compresiune este necesar un consult medical; repetarea hemoragiei la intervale mai mici de 7 zile impune de asemenea un consult medical;
  • sangerarea poate sa reapara daca dupa oprirea ei nasul este din nou suflat cu putere; sangerarea se opreste prin formarea unor cheaguri de sange iar prin presiunea exercitata in timpul suflarii nasului, aceste cruste se pot desprine si sangerarea reapare; de aceea este recomandata prudenta in suflarea nasului si se indica evitarea eforturilor mari si a expunerii la soare in primele 12-24 de ore de la producerea acesteia;eventual se umezeste usor mucoasa nazala cu ajutorul serului fiziologic sau efedrinat sau prin aplicarea unui unguent emolient, chiar vaselina medicinala; in camera copilului este bine sa plasati un umidificator sau un vas cu apa pentru a creste umiditatea din incapere; nu se administreaza medicamente antiinflamatoare de tipul ibuprofen (Nurofen, IBalgin, Marcofen) sau aspirina(este contraindicata utilizarea ei la copii!!!)
  • exista pe piata un produs GELASPON care poate fi folosit cu succes pentru oprirea sangerarilor nazale; acesta este de fapt un burete resorbabil, steril, cu gelatina ce favorizeaza oprirea sangerarilor si care este util mai ales in cazul celor cu hemoragii repetate;

Cand ne adresam medicului?

  • sangerare masiva care nu se opreste prin compresiune continua;
  • traumatisme, lovituri la cap;
  • obiecte straine introduse in fosele nazale;
  • aparitia ametelilor, dificultatilor de respiratie, paliditate accentuata;
  • respiratie pe gurita sau secretii nazale unilaterale(acestea ridica suspiunea unui corp strain intranazal);
  • copil cu varsta sub 1 an;

Cand sunt necesare investigatii suplimentare?

Prima investigatie care se recomanda este un consult ORL in urma caruia medicul va stabili(daca este posibil) cauza sangerarii si tratamentul pe moment dar si profilactic daca este cazul. In general nu este nevoie de alte examinari suplimentare daca nu se suspicioneaza o cauza sistemica, in contextul altei afectiuni. Astfel daca exista istoric familial de sangerari sau sangerarile nu se opresc prin compresiune locala si/sau sunt foarte frecvente sau se insotesc de sangerari si la alt nivel(gingii, traumatisme minore, etc) se impune o evaluare complexa cu explorarea intregului proces al coagularii.

Epistaxisul recurent:

Apare frecvent secundar unor mici malformatii vasculare si se caracterizeaza prin repetarea hemoragiilor la intervale de timp dese . astfel incat uneori este necesara interventia chirugicala; de cele mai multe ori se realizeaza o cauterizare (aplicarea unor substante chimice, corozive) insa sunt situatii cand este necesara o interventie mai laborioasa(ex: deviatia de sept).

Cum putem preveni sangerarile nazale?

In situatiile cand acestea deja au aparut e bine sa existe cateva masuri profilactice pentru a preveni repetarea lor. Astfel:

  • umiditate corespunzatoare in camera;
  • evitarea administrarii decongestionantelor nazale fara recomandarea medicului;
  • educarea pe cat posibil a copilului in ceea ce priveste “explorarea” nasului;
  • evitarea expunerii la factori alergeni in situatiile in care este vorba despre o alergie la factori de mediu care intretine aceasta sensibilitate;
  • daca copilasul este mai mare, este indicat sa-l sfatuim cum sa procedeze atunci cand se produce sangerarea si nu suntem langa el.
>>>

ENTEROCOLITA / GASTROENTEROCOLITA ACUTA(DIAREEA ACUTA)

Dupa infectiile respiratorii, diareea reprezinta a doua cauza pentru care parintii se adreseaza medicului pediatru.La varstele mici, indiferent de cauza, reprezinta o urgenta medicala mai ales daca se asociaza cu varsaturi si/sau febra, datorita riscului de deshidratare si posibilitatilor limitate de hidratare la domiciliu.

I.Ce este diareea?

Diareea nu este o boala ci, un simptom al unei boli, definit prin cresterea numarului scaunelor in paralel cu scaderea consistentei acestora si modificarea aspectului(neformate, cu resturi alimentare, mucus, puroi sau chiar sange). In functie de cauza, numarul scaunelor variaza de la 3-4 pana la 10, sau chiar mai mult in decursul a 24 de ore.

Frecvent este insotita de dureri abdominale, meteorism(acumulare de gaze), inapetenta, simptome incadrate ca si enterocolita acuta. Enterocolita acuta prezinta ca si simptom cardinal diareea  si este determinata de  inflamarea  mucoasei intestinale. Atunci cand sunt prezente si varsaturi diagnosticul este de gastroenterocolita acuta.

Daca diareea persista mai mult de 2 saptamani, vorbim de diaree cronica, care apare in cadrul unor boli digestive neinfectioase(deficit congenital/secundar de lactaza, intoleranta la proteinele din laptele de vaca soia, intoleranta la gluten,boli inflamatorii intestinale, etc) si care necesita investigatii suplimentare pentru un diagnostic corect si un tratament corespunzator.

II.Care sunt cauzele diareei acute?

a)infectii:

  • virale: cea mai frecventa cauza de diaree(50-70%); principalul virus implicat este  rotavirusul(articol detaliat) insa sunt si alti virusi(adenovirusuri, enterovirusuri, virusul Norwalk,etc) care pot determina diaree; de multe ori  acestia nu pot fi identificati in urma analizelor efectuate; infectiile virale sunt mai frecvente in sezonul rece;
  • bacteriene:salmonella, shigella, e.coli(tulpinile patogene: enterotoxigen, enterohemoragic, etc), campilobacter, clostridium, etc; predomina in sezonul cald;
  • parazitare:giardia, blastocistis hominis, etc
  • micotice: in special candida(la cei cu imunitate deficitara sau post tratament antibiotic);

b) alergii, intolerante alimentare: frecvent este vorba de  diaree cronica(durata de peste doua saptamani) mai ales daca expunerea la factorii alergeni este una continua;

c)iatrogena(post medicatie): in special dupa terapie antibiotica;

d) greseli alimentare: aliment nou introdus in alimentatia bebelusului, erori dietetice, igiena alimentatiei;

e) “diareea calatorului”: apare destul de frecvent in calatorii, fie prin consumul de apa si alimente contaminate, fie printr-o schimbare a regimului alimentar;

III. Cum se transmite?

  • in principiu transmiterea este fecal-orala, prin intermediul mainilor murdare, al obiectelor si suprafetelor contaminate dar si prin intermediul alimentelor contaminate(toxiinfectie alimentara); un caz aparte il reprezinta diareea determinata de consumul de apa infectata, de aceea nu se recomanda sa consumati apa decat din surse potabile(atentie la fantani, izvoare);
  • este posibila si contaminarea indirecta, prin intermediul vectorilor(muste, gandaci, soareci, sobolani,etc);

IV. Cum se manifesta?

a)debut: – in general brusc; poate fi precedat de :

  • inapetenta;
  • greturi/varsaturi;
  • dureri abdominale;
  • febra/frison;

b) perioada de stare:

  • scaune moi, cu resturi alimentare nedigerate, apoase, in numar variabil (3-5-10/zi, uneori chiar 15-20/zi ), eliminate exploziv, urat mirositoare; daca se asociaza mucus si sange in scaun ne orientam asupra unei cauze bacteriene, mai ales daca scaunele sunt insotite de febra si/sau frison;
  • dureri abdominale, colicative, zgomote hidro-aerice(bolborosisme), durere la emisia de scaun;
  • greturi, varsaturi(la inceput alimentare, ulterior bilioase);in formele virale frecvent varsaturile se amelioreaza sau dispar in momentul aparitiei scaunelor diareice;

In functie de varsta copilului si de severitatea infectiei exista riscul de aparitie a sindromului de deshidratare acuta(Urgenta Medicala!!!):

  • piele uscata, flasca,palida, buze uscate, limba albicioasa, incarcata, senzatie imperioasa de sete;
  • deprimarea fontanelei(la bebelusi);
  • cearcane, ochi “infundati” in orbite, aspect de copil care sufera;
  • apatie, somnolenta, adinamie;
  • dureri de cap, ameteli;
  • extremitati reci;
  • scaderea cantitatii de urina; urina cu miros patrunzator, inchisa la culoare;
  • scadere in greutate(5-10% in functie de severitatea infectiei);

Astfel prezenta scaunelor diareice, asociate sau nu cu varsaturi/febra este un imperativ pentru un consult medical datorita rapiditatii cu care se poate instala acest sindrom de deshidratare, mai ales la varstele mici!!!

Secundar infectiei apare:

  • absorbtie incompleta a nutrientilor(este “ranita” mucoasa intestinala, locul unde se absorb nutrientii proveniti din digestia alimentelor);
  • scaderea activitatii enzimelor(multe din enzime se gasesc la nivelul mucoasei intestinale iar prin leziunile de la nivelul acesteia multe din ele nu se mai produc sau se produc insuficient);
  • alterarea echilibrului florei intestinale, cu “disparitia”bacteriilor bune, raspunzatoare de “sanatatea” intestinului;

V.Cum se diagnosticheaza?

Diagnosticul clinic este sugerat de simptomele prezente corelate cu examinarea copilului insa necesita “cautarea” cauzei(diagnostic etiologic) pentru a putea administra un tratament corespunzator. Este important de diferentiat enterocolitele virale de cele bacteriene, respectiv parazitare pentru a evita administrarea inutila de antibiotice. Din pacate, in peste 40% din cazuri nu se poate identifica agentul cauzator.

Cele mai utilizate teste de laborator sunt:

  • coprocitograma(examinare microscopica a scaunului) –  ofera detalii despre prezenta leucocitelor, hematiilor, mucusului, etc si are avantajul ca este disponibila in cateva ore putandu-ne orienta asupra cauzei si implicit asupra tratamentului;
  • coprocultura – ofera date despre posibilele bacterii cauzatoare, precum si antibioticul la care acestea sunt sensibile;
  • examenul coproparazitologic – util in situatia in care agentul cauzator este un parazit;
  • ph-ul scaunului: daca este acid, orienteaza spre un deficit enzimatic(deficit de lactaza, substanta care “digera” lactoza);daca este alcalin sugereaza o infectie bacteriana.

Uneori, mai ales cand este necesara internarea copilului se fac si alte investigatii in functie de simptomele prezente(Astrup, ionograma serica, uree, creatinina, PCR, Hemoleucograma, etc).Aceste investigatii sunt necesare pentru a orienta medicul asupra tratamentului necesar precum si asupra compozitiei perfuziei(difera in functie de prezenta sau nu a complicatiilor secundare deshidratarii).

Daca este necesara internarea Nu o refuzati, pericolul de deshidratare se accentueaza cu fiecare varstaura/scaun diareic si, din cauza simptomelor prezente medicatia nu poate fi administrata nici oral nici intrarectal.

VI.Cum se trateaza?

Daca sindromul de deshidratare este sever atunci se impune internarea copilului pentru  hidratare pe vena (perfuzii) necesara pentru a  suplini pierderile de apa si electroliti secundare varsaturilor si diareei dar si pentru  a oferi o pauza de refacere a  tubului digestiv. Ulterior se reia alimentatia , insa treptat cu asa numita dieta de tranzitie care sa asigure refacerea treptata a  mucoasei intestinale.
Cazurile mai putin severe pot fi tratate la domiciliu insa numai dupa un consult de specialitate in prealabil.

a) Rehidratare:

  • sarurile de rehidratare – se gasesc sub forma de pliculete care se prepara cu apa fiarta si racita conform indicatiilor si se administreaza incet, cu lingurita pentru a suplini pierderile inregistrate; cantitatea, ritmul si durata de administrare trebuie recomandate de medic in functie de greutatea fiecarui copil in parte precum si de gradul sindromului de deshidratare; sunt si sucuri pentru rehidratare orala (  Hipp ORS) care sunt mai bine acceptate de catre copii, avand adaugat orez , morcov,mar;
  • apa, ceaiuri(indulcit cu glucoza pulvis 5%), apa de orez(mucilagiu de orez), supa de morcovi;toate acestea se ofera in cantitati mici pentru a testa toleranta digestiva;

b) Regim igieno-dietetic:

  • foarte important in evolutia unei enterocolite indiferent de cauza acesteia;in functie de varsta se poate administra orez, apa de orez (poate fi folosita si la prepararea formulei de lapte praf), supa de morcovi, piure de morcovi cu orez, branza de vaci, telemea de vaca, banane, afine, “uscaturi“(paine prajita, covrigi sarati, grisine), apoi in zilele ce urmeaza supa de carne slaba, orez cu carne, revenindu-se usor la regimul anterior in functie si de evolutia aspectului si consistentei scaunelor;
  • la bebelusii alaptati se continua alaptarea, nu se introduce o formula de lapte fara lactoza!!!
  • formulele de lapte praf ar trebui inlocuite cu formule speciale, fara lactoza, deoarece agentul cauzator ataca celulele intestinale ( locul unde se produce digestia si absorbtia), diminuand astfel cantitatea de lactaza(enzima care digera lactoza); astfel apare  intoleranta secundara la lactoza (de cele mai multe ori o perioada limitata, de 1-2 saptamani). Acesta este motivul pentru care se restrictioneaza consumulde lapte si se introduce laptele fara lactoza.

c) Tratament simptomatic:

  • antidiareice, antisecretorii : de tipul Hidrasec( nu este sare de rehidratare, este un medicament antisecretor), Smecta ; dozele, ritmul si durata de administrare  difera in functie de varsta,cauze si simptomele prezente;
  • probiotice ( Biotics, Enterolactis, Ecoflorina, Linex, etc.) – asigura o refacere mai rapida si scad durata de evolutie a bolii;
  • antispastice, antiemetice(Emetiral, Metoclopramid): strict la recomandarea medicului!!!
  • antitermice(daca se asociaza febra):paracetamol, ibuprofen

d)Tratament etiologic(al cauzei):

Tratamentul este diferit in functie de cauza:

1. enterocolita bacteriana:

  • beneficiaza de tratament antibiotic, conform antibiogramei;frecvent nu se asteapta rezultatul coproculturii daca corpocitograma este sugestiva pentru o infectie bacteriana; antibioticul este ales de medic si va fi confruntat cu sensibilitatea bacteriei la diferite antibiotice atunci cand este disponibila coprocultura;

2. enterocolita virala:

  • beneficiaza de tratament suportiv: rehidratare, regim igieno-dietetic, antidiareice;

3. enterocolita din parazitoze-viermisori(articol detaliat):

  • necesita tratament antiparazitar in functie de parazitul identificat; 

VII. Ce complicatii pot sa apara?

  • deshidratarea;
  • acidoza(secundara deshidratarii);
  • afectare neurologica(poate merge pana la coma);
  • soc hipovolemic(scaderea drastica a lichidelor corpului);
  • insuficienta renala;
  • eritem fesier(datorita numarului mare de scaun si a aciditatii crescute a acestora);

VIII. Care este evolutia?

In marea majoritate a situatiilor sub tratament specific, hidratare si regim evolutia este buna. Sunt insa situatii in care scaunele diareice pot persista mai mult de 2 saptamani si atunci este nevoie de un nou consult medical si eventual investigatii suplimentare.

IX. Cum putem preveni?

  • spalarea frecventa a mainilor cu apa calda si sapun, obligatoriu inainte de fiecare masa si dupa folosirea toaletei(chiar daca copilasii sunt mici, invatati-i sa deprinda aceste reguli de igiena);
  • copilasii cu enterocolita/gastroenterocolita nu vor fi dusi in colectivitate decat dupa rezolvarea episodului;in cazul in care este vorba despre paraziti(viermisori) trebuie sa anuntati personalul din crese/gradinite/scoli pentru a lua masurile epidemiologice necesare;
  • spalarea tacamurilor si veselei cu apa potabila; daca apa nu este din surse potabile si nu avem alta alternativa se recomanda fierberea acesteia(cel putin 5 minute);
  • depozitarea corespunzatoare a preparatelor alimentare, mai ales a celor considerate “perisabile”(lapte, carne, oua, etc);
  • spalarea riguroasa a  fructelor si legumelor;
  • prepararea  termica corespunzatoare a carnii; atunci cand dezghetati carnea nu o lasati la temperatura camerei(aceasta se pastreaza in frigider);
  • dupa prepararea termica a oricarei mancari raciti-o brusc si apoi depozitati-o in frigider;
  • spalarea pe maini dupa schimbarea scutecului;
>>>

FIMOZA SI PARAFIMOZA

Fimoza este o afectiune tipic masculina care a declansat si cu siguranta va declansa in continuare controverse atat printre medici cat mai ales printre parinti. Din acest motiv am si ales acest articol pentru a expune cateva detalii si mai ales cateva recomandari toate izvorate din dorinta de a nu mai pricinui suferinta copiilor care de multe ori sunt supusi unor decalotari fortate cu consecinte nu tocmai placute. Am vazut multe recomandari periculoase pentru sanatatea copiilor, si, tin sa precizez ca acest articol are la baza recomandarile Asociatiei Americane de Pediatrie precum si a altor institutii prestigioase din Europa.

Controversele deriva si din ambiguitatea definitiei, cuvantul fimoza fiind utilzat atat pentru a defini o stare fiziologica (normala) in primii ani de viata ai unui baietel cat si o stare patologica (boala) care apare cu predilectie la copilasii mai mari si la adulti iar in unele cazuri (foarte rar) si la copilasii sub 3 ani, de multe ori consecinta a unor infectii (balanite) sau chiar a unor decalotari fortate.

Ce este fimoza?

Este definita ca o incapacitate de retractare (decalotare) a preputului de pe glandul penian. Majoritatea baietilor se nasc cu aceasta incapacitate, situatie in care vorbim de FIMOZA FIZIOLOGICA; este vorba de niste adeziuni congenitale care pe masura ce copilasul creste se desprind astfel incat in jurul varstei de 1 anisor la peste 50% din copilasi se poate efectua decalotarea fara suferinta si fara leziuni suplimentare; la varsta de 5 anisori decalotarea este posibila la peste 90% din baieti; sunt situatii rare cand decalotarea devine posibila abia la pubertate cand, sub influenta hormonilor sexuali creste dimensiunea peniana si atunci se poate retracta preputul in intregime.

FIMOZA PATOLOGICA reprezinta o boala caracterizata tot printr-o incapacitate de decalotare a preputului, insa care se diferentiaza net de fimoza fiziologica prin prezenta unei benzi albicioase, rigide (fibrozare, ingrosare) care determina inflamatii, durere si care reprezinta o sursa de infectii atat la acest nivel cat si la nivelul cailor urinare. Benzile fibroase care apar sunt secundare leziunilor produse prin decalotare fortata (rani care se vindeca cu cicatrici si care astfel impiedeca alunecarea preputului pe gland) sau se datoreaza unor infectii la nivelul organelor genitale (balanita).

Singurul care poate diferentia fimoza fiziologica de cea patologica este medicul pediatru sau chirurgul pediatru.

Cum se manifesta?

Fimoza fiziologica nu are niciun fel de manifestare singurul aspect care se observa este un preput stramt care abia lasa sa se vada orificiul uretral.

Nu exista durere, inflamatie, inrosire si nici dureri in cazul erectiilor spontane care pot sa apara inca din perioada de sugar. Nu sunt prezente infectii urinare.

Mai mult, sub preput se pot acumula mici depozite albicioase (SMEGMA) care de asemenea nu sunt insotite de niciun alt simptom; in cazul in care apar astfel de depozite este indicat sa nu fortati decalotarea pentru indepartarea lor; sunt unguente  prescrise de medic care ajuta la indepartarea acestor depuneri.

Sunt situatii cand in timpul urinarii, se formeaza un” balonas” mai ales atunci cand jetul urinar este foarte puternic; si aceasta situatie este considerata normala, atata timp cat nu apar si alte simpome.

Fimoza fiziologica nu necesita niciun fel de tratament atata timp cat nu exista si alte simptome asociate. Este suficienta toaleta zilnica cu apa calda si sapun. Daca apare durere, inrosire, umflare sau exista infectii urinare trebuie un consult de specialitate; de asemenea daca la varsta de 5 ani nu exista semne de retractibilitate a preputului este bine sa cereti parerea unui chirurg pediatric.

Nu se recomanda decalotarea fortata a  penisului sugarului sau copilului mic!

Prin decalotare fortata se pot produce fisuri, inflamatii, aderente, feriti-va copilasii de complicatii inutile!!!

Cand fimoza fiziologica devine patologica?

Sunt situatii rare in care pe langa incapacitatea de retractare se asociaza si alte simpome, situatie in care se impune un tratament corespunzator.

Astfel, prezenta:

  • durerilor (spontane, la atingere, in timpul erectiilor spontane sau la  urinare);
  • inflamatiei, eritemului(roseata) la nivel penian;
  • infectiilor urinare;
  • modificarilor de jet urinar ( jet urinar slab, intrerupt);

impune un consult medical pentru un diagnostic corect si un tratament adecvat.

Cum se trateaza fimoza patologica?

Atunci cand intr-adevar este vorba de fimoza “adevarata” exista un tratament conservator (bazat pe unguente) si unul chirurgical, efectuat de obicei sub anestezie generala. In nici un caz nu se intervine fara anestezie, urmarile care pot sa apara fiind dintre cele mai neplacute ( inrosirea, umflarea penisului, usturimi la urinare, dureri cumplite, etc).

  • tratamentul conservator este de prima intentie daca situatia nu impune de urgenta efectuarea unei interventii chirurgicale si are la baza administrarea de ungunete, fie pe baza de cortizon, fie in combinatie cu un antibiotic mai ales cand se asociaza si o infectie locala; durata este in medie de 4-6 saptamani si are mari sanse se reusita; la sfarsitul tratamentului se reevalueaza situatia iar daca este necesar se va interveni chirurgical;
  • tratamentul chirurgical: este ultima solutie, aleasa doar atunci cand celelalte masuri nu au dat rezultat; recuperarea este rapida dupa interventie.

PARAFIMOZA

Reprezinta de cele mai multe ori complicatia care apare atunci cand se decaloteaza fortat penisul iar preputul ramane blocat si nu mai poate fi adus in pozitie normala. Constituie o urgenta medicala daca preputul nu poate fi adus in pozitia initiala de aceea este imperios necesar sa mereti la medic; in prima faza se pot aplica comprese reci si se poate incerca readucerea preputului dar, daca nu se reuseste, trebuie apelat la ajutor de specialitate deoarece blocarea preputului obstructioneaza circulatia sangelui la acest nivel si se poate ajunge la probleme foarte grave.

Sfaturi practice:

  • toaleta zilnica cu apa calda si sapun, fara a trage de preput;este suficienta spalarea pe exterior, zilnic ori de cate ori este nevoie, mai ales dupa emisia de scaun;
  • evitarea servetelelor umede deoarece acestea pot produce iritatii la acest nivel; vor fi folosite doar in cazurile in care nu exista apa si sapun la indemana;
  • preputul nu va fi fortat niciodata;
  • spalarea sub preput se va face doar atunci cand mobillitatea acestuia permite decalotarea fireasca fara a provoca disconfort sau durere;
  • daca baietii incep sa se joace cu organele genitale (lucru absolut firesc), uneori chiar sa traga de preput nu-i impiedecati deoarce acest lucru faciliteaza alunecarea preputului pe gland determinand intr-un final decalotarea fara probleme; la fel se intampla si in cazul erectiilor spontane (si ele firesti chiar din perioada de sugar).
Surse foto: www.mja.com
>>>

IMUNOSTIMULAREA-PRO SAU CONTRA?

In ultimii ani a devenit aproape o moda ca odata cu sosirea toamnei sa abunde intrebarile si sfaturile legate de stimularea imunitatii copiilor.Pe piata sunt o multitudine de produse incepand de la extractele de plante si culminand cu minivaccinurile sub diverse forme farmaceutice care ne promit sa trecem peste priml an de “gradi”  si peste iarna fara raceli sau alte infectii respiratorii. Acesta este si motivul pentru care am ales aceasta tema, o tema care cu siguranta a nascut si va naste in continuare controverse. Cu siguranta fiecare parinte priveste cu groaza inceperea gradinitiei si cauta tot felul de solutii pentru a preveni imbolnavirea micilor “gradinari”.

Trebuie  sa stiti ca factorii care influenteaza capacitatea de aparare a organismului sunt multiplii, incepand din viata intrauterina si continuand cu primul an de viata, foarte important ca baza a unui sistem imunitar solid. Mai mult, imunitatea se formeaza trecand prin infectii, organismul “fabricand” anticorpi impotriva fiecarui intrus, iar daca tinem cont de multitudinea virusilor si a bacteriilor inseamna ca trebuie sa existe o perioada in care aceste infectii sunt mai frecvente iar aceasta perioada este in general cuprinsa intre 1 si 4 ani cu un maxim de incidenta in primul an de colectivitate(indiferent de varsta copilului) datorita unei expuneri crescute a organsimului la infectii, corelat cu stresul provocat de schimbarea mediului si de adaptarea la un alt program.

Ce este sistemul imunitar?

Sistemul imunitar este un complex ce reuneste toate structurile organismului implicate in procesul de aparare impotriva agentilor patogeni(bacterii, virusi, ciuperci, medicamente, substante toxice,etc) coordonand formarea si apoi actiunea anticorpilor. Este constituit din mai multe linii de aparare, fiecare din ele cu un rol bine stabilit:

a)prima linie:

  • pielea– cel mai mare organ ca si suprafata realizeaza o protectie eficienta datorita descuamarii fiziologice a stratului cornos(celulele moarte) dar si datorita secretiei bogate in acizi grasi a glandelor sebacee, acizi grasi ce au o puternica actiune antibacteriana; de asemenea acidul lactic are si el un important rol in protectia locala;
  • ochii: secretia lacrimala are rolul de a indeparta substantele straine, microbii ajunsi la nivel ocular iar prin continutul in lizozim asigura o protectie eficienta;
  • mucoasa bucala: prin intermediul salivei asigura o bariera importanta in special datorita continutului crescut de lizozim dar si de alte substante cu rol protector; exista si imunoglobuline la nivelul cavitatii bucale, imunoglobuline de tipul IgA care contribuie suplimentar la cresterea capacitatii de aparare la acest nivel;
  • narile: filtrul nazal nu face altceva decat sa asigure o protectie locala, fiind o bariera impotriva particulelor de praf dar si a multor microbi, stiut fiind faptul ca, modul cel mai frecvent de transmitere a infectiilor este pe cale respiratorie;   in anotimpul rece “incalzeste” aerul, protejand astfel caile respiratorii inferioare;
  • mucoasa digestiva, in special mucoasa gastrica prin secretia de acid distruge foarte multi agenti patogeni, la fel cum mucoasa intestinala protejeaza impotriva unor infectii prin secretia de imunoglobulina A dar si prin flora bacteriana pe care o contine si care impiedeca dezvoltarea, inmultirea unor bacterii/virusi care patrund la nivel intestinal;de asemenea motilitatea intestinala are un important rol in prevenirea infectiilor prin miscarile peristaltice intestinul reuseste colaborand cu alti factori de protectie locala sa indeparteze multi “atacatori”;
  • mucoasa genito-urinara: are acelasi rol de protectie, impiedecand ascensionarea infectiilor de la nivel local inspre caile urinare superioare(vezica urinara, rinichi);

b) a doua linie:

  • este constituita din celule specializate, celule implicate in neutralizarea, distrugerea, inglobarea si apoi “digerarea” intrusilor: eozinofilele, neutrofilele si macrofagele;

c) a treia linie:

  • este imatura la nastere si “creste” in primii ani de viata; are la baza niste celule specializate, numite limfocite, cele de tip T produse in timus si cele de tip B produse in maduva osoasa;un rol important il au si organele limfoide, acolo unde se produc aceste celule: ganglionii limfatici, maduva osoasa, timusul, splina, amigdalele, apendicele;

Daca una din aceste linii de aparare nu functioneaza bine, este compromisa capacitatea de reactiune a organsimului crescand astfel vulnerabilitatea la infectii.

Tipuri de anticorpi:

IgA: – foarte importanti deoarece previn infectiile de la nivel intestinal si respirator, cantitati semnificative de IgA se produc in mucoasa bucala si in cea intestinala;     exista si un deficit congenital de IgA caracterizat prin absenta sau secretia in cantitate mica a acestor imunoglobuline care predispun la infectii frecvente, recidivante;

IgM: – cresc semnificativ in timpul unei infectii si sunt specifice, adica indreptate impotriva fiecarui virus/bacterie in parte;

IgG:-prezenta lor in organsim reflecta trecerea printr-o anumita infectie( de ex daca valoarea IgG pentru virusul rubeolei este crescuta inseamna ca organismul respectiv a trecut prin infectia cu virusul rubeolei);

IgE:- sunt specifici reactiilor alergice; IgE totale semnifica prezenta unei reactii alergice in organsim insa nu poate preciza la ce anume este aceasta alergie; de aceea este necesar sa se determine IgE-urile specifice, pentru fiecare alergen in parte, fie ca este vorba de alergeni alimentari sau factori de mediu.

Tipuri de imunitate:

  • ereditara, genetica: – dobandita in cursul vieii intrauterine; la nastere bebelusul beneficiaza de o serie de anticorpi care se transmit din sangele mamei, anticorpi de tip IgG(singurii care pot traversa bariera feto-placentara), anticorpi care protejeaza pentru infectiile prin care a trecut mamica de-a lungul vietii; din nefericire acesti anticorpi persista 6, maxim 9 luni, dupa care bebelusul este foarte vulnerabil in fata “atacatorilor”;
  • dobandita natural: este imunitatea care creste pe tot parcursul vietii si care are la baza interactiunea organismului cu virusi, bacterii, etc;se formeaza trecand prin infectii si este profund influentata de capacitatea generala de aparare a organismului la baza careia sta un stil de viata sanatos cu o alimentatie echilibrata incepand inca din primul an de viata, cure de aer indiferent de anotimp, activitate fizica in functie de varsta copilului,etc;
  • dobandita artificial: prin vaccinari efectuate de-a lungul vietii.

Factori ce influenteaza capacitatea de aparare:

  • varsta – imaturitatea sistemului imun in primii ani de viata;bebelusii nascuti prematur beneficiaza de programe suplimentare de protectie antiinfectioasa(vaccinari facultative care nu sunt incluse pe lista vaccinurilor obligatorii);
  • factori de mediu:

– poluare, umiditate scazuta/crescuta;

-substante toxice, praf, mucegai;

– fumatul pasiv(un factor foarte important ce conditioneaza capacitatea de aparare);

– temperatura din incapere, aerul “inchis”

  • alimentatia: factor esential in apararea antiinfectioasa, alaptarea iar apoi o alimentatie echilibrata, bogata in fructe, legume, carne, oua care sa ofere proteine de inalta valoare biologica, precum si vitamine si minerale(rol deosebit in protectia antiinfectioasa il au fierul, zincul si seleniul) constituie un imperativ pentru o imunitate eficienta; de asemenea acizii grasi esentiali sunt piloni de nadejde ai unei linii de aparare durabile; alimentatia bogata in grasimi precum si excesul de zahar determina scaderea capacitatii de aparare a organismului;
  • boli cronice ale copiilor : malformatii cardiace, afectiuni ce evolueaza cu malabsorbtie, hipoaciditate gastrica, malformatii renale, etc;de asemenea afectiunile alergice(rinita alergica, astmul bronsic), anemia, adenoidita cronica(polipii) sunt boli ce intretin practic infectiile repetate;
  • excesul de antibiotice si tratamentul prelungit cu preparate pe baza de cortizon;

Cum putem creste imunitatea?

Asa cum spuneam, in utlimii ani a devenit o adevarata moda prescrierea de imunostimulente dupa diverse scheme, parintii fiind convinsi ca administrarea diferitelor preparate  va duce semnificativ la o scadere a infectiilor. Este bine ca  parintii sa se informeze corect si mai mult sa constientizeze ca fiecare copil este diferit si ca aceste scheme nu sunt universal valabile. Sunt copilasi foarte rezistenti care trec cu bine peste primii ani de colectivitate, la fel cum sunt copilasii mereu bolnaviciosi la care pare a nu functiona nicio schema de tratament. Imunologia este un domeniu inca insuficient explorat si studiat, de aceea este bine sa se evite o suprastimulare fara ca aceasta sa fie necesara.

Singura protectie antiinfectioasa durabila si certificata stiintific este alimentatia sanatoasa corelata cu un stil de viata sanatos.Asadar un copil sanatos, fara carente(deficit de fier, calciu, etc), activ, care consuma zilnic fructe si legume proaspete si care este scos afara cel putin 2 ore pe zi(indiferent de temperatura sau conditiile meteo) cel mai probabil nu are nevoie de o astfel de protectie. Cu siguranta vor face diferite infectii cel putin in primii ani de viata insa pericolul de a dezvolta forme severe sau prelungite de boala este redus.

Pe de alta parte sunt copilasii catalogati ca “sensibili”, mereu bolnaviori, la care aceste cure de imunostimulare ar putea reduce frecventa si severitatea infectiilor. Inainte de a administra aceste cure trebuie sa ne asiguram ca nu exista deficiente in oraganism sau boli cronice care sa favorizeze aceste imbolnaviri frecvente. Astfel, nu administrati din proprie initiativa diverse siropuri(chiar daca sunt pe baza de plante) copilasilor, inainte de o evaluare medicala completa, eventual cu analize de sange. Discutati cu medicul dumneavoastra despre aceste cure de imunostimulare si despre eficienta sau ineficienta acestora.

A. Rolul alimentatiei:

Are o importanta covarsitoare desi in ultimul timp exista tendinta de a suplini deficientele din alimentatie prin administrarea de preparate farmaceutice care contin vitamine(articol detaliat) si minerale.Din fericire natura a pus la dispozitia noastra o sumedenie de fructe si legume cu efecte miraculoase asupra capacitatii de aparare a oganismului. Am sa mentionez doar cateva dintre cele mai recunoascute “alimente medicament” care ar trebui sa se regaseasca in regimul zilnic al unui copil dar chiar si al unui adult, pornind de la substanta de baza care le ofera proprietati antiinfectioase:

  • betacarotenul: se regaseste in fructele si legumele de culoare portocalie/rosie: morcov, rosii, caise, piersici, mango, papaya, ardei capia, mere, pere, banane,cartofii dulci,etc;
  • antioxidantii: protejeaza organismul de radicalii liberi care sunt foarte nocivi pentru organsim: sfecla rosie, fructele de padure(afinele si coacazele au un continut foarte mare de antioxianti), pepenele (contine o enzima, glutation denumita “proteina vietii” prin care ajuta organismul in lupta cu infectiile dar si protejeaza intestinul de absorbtia diferitelor toxine, incepand de la metale grele si pana la fumul de tigara si medicamente), varza, graul, spanacul,kiwi; as mentiona si usturoiul cunoscut inca de pe vremea bunicilor ca si un fortifiant al sistemului imunitar;
  • zincul: si-a dovedit de mult rolul protector in prevenirea infectiilor; exista chiar si preparate farmaceutice care il contin in exclusivitate sau in combinatie cu alte minerale si vitamine: stridiile sunt foarte bogate in zinc, la fel ardeii(in special cei capia), rosiile, ciupercile(contin si antioxidanti dar si seleniu), telina, pastranacul, pestele, carnea rosie; de asemenea oul contine cantitati considerabile de zinc, pe langa proteinele de inalta valoare biologica, care furnizeaza toti aminoacizii esentiali(aminoacizi de care organsimul are nevoie dar pe care nu-i poate produce);
  • seleniul:brocoli, ou, carnea rosie, ficat de vitel, branzeturi,ton, scoici, alge marine, carne de curcan;
  • vitamina C: citrice, fructe de padure, kiwi; catina are un loc aparte, fiind recunoascuta pentru proprietatile antiinfectioase;
  • vitamina E: uleiurile vegetale(masline, floarea soarelui,porumb), seminte oleaginoase, oua, ficat, unt;
  • flavonoizi:sunt practic pigmentul fructelor si legumelor iar prin propretatile antiseptice protejeaza oragansimul de infectii: afine, cirese, pere, piersici, prune, telina, usturoiul, ceapa;
  • acizii omega 3 si polifenolii: nuci, migdale, fistic, pestele gras(somon, sardine, ton).

Am lasat la final produsele apicole care nu mai au nevoie de niciun fel de prezentare; acestea pot fi incluse in dieta unui copil dupa varsta de 1 an pana atunci riscul de botulism si potentialul alergenic crescut face ca ele sa nu fie incluse in primul an de viata.

B. Rolul remediilor homeopate:

Si in privinta homeopatiei se poate vorbi de o adevarata moda, foarte multi parinti disperati de infectiile repetate aleg sa-si trateze copilasii cu remedii homeopate.Homeopatia a fost din pacate gresit inteleasa si, din ce in ce mai multe persoane apeleaza doar la remediile homeopate fara un consult medical in  prealabil.Trebuie sa mentionez pentru cei care nu stiu ca, dobandirea competentei in homeopatie necesita parcurgerea unor cursuri cu o durata de 2-3 ani, cursuri la care se pot inscrie doar medici,respectiv farmacisti. Asadar nu oricine poate prescrie remedii homeopate ci este nevoie de un certificat de competenta in acest sens. Mai mult, remediile homeopate sunt “personalizate”, diferite de la un copil la altul, in functie de constitutia acestuia, eventualele boli asociate; astfel vorbim de un tratament strict individualizat care se prescrie in functie de modul in care suferinta se manifesta la fiecare persoana in parte. Asadar, atunci cand alegeti remediile homeopate informati-va si faceti-o strict la recomandarea unui medic cu astfel de competente.

C: Preparatele gemoterapice si fitoterapice:

  • Gemoterapia este o metoda alternativa de tratament care se bazeaza pe proprietatile curative ale plantelor, in special ale tesuturilor vegetale aflate in perioada de crestere(muguri, maldite, scoarta interna, seva, seminte) care sunt supuse unui procedeu de extractie in stare proaspata; prin principiile care le aplica, poate fi considerata o punte de legatura intre homeopatie, respectiv medicina alopata(clasica).

  • Fitoterapia:valoarea terapeutica a plantelor medicinale, are la baza relatia care exista intre structura chimica a principiilor active din plante si actiunea lor farmaco-dinamica exercitata asupra organismului. Complexitatea compozitiei chimice a plantelor, de la 2-3 compusi pana la 30-40 identificati in unele plante, explica eficacitatea terapeutica a aceleiasi plante, in diferite afectiuni.Desi pare la indemana tuturor, fitoterapia isi are regulile si limitele ei in vindecarea bolilor. Ea trebuie bine cunoscuta si inteleasa, pentru a nu cadea in extrema de a face din ea un panaceu universal. Fitoterapia nu trebuie interpretata ca o metoda singulara, izolata, ea vine sa intregeasca metodele de tratament, fiind un bun adjuvant in diverse boli fie in fazele incipiente, fie pe parcursul bolii(scade durata infectiei si reduce frecventa complicatiilor) sau chiar in convalescenta.Daca nu este cunoscuta indeajuns, fitoterapia poate duce la accidente, prin efectele nocive pe care anumite plante toxice le pot induce.

In aceeasi categorie as incadra si diversele suplimente alimentare care contin extracte de plante si care se recomanda pentru fortifierea sistemului imun; cele mai cunoascute sunt: Septilin, Imunogrip, ImunoB,Propolis C, First Defense, siropuri care au la baza echinaceea, catina, etc.Toate acestea sunt suplimente alimentare, nu sunt medicamente propriu-zise iar eficienta administrarii lor este variabila de la un copil la altul. Chiar daca le puteti procura de la farmacie fara reteta si, chiar daca in cazul cunoscutilor dumneavoastra si-au dovedit eficienta nu le administrati decat dupa o discutie cu medicul de familie sau pediatrul copilului.

D. Imunostimularea antivirala:

Pe langa vaccinurile administrate in schema de vaccinare recomandata de Ministerul Sanatatii, exista si varianta vaccinurilor optionale(vaccinarea impotriva rotavirusului, varicelei, hepatiei A,etc). Aceste vaccinuri optionale trebuie facute strict la recomandarea medicului in functie de particularitatile fiecarui copilas in parte.

Mai exista si varianta unui preparat oral cu proprietati antivirale, Isoprinosine care din pacate este foarte des utilizat si prezentat ca si medicament minune. Studiile efectuate in ceea ce priveste eficienta acesteia la copii sunt contradictorii. Modul de administrare difera in functie de scopul pentru care este administrat: preventiv se fac cure de 1-2 saptamani iar curativ pe durata unei infectii virale pentru a ajuta organsimul in lupta cu virusul; dozele se recomanda de catre medicul pediatru; nu administrati Isoprinosine decat la indicatia si in dozele recomandate  de medic.

E. Imunostimularea antibacteriana:

Exista o serie de astfel de preparate care contin liofilizate bacteriene, ale celor mai frecvente bacterii implicate in infectiile din primii ani de viata(Streptococ, Stafilococ, Klebsiela, Haemophilus, Neisseria, etc). Principiul de actiune este acela al unui mini-vaccin si pot fi folosite atat in timpul infectiilor respiratorii cat si ca si terapie de consolidare in cure periodice; cele mai cunoscute astfel de preparate sunt: Broncho-vaxom, IRS 19, Ribomunyl, Luivac, Lantigen B. Sunt diverse scheme de tratament si din nou atrag atentia asupra consultarii medicului ori de cate ori doriti sa administrati medicamente copiilor.

Toate aceste metode de stimulare a imunitatii eu efecte limitate si, de foarte multe ori nu sunt chiar cele asteptate. Mai mult, costul acestora este uneori foarte mare iar parintii isi pun mari sperante in eficienta acestor terapii. Am sa repet ori de cate ori este nevoie: imunitatea se formeaza trecand prin infectii, abuzul de imunostimulente poate avea si efecte nocive, avand in vedere ca actioneaza asupra unui sistem (cel imunitar) care nu este complet maturat. Nu se recomanda de rutina tuturor copilasilor, mai mult in strainatate se recomanda doar celor cu imunodeficiente , prematurilor, celor cu boli cronice care au nevoie intr-adevar de administrarea acestora. Este mult mai usor sa incercam inca din primul an de viata sa oferim copiilor nostri conditii pentru a creste sanatosi, incepand de la alimentatie pana la expunerea la aer, atat de deficitara in special in sezonul rece.Curele heliomarine, excursiile la munte, sportul de la o varsta cat mai frageda, evitarea locurilor aglomerate(in speta mallurile care se transforma iarna in adevarate parcuri ) si a spatiilor inchise sunt de multe ori mult mai eficiente decat orice tratament de imunostimulare. De asemenea copilasii care frecventeaza gradinita ar trebui izolati la domiciliu atunci cand sunt bolnaviori si reintegrati in colectivitate abia atunci cand nu mai prezinta nici un semn de infectie, evitand astfel expunerea copiilor sanatosi.

>>>

ROSEOLA INFANTUM – A SASEA BOALA ERUPTIVA

Roseola infantum, a sasea boala eruptiva sau exantemul subit este o infectie virala ce afecteaza cu preponderenta copilasii mici, incidenta maxima fiind la grupul de varsta 6 luni- 2 ani.

In linii mari se caracterizeaza prin cresteri mari ale temperaturii pe o durata de cateva zile, urmata de aparitia unei eruptii caracteristice moment in care febra dispare.

Este o boala cu evolutie buna, autolimitata, prognosticul fiind excelent, complicatiile rare, insa posibile.

 

De cine este produsa?

Este o infectie virala produsa de virusul herpetic, mai exact de tipurile 6 si 7.

  • incubatia: perioada scursa intre momentul infectarii si aparitia simptomelor este in medie 5-15 zile;
  • transmiterea: facila prin intermediul stranutului, tusei dar si prin intermediul obiectelor contaminate.

Cum se manifesta?

www.roseolarashpictures.com

  • prodrom(debut): brusc cu febra mare, frecvent fara alta simptomatologie;poate sa apara o stare de agitatie, de iritabilitate, inapetenta; febra mare poate duce la aparitia convulsiilor febrile;

 

  • perioada de stare:

-febra persista cateva zile(in medie 2-3),uneori insa chiar si 7 zile;

apatie, somnolenta;

adenopatie cervicala, occipitala(cresterea in volum a  ganglionilor din zona cefei precum si a celor de sub barbie si de pe partile laterale ale gatului);

-scaderea poftei de mancare;pericol de deshidratare la varstele mici;

amigdale marite de volum, congestionate(“gat rosu”);

rinoree mucoasa sau seromucoasa(secretii nazale apoase);

conjunctivita (ochi rosii, senzatie de nisip in ochi, mancarime,secretii la nivelul ochiului);

-foarte rar apar simptome digestive: dureri abdominale, greturi, varsaturi, scaune diareice(pot sa fie secundare si medicatiei antitermice);

  • eruptia:

 

debuteaza in medie dupa 2-3 zile (uneori chiar mai mult) de la aparitia febrei si  se manifesta sub forma de macule (mici pete) de culoare roz , usor iesite in relief, localizate mai ales la nivelul fetei si gatului, in partea superioara a toracelui, precum si la nivelul membrelor superioare si inferioare; daca se apasa cu degetul acele mici pete dispar pentru a reaparea dupa indepartarea degetului; foarte caracteristic este faptul ca, eruptia nu determina mancarime; in evolutie nu apar vezicule cu lichid sau puroi.

Odata cu disparitia eruptiei,in medie dupa 2-4 zile, copilasul nu mai este contagios.

Cum se diagnosticheaza?

Se spune despre roseola ca este inselatoare, mai ales in primele zile cand frecvent este vorba doar de febra, fara alte simptome. Practic diagnosticul se stabileste dupa aparitia eruptiei.

Exista posibilitatea confirmarii diagnosticului prin analize de laborator:

  • hemoleucograma care frecvent arata o crestere a numarului de globule albe(leucocite) cu predominanta limfocitelor(sugestive pentru o infectie virala);
  • absenta cresterii reactantilor de faza acuta(in special PCR- proteina C reactiva);
  • detectarea anticorpilor anti HHV, initial de tip IgM care sugereaza o infectie acuta, ulterior IgG(care persista toata viata) si care semnifica trecerea prin infectie.

Care este evolutia?

Evolutia in general este usoara, febra cedeaza in medie dupa 3-5 zile, odata cu aparitia eruptiei care nu necesita niciun fel de tratament.

Ce complicatii pot sa apara?

Complicatiile sunt rare insa totusi posibile:

  • convulsiile febrile;
  • deshidratarea mai ales daca febra este insotita si de manifestari digestive(varsaturi/diaree);
  • suprainfectie bacteriana: peste infectia virala se suprapune o infectie cu bacterii, necesitand astfel administrarea de antibiotic(doar la indicatia precisa a medicului pediatru si in dozele recomandate de acesta); administrarea profilactica de antibiotic nu previne suprainfectia bacteriana!!!
  • encefalita – foarte rar
  • purpura trombocitopenica imuna (apare o eruptie petesiala, mici bubite rosii diseminate pe intreaga suprafata a corpului cu predilectie la nivelul membrelor inferioare)

Cum se trateaza?

Fiind vorba de o afectiune virala tratamentul este unul simptomatic, adica indreptat impotriva simptomelor ; nu se administreaza antibiotic decat in acele cazuri in care exista suprainfectie bacteriana si/sau examinarile suplimentare(analizele de sange) confirma acest lucru.

  • repaus la domiciliu daca copilasul este in colectivitate;
  • hidratare corespunzatoare(apa, ceai caldut, sucuri de fructe, lapte, supe de legume) in cantitati mici si dese;
  • scaderea temperaturii:foarte eficienta este terapia alternativa cu paracetamol(Panadol, Eferalgan, Calpol, supozitoare cu Paracetamol) si ibuprofen (Nurofen, Ibalgin/algin, Ibugesic, Marcofen,paduden) insa aceasta trebuie adminstrata doar la indicatia medicului si in dozele prescrise de acesta (nu adminsitrati aceleasi doze de la o infectie la alta intrucat se calculeaza in functie de greutatea copilului si s-ar putea sa fie ineficiente);frecvent medicul va indica un tratament alternativ cu antitermice; este important sa respectati dozele recomandate de medic si durata de administrare; spun asta deoarece in practica frecvent m-am confruntat cu situatii in care medicatia era intrerupta de catre parinti in momentul cand copilasul nu mai prezenta febra cu reaparitia acesteia ulterior datorita duratei insuficiente de administrare.
Nu voi insista asupra dozelor si ritmului de administrare deoarece acest site nu constituie o modalitate de autodiagnostic si autotratament si nu poate inlocui sub nicio forma un consult medical;
  • aerisiti camera; temperatuta optima 18-19C;
  • nu-l infofoliti, nu-l acoperiti cu paturi, nu-i puneti caciulita in cap;
  • puteti sa-i faceti o baita cu apa calduta (36- 37C) sau o baie racita progresiv (se foloseste apa la temperatura uzuala si apoi se raceste cu 1-2 grade prin adaugarea de apa rece); nu-i aplicatii frectii cu alcool/otet deoarece exista riscul absobtiei la nivelul pielii sau inhalarii vaporilor de alcool;se pot aplica comprese cu apa “calaie”, nu foarte rece(pe frunte, la nivelul talpilor) sau se pot face impachetari(un prosop ud cu care se inveleste copilasul si care se schimba in momentul in care s-a “incalzit”);
Nu administrati copiilor sub 12 ani ASPIRINA deoarece poate sa apara o boala rara dar grava ( Sindrom Reye)!!!
In general dupa administrarea antitermicelor febra incepe sa scada dupa aproximativ 30 – 45 minute; sunt totusi situatii in care apare o crestere brusca a temperaturii(”criza febrila”) cand, e bine sa va adresati unui medic.
In cadrul unei infectii, febra persista pana la distrugerea ” cauzei”(bacterii sau virusuri); astfel va persita mai mult in infectiile virale, comparativ cu cele bacteriene in care, se reduce in primele 36-48 ore de la instituirea tratamentului antibiotic.
Este foarte important ca pe durata febrei (mai ales ca poate persista cateva zile) sa pastrati permanent legatura cu medicul copilasului caruia sa-i puteti semnala orice modificare aparuta.
  • daca apar semne de afectare respiratorie se administreaza picaturi in nas(ser fiziologic cu aspirarea secretiilor in special inainte de masa si inainte de somn pentru a usura respiratia); in cazuri mai severe medicul va va recomanda tratamentul potrivit in functie de simptomatologie;
  • in situatia in care exista afectare digestiva cu varsaturi si diaree, exista pericolul deshidratarii, astfel incat de mare folos sunt sarurile de rehidratare (echivalentul perfuziilor care insa pot fi administrate oral in formele usoare) care se gasesc fie sub forma de pliculete care trebuie preparate, fie gata preparate sub forma unui suc ce are adaugat morcovi ,orez.mar(Hipp ORS); si aceste saruri de rehidratare se administreaza strict la indicatia medicului; acesta va va recomanda si un regim igieno dietetic(supa de morcovi, mucilagiu de orez, prepararea laptelui praf in decoct de orez,branza de vaci, inlocuirea formulei de lapte cu una fara lactoza,etc) si/sau un tratament antidiareic pentru a stopa scaunele moi care prin frecventa lor pot creste riscul de deshidratare cu atat mai mare cu cat copilasul este mai mic;
  • aparitia eruptiei nu impune administrarea niciunui medicament, eruptia evoluand fara complicatii si fara mancarime; nu exista riscul suprainfectarii bubitelor;

In general infectia dureaza in medie 7 zile, evolutia este usoara iar tratamentul poate fi efectuat la domiciliu dupa un consult medical si respectand recomandarile pediatrului.


>>>

URGENTELE COPILARIEI – CURS PRACTIC- 15-22 FEBRUARIE 2018

Dragi parinti,

 CURSUL  DE  URGENTE este  un curs interactiv in care vom dezbate cele mai frecvente situatii de urgenta care se ivesc in perioada copilariei, vom discuta despre boli, semnele acestora, precum si despre prevenirea lor.

Vom dezbate impreuna care este  atitudinea si tratamentul optim in situatii de urgenta, de ce este important un consult medical si cand acesta este imperios necesar, in asa fel incat sa stiti cand si mai ales cum sa interveniti, cand sa anuntati medicul sau sa va prezentati la camera de garda.

De asemenea vom aborda  micile accidentele casnice, arsurile, traumatismele, intoxicatiile(medicamentoase, alimentare, cu produse casnice) si multe altele in asa fel incat sa fiti pregatiti si sa interveniti corect atunci cand este cazul.

Vom discuta si despre mica farmacie de acasa si din calatorii.

Printre subiectele care vor fi abordate in cadrul acestui curs se regasesc:

1. Febra/Convulsiile febrile

2.Infectiile respiratorii/digestive/urinare

3.Bolile eruptive

4.Varsaturile/Diareea/Constipatia

5. Hemoagiile(sangerarile) nazale, digestive

6. Traumatisme(zgarieturi, taieri, rani deschise, fracturi, lovituri la cap, etc)

7. Intepaturi de insecte/muscaturi de animale

8. Diverse(lesin, inec cu mancare, aspirare de corp strain, etc)

9. Alergiile medicamentoase

10. Farmacia de acasa

Cursul este structurat in doua sedinte a cate trei ore fiecare si se va desfasura in 15, respectiv 22 FEBRUARIE 2018  incepand cu ora 17.00  la sediul cabinetului,   situat pe strada Tache Ionescu  nr.20.

La sfarsitul fiecarei sedinte va exista sesiune speciala de intrebari iar parintii participanti vor primi suportul tiparit al cursului.

Pretul cursului este de 150 Ron/persoana(pentru ambele sedinte).

Inscrierile se pot face  prin SMS 0720032120(Dr. Delia Chira) sau  pe mail:pediatru@pediatrucluj.ro .

Va astept cu drag!

 

>>>

ERITEMUL FESIER-DERMATITA DE SCUTEC

Eritemul fesier, in limbaj popular “oparirea” este destul de frecvent in perioada de bebelus si are ca si cauza principala iritatia produsa de contactul cu urina/scaunele bebelusului intr-un mediu cald si umed(intretinut de purtarea scutecului). Trebuie mentionate insa si alte cauze, mai rare dar posibile, care ascund infectii virale/bacteriene/micotice(ciuperci) si care pot sa fie trecute cu vederea, tergiversand astfel un diagnostic corect si un tratament eficient.

Ce este eritemul fesier?

  • iritatie(inrosire) a pielii din zona feselor dar si a santului interfesier, uneori cu extindere in zona genitala, inghinala iar in formele severe si pe abdomen/zona lombara, precum si pe fata interna a coapselor;
  • in formele severe pot sa apara rani deschise, ulcerande, existand un mare pericol de suprainfectare;

De ce apare?

  • aciditatea crescuta a urinii dar mai ales a scaunelor, asociata cu contactul prelungit al scutecului cu tegumentul respectiv, mai ales daca bebelusul urineaza sau are scaun pe parcursul noptii si schimbarea scutecului se produce dupa un interval de timp mai mare;
  • folosirea in exces a servetelelor umede pentru toaleta, in detrimentul apei si sapunului;
  • exces de produse cosmetice in ingrijirea bebelusului; chiar daca multe din aceste produse sunt special concepute pentru copii, la unii dintre ei, pot sa apara reactii iritative din cauza ingredientelor;
  • transpiratia in exces(atentie la cum imbracati bebelusii), materialele sintetice, scutece de calitate precara;atentie la scutecele textile: acestea trebuie schimbate mult mai des iar substanele folosite la spalarea/dezinfectarea lor trebuie sa fie atent alese;
  • infectii bacteriene: urinare/digestive(enterocolita bacteriana);
  • infectii virale: enterocolita virala;
  • infectii micotice: disbioza intestinala(in urma diverselor tratamente antibiotice), prezenta candidei sau a altor ciuperci in scaun sau la nivelul tractului genital(mai ales la fetite, vulvovaginite de diferite cauze);
  • poate fi favorizat de boli preexistente: dermatita atopica, dermatita seboreica, psoriazis(foarte rar la copii);
  • este foarte frecvent dupa inceperea diversificarii, aparand cu predilectie dupa consumul de citrice, rosii, vinete, etc; de asemenea, la cei alaptati, unele alimente consumate de mamica pot fi raspunzatoare;
  • folosirea in exces a cremelor de protectie,aplicate in strat foarte gros; desi aceste creme sunt special concepute pentru prevenirea iritatiei de scutec, sunt bebelusi care nu le tolereaza si la care sa apara efectul invers;

Ce complicatii pot sa apara?

  • suprainfectarea leziunilor, mai ales cu stafilococ si candida( orice eritem fesier care nu evolueaza favorabil in cel mult 5 zile cu masuri de igiena corespunzatoare si aplicarea de creme protectoare necesita obligatoriu consult medical);
  • pielea afectata este foarte rosie, pot exista pustule(cosuri), zone sangerande, leziunile iritative se extind, bebelusul este foarte agitat,

Cum se diagnosticheaza?

  • in general un simplu examen clinic al copilului este suficient pentru stabilirea diagnosticului; suplimentar, daca nu este doar o simpla iritatie de scutec, este posibil sa fie necesare investigatii suplimentare pentru a stabili cauza, respectiv tratamentul eficient.
  • astfel, mai ales daca vorbim de un eritem rebel la tratament sau recidivant, trebuie exclusa o infectie digestiva virala/bacteriana/parazitara-micotica(se efectueaza examen de scaun: coprocitograma, coprocultura, examen coproparazitologic), respectiv una urinara(examen sumar de urina, sediment, urocultura), la fel cum in cazul fetitelor trebuie exclusa o vulvovaginita de origine candidozica;

Care este tratamentul?

a) remedii “babesti”:

  • musetel, flori de soc: se fac bai, spalaturi cu ceai concentrat;
  • solutie de bicarbonat: concentratia difera in functie de severitatea leziunilor; personal folosesc o lingura la 1 l de apa/ceai de musetel;
  • apa cu fulgi de ovaz sau tarate de grau: se fac bai de sezut amestecand fie fulgii de ovaz, fie taratele de grau cu ceai de musetel si/sau bicarbonat asociat;
  • unguent de galbenele, tataneasa, catina: se aplica in strat foarte subtire, dupa spalare si uscare;
  • ulei de masline fiert si racit, aplicat in strat foarte subtire;
  • castravete crud sau suc de castravete: se aplica direct pe leziuni 5-10minute, avand un excelent efect astringent si cicatricizant;

b) tratament medicamentos:

  • daca este vorba despre o infectie digestiva sau una urinara, se trateaza aceste infectii conform recomandarii medicale; in diaree, pe langa tratamentul recomandat un rol esential il are regimul alimentar(detalii gasiti aici);
  • unguente bazate pe oxid de zinc(Reviken, Lanozinc, Sudocrem)/ihtiol(Vitella Ictamo), pantenol(Bepanthene), etc; acestea se administreaza strict la indicatia medicului, nu haotic, incercand diverse preparate;
  • unguent cu antibiotic daca se constata o suprainfectare a leziunilor initiale; exista situatii cand e necesara asocierea antibioticului cu un preparat pe baza de cortizon, in functie de severitatea leziunilor;
  • unguente antimicotice daca se suspicioneaza o candida sau o alta micoza;
  • pe durata tratamentului, pe langa igiena riguroasa, se recomanda cel putin 5-10 minute de cateva ori pe zi in fundicul gol, aerul ajuta foarte mult la vindecare; de evitat servetelele umede si aplicarea cremelor in start foarte gros;

Cum putem preveni?

  • schimbarea la timp a scutecelor murdare, mai ales atunci cand copilasul prezinta o forma de diaree(enterocolita, disbioza in cursul unui tratament antibiotic);
  • evitarea folosirii servetelelor umede, punand accent pe toaleta locala cu apa si sapun;
  • spalarea pe maini cu apa calda si sapun atat inainte cat si dupa schimbarea scutecului;
  • evitarea excesului de crema protectoare(aceasta se aplica in start foarte subtire si se maseaza pana patrunde in piele); sunt foarte eficiente cremele bazate pe oxid de zinc iar clasica pasta petrini ramane un aliat de nadejde;
  • folosirea scutecelor de buna calitate; in cazul scutecelor textile, se recomanda prudenta, acestea nu absorb suficient de bine, necesitand astfel schimbarea  mult mai frecventa a scutecului;
  • stergerea pielii bebelusului prin tamponare si nu prin frecare;
  • in cazul in care eritemul apare dupa consumul anumitor alimente, acestea se exclud temporar din alimentatie, fiind ulterior introduse in cantitati foarte mici, crescute progresiv, in functie de cum evolueaza pielea bebelusului;
  • tratamentul corect al oricarei infectii urinare/digestive cu asociere obligatorie de probiotice in cursul oricarui tratament antibiotic(probioticele se adminsitreaza pe toata durata antibioterapiei si, cel putin inca 5 zile dupa terminarea acesteia);
>>>
Sitemap