Category Archives: pediatrie

CURS DIVERSIFICARE 16-23 IANUARIE 2020

Dragii mei,

 Diversificarea este o piatra de incercare pentru parinti, o provocare pentru bebelusul obisnuit doar cu gustul dulce al laptelui, o perioada de tranzitie/adaptare la noi gusturi, consistente, la un alt mod de a manca. Toate aceste schimbari necesita timp si rabdare dar si o informare corecta,bazata pe dovezi stiintifice si recomandari de ultima ora, diversificarea reprezentand fara doar si poate fundatia solida pentru o  alimentatie sanatoasa in urmatorii ani si implicit pentru o dezvoltare armonioasa

  Din rezumat:

  • Regulile generale ale diversificarii in consens cu recomandarile Societatii Europene de Nutritie Pediatrica si ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii;
  • Grupe de alimente,importanta acestora, ordinea introducerii;
  • Suplimentele alimentare– sunt necesare sau nu?
  • Alimentatia in situatii speciale(reflux gastro-esofagian, dermatita atopica, intoleranta la proteinele din laptele de vaca, gastroeneterocolite, constipatie, alergii alimentare);
  • Necesarul de lichide– apa/suc/ceai?
  • Exemple practice;
  • Borcanasele – pro/contra ?;
  • Probleme care pot sa apara in diversificare(tulburari digestive/reactii alergice/accidente);
  • Autodiversificarea -argumente pro/contra;
  • Alimente interzise bebelusului;
  • Controverse privind alimentatia bebelusilor;
  • “Caietul” cu retete pentru bebei;
  • Discutii libere, raspunsuri la intrebari;
  • Suport online dupa inceperea diversificarii

Cursul va avea loc la sediul cabinetului din str. Tache Ionescu nr 20 in zilele de 16, respectiv 23 IANUARIE 2020 incepand cu ora 17.00, durata fiecarei intalniri fiind de 3 ore; costul este 150ron/pers pentru ambele sedinte si include suportul tiparit al cursului.

INSCRIERI:

    • prin e-mail (pediatru@pediatrucluj.ro),
    • sms  (tel:0720032120) sau
  • telefonic: 0364738907( L-V intre orele 8.00-18.00, exceptie perioada 23.12-6.01.2020 cand cabinetul este inchis). Pentru buna desfasurare a cursului si pentru ca dumneavoastra sa puteti participa activ si sa fiti 100% “ACOLO” nu este recomandat sa veniti cu piticii din dotare; cel mult, acestia pot fi adusi de catre tatici/bunici/bone pentru alaptare.    

                                                                         Va astept cu drag!

>>>

OBSTRUCTIA CANALULUI NAZO-LACRIMAL

Obstructia canalului nazolacrimal este cea mai frecventa anomalie a sistemului de drenaj lacrimal, aparand cu o frecventa de 4-6%  in randul nou-nascutilor, ducand la o forma particulara de conjunctivita(secundara) stagnarii lacrimilor la nivelul sacului lacrimal. Avand in vedere faptul ca apare in primele 2 saptamani de la nastere este important de diferentiat de alte conjunctivite ale nou-nascutului si in special de cele determinate de Nessiera gonorrhoeae si Chlamidia.De asemenea trebuie diferentiata aceasta obstructie de o alta afectiune oftalmologica, mult mai grava si anume glaucomul congenital.

Ce este canalul nazolacrimal?

este o parte a aparatului lacrimal care este compus din glanda lacrimala(cea care produce lacrimile), sacul lacrimal(unde se depoziteaza lacrimile) si acest canal care face legatura intre ochi si fosele nazele, pe unde se elimina lacrimile in exces(acesta este si motivul pentru care atunci cand plangem ne curge nasul, secretia nazala fiind de fapt secretie lacrimala);

 

 

Lacrimile sunt produse de glanda lacrimala si au rolul de lubrefiere, curatare si protectie a globului ocular.Dupa lubrefierea globului ocular, lacrimile se colecteaza prin punctele lacrimale(orificii mici situate in coltul intern al ochiului la nivelul celor doua pleoape) si apoi sunt eliminate prin acest canal nazo-lacrimal.

Cum apare obstructia?

Blocarea acestui canal se datoreaza prezentei unei membrane(membrana Hassner)  din timpul vietii intrauterine care nu s-a resorbit si care este situata la capatul inferior al canalului , acolo unde acesta se “deschide” in fosele nazale si astfel lacrimile nu pot fi drenate(eliminate);  obstructia poate fi partiala sau totala, dupa cum poate afecta unul sau ambii ochisori. Acumularea lacrimilor duce la inflamatie, la hipersecretie de mucus si chiar la inmultirea bacteriilor care sunt colectate de la nivelul globului ocular.

Cum se manifesta?

Simptomele apar frecvent dupa prima saptamana de viata, astfel incat rar se poate stabili diagnosticul in maternitate. Uneori, debutul poate fi si mai tardiv, avand in vedere ca, imediat dupa nastere copilasii nu au lacrimi.

Astfel, cele mai frecvente simptome sunt:

  • ochi inlacrimati cu acumularea lacrimilor in coltul intern al ochiului(lacrimile “baltesc”) sau scurgerea acestora pe obraz(fara ca bebelusul sa planga);
  • secretii mucoase sau mucopurulente(galbui) la nivelul ochiului; acestea pot duce la lipirea genelor sau chiar a pleoapelor, mai ales dupa trezire;

  • umflarea ochiului ( in zona situata aproape de baza nasului si la nivelul pleoapei inferioare); aceasta tumefiere se datoreaza acumularii de lacrimi in sacul lacrimal care astfel se destinde si determina inflamatia respectiva;frecvent daca se exercita presiune la acest nivel se elimina prin punctele lacrimale secretia acumulata in exces;
  • inrosirea ochilor, mai ales daca copilasul este expus la praf, fum de tigara, vant sau daca plange (acestea sunt situatii cand in mod normal secretia de lacrimi creste si datorita faptului ca nu pot fi evacuate duc la inflamarea si inrosirea ochiului);

Evolutia acestor simptome este lunga, cu perioade de remisii atat spontane cat si sub tratament local. Intr-un procent mare de cazuri(peste 70%), se rezolva de la sine in decursul primului an de viata. Avand insa in vedere ca simptomele descrise apar si in alte afectiuni ale ochiului(mult mai grave) este necesar un consult de specialitate(oftalmopediatru) pentru un diagnostic corect si un tratament eficient.

Cum se diagnosticheaza?

In general diagnosticul este relativ usor insa trebuie formulat de un oftalmolog si se bazeaza pe istoricul descris de parinti dar si pe examenul local.Asa cum am subliniat trebuie diferentiat in primul rand de conjunctivitele neo-natale unde complicatiile pot fi severe.

In rare situatii sunt necesare investigatii suplimentare cum ar fi testarea permeabilitatii cu fluoresceina sau examinarea bacteriologica a secretiilor atunci cand acestea sunt suprainfectate.

Cum se trateaza?

Tratamentul trebuie intotdeauna recomandat de oftalmolog si in cele mai multe situatii este unul conservator avand in vedere ca in marea majoritate a cazurilor obstructia se rezolva spontan pana la varsta de 1 an.

a) toaleta locala:

  • este foarte importanta deoarece frecvent previne suprainfectarea; inainte de curatarea ochisorilor trebuie sa va spalati foarte bine pe maini; se recomanda sa folositi comprese sterile(cate una pentru fiecare ochisor) sau servetele speciale pentru bebelusi(Iridium Baby); atentie daca folositi vata deoarece se pot desprinde mici firisoare care stagneaza la nivelul globului ocular si pot duce la suprainfectare; nu se recomanda acoperirea ochisorilor cu pansamente; de asemenea trebuie evitata expunerea la vant, temperaturi scazute;
  • daca sunt prezente secretii, acestea trebuie indepartate cu delicatete, cu ajutorul compreselor sterile sau servetelelor prin miscari de sus in jos;

b) masaj local :

  • tehnica acestui masaj este exemplificata de catre medic, deoarece va constitui principala modalitate de tratament; trebuie respectate cu strictete masurile de igiena, riscul de suprainfectare fiind unul ridicat;
  • se executa de cateva ori pe zi, insistand asupra unghiului intern al ochiului, acolo unde se acumuleaza secretiile in exces;
  • remisia sub masaj se poate produce pana la varsta de 6 luni, in rare situatii pana la 8 luni;

c) tratament antibiotic:

  • sub forma de picaturi, intotdeauna la indicatia medicului;
  • se recomanda daca sunt prezente semne de infectie asociata(secretie galbuie, aderenta);
  • este obligatoriu sa va spalati pe maine inainte si dupa fiecare aplicare de picaturi; respectati indicatiile de pastrare a flaconului, in special in ceea ce priveste lumina si temperatura; aveti grija ca varful picuratorului sa nu atinga obiectele din jur, in acest caz existand un risc de contaminare cu bacteriile prezente pe diferite suprafete; inainte de folosire agitati putin flaconul si aplicati picaturile atunci cand copilasul este in pozitie culcata: cu delicatete trageti de pleoapa inferioara in jos pana se formeaza un mic “buzunar” in care picurati cu ajutorul picuratorului doza recomandata de medic, ideal cat mai inspre unghiul intern al ochiului, situat la baza nasului; aveti grija sa nu apropiati flaconul la mai mult de 3-5 cm de ochi deoarece exista riscul de a leza corneea(stratul periferic de la nivelul ochilor ce acopera irisul si pupila); repetati operatiunea si la celalalt ochisor, dupa care se recomanda in masura in care este posibil repaus la pat pentru cateva minute impiedecand astfel scurgerea solutiei in exterior.

d)sondajul canalului lacrimal:

  • este o procedura care se aplica in caz de esec al tratamentului medicamentos, dupa mai multe recidive; sunt situatii in care apar infectii frecvente cu secretii mucopurulente abundente eventual si cu dilatari ale sacului lacrimal care au sanse minime de rezolvare spontana;
  • nu exista un consens al varstei pana la care trebuie efectuat insa rezultatele sunt excelente daca se intervine inaintea varstei de 1 an; asta deoarece prin suprainfectari repetate se produce o inflamatie cronica la acel nivel, inflamatie care poate determina un esec al acestei sondari, cu refacerea obstacolului la timp scurt dupa interventie;in aceste cazuri exista o solutie si anume implantarea unui tub de silicon la nivelul canalului care-l mentine permeabil cateva luni dupa care se va extrage acel tubulet iar canalul nazolacrimal va deveni permeabil;
  • se efectueaza intotdeauna la indicatia unui oftalmopediatru, in conditii sterile si cu anestezie(pe masca sau anestezie locala); procedura in sine dureaza foarte putin si nu sunt inconveninte dupa interventie;

Ce complicatii pot sa apara?

a) dacriocistita acuta:

  • se produce o suprainfectare care frecvent apare in contextul unei infectii respiratorii sau in urma unui traumatism;
  • se manifesta prin umflarea si inrosirea zonei unde este situat sacul lacrimal(in clotul intern al ochiului, langa baza nasului); conjunctiva(“albul” ochiului ) este rosie;

  • durere manifestata prin plans, iritabilitate; durerea apare prin distensia accentuata a sacului lacrimal;

b)dacriocistita cronica:

  • apare secundar obstructiei canalului lacrimal prin repetate infectii;
  • poate sa fie catarala(cu secretie mucoasa) sau supurativa(cu secretii purulente determinate de suprainfectarea bacteriana);

c) rezistenta la antibiotice:

  • apare la cazurile cu multe recidive la care este necesar un tratament antibiotic de durata sau prin folosirea incorecta a tratamentului, fara consultul si recomandarea unui oftalmolog.

Evolutia in peste 90% din cazuri este una favorabila daca diagnosticul este formulat corect iar masurile de tratament aplicate corespunzator.

 

>>>

REFLUXUL GASTROESOFAGIAN

Refluxul gastroesofagian, altfel spus intoarcerea involuntara a unei parti din alimentele ingerate  din stomac in esofag, poate afecta orice copilas, de la nou-nascut pana la varsta de adult.De la inceput trebuie facuta o diferentiere clara intre refluxul propriu-zis si boala de reflux gastroesofagian  care include pe langa reflux si simptomele tipice, precum si eventualele complicatii ce pot sa apara prin refluarea continutului stomacului in esofag.

Cel mai frecvent apare in primele luni de viata si deseori este incadrat ca fiziologic(normal);astfel, conform statisticilor este prezent la aproximativ 40-50% din bebelusi, un procent mai ridicat fiind citat in cazul celor nascuti prematur. Sunt insa si situatii cand devine patologic determinand aparitia manifestarilor clinice  si uneori chiar a complicatiilor.

Care sunt tipurile de reflux?

1. Refluxul gastroesofagian fiziologic:

    • este prezent la aproape toti bebelusii, si consta in mici regurgitari care apar tipic imediat dupa alimentare(frecvent odata cu eliminarea aerului inghitit prin eructatie=ragait);are durata scurta si o evolutie autolimitanta(dispare la cateva saptamani, luni, cel mai adesea dupa debutul diversificarii) chiar daca mai sunt situatii (indeosebi dupa mese abundente) in care mai apar mici regurgitari si dupa varsta de 6-7 luni;
    • nu influenteaza ritmul de crestere al bebelusului;
  • nu este insotit de plans, colici, refuzul laptelui;

2. Refluxul gastroesofagian functional :

– prezent la aproape 50% dintre bebelusi, cu debut imediat dupa-nastere sau in primele saptamani;

– apare tipic imediat dupa mancare si se manifesta prin:

  • regurgitari :

–  eliminarea alimentelor ingerate, in speta a laptelui imediat dupa masa( postprandial), fara greata si fara efort; chiar daca sunt frecvente, uneori dupa fiecare masa nu influenteaza curba de crestere a bebelusului, acesta luand bine in greutate;

-sunt  favorizate de :

  • alimentarea in pozitie culcata a copilului;
  • cantitatea si durata unei mese(mesele rare si abundente sunt un factor favorizant);
  • manipularea bebelusului imediat dupa masa;
  • anomalii ale mameloamelor(retractia lor) sau folosirea unei tetine cu un orificiu prea larg ce favorizeaza inghitirea de mult aer in timpul suptului

– trebuie diferentiate clar de varsaturi:

  • eliminarea continutului stomacului(alimentele ingerate impreuna cu sucul gastric)frecvent precedata de greata, emise cu efort,frecvent  in jet; exteriorizarea continutului se face atat prin gurita cat si prin fosele nazale (factor favorizant pentru aspirarea in caile respiratorii);
  • frecvent sunt insotite de hipersalivatie, paloare, transpiratii

In stadiile precoce, predomina regurgitatiile fara efort, fara durere si fara rasunet asupra starii generale; regurgitarile apar cel mai frecvent imediat dupa masa, uneori chiar in timpul mesei, de obicei odata cu eliminarea aerului inghitit; foarte rar apar in timpul somnului.

In general refluxul functional dispare in jurul varstei de 6 luni prin modificarea posturii si prin introducerea meselor mai solide. De cele mai multe ori nu necesita tratament medicamentos, cel mult igieno-dietetic(alimentare in pozitie seminclinata, pozitie verticala minim 15 minute dupa fiecare masa, inclinarea patului la 30-40 grade, purtarea in sisteme ergonomice).

3. Refluxul gastroesofagian patologic(boala de reflux gastroesofagian)

Pe langa refluxul propriu-zis apar si manifestari clinice determinate de refluarea continutului gastric la care se pot asocia complicatii atat gastrointestinale cat si respiratorii(prin aspirarea continutului in caile respiratorii) si chiar simptome atipice din partea sistemului nervos.

Cum se manifesta refluxul/boala de reflux?

a) Bebelusi:

  • simptome generale:

– plans imediat dupa masa sau chiar in timpul mesei;

– agitatiei(refuzul sanului, tetinei), iritabilitate;

– tulburari de somn;

  • manifestari digestive:

– regurgitari/varsaturi, hipersalivatie;

– dureri abdominale in timpul sau la scurt timp dupa masa;

– inapetenta, dificultati de alimentare;

– varsaturi cu sange( hematemeza) sau scaune cu sange “digerat”,de culoare negru inchis( asemanator cu pacura);

Datorita tulburarilor de alimentatie precum si pierderilor prin regurgitari si varsaturi frecvente apare o stagnare in greutate, in cazurile severe chiar scadere ponderala.

  • manifestari respiratorii:

– apar datorita aspiratiei de continut refluat din esofag in caile respiratoii, cel mai frecvent fiind vorba despre tuse cronica cu predominanta nocturna(orice tuse care dureaza mai mult de 2 saptamani necesita investigatii suplimentare fiind un indicator al unui posibil reflux);

– raguseala, sughit, weezing(tulburare a respiratiei asemanatoare cu suieratul trenului);

– pneumonie(chimica, prin aspirare);

  • manifestari atipice (din partea sistemului nervos)- foarte rare

– agitatie, neliniste;

– arcuire, rigiditate, hiperextensia gatului(lasarea capului pe spate);

b) copii si adolescenti:

Simptomele sunt mult mai bine conturate si se apropie foarte mult de cele ale adultului, la care se adauga posibilitatea de comunicare, copilasii descriind exact caracterul durerii.

  • simptome gastrointestinale:

– dureri, frecvent toracice cu senzatie de arsura(pirozis);se datoreaza deja instalarii esofagitei=lezarea esofagului datorita contactului prelungit cu continutul gastric; aproximativ 50% din durerile abdominale recurente la copil au ca si cauza prezenta refluxului;

– dificultati la inghitirea alimentelor;

– varsaturi cu sange(hematemeza), respectiv scaune cu sange digerat(la nivelul esofagului se produc leziuni care sangereaza ocult – cantitati mici, constant si care in timp datorita hemoragiei reduse dar constante pot determina anemie, instalandu-se astfel:oboseala, astenia, paliditatea, inapetenta;

  • simptome respiratorii:

– sunt aceleasi cu cele prezente la sugari (tuse cronica, wheezing cronic, raguseala, pneumonii repetate), de multe ori ridicand dificultati de diagnostic, prima afectiune suspicionata fiind astmul bronsic.

Cum se diagnosticheaza?

La sugarii cu reflux fiziologic nu sunt necesare investigatii suplimentare , asa-numita “proba terapeutica”(tratament postural si igieno-dietetic) fiind suficienta, simptomatologia ameliorandu-se spectaculos in 1-2 saptamani.

In cazul in care doar se ridica suspiciunea de reflux sau chiar de complicatii ale acestuia sunt necesare cateva investigatii suplimentare pentru un tratament corect.

In urma cu ceva timp, examinarea de electie era reprezentata de radiografia cu substanta de contrast(se administra bariu ); in prezent nu se mai utilizeaza decat in situatiile cand nu sunt disponibile ecografia, respectiv endoscopia.

Ecografia

  • este o manevra neinvaziva care permite stabilirea cu acuratete a prezentei refluxului si poate fi efectuata ori de cate ori este nevoie; in general se aplica la varstele mici(sub 1 an);
  • pe durata examinarii(e nevoie ca ecografia sa se efectueze imediat dupa masa) se contabilizeaza numarul de episoade de reflux precum si durata acestora si daca aceste episoade sunt insotite sau nu de dilatarea esofagului distal.

Endoscopia digestiva

  • metoda invaziva care insa stabileste cu certitudine diagnosticul si eventualele complicatii; este obligatoriu de efectuat atunci cand exista sangerari oculte(prin varsaturi sau scaun), scadere in greutate, lipsa de raspuns la tratamentul igieno-dietetic respectiv medicamentos; de asemenea este indicata copiiilor mai mari care au probleme de deglutitie(dificultati la inghitirea alimentelor), dureri abdominale recurente, insotite de dureri toracice si arsuri(pirozis)

Determinarea ph-ului esofagian: – metoda foarte sensibila, “standardul de aur”,  mai putin utilizata la noi.

Radiografie pulmonara: pentru a evidentia eventuala pneumonie de aspiratie.

Alte investigatii :

– analize de sange pentru a evalua rasunetul refluxului asupra organismului(hemoleucograma, fier, calciu, fosfor,etc) recomandate de obieci de medicul ce investigheaza copilasul, corelate bineinteles cu varsta, simptomele prezente, eventualele afectiuni asociate.

Cum se trateaza?

Tratamentul refluxului include 3 categorii principale de masuri:

1.tratamentul postural;

2.tratamentul igieno-dietetic;

3. tratamentul medicamentos.

Foarte rar este necesara interventia chirurgicala in cazurile cu complicatii severe sau cele care nu raspund la tratament.

Obiectivul major este acela de a elimina posibilele consecinte ale refluxului cu protejarea mucoasei esofagiene de actiunea acidului gastric.

Tratamentul refluxului functional:

In general nu este nevoie de tratament medicamentos, in cele mai multe situatii simptomele ameliorandu-se  pe masura diversificarii si cresterii consistentei alimentatiei precum si datorita  trecerii la pozitia sezanda. Totusi sunt cateva masuri de ordin general care amelioreaza simtitor manifestarile refluxului.Astfel:

    • fractionarea meselor(mese mai reduse cantitativ dar administrate la intervale de timp mai mici); pentru copilasii ce consuma formule de lapte praf se indica o formula AR(antireflux), acestea regasindu-se printre produsele tuturor marilor firme producatoare de lapte praf; pentru cei alimentati cu biberonul, atentie la dimensiunile tetinei(daca orificiul este prea larg, favorizeaza inghitirea de aer);in cazul celor alaptati nu se renunta la alimentatia naturala;
    • evitarea supraalimentarii;
  • in functie de fiecare bebelus in parte medicul poate decide o diversificare precoce cu introducerea fainosului(faina de orez, faina de roscove)-se adauga o cantitate mica la fiecare masa, scopul fiind acela de a “ingrosa” putin laptele, situatie in care regurgitarile/varsaturile nu mai apar;
  • tratament postural:

– foarte important este evitarea alimentarii copilului in pozitie culcata, ideal inclinatia ar trebui sa fie intre 30-45 grade(pentru bebelusii care nu isi sustin inca capul), respectiv pozitie verticala pentru sugarul mai mare capabil sa stea in scaunel;

– dupa fiecare masa e indicat sa se evite manipularea sugarului, cel putin 30 minute; culcarea acestuia pe burtica imediat dupa mancare este iarasi un factor ce favorizeaza refluxul prin cresterea presiunii intraabdominale; ajuta tinerea la verticala minim 15-30minute, purtarea in sisteme ergonomice, inclinarea patului la 30-45 grade;

In general pentru acest reflux nu este necesar un tratament medicamentos, cel mult se pot folosi prokinetice care “strang” orificiul ce face legatura intre stomac si esofag de tipul domperidon(Motilium) sau Metoclopramid care datorita efectelor adverse sunt din ce in ce mai rar prescrise; utila este administrarea de Trimebutina(Debridat) care este un reglator al motilitatii intestinale si are avantajul ca poate fi administrat chiar si nou-nascuilor incepand cu a 7-a zi de viata. Asa cum am mentionat in toate articolele este foarte important sa nu administrati medicamentele decat la indicatia pediatrului singurul in masura sa stabileasca doza, ritmul si durata tratamentului.

O importanta tot mai mare se acorda Eritromicinei(in doza de 1/4-1/3 din cea administrata in infectii) in tratamentul refluxului, fiind incadrata in categoria medicamentelor prokinetice cu rezultate foarte bune.

Tratamentul refluxului patologic

Pe langa tratamentul postural si cel igieno-dietetic in cazul refluxului patologic este absoluta nevoie de tratamentul medicamentos pentru a preveni, respectiv a vindeca eventualele manifestari si/sau complicatii.

In cazul copiilor mai mari este importanta evitarea cofeinei, ciocolatei, dulciurilor mentolate, bauturile carbogazoase, alimentelor cu continut bogat in grasimi, precum si a  rosiilor.

Se folosesc diferite medicamente, pornind de la antiacide(pansamente pe baza de saruri de aluminiu, respectiv magneziu) la care se adauga alte  doua categorii de medicamente subimpartite in clase, in functie de modul de actiune; as mentiona doar denumirea acestora (Ranitidina, respectiv Omeprazol) subliniind inca o data importanta prescrierii lor de catre medic in urma investigatiilor realizate.

In general, prognosticul este bun, in functie si de momentul diagnosticarii, eficienta masurilor terapeutice, absenta/prezenta complicatiilor.

>>>

APA IN ALIMENTATIA BEBELUSILOR

Apa este un element esential, vital pentru supravietuire, avand in vedere ca reprezinta principala componenta a organismului uman. In primele luni dupa nastere, cantitatea de apa(mai exact de lichide) de care are nevoie bebelusul este foarte mare comparativ cu varstele mai mari; asta,  deoarece suprafata corporala a bebelusilor este mult mai mare raportata la greutate iar pierderile la nivelul pielii prin transpiratie sunt considerabile. Mai mult, rinichii sunt imaturi in special in primele 6 luni, motiv pentru care bebelusii urineaza mult mai des pentru a reusi sa elimine toxinele din organsim si astfel pierderile sunt mai crescute. Din acest motiv, cu cat copilasul este mai mic cu atat exista riscul de deshidratare, mai ales daca exista si pierderi asociate: caldura, febra, varsaturi, diaree.

In privinta introducerii apei in alimentatie exista o serie de controverse mai ales in ceea ce priveste varsta la care se recomanda apa ca atare dar si tipul de apa folosit. Asociatia Americana de Pediatrie recomanda introducerea apei dupa varsta de 6 luni insa si atunci cu multa prudenta si doar la recomandarea medicului.

Cand trebuie sa bea bebelusul apa?

a) Bebelusul alaptat:

  • nu are nevoie de apa in alimentatie in primele 6 luni;
  • laptele de mama asigura tot necesarul de lichide de care are nevoie bebelusul, in compozitia acestuia apa reprezentand 87-89%;
  • in cazul temperaturilor ridicate se recomanda alaptarea mai frecventa pentru a suplini pierderile care apar prin transpiratie; atentie la supraincalzirea locuintelor(temperatura de confort 21-22C) si la imbracarea bebelusului;
  • in cazul bolilor febrile cand pierderile de apa sunt mai mari precum si in situatii de varsaturi si/sau diaree se recomanda hidratare suplimentara insa aceasta se va face strict la recomandarea pediatrului si va avea ca baza in special sarurile de rehidratare deoarece pe langa apa se pierd importante minerale iar apa in exces poate duce la o dilutie suplimentara in sange a acestor saruri cu consecinte nefaste.

b) Bebelusul hranit cu formule de lapte praf:

  • nu are nevoie de apa in primele 6 luni cu conditia ca laptele sa fie corect preparat si sa nu se foloseasca concentratii mai mari decat este recomandate de producator;
  • formulele de lapte praf, indiferent de firma producatoare au ca si componenta principala apa si astfel necesarul de apa este acoperit;
  • ca si in cazul bebelusilor alaptati este necesar un confort termic cu evitarea supraincalzirii; atunci cand nu este posibila scaderea temperaturii ambientale, pentru o hidratare corespunzatoare se pot administra mici cantitati de lichide, ideal apa si nu ceai; aceasta trebuie administrata in cantitati mici, la intervale regulate de timp( ex: cate 1-2 lingurite la 15-30 minute);
  • in cazul bolilor febrile cand pierderile de apa sunt mai mari precum si in situatii de varsaturi si/sau diaree se recomanda hidratare suplimentara insa aceasta se va face strict la recomandarea pediatrului si va avea ca baza in special sarurile de rehidratare deoarece pe langa apa se pierd importante minerale iar apa in exces poate duce la o dilutie suplimentara in sange a acestor saruri cu consecinte nefaste.

Motivul principal pentru care nu se recomanda cantitati suplimentare de apa, atat in cazul bebelusilor alaptati cat si a celor alimentati artificial este acela ca apa nu aduce plus caloric, ba mai mult  “ocupa” spatiu suplimentar in stomac in defavoarea laptelui necesar cresterii. La aceasta se adauga complicatiile care pot sa apara atunci cand se administreaza apa in exces in special “diluarea” suplimentara a sangelui cu scaderea cantitatii de sodiu ce poate determina un dezechilibru la nivel cerebral si astfel riscul de aparitie a convulsiilor hiponatremice. Aceasta situatie este denumita Intoxicatia cu apa si reprezinta o urgenta medicala avand in vedere riscul de instalare a comei; foarte important de precizat este faptul ca poate sa apara si dupa varsta de 6 luni atunci cand se administreaza in exces lichide.Printre semnele care ar trebui sa constituie un semnal de alarma se numara:

  • stare de somnolenta neobisnuita;
  • hipotermie(scaderea temperaturii sub 36C);
  • iritabilitate sau dimpotriva apatie;
  • umflarea fetei, pleoapelor;
  • urinari foarte dese cu o urina deschisa la culoare;

O cauza mai rara a acestei intoxicatii cu apa poate sa apara in cazul bebelusilor care fac inot prin inghitirea unor cantitati suplimentare de apa, mult peste necesar; de aceea este important ca atunci cand duceti copilul la inot sa o faceti in centre specializate, cu personal calificat care poate preveni astfel de situatii.

c) Bebelusul dupa 6 luni:

Dupa inceperea diversificarii de cele mai multe ori necesarul de lichide este acoperit de alimentele nou introduse daca tinem cont ca acestea sunt reprezentate de supa, legume, fructe, iaurturi, toate acestea continand cantitati semnificative de lichide. Acesta este motivul pentru care foarte multi copii refuza apa spre ingrijorarea parintilor. Trebuie specificat ca primul semn de deshidratare este senzatia de sete pe care orice bebelus o va semnala cel mai adesea prin plans. Puteti incerca sa-i administrati mici cantitati de apa, cu lingurita sau cu o canita potrivita varstei insa nu va ingrijorati daca acesta refuza, inseamna ca nu are nevoie si si-a primit “portia” de apa prin alimentele consumate.Nu se recomanda administrarea apei din biberon.

Apa se administreaza dupa-masa sau intre mese niciodata inaintea mesei deoarece “ocupa” stomacelul iar cantitatea de alimente consumata va fi semnificativ mai mica. De asemenea, consumul apei in timpul mesei nu este indicat.

Care sunt cantitatile de apa de care are nevoie?

Necesarul de lichide se calculeaza in functie de greutatea bebelusului. Astfel:

  • 0-3 luni: 150ml/kgcorp/24ore;
  • 3-6luni: 125-150ml/kgcorp/24ore;
  • 6-9luni: 100-125ml/kgcorp/24ore;
  • 9-12luni:100-110ml/kgcorp/24ore;
  • 12-36luni:100ml/kgcorp/24ore.

Nesatisfacerea acestui necesar poate conduce la deshidratare prin lipsa de aport care se poate agrava atunci cand exista pierderi suplimentare (prin supraincalzire, stari febrile, varsaturi si/sau diaree).Primele semne de deshidratare care apar sunt:

  • modificarea starii generale: plans, agitatie sau dimpotriva somnolenta;
  • cresterea temperaturii corporale, asa numita febra de sete;
  • urinare rara, urina inchisa la culoare;
  • buze uscate, limba uscata, albicioasa, saliva “lipicioasa”;
  • deprimarea fontanelei;
  • scadere in greutate, cu atat mai evidenta cu cat bebelusul este mai mic.

Rehidratarea in deshidratare atunci cand aceasta s-a datorat unui aport insuficient fara sa existe alte cauze(febra din infectii, varsaturi, diaree) se face cu cantitati mici de lichide, administrate fractionat, ideal la sfatul pediatrului; nu se administreaza o cantitate mare de lichide dintr-o data, aceasta putand duce la o incarcare suplimentara. In situatiile cand se adauga si pierderi suplimentare se impune un consult medical cu un tratament prompt atat de reechilibrare hidroelectrolitica(saruri de rehidratare, uneori in cazuri mai severe perfuzii) cat si impotriva cauzei declansatoare.

Ce fel de apa trebuie consumata?

Apa ce se administreaza bebelusilor trebuie sa indeplineasca anumite conditii tinand cont de imaturitatea tubului digestiv si a aparatului urinar, la care se adauga susceptibilitatea crescuta la infectii atunci cand apa nu intruneste calitatile microbiologice necesare. Astfel:

  • apa trebuie sa provina dintr-o sursa potabila;(nu se recomanda apa de izvor,direct de la sursa, netestata din punct de vedere al continutului de minerale si/sau microorgansime);
  • continutul in nitrati trebuie sa fie sub 15mg/l; nitratii sunt deosebit de periculosi in primele luni in special datorita transformarii acestora in organism in nitriti, ce au un efect toxic asupra organsimului impiedecand oxigenarea corespunzatoare a tesuturilor si organelor datorita faptului ca se fixeaza de hemoglobina, cea care transporta oxigenul la celule; intoxicatia cu nitrati /nitriti apare frecvent atunci cand bebelusii consuma apa de fantana netestata, fie ca atare fie, folosita la prepararea ceaiului sau laptelui;
  • continutul in minerale trebuie sa fie unul redus datorita incapacitatii rinichilor de a filtra corespunzator apa cu riscul de supraincarcare; astfel continutul de minerale nu trebuie sa depaseasca 120mg/l iar sodiul continut sa fie sub 20mg/l.

Apa de robinet versus apa imbuteliata

Controverse multiple exista si in aceasta privinta, in ultima vreme fiind tot mai des promovat consumul de apa imbuteliata, apa plata, respectiv apa carbogazoasa. Ce trebuie precizat de la bun inceput este faptul ca apa plata este de fapt apa minerala fara dioxid de carbon, deci cu un continut crescut de minerale, minerale care in exces nu sunt potrivite pentru bebelusi. Exista un paradox in acest sens, adica nu se introduce sare in primul an de viata in alimentatia bebelusului, aspect sustinut de tot mai multi medici insa se recomanda apa plata chiar si la prepararea hranei care are de cele mai multe ori un continut ridicat de sodiu, acelasi mineral care intra in compozitia sarii de bucatarie.

Apa de robinet:

 

– este o apa potabila, adica potrivita pentru consumul general; sunt norme care trebuiesc indeplinite pentru ca o sursa de apa sa fie considerata potabila, norme stabilite si verificate periodic de Directia de Sanatate Publica;

– sufera un intens proces de tratare prin adaugarea diferitelor substante (ex:clor) tocmai pentru a indeplini standardele de siguranta;

– transportul prin conducte are uneori efecte nocive, prin adaugarea suplimentara de “constituienti” mai ales daca conductele sunt invechite si nu sunt conforme cu noile standarde;

  • calitatile ei sunt variabile de la un oras la altul, in functie de sursa majora de alimentare;
  • poate fi profund imbunatatita prin folosirea filtrelor de apa ce indeparteaza toate impuritatile, metalele grele, eventualii microbi, virusi, paraziti, cloruri, suflati care pot avea efecte nocive asupra organismului; mai mult, prin folosirea acestor filtre se poate realiza o oxigenare si o ionizare controlata a apei.

Apa imbuteliata:

-continut crescut de minerale; exista si varianta apelor oligominerale, adica cu un continut mai redus de minerale;

-imbutelierea in recipiente de plastic; riscul major este atunci cand apa este depozitata la temperaturi inalte si  se produce o dizolvare a straturilor superficiale ale ambalajului, cu eliberare consecutiva de substante toxice; mai mult prin expunerea directa la razele de soare pentru mai mult de 48 de ore se pot dezvolta in interior bacterii, intr-un numar mult mai mare comparativ cu apa de robinet;

-riscul de contaminare cu bacterii nu este nul, fiind foarte multe cazuri in care, in diverse sortimente de apa, de la diferiti producatori s-au descoperit diverse bacterii, virusi, paraziti;

  • exista pe piata si varianta apelor destinate bebelusilor, comercializate in general de firme cu traditie in nutritia pediatrica; costul acestora este insa unul destul de ridicat si putini parinti isi permit consumul acestora.

In concluzie as putea spune ca recomandarea mea ramane apa de robinet(cu conditia ca aceasta sa intruneasca toate normele sanitare) insa cu aplicarea unui filtru suplimentar.Aceasta apa se poate folosi atat la prepararea formulei de lapte si alimentelor dupa varsta de 6 luni cat si pentru consum ca atare.In cazul pompelor individuale de apa se recomanda testarea periodica a apei in special in ceea ce priveste continutul de minerale, metale grele, dar si bacterii, virusi, paraziti.

>>>

LARINGITA ACUTA

Laringita reprezinta o afectiune respiratorie frecventa, mai ales la copilasii sub 5 ani si deseori este o urgenta medicala din cauza riscului mare de obstructie a cailor respiratorii.

Debutul este brusc, de cele mai multe ori in plina stare de sanatate, cel mai adesea in cursul noptii si/sau dimineata.

Este important ca de la primele semne sa va adresati medicului pentru un tratament eficient si pentru a preveni aparitia complicatiilor, cu atat mai frecvente cu cat varsta copiilor este mai mica, bebelusii fiind cei la care evolutia poate fi foarte severa din cauza calibrului foarte  ingust al cailor respiratorii.

Ce este laringita?

Laringele este un organ tubular ce apartine arborelui respirator si care contine corzile vocale; inflamarea acestei regiuni duce la aparitia brusca a unor simptome zgomotoase, impresionante pentru anturaj.

In functie de zona afectata exista mai multe tipuri de laringita cu grade diferite de severitate, formele  cele mai severe fiind epiglotita si laringotraheobronsita maligna, forme care necesita obligatoriu supraveghere si internare in spital.

Frecvent se asociaza si cu alte inflamatii ale cailor respiratorii:rinite, faringite,rinofaringite, traheite.

De cine este produsa?

  • virusi: parainfluentzae tip 1, virusul sincitial respirator, adenovirusurile,virusul rujeolei, virusurile gripale;
  • bacterii: haemophilus influentzae(determina epiglotita, o forma severa de laringita), streptococul beta hemolitic grup A,pneumococul, bacilul difteric(foarte rar datorita vaccinarii antidifterice);
  • factori fizici si chimici: gaze iritante, substante volatile, alergiile la factori de mediu(praf, polen, praf, etc), fumat(activ si pasiv);
  • suprasolicitarea corzilor vocale: strigate, tipete(frecvente atunci cand bebelusul isi descopera vocea), “boala profesionala”(profesori, cantareti,etc);
  • refluxul gastro-esofagian: prin refluarea continutului gastric se produce o iritare chimica(suc gastric) la nivel laringian;
  • laringita tuberculoasa:cazuri foarte rare datorita vaccinarii BCG;
  • stari precanceroase: in special la populatia adulta

 Forme de laringita :

In functie de localizarea procesului infectios(inflamatia), de prezenta sau nu a stridorului laringian,de asocierea sau nu a semnelor de insuficienta respiratorie dar si in functie de factorul cauzator se descriu mai multe forme de laringita diferite ca si evolutie, tratament si prognostic.

1. Laringita acuta simpla:

  • una dintre cele mai frecvente si mai “banale” forme de laringita, determinata de infectii virale care initial afecteaza mucoasa nazala/faringiana(rinofaringita acuta) cu evolutie favorabila, tratamentul putand fi efectuat si la domiciliu dupa un consult medical in prealabil;

a)simptome:

  • absenta febrei, eventual subfebrilitati(37-38C);
  • raguseala(disfonie);
  • dureri la inghitire(disfagie);
  • simptomul cel mai pregnant este tusea foarte frecventa, iritativa, cu caracter “latrator”;

b)tratament: – fiind o infectie virala, tratamentul se adreseza doar simptomelor:

  • repaus vocal, atmosfera calda si uscata;
  • antiinflamatoare(ibuprofen), antitusive, eventual aerosoloterapie(nu folositi aerosoli cu ADRENALINA decat la indicatia precisa a unui medic, chiar daca anterior, pentru aceleasi simptome ati primit recomandarea utilizarii adrenalinei);
  • toaleta cailor nazale daca sunt prezente secretii nazale(cu ser fiziologic sau apa de mare) cu aspirarea acestora;
  • evitarea expunerii la aer rece, fumat pasiv, umezeala excesiva(“mucegai”);

Evolutia este in general favorabila, complicatiile fiind foarte rare.

2. Laringita acuta striduloasa-spastica:

Este un tip de laringita care apare in special la grupa de varsta 1-3 ani, cauzele fiind infectiile virale; exista factori predispozanti  ce pot favoriza acest tip de laringita:

  •    prezenta polipilor(adenoidita cronica);
  •    teren atopic(predispozitie catre afectiuni alergice);
  •    paratrofie(greutate mult peste media corespunzatoare varstei si lungimii);
  •   expunerea constanta la  fumat pasiv, mucegai, alti factori iritanti.

Frecvent apare in repetitie, fiind copii care, la fiecare viroza respiratorie prezinta afectare laringiana, un rol important avandu-l factorii predispozanti mentionati.

a)simptome:

  • debut brusc, de cele mai multe ori noaptea, in contextul unei infectii respiratorii preexistente(rinofaringita) cu senzatie de sufocare-dispnee inspiratorie(nu pot trage aer in plamani);
  • raguseala(disfonie) pana la disparitia vocii, tuse spastica, epuizanta, latratoare;
  • stridor laringian(este un sunet asemanator celui care apare secundar suflarii print-un tub) care se datoreaza trecerii aerului printr-un spatiu ingust(calibrul laringelui este mult diminuat din cauza inflamatiei);
  • se pot asocia semne de insuficienta respiratorie: dispnee inspiratorie, tiraj suprasternal(o forma de adaptare a organismului prin care incearca sa aduca aer suficient in plamani);poate sa apara o stare de agitatie extrema din cauza senzatiei de sufocare, putand sa se asocieze si transpiratii reci; in formele severe este prezenta cianoza(“albastrirea” in special in jurul guritei);
  • o caracteristica importanta este absenta febrei;

b)tratament:

  • repaus vocal, atmosfera calda si uscata;
  • antiinflamatorii(ibuprofen), aerosoloterapie(ser fiziologic, adrenalina,etc) la indicatia medicului;
  • toaleta cailor nazale cu aspirarea secretiilor in exces.

Consultul medical este obligatoriu in aceasta forma de laringita deoarece tratamentul de electie este reprezentat de aerosolii cu Adrenalina iar dozele trebuie stabilite de medic in functie de severitate.

La copilasii mici(sub 2 ani) si la cei ce asociaza semne de insuficienta respiratorie se recomanda frecvent internarea pentru supravegherea evolutiei si tratament antiinflamator parenteral(pe vena), eventual oxigenoterapie daca saturatia in oxigen este scazuta.

Evolutia in general este favorabila, cu ameliorare in cateva zile.

3. Laringita acuta edematoasa(subglotica):

  • reprezinta de departe forma cea mai frecventa de laringita, cauza fiind o infectie virala peste care insa de multe ori se suprapune o infectie bacteriana, cel mai frecvent fiind implicat Haemophilus influentaze(din fericire incidenta este in scadere datorita includerii vaccinului antihaemophilus in schema de vaccinare,componenta a vaccinului hexavalent );
  • afecteaza grupul de varsta 6luni-2-3 ani, fiind de 3-4 ori mai frecventa la baieti decat la fete;

a)simptome:

  • febra care poate precede simptomele tipice cu 1-2 zile, asociindu-se cu secretii nazale, obstructie nazala, tuse;
  • in evolutie apare stridorul(zgomotul tipic) initial in timpul plansului, in conditii de agitatie, ulterior se permanentizeaza;
  • raguseala pana la pierderea vocii ;
  • tuse metalica, iritativa;
  • semne de insuficienta respiratorie: dificultati la inspirarea aerului, intrarea in actiune a muschilor respiratori accesori(cresterea frecventei respiratiilor, putandu-se ajunge la 40-50 respiratii pe minut, tiraj suprasternal iar in formele severe si intercostal, substernal), aparitia cianozei; toate acestea pot duce la epuizare respiratorie cu scaderea frecventei respiratorii, diminuarea stridorului laringian,respiratie neregulata, care nu repezinta deloc un indiciu de evolutie favorabila;

b)tratament:este o urgenta medicala!!!

  • antitermic-preparate pe baza de paracetamol si ibuprofen(se administreaza la 4-6 ore conform recomandarii medicale);
  • antiinflamatoare:(oral sau parenteral-pe vena daca este o forma medie/sever ace necesita internare);
  • aerosoloterapie(adrenalina, flixotide)- in functie de severitate si de alte simptome asociate;
  • repaus vocal;
  • atmosfera calda si uscata;
  • evitarea expunerii la factori iritanti;

 4. Epiglotita- Laringita supraglotica-Urgenta Medicala!!!

  • este o afectiune foarte grava insa din fericire rara, cu evolutie fulminanta, uneori dramatica cu deces  daca nu se intervine rapid;
  • inflamatia se produce deasupra corzilor vocale iar riscul de obstructie si sufocare este major in decurs de cateva ore;
  • afecteaza grupul de varsta 2-7 ani caracterizandu-se prin debut brusc in plina stare de sanatate;
  • este o infectie bacteriana,cel mai frecvent fiind incriminat Haemophilus influentzae tip B(Hib); streptococul de grup A, pneumococul pot fi si ele responsabile;

a)simptome:

  • febra aparuta brusc, cel mai frecvent in cursul noptii;
  • stare generala profund alterata cu semne tipice de insuficienta respiratorie(dispnee inspiratorie, tiraj costal, subcostal, bataia aripioarelor nazale, cianoza);
  • raguseala severa cu pierderea vocii;
  • salivatie abundenta(din cauza dificultatilor de inghitire a salivei aceasta se “scurge”  si  accentueaza aspectul de copil suferind);
  • tuse epuizanta, spastica, latratoare;
  • semne de severitate: epuizarea efortului respirator(scade frecventa respiratiilor, apare geamatul, diminua stridorul, respiratiile sunt neregulate);
  • in formele severe apare obnubilare pana la instalarea comei.

b)tratamentul: este obligatorie internarea in spital si supravegherea evolutiei sub tratament.Copilasul va primi oxigen iar in formele severe se va apela chiar la intubatie(respiratie asistata); fiind o infectie bacteriana, tratamentul etiologic(al cauzei) va fi antibiotic; se va asocia corticoterapie precum si alta medicatie in functie de simtomele asociate si de eventualele complicatii.

Evolutia este imprevizibila, primele 24-48 de ore fiind critice.

Daca masurile de tratament sunt rapide si eficiente in 24-48 de ore se poate obtine ameliorare progresiva cu vindecare. In evolutie pot sa apara complicatii severe(pneumonie, septicemie, artrita septica, meningita,etc).

5.Laringotraheobronsita acuta(maligna):-Urgenta medicala!!!

  • este foarte rara insa este caracterizata printr-o evolutie fulminanta si multiple dificultati in ceea ce priveste tratamentul;
  • agentul cauzator initial este reprezentat de un virus peste care insa se suprapune o infectie bacteriana care are o evolutie severa, Haemophilusul, Pneumococul, Stafilococul si Streptococul fiind cele mai frecvente bacterii incriminate.

a)simptome:

  • semne tipice de insuficienta respiratorie: dispnee inspiratorie, tiraj suprasternal, supraclavicular, substernal, cianoza, bataia aripioarelor nazale;
  • stridor laringian marcat;
  • raguseala severa;
  • dureri severe la inghitire;
  • febra, hiperpirexie(valori foarte ridicate ale temperaturii);
  • stare generala profund alterata;

b)tratament:

  • fiind vorba de o evolutie severa, spitalizarea este obligatorie, tratamentul fiind complex si vizand in primul rand rezolvarea inflamatiei cailor respiratorii dar si eradicarea infectiei bacteriene; de multe ori se apeleaza la intubatie orotraheala(respiratie asistata) sau traheostomie(o procedura medicala ce presupune crearea unui orificiu artificil la nivelul traheei pentru a usura ajungerea aerului la nivelul plamanilor).
>>>

CRESTEREA SI DEZVOLTAREA – GENERALITATI

Dragi parinti, voi incepe o noua serie de articole de aceasta data dedicate cresterii si dezvoltarii copiilor punctand initial aspecte generale legate de acest complex proces, urmand ca, in articolele viitoare sa detaliez cele mai importante situatii care se pot ivi, incepand cu tulburarile de greutate si cele legate de cresterea in inaltime, pana la aspecte legate de dezvoltarea pubertara si alte tulburari endocrine.

Cresterea este un proces complex, unic prin multitudinea factorilor care o conditioneaza si/sau influenteaza, un proces ce debuteaza intrauterin si care se continua pana in adolescenta o data cu inchiderea cartilajelor de crestere (zone situate la limita dintre diafiza si epifiza si pe seama carora are loc crestere in lungime o osului).

Exista mai multe clasificari pe grupe de varsta, cea mai elocventa imi pare a fi cea in care este punctata si varsta pubertatii, o varsta caracterizata prin mari schimbari atat de ordin fizic cat si psihic care practic pregateste copilul pentru viata de adult. Astfel am putea considera ca exista 6 mari grupe de varsta:

  • intauterina(0-9luni): foarte importanta pentru “bagajul” genetic cu care vine pe lume bebelusul, perioada petrecuta in burtica mamei avand un rol major in procesul de dezvoltare ulterior;
  • perioada de bebelus (nou nascut in primele 28 de zile, ulterior sugar pana la 12 luni);
  • mica copilarie (1-3 ani);
  • copilaria propriu-zisa(3-10ani);
  • pubertatea (10-14 ani) cu diferentierea ei in functie de varsta: mai devreme la fete decat la baieti;
  • adolescenta(14-18 ani) care se finalizeaza cu stoparea procesului de crestere prin inchiderea, osificarea cartilajelor de crestere.

Care sunt factorii ce influenteaza cresterea?

Asa cum spuneam sunt o multitudine de factori ce conditioneaza si/sau influenteaza cresterea, acestia putand fi subimpartiti in factori genetici, respectiv factori de mediu( externi si interni).

a) factorii genetici:

  • constelatia cromozomilor, cei care prin intermediul genelor pe care le contin reprezinta “bagajul” cu care vine pe lume bebelusul si care va conditiona in mare parte cresterea si dezvoltarea prin actiunea asupra sistemului osos si a celui endocrin cei care detin rolul primordial in acest proces;
  • rasa, talia parintilor.

b)factorii de mediu :

1. intrinseci(interni, proprii organismului):– factori hormonali, endocrini care practic moduleaza procesul de crestere si dezvoltare potrivit informatiei genetice existente deja.Cei mai importanti hormoni implicati in procesul de crsetere sunt:

  • STH-ul(somatotropul) sau hormonul de crestere care detine de departe rolul central in crestere si care are variatii fiziologice ale secretiei cu doua pick-uri importante, unul in primul an de viata iar celalalt la pubertate;
  • hormonii tiroidinei(tiroxina si triiodotironina) care stimuleaza mineralizarea osoasa, dezvoltarea sistemului nervos central, maturatia dintilor;
  • parathormonul si calcitonina implicati in mineralizarea osului si in mentinerea constanta a calciului in sange;
  • hormonii sexuali, gonadotropi cu rol important la varsta pubertatii;
  • insulina, cortizolul.

2.extrinseci:– factori care actioneaza din exterior si care pot influenta cresterea:

  • antenatali : nutritia embrionului si fatului, boli ale mamei, afectiuni ale placentei, lipsa de oxigen intrauterin, expunerea la substante chimice, toxice(medicamente, fumat, etc);
  • postnatali: boli cronice, infectii recurente, tulburari acute si cronice de digestie, tipul alimentatiei, activitatea fizica,tratamente cronice;
  • factori de mediu:poluare,expunere la radiatii ultaviolete, fumat pasiv,etc; un rol important il au si factorii socioeconomici, acestia influentand in mod direct accesul la o alimentatie sanatoasa si la o ingrijire adecvata.

Cum apreciem dezvoltarea fizica?

Sunt mai multe criterii utilizate de medici pentru aprecierea cresterii si dezvoltarii, asa-numitele criterii antropometrice care iau in calcul cei mai fideli parametrii :

  • greutatea;
  • lungimea/inaltimea;
  • perimetrul cranian,perimetrul toracic,abdominal;
  • raportul intre lungimea trunchiului(in pozitie sezanda) si lungimea membrelor inferioare;
  • varsta osoasa;
  • variatia curbei de crestere sau mai exact determinarea vitezei de crestere(daca se monitorizeaza evolutia lungimii de la nastere)
  • talia genitorilor

In acest sens s-au intocmit harti, grafice de crestere care au la baza compararea parametrilor somatometrici  ai unui copil cu niste valori de referinta obtinute prin studii pe loturi mari de copii sanatosi pe baza carora s-au intocmit curbe “Gaussiene” şi curbe dinamice, sau “canale” continui, derivate matematic, denumite “ percentile”, sau derivaţii standard (în raport cu formula utilizata).Compararea datelor obţinute la un copil cu graficele permit evaluarea caracterului creşterii:

  • regulată: dacă se situează constant pe aceeasi curba;
  • neregulată: cu perioade de încetinire şi accelerare cel mai adesea sub influenta unor factori externi;

1. GREUTATEA:

  • este de departe cel mai des parametru folosit pentru monitorizare atat in perioada de sugar cat si dupa aceea. Este important ca nou-nascutul sa fie cantarit de 2-3 ori pe saptamana, urmand ca din cea de-a doua luna de viata, cantarirea sa se faca saptamanal pana la varsta de 6 luni, bineinteles daca nu exista situatii cand se impune o monitorizare mai frecventa a greutatii. Dupa varsta de 6 luni si pana la 1 an cantarirea se face de doua ori pe luna, urmand ca dupa primul an de viata si pana la 3 ani sa se efectueze trimestrial. Dupa varsta de 3 ani copilasul trebuie cantarit semestrial daca nu sunt probleme legate de obezitate sau deficit ponderal.
  • evolutia greutatii: in primul an de viata are loc o crestere extraordinara, teoretic la varsta de 1 an ajung sa-si tripleze greutatea de la nastere: in prima luna cresc in medie 500g/luna (se ia in calcul greutatea de la nastere si nu cea cu care iese din maternitate), in urmatoarele 3 luni sporul este de aproximativ 750g/luna, pentru ca in urmatoarele 4 sa scada la 500 g/luna, iar in ultimele 4 luni ajung sa creasca doar 250g/luna. Dupa varsta de 1 an ritmul de crestere scade, in medie copilasii crescand cu 200-250g/luna. De la 2 si pana la 6 ani cresc in medie cu 2 kg/an, pentru ca dupa varsta de 6 ani si pana la 10 ani la baieti, respectiv 12 ani la fete plusul sa fie de 3-3,5kg/an. Exista si o formula mai simpla de calcul, mai mult orientativa, dar care se poate folosi pentru o valoare estimativa a greutatii pentru o anumita varsta : G= 9+2 x varsta(ani). Acestea sunt niste valori medii si niciodata nu se interpreteaza singure ci corelate in primul rand cu talia copilului, “bagajul” genetic si/sau eventualele afectiuni asociate. De aceea nu voi insista asupra graficelor dedicate exclusiv greutatii ci le voi prezenta pe acelea in care greutatea se coreleaza cu lungimea.
  • in primii ani( 0-30/36luni) de viata se folosesc doi indici pentru a aprecia greutatea, unul dintrei ei Indicele Ponderal reprezinta raportul intre greutatea actuala a copilasului si greutatea ideala raportata la greutatea de la nastere, valorile normale ale indicelui incadrandu-se in intevalul 0,9-1,1.( ex: bebelus de 7 luni cu greutatea actuala = 7500g si  greutate la nastere 3500 : IP= 7500/( 3500 +4250)=0,96; deci, valoare normal desi greutatea actuala este cu 250g sub valoarea ideala.

Celalalt indice folosit, se numeste Indice Nutritional si reflecta mult mai fidel dezvoltarea copilului deoarece ia in calcul si lungimea acestuia; acest indice poate fi calculat doar de medic pe baza unor tabele in care sunt redate greutatile ideale ce corespund anumitor lungimi.

  • dupa varsta de 3 ani in aprecierea dezvoltarii se foloseste IMC (indicele de masa corporala) care reprezinta raportul dintre greutate si respectiv patratrul lungimii; si pentru IMC exista grafice de interpretare in functie de sex.

2. Lungimea/Talia:

  • parametru deosebit de important in aprecierea dezvoltarii atat in perioada de sugar cat si dupa varsta de 1 anisor;
  • foarte important este modul in care se masoara, ideal ar fi ca pana la varsta de 3 anisori sa fie determinata in pozitie culcata si cu ajutorul unui dispozitiv denumit pediometru; masurarea cu ajutorul centimetrului de croitorie sau cu alte dispozitive metrice nu este foarte elocventa, putand sa apara diferente mari chiar si de 4-5 cm;
  • la nastere lungimea este variabila, in medie 52+/- 2-4cm , cu rezerva ca si in sala de nastere frecvent se masoara cu ajutorul metrului de croitorie iar pozitia fetala nu permite o masurare foarte fidela;in general in primul an de viata bebelusii cresc 20-30 cm: cate 4 cm in prima luna, apoi 3 cm in urmatoarele 2 luni, 2 cm in luna a 4-a pentru ca din luna a cincea sporul sa fie doar de 1cm/luna. Dupa primul an de viata cresterea in lungime “incetineste” vizibil, la 12 cm /an de la 1 la 2 anisori pentru ca dupa varsta de 2 ani si pana la 5 ani cresterea sa fie doar de 6-8cm/an;se mai inregistreaza un pick de crestere la varsta pubertatii, pentru ca apoi prin osificarea cartilajelor de crestere sa se produca incetarea cresterii, la varste variabile in functie de debutul si progresia pubertatii, la fete in general cresterea inceteaza in medie la 16-17 ani, pe cand la baieti la 19-20 de ani). Exista o formula de calcul orientativa si pentru lungime: 80+5 x varsta.
  • IMC-ul: indicele de masa corporala, utilizat in cuantificarea dezvoltarii in special dupa varsta de 3 ani; este foarte fidel deoarece ia in calcul atat greutatea cat si lungimea;exista grafice si pentru IMC care se interpreteaza astfel:

Normoponderal:valori intre percentilele(curbele)5-85

Supraponderal:valorile cuprinse intre 85, respectiv 95

Obezitate:valori ce depasesc percentila 95

Subponderal:valori situate sub percentila 5

3.Perimetrul cranian:

  • un alt indice important ce apreciaza dezvoltarea cutiei craniene si implicit a creierului;
  • la nastere este in medie cuprins intre 33, respectiv 35 de cm iar in primul an creste cu aproximativ 10 cm, 5 cm in primele 3-4 luni;pana la varsta de adult, cresterea este foarte lenta, totalizand 10 cm, astfel incat la adult perimetrul cranian se situeaza intre 54-58cm;
  • cresterea sa este posibila datorita fontanelelor: cea anterioara, de forma rombica, de 2,5/3,5cm care se inchide in jurul varstei de 18-24 de luni si cea posterioara de forma triunghiulara care este prezenta doar la 25-30% din copilasi,  are dimenisuni mult mai mici decat cea anterioara(1/1cm) si se inchide in primele saptamani de viata.

4. Maturatia osoasa (varsta osoasa):

  • cel mai fidel indicator al cresterii generale;
  • ideal trebuie sa existe concordanta intre varsta osoasa si cea cronologica;
  • procesul de osificare debuteaza in luna a 5-a a vietii intrauterine si se finalizeaza in adolescenta;
  • se evalueaza prin radiografie osoasa ce evidentiaza: numarul si dimensiunea nucleilor de osificare, forma si densitatea lor, delimitarea contururilor capetelor osoase si distanta ce separa centrii epifizari; se poate efectua si  la sugar si este important sa nu refuzati efectuarea acesteia daca medicul o considera necesara pentru evaluarea cazului;

5.Viteza de crestere:

  • poate fi evaluata daca periodic pe harta de crestere au fost consemnate valorile lungimii;
  • este utila pentru a preciza momentul debutului eventualelor tulburari de crestere.

6.Raportul intre lungimea trunchiului(in pozitie sezanda) si cea a membrelor inferioare:

  • este folosita mai ales atunci cand exista tulburari de crestere, pentru a aprecia caracterul proportionat/disproportionat al acestora

7. Alte criterii de apreciere a cresterii:

  • diametrul biacromial si biiliac;
  • circumferintele bratului si coapsei;
  • grosimea plicii cutanate- tricipital, subscapular – valoaroase in aprecierea starii de nutritie a elasticitatii cutanate, dezvoltarea tesutului adipos;
  • aprecierea maturizarii psiho-motorii.

In concluzie se poate spune ca, o urmarire atenta atat in primul an de viata cat si dupa aceea, cu examene medicale periodice, poate evidentia din timp diferite situatii patologice cum ar fi hipostatura, deficitul ponderal, supraponderea sau chiar obezitatea, si astfel se pot lua masuri in timp util pentru a le putea corecta.

>>>

CONJUNCTIVITA ACUTA

Conjunctivita este una din cele mai frecvente afectiuni ce apare atat la bebelusi cat si la copilasii mai mari. In situatia in care este determinata de o infectie(virala/bacteriana) este foarte contagioasa, transmitandu-se cu rapiditate mai ales in colectivitati. De multe ori face parte din tabloul clinic al unei viroze, pe langa manifestarile tipice de conjunctivita existand si simptome din partea aparatului respirator( nasuc infundat, secretii nazale, febra, tuse, etc). Daca este diagnosticata corect iar tratamentul este unul corespunzator, evolutia este favorabila, rar ajungandu-se la complicatii.
Ce este conjunctivita?
    inflamatie a mucoasei conjunctivale, un tesut foarte subtire ce acopera “albul” ochilor si fata interna a pleoapelor;

  • este foarte frecventa la copii, in special la varstele mici si evolueaza in adevarate epidemii datorita modalitatii facile de transmitere;
Care sunt cauzele conjunctivitei?
  • infectii: virale( in special virusurile respiratorii dar si virusul varicelei, rujeolei, virusul herpetic) sau bacteriene;
  • factori iritanti: sampon, gel de dus, fum de tigara, gaze si substante volatile, clorul(atentie la piscine);la varste mai mari, in special la domnisoare fardurile, lentilele de contact;
  • alergeni: praf, polen,par de animale dar si diverse alimente, medicamente;
Cum se transmite?
  • transmiterea este una foarte facila, in special prin contact direct(mana-ochi) dar si prin intermediul particulelor respiratorii sau prin apa de piscina insuficient clorinata( trebuie facuta diferentere intre conjunctivita determinata de clor care are o evolutie scurta si cea determinata de apa infectata din piscina); de asemenea exista si posibilitatea infectarii indirecte prin intermediul obiectelor contaminate( prosoape, lenjerie de pat, jucarii, etc);
  • perioada de incubatie(durata din momentul infectarii si pana la aparitia simptomelor) este variabila in functie de cauza; astfel in cazul celor bacteriene sunt necesare 2-3 zile pana la aparitia simpomelor, pe cand in cazul conjuctivitelor virale perioada de incubatie este in medie de 7-10 zile;
Cum se manifesta?
1. Conjunctivita virala:
  • este cea mai frecventa forma de conjunctivita si deseori este acompaniata de simptome tipice de raceala(rinofaringita acuta);
  • de cele mai multe ori este bilaterala, afectand ambii ochi;
  • simptomul cel mai frecvent este inrosirea ochilor(albul ochilor devine roz/rosu), eventual umflarea acestora; se asociaza o hipersecretie lacrimala, mancarime intensa(care accentueaza roseata), senzatie de corp strain la clipire (“nisip in ochi”), usturime, vedere incetosata, fotofobie(sensibilitate crescuta la lumina);
  • secretiile in general sunt incolore insa aspectul acestora se poate modifica daca survine suprainfectarea bacteriana(devin galbui, uneori chiar verzui si se “aglomereaza” la nivelul genelor si in coltul intern al ochiului, mai ales dupa somn cand pleoapele se pot lipi);
  • evolutia in general este una favorabila, durata infectiei fiind in medie de 7-10zile, rar insa poate depasi chiar si 2 saptamani.
2. Conjunctivita bacteriana:
  • cele mai frecvente bacterii implicate sunt stafilococul(aureu si epidermidis), streptococul si haemophilus;
  • simptomele sunt comune cu cele din conjunctivita virala insa secretiile sunt galbene, verzui si mult mai vascoase; frecvent se acumuleaza la nivelul genelor si in coltul intern al ochiului(langa radacina nasului); dimineata la trezire, pleoapele sunt lipite iar ochisorii vizibil “umflati”;
  • de cele mai multe ori debutul este unilateral insa in 24-48 de ore infectia se transmite si la celalalt ochi;
  • evolutia este favorabila sub tratament antibiotic, durata infectiei fiind in medie de 7 zile;
3.Conjunctivita alergica:
  • apare frecvent in cazul celor cu teren atopic sau alergii cunoscute si se datoreaza unei sensibilitati crescute a conjunctivei la diferiti factori alergeni;
  • simptomul predominant este mancarimea si secretia lacrimala in exces; nu se asociaza semne si simptome de infectie virala/bacteriana;se asociaza sensibilitatea la lumina puternica si intepaturile la nivelul ochiului; de cele mai multe ori este acompaniata si de alte simptome de alergie: stranut, secretii nazale apoase, frecvente(rinita alergica);
  • frecvent apare sezonier, in functie de factorii de mediu implicati(praf, polen, par de animale, etc);
  • nu este contagioasa;
4. Conjunctivita la nou-nascuti:
Sunt trei situatii care pot sa apara imediat sau in primele saptamani dupa nastere:
a) conjunctivita gonococica:
  • apare dupa nastere, frecvent in primele 5 zile,  datorita contaminarii ochisorilor in timpul nasterii, agentul cauzal fiind Neisseria gonorrhoeae;
  • simptomele apar frecvent in maternitate, ochisorii fiind umflati, pleoapele indurate cu secretii purulente foarte abundente;intotdeauna este bilaterala;frecvent se asociaza si manifestari sistemice( stomatita, rinita, artrita, meningita, septicemie);
  • tratamentul trebuie rapid instituit deoarece riscul de aparitie a unor complicatii severe este mare, infectia netratata poate duce la keratite sau chiar la orbire;
  • in maternitati se face profilaxia acestei infectii, imediat dupa nastere prin instilarea in ochisori a unor solutii ce contin antibiotic eventual in combinatie cu antiinflamator; in trecut se instila nitrat de argint 2% insa din cauza cresterii incidentei conjunctivitei chimice s-a renuntat la aceasta practica.
b)conjunctivita cu Chlamidia:
  • este cea mai frecventa conjunctivita neo-natala, debutul fiind la 5-20 de zile dupa nastere;
  • rar poate sa se asocieze si o infectie sistemica cu Chlamidia de tipul otitei, pneumoniei;
  • evolutia este variabila de la forme blande in care este prezenta doar o usoara tumefiere a ochisorilor cu minime secretii pana la forme severe cu edem(umflare) masiv al pleoapelor si secretii abundente, vascoase;
  • tratamentul este local, exceptand formele cu afectare sistemica cand este necesara antibioterapie(oral sau intravenos).
c) O forma atipica de conjunctivita este cea  secundara imperforarii canalului lacrimal care este cea mai frecventa anomalie a sistemului de drenaj lacrimal motiv pentru care o voi detalia intr-un articol separat.
5. Conjunctivita chimica:
Apare dupa o agresiune chimica la nivelul ochiului, frecvent in urma unui accident; atentie unde depozitati orice fel de produse care ar putea starni interesul copiilor, astfel de accidente sunt destul de frecvente si se pot solda cu urmari severe; primul ajutor pana la sosirea medicului este acela de a spala ochiul cu orice lichid neiritant aflat la indemana(apa, lapte, ceai, etc).Chiar daca nu sunt semne locale de afectare este util sa mergeti la un consult de specialitate, unele substante putand produce leziuni grave, ireversibile daca nu se intervine optim.
Cum se diagnosticheaza?
De cele mai multe ori este suficient un examen clinic pentru a formula diagnosticul de conjunctivita insa este important sa se stabileasca si cauza acesteia prin analiza secretiei lacrimale(examen bacteriologic, virusologic, citologic) in asa fel incat tratamentul sa fie unul corespunzator.
Cum se trateaza?
a) masuri generale:
  • spalarea frecventa pe maini cu apa si sapun in special inainte si dupa administrarea picaturilor;
  • educarea pe cat posibil a copilului cu evitarea ducerii manutei la ochi;
  • izolarea la domiciliu cel putin pe durata prezentei secretiilor la nivel ocular;
  • spalarea frecventa pe maini a copiilor, taierea scurta a unghiilor;
  • schimbarea zilnica a fetei de perna si a prosopului cel putin pana la terminarea tratamentului;
  • inainte de aplicarea picaturilor, este indicata toaleta ochilor, mai ales daca sunt secretii vascoase sau pleoapele s-au lipit; pentru asta aveti nevoie de comprese sterile si ser fiziologic; incercati sa atingeti cat mai putin cu mana compresele respective si sa folositi cate o compresa pentru fiecare ochi in parte; dupa aceasta operatiune spalati-va bine pe maini si abia apoi aplicati picaturile;
  • evitarea expunerii copiilor la fumul de tigara sau la alti agenti iritanti (praf, produse de curatat, etc);
b)tratament etiologic(al cauzei):
  • se prescrie in functie de cauza infectiei; daca este vorba despre o infectie bacteriana atunci vor fi indicate picaturi(colir) oftalmice pe baza de antibiotic si/sau antiinflamatoare sau eventual unguente in functie de varsta copilului; medicatia trebuie administrata strict la indicatia pediatrului/oftalmologului; chiar daca multe din picaturi se elibereaza de la farmacie fara reteta nu este indicat sa le procurati fara o recomandare medicala, unele dintre ele fiind contraindicate la varste mici;  de obicei se recomanda administrarea picaturilor de 4-5 ori pe zi, dupa toaleta locala a ochiului; durata tratamentului este variabila, in medie 7-10 zile; in cazul conjunctivitelor bacteriene pericolul de transmitere a infectiei se reduce semnificativ dupa 48 de ore de la instituirea tratamentului, astfel incat copilasul poate fi reintegrat in colectivitate. Tratamentul trebuie continuat chiar daca simptomatologia s-a remis, deoarece exista riscul unei recidive. Daca nu sunt ameliorari in primele 48 de ore, adresati-va din nou medicului pentru a evalua raspunsul la tratament. In cazurile grave cand se asociaza si o infectie sistemica(otita, pneumonie, etc) este necesar tratament antibiotic sistemic(oral sau injectabil in functie de severitate).
  • in cazul conjunctivitelor virale, in general se recomanda picaturi oftalmice pe baza de substante  antiinflamatorii; rar se asociaza picaturi pe baza de antibiotic, mai ales pentru a preveni suprainfectarea bacteriana care poate sa apara pe fondul unei afectari prealabile a conjunctivei, mult mai vulnerabila la bacteriile din mediul inconjurator; tratamentul antiviral se recomanda mai rar la varste mici si este recomandat de obicei atunci cand agentul cauzal este virusul herpetic(tip 1si 2).
  • daca se asociaza si alte semne si simptome atunci tratamentul va fi mai complex, in functie de simptomatologia prezenta.
  • in cazul conjunctivitelor alergice, pe langa metodele de profilaxie(evitarea factorilor cunoscuti ca fiind declansatori) frecvent se recurge la tratament antihistaminic si antiinflamator local sau sistemic in functie de fiecare forma in parte.
  • in niciuna din formele de conjunctivita nu se aplica pansamente la nivel ocular deoarece exista riscul de multiplicare a agentului infectios intr-un mediu de cultura benefic, ceea ce duce la prelungirea duratei de evolutie si la aparitia unor eventuale complicatii.
Indiferent de forma de conjunctivita trebuie sa aplicati corect tratamentul; este obligatoriu sa va spalati pe maine inainte si dupa fiecare aplicare de picaturi/unguent; in cazul picaturilor, respectati indicatiile de pastrare a flaconului, in special in ceea ce priveste lumina si temeperatura; inainte de folosire agitati putin flaconul si aplicati picaturile atunci cand copilasul este intins : cu delicatete trageti de pleoapa inferioara in jos pana se formeaza un mic “buzunar” in care picurati cu ajutorul picuratorului doza recomandata de medic, ideal cat mai inspre unghiul intern al ochiului, situat la baza nasului; daca copilasul este mai mare cereti-i sa clipeasca de cateva ori, in asa fel incat substanta sa difuzeze la nivelul intregii mucoase; repetati operatiunea si la celalalt ochisor, dupa care se recomanda in masura in care este posibil repaus la pat pentru cateva minute impiedecand astfle scurgerea solutiei in exterior.
Ce complicatii pot sa apara?
In general evolutia este una usoara, riscul de complicatii fiind destul de redus; pentru a evita aparitia complicatiilor este indicata examinarea de catre medic cu reevaluarea copilasului in cazul in care simptomele nu se remit in primele 48 de ore de la inceperea tratamentului.
In general evolutia este auto-limitanta si foarte rar apar complicatii. O atentie deosebita trebuie acordata conjunctivitelor aparute in prima luna de viata, riscul de complicatii severe in aceste cazuri fiind unul maxim.
Cum prevenim imbolnavirea?
Masurile de igiena sunt principala metoda de prevenire a imbolnavirii la care se adauga evitarea factorilor alergeni daca este vorba de conjunctivita alergica.
  • spalarea frecventa a mainilor cu apa si sapun;
  • evitarea folosirii in comun a obiectelor personale: prosop, lenjerie de pat, etc;
  • evitarea expunerii la factori iritanti (praf, gaze volatile, produse de curatat, fum de tigara, etc);
  • in cazul copiilor ce frecventeaza colectivitati este indicat ca pe durata prezentei simptomelor sa nu frecventeze cresa/gradinita/scoala evitand astfel expunerea indirecta a celorlalti copilasi; oricum reintrarea in colectivitate trebuie facuta abia dupa avizul medicului avand in vedere usurinta cu care se transmite.
>>>

BOALA GURA-MANA-PICIOR

Boala GURA-MANA-PICIOR este o infectie virala care apare in epidemii in special in colectivitati (crese, gradinite), cei mai afectati fiind prescolarii (2-6 ani) insa si bebelusii si copilasii mai mari pot face aceasta infectie, datorita faptului ca se transmite deosebit de usor. De asemenea in cazul femeilor insarcinate exista riscul de a transmite infectia virala fatului  recomandandu-se pe cat posibil evitarea contactului cu persoane infectate.

De cine este produsa?

Virusul implicat face parte din categoria enterovirusurilor(virusuri “digestive”) si se numeste COXACKIE. Sunt mai multe subtipuri care pot determina acesta infectie, cel mai frecvent implicat fiind tipul A-16. Imbolnaviri pot determina si subtipurile A5,7,9,10 , B5 iar subtipul 71 este asociat cu o infectie severa cu manifestari neurologice de tipul meningitei/encefalitei/mielitei si care necesita internare obligatorie cu supraveghere si tratament de specialitate.In tarile asiatice Taiwan, Singapore, Malayesia au fost inregistrate multiple infectii cu subtipul 71 care s-au soldat cu evolutii severe, letale.

Cum se transmite?

  • se transmite foarte usor, fiind  responsabila de adevarate epidemii, mai ales in crese si gradinite, fiind de departe cauza cea mai frecventa de ulceratii la copii;
  • calea de transmitere cea mai frecventa este cea oral-fecala, virusul fiind prin definitie un enterovirus, adica un virus care patrunde in organism pe cale bucala orala) si se multiplica in intestin de unde se raspandeste in intreg corpul.De asemenea se transmite prin tuse, stranut, prin contactul direct cu leziunile de la nivelul pielii dar si prin intermediul obiectelor contaminate sau materiilor fecale. Din acest motiv sunt foarte importante  masurile de igiena, spalarea frecventa pe maini cu apa calda si sapun, aerisirea incaperilor,evitarea spatiilor aglomerate si a contactului cu persoanele infectate;
  • izolarea la domiciliu a copilasilor bolnavi este un imperativ prevenind de multe ori raspandirea infectiei;chiar daca copilul are o stare generala buna nu este indicat sa fie dus in locuri publice(parcuri, spatii special amenajate pentru copii)

Cum se manifesta?

Perioada de incubatie, adica timpul scurs din momentul infectarii si pana la aparitia semnelor si simptomelor este variabila, in medie 3-7 zile.

Debutul:

– necaracteristic, frecvent sugestiv pentru o infectie respiratorie:

  • stare generala alterata;
  • indispozitie, astenie, adinamie;
  • cefalee(dureri de cap);
  • anorexie (lipsa poftei de mancare, in special pentru solide);
  • mai rar varsaturi si dureri abdominale;
  • febra – precede cu 24-48 de ore aparitia eruptie; frecvent este  usoara/moderata : 38-39C

Perioada de stare:

-caracteristica este eruptia care are mai multe stadii:

  • initial apar niste macule(pete) rosii in jurul guritei dar si in interiorul cavitatii bucale ( limba, gingii, fata interna a obrajilor, palat -“cerul gurii”, faringe) care se transforma in 24-48 de ore in mici vezicule (besicute) cu contur clar, perete subtire, culoare gri, inconjurate de un halou eritemtos(rosu).Sunt foarte dureroase, impiedeca alimentatia iar in cazul in care aportul de lichide este deficitar se poate ajunge la deshidratare care necesita spitalizare si perfuzare endovenoasa.

  • leziunile veziculoase se ulcereaza si lasa adevarate rani in gurita copilasilor facand imposibila alimentatia; se pare ca, cel mai bine tolerat este laptele rece/iaurtul, singurul care nu determina usturimi in momentul contactului cu mucoasa bucala;
  • pe langa leziunile bucale tipice sunt si leziunile de la nivelul palmelor si talpilor(de unde si denumirea bolii…mana-gura -picior); au aceeasi evolutie, initial macule rosii apoi vezicule situate in special pe palme, intre degete si la nivelul talpilor; mai rar apar la nivelul coapselor si pe trunchi. Spre deosebire de alte boli eruptive ( in special varicela cu care se si confunda uneori) nu sunt insotie de prurit ( mancarime).

  • leziunile de la nivelul pielii se vindeca in general in 7  maxim 10 zile si nu lasa sechele (cum se intampla de exemplu in cazul varicelei cand raman cicatrici daca au fost inlaturate crustele respective).

Indiferent de gravitatea manifestarilor generale(febra, refuzul alimentatiei, dureri de cap) sau a elementelor eruptive este recomandat sa va adresati unui medic singurul in masura sa stabileasca diagnosticul corect si implicit tratamentul specific.

Cum se diagnosticheaza?

  • diagnosticul este relativ usor, bazat pe contactul copilasului cu cineva deja infectat si pe aspectul clinic al leziunilor;
  • sunt rare cazurile cand sunt necesare investigatii suplimentare(analize), de obicei in situatii severe sau care apar la copilasi cu alte probleme de sanatate asociate;

Cum se trateaza?

Tratamentul este suportiv si simptomatic, ceea ce inseamna ca nu poate fi tratata cauza ci doar alinate simptomele. De subliniat ca tratamentul antibiotic nu-si justifica utilizarea fiind vorba de o infectie virala;sunt insa cazuri cand se poate suprapune o infectie bacteriana si atunci sunt necesare antibioticele insa strict la racomandarea medicului.

Obiectivele majore sunt:

  • tratamentul febrei;
  • hidratarea corespunzatoare cu aport suplimentar de lichide; ideal este ca lichidele sa fie reci sau servite la temperatura ambianta, cu evitarea lichidelor fierbinti sau a sucurilor;
  • calmarea durerilor (ibuprofen, paracetamol) sau sprayuri cu efect antiinflamator si anestezic(Tantum Verde, Gatulet Fericit, etc);
  • badijonari ale mucoasei bucale(solutii cu glicerina la care se adauga anestezice : anestezina, lidocaina, reepitelizante ale mucoasei – Vitamina A, Vitamina E) sau antihistaminice (difenhidramina);
  • probiotice, antidiareice(smecta), antisecretorii(hidrasec)daca se asociaza diaree;
  • diminuarea raspandirii infectiei prin izolarea la domiciliu a copilasilor bolnavi.

In cazul copilasilor cu leziuni masive la care este imposibila hidratarea se recomanda internare pentru perfuzare si tratament de specialitate. De asemenea infectiile cu manifestari neurologice (produse de subtipul 71) necesita internare obligatorie.

Ce complicatii pot sa apara?

  • deshidratarea;
  • suprainfectia bacteriana a leziunilor ce impune administrare de antibiotic chiar daca la baza infectia este virala;
  • pericardita/miocardita (rar);
  • meningita/encefalita (foarte rar);

Care este evolutia?

  • in formele usoare si moderte evolutia este autolimitanta cu vindecare in 7-10zile;
  • incepand cu cea de-a 7-a zi de boala se formeaza anticorpi care elimina virusul din organism;cu toate acestea s-a stabilit ca, virusul se mai elimina prin fecale timp de aproape 1 luna, ceea ce inseamna ca, pericol de contagiozitate exista. Insist inca o data asupra importantei masurilor de igiena mai ales in cazul copilasilor mici, ce frecventeaza gradinitele;
  • imunitatea dobandita in urma infectiei este durabila, rar apare reinfectia insa este posibila infectia cu un alt subtip al virusului Coxackie;

Adultii de obicei manifesta forme mult mai usoare decat copilasii.

In cazul femeilor insarcinate daca infectia s-a produs in primul trimestru de sarcina se poate produce avort spontan. In schimb infectiile din trimestrul 2, respectiv 3 s-au soldat cu retard al cresterii intrauterine a fatului.

Cum ne putem proteja?

Fiind o boala ce se raspandeste usor, posibilitatile de protectie sunt minime si se reduc la aplicarea riguroasa a masurilor de igiena si in special spalatul frecvent pe maini cu apa calda si sapun si obligatoriu dezinfectia obiectelor cu care copilasii vin in contact (de exemplu virusul ramane foarte mult timp activ pe suzeta sau pe o jucarie)..

>>>

MOLLUSCUM CONTAGIOSUM

Molluscum contagiosum este o infectie virala, cu manifestare cutanata care afecteaza in special copiii, frecventa cea mai crescuta fiind intre 1 si 4 ani. Este foarte contagioasa transmitandu-se cu rapiditate in special in colectivitatile de copii(crese, gradinite). Uneori este confundata cu varicela avand in vedere aspectul vezicular al leziunilor.

De cine este produsa?

  • infectia este determinata de virusul MCV(molluscum contagiosum virus);
  • exista 4 tipuri de MCV, tipul 1 fiind cel mai frecvent raspandit; tipul 2 este prezent la adulti si se transmite pe cale sexuala;
  • perioada de incubatie(timpul scurs intre momentul infectarii si aparitia leziunilor) este variabila de la 5-7 zile pana la 6 luni;

Cum se transmite?

Transmiterea este extrem de facila, inclusiv numele bolii sugereaza acest lucru. Poarta de intrare este orificiul folicular. Omul este singura gazda, infectia nu se poate transmite de la animale.Principalele cai de transmitere sunt:

  • contact direct cu leziunile;
  • indirect prin contact cu lenjeria, prosoapele, hainele infectate,etc;
  • folosirea piscinelor publice;
  • pe cale sexuala;
  • mai rar, dar posibil, de la mama la fat;

Cum se manifesta?

  • dupa infectarea cu MCV, poate sa treaca o perioada variabila pana la aparitia leziunilor, in general 2-4 saptamani, cu extreme de 5 zile pana la 6 luni;
  • leziunile(bubitele) sunt mici, perlate, roz-rosiatice, de dimensiuni mici(1-5 mm) care prezinta central o ombilicare(o mica gaurica) ce reprezinta fostul orificiu folicular pe unde s-a produs contaminarea; daca se exercita presiune asupra acestor bubite, se exteriorizeaza un lichid albicios, un fel de granule albe(“grauntii de moluscum”); pot sa fie unice sau grupate in “buchete”;

www.medcert.com

  • in general apar pe maini, picoare, fata, pleoape sau chiar trunchi; initial numarul este redus insa daca nu se intervine,  creste de la o saptamana la alta,interesand si alte regiuni;

www.molluscum-contagiosum.co.uk

  • in jurul “bubitelor” pielea este deseori inflamata si mai rosie, aspect accentuat si de scarpinare;
  • cand transmiterea este pe cale sexuala leziunile sunt localizate initial la nivel genital, extinzandu-se apoi si la alte niveluri;

Cum se diagnosticheaza?

De cele mai multe ori in urma examinarii se ridica suspiciunea de infectie cu MCV, confirmarea diagnosticului si tratamentul trebuie recomandate de medicul specialist dermatolog; uneori pentru un diagnostic diferential sunt necesare “mici interventii” pentru biopsie.

Care sunt masurile de tratament?

Infectia cu MCV poate sa dispara si in absenta tratamentului dupa 2-4 luni sau chiar 1 an; cu toate acestea este important sa se diagnosticheze corect si sa se intervina terapeutic  pentru a preveni infectarea altor persoane; mai ales in colectivitatile de copii, parintii au obligatia morala(ca si in cazul altor infectii) sa anunte personalul specializat din gradinita pentru luarea masurilor epidemiologice corespunzatoare.

Frecvent se recomanda:

  • chiuretarea leziunilor;
  • crioterapie(azot lichid sau zapada carbonica);
  • laserterapie;
  • unguentele( tretrionin,imiquimod,etc) disponibile la noi in tara  sunt frecvent ineficiente; multi pacienti aleg sa-si procure unguente recomandate de medicii dermatologi din strainatate, cel mai utilizat fiind Zymaderm;
  • uleiul din arbore de ceai, in forma diluata s-a dovedit a fi eficient in unele cazuri;
  • tratament imunostimulator(pentru a creste capacitatea organismului de a reactiona);
  • tratament antiviral(rezervat in special cazurilor grave);

Ce complicatii pot sa apara?

  • suprainfectarea leziunilor;
  • cicatrici;
  • afectare oculara in cazul leziunilor situate la acest nivel( conjunctivite, keratite);

Cum putem preveni?

  • spalarea frecventa pe maini cu apa calda si sapun;
  • evitarea folosirii in comun a prosoapelor, lenjeriei, obiectelor personale in general;
  • pana la disparitia leziunilor este indicat sa nu frecventati piscine publice.

Dupa disparitia leziunilor, pacientul nu mai este contagios;spre deosebire de virusul herpetic(stomatita herpetica), MCV nu ramane cantonat in organism.  Imunitatea nu este foarte durabila, reinfectia se poate produce in orice moment.

>>>

EPISTAXISUL – SANGERAREA NAZALA

Sangerarea nazala sau in termeni medicali epistaxisul este destul de frecventa in perioada copilariei iar deseori, mai ales la primele episoade starneste panica printre parinti. Apare mult mai frecvent in cursul anotimpului rece, fiind favorizat de umiditatea scazuta si de infectiile respiratorii.Cei mai predispusi sunt copilasii cu varste intre 2 si 10 ani. Foarte rar acesta reprezinta o urgenta medicala, de exemplu atunci cand apare dupa traumatisme sau prin introducerea diferitelor obiecte/jucarii in fosele nazale, cand un consult medical este imperios necesar.Epistaxisul sever, amenintator de viata apare in general la copii spitalizati sau cunoscuti cu probleme grave de sanatate.Foarte rar este vorba despre boli genetice, afectiuni renale, hepatice care in general au un rasunet asupra intregului organism si nu se manifesta doar prin sangerare nazala. In cazul adultilor si varstnicilor poate sa apara in contextul unor boli cronice: hipertensiune arteriala, insuficienta cardiaca, tulburari de coagulare, etc.

De ce apare?

Hemoragia apare prin lezarea vaselor de sange de la acest nivel, vase foarte subtiri care pot fi agresate cu usurinta. Cele mai frecvente cauze de sangerare nazala sunt:

  • mici traumatisme determinate de “explorarea” nasului cu degetul sau suflarea nasului;
  • inflamarea mucoasei nazale care apare in infectiile respiratorii( rinofaringita acuta, adenoidita, etc) dar si in alergii;
  • tusea frecventa, paroxistica;
  • folosirea in exces a decongestionantelor nazale;
  • aspirarea prea frecventa/brutala a secretiilor nazale;
  • introducerea diferitelor obiecte in fosele nazale(atentie la jucarii, nasturi, monede, etc);
  • deviatia de sept;
  • efortul fizic, emotii intense;
  • altitudinea ridicata, aer uscat sau prea umed(atentie la umiditatea din camera);
  • expunere la substante chimice iritante;
  • tulburari de coagulare, tombocitopenii(infectioase sau medicamentoase);
  • afectiuni hepatice, renale, boli genetice;
  • tumori beningne sau maligne(foarte rare la copii);

Cum se manifesta?

In functie de localizarea vasului lezat, exista epistaxis anterior(cel mai frecvent la copii) si epistaxis posterior.

a) epistaxisul anterior:

  • apare atunci cand sunt lezate vasele de sange de la nivelul septului inferior, peretele ce desparte cele doua nari si care are o vascularizatie foarte bogata acolo fiind situata asa numita pata vasculara- zona Little;
  • sangele curge din fosele nazale, mai incet sau mai rapid, in cantitate mica/moderata, durata fiind variabila de la cateva zeci de secunde pana la 10 minute in functie de severitatea agresiunii; uneori se scurge si in gura mai ales daca copilasul este in pozitie culcata(intotdeauna cand apare o astfel de hemoragie e important ca pozitia sa fie una verticala cu capul foarte usor aplecat pe spate sau chiar usor in fatapentru a preveni inecarea sau voma);
  • in general se opreste spontan si poate fi tratat la domiciliu; daca insa episoadele se repeta este indicat un consult medical de specialitate;

b) epistaxisul posterior:

  • mult mai rar insa mai sever decat cel anterior;
  • apare atunci cand leziunea este situata mai profund si de cele mai multe ori necesita interventie medicala pentru oprirea hemoragiei;
  • printre factorii favorizanti se numara interventiile chirugicale la acest nivel(ex: scoaterea polipilor), tulburarile de coagulare, deficitul de calciu, tumori(foarte rar la copii);

Cum oprim sangerarea nazala?

Inainte de orice manevra este bine sa va linistiti si de asemnea sa linistiti si copilasul deoarece mai ales la prima hemoragie va fi extrem de speriat. Pentru a-i creste complianta spuneti-i pas cu pas ce urmeaza sa-i faceti si asigurati-l ca nu va resimti niciun disconfort.

  • pozitia corecta nu este cea intinsa ci cea verticala cu capul  foarte usor aplecat pe spate sau chiar aplecat usor in fata ; capul nu trebuie foarte mult extins deoarece poate favoriza scurgerea sangelui in gurita care poate declansa varsaturi; se recomanda scupiarea sangelui care se aduna in gura si nu inghitirea acestuia; in situatia in care copilasul se simte rau si nu poate sta in pozitie verticala poate fi asezat pe un scaun sau poate fi tinut in brate de un adult; in situatia cand se simte foarte rau poate fi asezat  pe pat insa cu trunchiul si capul ridicate;

  • strangeti intre degetul mare si cel aratator partile moi(narile) pentru o durata de 10 minute continuu, incurajand copilasul sa respire pe gura; nu intrerupeti compresiunea pentru a vedea daca sangerarea s-a oprit; este de mare folos o compresa rece sau o punga cu gheata aplicata la acest nivel; daca dupa 10 minute de compresiune continua sangerarea nu s-a oprit, reluati procesul; marea majoritate a hemoragiile se opresc in intervalul de 10-20 de minute;
  • incercati sa nu va panicati, anxietatea dumneavoastra va agita suplimentar copilul si interventia poate fi mai delicata;
  • daca sangerarea este masiva si nu se opreste dupa 20 de minute de compresiune este necesar un consult medical; repetarea hemoragiei la intervale mai mici de 7 zile impune de asemenea un consult medical;
  • sangerarea poate sa reapara daca dupa oprirea ei nasul este din nou suflat cu putere; sangerarea se opreste prin formarea unor cheaguri de sange iar prin presiunea exercitata in timpul suflarii nasului, aceste cruste se pot desprine si sangerarea reapare; de aceea este recomandata prudenta in suflarea nasului si se indica evitarea eforturilor mari si a expunerii la soare in primele 12-24 de ore de la producerea acesteia;eventual se umezeste usor mucoasa nazala cu ajutorul serului fiziologic sau efedrinat sau prin aplicarea unui unguent emolient, chiar vaselina medicinala; in camera copilului este bine sa plasati un umidificator sau un vas cu apa pentru a creste umiditatea din incapere; nu se administreaza medicamente antiinflamatoare de tipul ibuprofen (Nurofen, IBalgin, Marcofen) sau aspirina(este contraindicata utilizarea ei la copii!!!)
  • exista pe piata un produs GELASPON care poate fi folosit cu succes pentru oprirea sangerarilor nazale; acesta este de fapt un burete resorbabil, steril, cu gelatina ce favorizeaza oprirea sangerarilor si care este util mai ales in cazul celor cu hemoragii repetate;

Cand ne adresam medicului?

  • sangerare masiva care nu se opreste prin compresiune continua;
  • traumatisme, lovituri la cap;
  • obiecte straine introduse in fosele nazale;
  • aparitia ametelilor, dificultatilor de respiratie, paliditate accentuata;
  • respiratie pe gurita sau secretii nazale unilaterale(acestea ridica suspiunea unui corp strain intranazal);
  • copil cu varsta sub 1 an;

Cand sunt necesare investigatii suplimentare?

Prima investigatie care se recomanda este un consult ORL in urma caruia medicul va stabili(daca este posibil) cauza sangerarii si tratamentul pe moment dar si profilactic daca este cazul. In general nu este nevoie de alte examinari suplimentare daca nu se suspicioneaza o cauza sistemica, in contextul altei afectiuni. Astfel daca exista istoric familial de sangerari sau sangerarile nu se opresc prin compresiune locala si/sau sunt foarte frecvente sau se insotesc de sangerari si la alt nivel(gingii, traumatisme minore, etc) se impune o evaluare complexa cu explorarea intregului proces al coagularii.

Epistaxisul recurent:

Apare frecvent secundar unor mici malformatii vasculare si se caracterizeaza prin repetarea hemoragiilor la intervale de timp dese . astfel incat uneori este necesara interventia chirugicala; de cele mai multe ori se realizeaza o cauterizare (aplicarea unor substante chimice, corozive) insa sunt situatii cand este necesara o interventie mai laborioasa(ex: deviatia de sept).

Cum putem preveni sangerarile nazale?

In situatiile cand acestea deja au aparut e bine sa existe cateva masuri profilactice pentru a preveni repetarea lor. Astfel:

  • umiditate corespunzatoare in camera;
  • evitarea administrarii decongestionantelor nazale fara recomandarea medicului;
  • educarea pe cat posibil a copilului in ceea ce priveste “explorarea” nasului;
  • evitarea expunerii la factori alergeni in situatiile in care este vorba despre o alergie la factori de mediu care intretine aceasta sensibilitate;
  • daca copilasul este mai mare, este indicat sa-l sfatuim cum sa procedeze atunci cand se produce sangerarea si nu suntem langa el.
>>>
Sitemap