Category Archives: Alte infectii frecvente

LARINGITA ACUTA

Laringita reprezinta o afectiune respiratorie frecventa, mai ales la copilasii sub 5 ani si deseori este o urgenta medicala din cauza riscului mare de obstructie a cailor respiratorii.

Debutul este brusc, de cele mai multe ori in plina stare de sanatate, cel mai adesea in cursul noptii si/sau dimineata.

Este important ca de la primele semne sa va adresati medicului pentru un tratament eficient si pentru a preveni aparitia complicatiilor, cu atat mai frecvente cu cat varsta copiilor este mai mica, bebelusii fiind cei la care evolutia poate fi foarte severa din cauza calibrului foarte  ingust al cailor respiratorii.

Ce este laringita?

Laringele este un organ tubular ce apartine arborelui respirator si care contine corzile vocale; inflamarea acestei regiuni duce la aparitia brusca a unor simptome zgomotoase, impresionante pentru anturaj.

In functie de zona afectata exista mai multe tipuri de laringita cu grade diferite de severitate, formele  cele mai severe fiind epiglotita si laringotraheobronsita maligna, forme care necesita obligatoriu supraveghere si internare in spital.

Frecvent se asociaza si cu alte inflamatii ale cailor respiratorii:rinite, faringite,rinofaringite, traheite.

De cine este produsa?

  • virusi: parainfluentzae tip 1, virusul sincitial respirator, adenovirusurile,virusul rujeolei, virusurile gripale;
  • bacterii: haemophilus influentzae(determina epiglotita, o forma severa de laringita), streptococul beta hemolitic grup A,pneumococul, bacilul difteric(foarte rar datorita vaccinarii antidifterice);
  • factori fizici si chimici: gaze iritante, substante volatile, alergiile la factori de mediu(praf, polen, praf, etc), fumat(activ si pasiv);
  • suprasolicitarea corzilor vocale: strigate, tipete(frecvente atunci cand bebelusul isi descopera vocea), “boala profesionala”(profesori, cantareti,etc);
  • refluxul gastro-esofagian: prin refluarea continutului gastric se produce o iritare chimica(suc gastric) la nivel laringian;
  • laringita tuberculoasa:cazuri foarte rare datorita vaccinarii BCG;
  • stari precanceroase: in special la populatia adulta

 Forme de laringita :

In functie de localizarea procesului infectios(inflamatia), de prezenta sau nu a stridorului laringian,de asocierea sau nu a semnelor de insuficienta respiratorie dar si in functie de factorul cauzator se descriu mai multe forme de laringita diferite ca si evolutie, tratament si prognostic.

1. Laringita acuta simpla:

  • una dintre cele mai frecvente si mai “banale” forme de laringita, determinata de infectii virale care initial afecteaza mucoasa nazala/faringiana(rinofaringita acuta) cu evolutie favorabila, tratamentul putand fi efectuat si la domiciliu dupa un consult medical in prealabil;

a)simptome:

  • absenta febrei, eventual subfebrilitati(37-38C);
  • raguseala(disfonie);
  • dureri la inghitire(disfagie);
  • simptomul cel mai pregnant este tusea foarte frecventa, iritativa, cu caracter “latrator”;

b)tratament: – fiind o infectie virala, tratamentul se adreseza doar simptomelor:

  • repaus vocal, atmosfera calda si uscata;
  • antiinflamatoare(ibuprofen), antitusive, eventual aerosoloterapie(nu folositi aerosoli cu ADRENALINA decat la indicatia precisa a unui medic, chiar daca anterior, pentru aceleasi simptome ati primit recomandarea utilizarii adrenalinei);
  • toaleta cailor nazale daca sunt prezente secretii nazale(cu ser fiziologic sau apa de mare) cu aspirarea acestora;
  • evitarea expunerii la aer rece, fumat pasiv, umezeala excesiva(“mucegai”);

Evolutia este in general favorabila, complicatiile fiind foarte rare.

2. Laringita acuta striduloasa-spastica:

Este un tip de laringita care apare in special la grupa de varsta 1-3 ani, cauzele fiind infectiile virale; exista factori predispozanti  ce pot favoriza acest tip de laringita:

  •    prezenta polipilor(adenoidita cronica);
  •    teren atopic(predispozitie catre afectiuni alergice);
  •    paratrofie(greutate mult peste media corespunzatoare varstei si lungimii);
  •   expunerea constanta la  fumat pasiv, mucegai, alti factori iritanti.

Frecvent apare in repetitie, fiind copii care, la fiecare viroza respiratorie prezinta afectare laringiana, un rol important avandu-l factorii predispozanti mentionati.

a)simptome:

  • debut brusc, de cele mai multe ori noaptea, in contextul unei infectii respiratorii preexistente(rinofaringita) cu senzatie de sufocare-dispnee inspiratorie(nu pot trage aer in plamani);
  • raguseala(disfonie) pana la disparitia vocii, tuse spastica, epuizanta, latratoare;
  • stridor laringian(este un sunet asemanator celui care apare secundar suflarii print-un tub) care se datoreaza trecerii aerului printr-un spatiu ingust(calibrul laringelui este mult diminuat din cauza inflamatiei);
  • se pot asocia semne de insuficienta respiratorie: dispnee inspiratorie, tiraj suprasternal(o forma de adaptare a organismului prin care incearca sa aduca aer suficient in plamani);poate sa apara o stare de agitatie extrema din cauza senzatiei de sufocare, putand sa se asocieze si transpiratii reci; in formele severe este prezenta cianoza(“albastrirea” in special in jurul guritei);
  • o caracteristica importanta este absenta febrei;

b)tratament:

  • repaus vocal, atmosfera calda si uscata;
  • antiinflamatorii(ibuprofen), aerosoloterapie(ser fiziologic, adrenalina,etc) la indicatia medicului;
  • toaleta cailor nazale cu aspirarea secretiilor in exces.

Consultul medical este obligatoriu in aceasta forma de laringita deoarece tratamentul de electie este reprezentat de aerosolii cu Adrenalina iar dozele trebuie stabilite de medic in functie de severitate.

La copilasii mici(sub 2 ani) si la cei ce asociaza semne de insuficienta respiratorie se recomanda frecvent internarea pentru supravegherea evolutiei si tratament antiinflamator parenteral(pe vena), eventual oxigenoterapie daca saturatia in oxigen este scazuta.

Evolutia in general este favorabila, cu ameliorare in cateva zile.

3. Laringita acuta edematoasa(subglotica):

  • reprezinta de departe forma cea mai frecventa de laringita, cauza fiind o infectie virala peste care insa de multe ori se suprapune o infectie bacteriana, cel mai frecvent fiind implicat Haemophilus influentaze(din fericire incidenta este in scadere datorita includerii vaccinului antihaemophilus in schema de vaccinare,componenta a vaccinului hexavalent );
  • afecteaza grupul de varsta 6luni-2-3 ani, fiind de 3-4 ori mai frecventa la baieti decat la fete;

a)simptome:

  • febra care poate precede simptomele tipice cu 1-2 zile, asociindu-se cu secretii nazale, obstructie nazala, tuse;
  • in evolutie apare stridorul(zgomotul tipic) initial in timpul plansului, in conditii de agitatie, ulterior se permanentizeaza;
  • raguseala pana la pierderea vocii ;
  • tuse metalica, iritativa;
  • semne de insuficienta respiratorie: dificultati la inspirarea aerului, intrarea in actiune a muschilor respiratori accesori(cresterea frecventei respiratiilor, putandu-se ajunge la 40-50 respiratii pe minut, tiraj suprasternal iar in formele severe si intercostal, substernal), aparitia cianozei; toate acestea pot duce la epuizare respiratorie cu scaderea frecventei respiratorii, diminuarea stridorului laringian,respiratie neregulata, care nu repezinta deloc un indiciu de evolutie favorabila;

b)tratament:este o urgenta medicala!!!

  • antitermic-preparate pe baza de paracetamol si ibuprofen(se administreaza la 4-6 ore conform recomandarii medicale);
  • antiinflamatoare:(oral sau parenteral-pe vena daca este o forma medie/sever ace necesita internare);
  • aerosoloterapie(adrenalina, flixotide)- in functie de severitate si de alte simptome asociate;
  • repaus vocal;
  • atmosfera calda si uscata;
  • evitarea expunerii la factori iritanti;

 4. Epiglotita- Laringita supraglotica-Urgenta Medicala!!!

  • este o afectiune foarte grava insa din fericire rara, cu evolutie fulminanta, uneori dramatica cu deces  daca nu se intervine rapid;
  • inflamatia se produce deasupra corzilor vocale iar riscul de obstructie si sufocare este major in decurs de cateva ore;
  • afecteaza grupul de varsta 2-7 ani caracterizandu-se prin debut brusc in plina stare de sanatate;
  • este o infectie bacteriana,cel mai frecvent fiind incriminat Haemophilus influentzae tip B(Hib); streptococul de grup A, pneumococul pot fi si ele responsabile;

a)simptome:

  • febra aparuta brusc, cel mai frecvent in cursul noptii;
  • stare generala profund alterata cu semne tipice de insuficienta respiratorie(dispnee inspiratorie, tiraj costal, subcostal, bataia aripioarelor nazale, cianoza);
  • raguseala severa cu pierderea vocii;
  • salivatie abundenta(din cauza dificultatilor de inghitire a salivei aceasta se “scurge”  si  accentueaza aspectul de copil suferind);
  • tuse epuizanta, spastica, latratoare;
  • semne de severitate: epuizarea efortului respirator(scade frecventa respiratiilor, apare geamatul, diminua stridorul, respiratiile sunt neregulate);
  • in formele severe apare obnubilare pana la instalarea comei.

b)tratamentul: este obligatorie internarea in spital si supravegherea evolutiei sub tratament.Copilasul va primi oxigen iar in formele severe se va apela chiar la intubatie(respiratie asistata); fiind o infectie bacteriana, tratamentul etiologic(al cauzei) va fi antibiotic; se va asocia corticoterapie precum si alta medicatie in functie de simtomele asociate si de eventualele complicatii.

Evolutia este imprevizibila, primele 24-48 de ore fiind critice.

Daca masurile de tratament sunt rapide si eficiente in 24-48 de ore se poate obtine ameliorare progresiva cu vindecare. In evolutie pot sa apara complicatii severe(pneumonie, septicemie, artrita septica, meningita,etc).

5.Laringotraheobronsita acuta(maligna):-Urgenta medicala!!!

  • este foarte rara insa este caracterizata printr-o evolutie fulminanta si multiple dificultati in ceea ce priveste tratamentul;
  • agentul cauzator initial este reprezentat de un virus peste care insa se suprapune o infectie bacteriana care are o evolutie severa, Haemophilusul, Pneumococul, Stafilococul si Streptococul fiind cele mai frecvente bacterii incriminate.

a)simptome:

  • semne tipice de insuficienta respiratorie: dispnee inspiratorie, tiraj suprasternal, supraclavicular, substernal, cianoza, bataia aripioarelor nazale;
  • stridor laringian marcat;
  • raguseala severa;
  • dureri severe la inghitire;
  • febra, hiperpirexie(valori foarte ridicate ale temperaturii);
  • stare generala profund alterata;

b)tratament:

  • fiind vorba de o evolutie severa, spitalizarea este obligatorie, tratamentul fiind complex si vizand in primul rand rezolvarea inflamatiei cailor respiratorii dar si eradicarea infectiei bacteriene; de multe ori se apeleaza la intubatie orotraheala(respiratie asistata) sau traheostomie(o procedura medicala ce presupune crearea unui orificiu artificil la nivelul traheei pentru a usura ajungerea aerului la nivelul plamanilor).
>>>

INFECTIA URINARA

Desi nu se numara printre cele mai frecvente infectii in perioada de sugar si copil mic, am ales acest subiect datorita simptomelor mascate, mai ales in cazul bebelusilor cand in afara de cresteri ale temperaturii si o eventuala indispozitie asociata cu inapetenta si eventual varsaturi nu putem identifica alte modificari; mai mult, aceste simptome pot fi foarte bine atribuite eruptiei dentare ducand la intrazierea diagnosticului cu agravarea starii generale si riscul aparitiei de complicatii pe termen scurt dar si lung; mai mult la grupa sub 6 luni poate evolua fara simptome notabile, uneori doar o stare de indispozitie cu un ritm de crestere necorespunzator.

Ca si frecventa se apreciza o medie de 1,5 – 2% la populatia pediatrica cu o frecventa mai mare, de aproximativ  5% in primii doi ani de viata; in perioada de nou-nascut si bebelus frecventa este mai mare in randul baieteilor, pentru ca, la varsta scolara si la adolescenta raportul sa se modifice in favoarea fetitelor.

 

Ce este infectia urinara?

Se impune o clasificare clara deoarece termenul de infectie urinara este foarte vag, semnificand practic existenta unei infectii la nivelul tractului urinar de la simple uretrite, cistite(infectii joase, ale uretrei, respectiv vezicii urinare) pana la pielonefrite( infectie la nivelul rinichiului) care netratate corespunzator pot duce la formarea de cicatrici renale cu risc de hipertensiune arteriala sau chiar insuficienta renala cronica la varste mai mari.

Astfel :

Uretrita:

  • infectie strict localizata la nivelul uretrei(locul pe unde se elimina urina) , fara afectarea vezicii urinare( locul de stocare a urinii) si care frecvent evolueaza fara febra, eventual usturimi la urinare si urinari mai dese;

Cistita:

  • infectie la nivelul vezicii urinare cu inflamatie consecutiva si simptome caracteristice (usturimi la urinare, urinari dese, durere sub ombilic, uneori chiar colorarea urinii in rosu pal(hematurie macroscopica), asemanator cu “zeama de carne”; de cele mai multe ori febra este absenta.

Pielonefrita:

  •  infectie la nivelul parenchimului renal; este o infectie grava ce afecteaza rinichii: evolueaza cu febra, dureri lombare, simptome urinare specifice, uneori chiar simptome digestive(greturi, varsaturi).

Bacteriuria asimptomatica:

  • urocultura pozitiva(frecvent descoperita cu ocazia unor analize de rutina) in abesenta oricaror simptome; apare aproape exclusiv la sexul feminin.

 

De ce apare infectia urinara?

Sunt doua categorii de factori care intervin, cei determinanti reprezentati de agentii infectiosi(bacterii, ciuperci, virusuri, paraziti) si respectiv favorizanti care permit “atacatorilor”  sa se multiplice si sa actioneze la acest nivel.

  • factori determinanti – cel mai frecvent bacterii dar pot fi si virusuri, fungi(ciuperci) sau paraziti

Dintre bacterii, de departe, cel mai frecvent implicata este Escherichia coli(75 – 90%) dar si alti germeni cum ar fi Enterobacter(5-10%), Klebsiella, Proteus iar dintre fungi primul loc este ocupat de Candida;

Calea de infectare este cel mai frecvent ascendenta (bacteriile practic “uracand” pe traseul urinar) dinspre uretra, vezica urinara spre rinichi . Mult mai rar infectia se produce descendent, in cazul unor infectii grave generalizate, microbii ajungand pe calea sangelui la nivelul rinichiului(apar la nou-nascuti, prematuri, copii cu alterari ale sistemului imun sau cu alte probleme grave de sanatate).

  • factori favorizanti – cei care permit bacteriilor sa invadeze tractul urinar “dotat” cu sisteme complexe de aparare; persistenta lor duce la aparitia unor infectii recurente, cronice, crescand astfel riscul complicatiilor; de aceea este important de identificat acesti factori si  acolo unde este posibil inlaturarea acestora.

Cei mai frecventi factori favorizanti sunt :

  • sexul feminin;
  • igiena perineala deficitara
  • prezenta fimozei patologice la baietei
  • fuziunea(coalescenta labiilor mici) labiilor la fetite, vulvo-vaginita
  • reflux vezico – ureteral ( “intoarcerea” urinii din vezica urinara spre uretere)
  • malformatii congenitale ale rinichilor(rinichi polichistic, displazii renale, hidronefroza), uropatii obstructive (diferite “obstacole” care favorizeaza stationarea urinii cu risc crescut de infectie)
  • litiaza urinara(“pietre” la rinichi)
  • afectare renala secundara altor boli(glomerulonefrite)
  • deficite imunologice(congenitale sau dobandite) care interfera cu mecanismul de aparare
  • constipatia cronica
  • diabet zaharat si alte boli metabolice

Cum se manifesta?

Modul de manifestare difera foarte mult in functie de varsta, localizare si, eventual prezenta unuia sau mai multor factori favorizanti care pot crea premise pentru recurenta, cronicizarea  infectiei.

Nou – nascut :

  • predominant afectati copilasii de sex masculin;
  • frecvent nu exista factori favorizanti
  • caracteristic este lipsa oricaror simprome urinare, pe primul loc aflandu-se cele digestive cu inapetenta, varsaturi, diaree cu iminenta instalarii unui sindrom de deshidratare acuta deosebit de periculos la aceasta varsta
  • febra nu este obligatorie; de cele mai multe ori sunt prezente subfebrilitati(temperatura sub 38 C) dar pot fi si cresteri mai mari ale temperaturii, dupa cum pot exista chiar valori mai reduse ale temperaturii(hipotermie)
  • particular pentru aceasta varsta este persistenta icterului sau accentuarea acestuia dupa o remisie anterioara; apare datorita efectului toxic al bacteriilor asupra ficatului

– data fiind varsta sunt posibile complicatii severe amenintatoare de viata cum ar fi diseminarea infectiei la nivelul meningelui, plamanului;

Sugari si copii sub 3 ani:

  • la aceasta varsta simptomele urinare inca lipsesc dar apar cele generale si aici un loc important il ocupa cresterea temperaturii, aparent fara o cauza;  uneori pot sa apara chiar si convulsii febrile de aceea daca copilasul prezinta temepratura fara nici un alt simptom, adresati-va medicului deoarece poate fi vorba de o infectie urinara care necesita investigatii suplimentare si tratament specific;
  • poate totusi fi prezenta disuria(usturimea la urinare) care declanseaza crize de plans ce nu pot fi explicate de anturaj
  • simptomele de ordin digestiv sunt minore dar se pot exterioriza sub forma refuzului mancarii, al varsaturilor si, mai rar al diareei; mentionez din nou pericolul deshidratarii mai ales la copilasii sub 1 an;

– pe masura cresterii, apar si simptomele urinare, acestea devenind o componenta obligatorie; cel mai frecvent este vorba despre usturimi la urinare(disurie) , polachiurie(urinari dese, si reduse cantitativ) sau chiar instalarea globului vezical(nu se mai elimina urina, aceasta stagnand in vezica urinara a carei capacitate este depasita)

Copii peste 3 ani :

– simptomele se aseamana din ce in ce mai mult cu ale adultului si locul principal este ocupat de cele urinare:

  • disurie
  • polachiurie
  • enurezis nocturn(eliminare involuntara de urina noaptea, in pat, la un copil la care anterior se instalase controlul sfincterian)
  • modificarea aspectului urinii, aceasta devein tulbure si cu un miros patrunzator
  • stare generala alterata, febra mare cu frison, dureri lombare
  • inapetenta, greturi, varsaturi

Asa cum spuneam, prezenta factorilor favorizanti duce de cele mai multe ori la recurenta acestor episoade de infectii urinare cu efecte negative asupra rinichilor, cu afectarea functiei acestora, in cazuri severe ajungandu-se la insuficienta renala cronica cu iminenta dializei;

Asadar acordati atentia cuvenita acestor infectii si tratati-le cu seriozitate; sunt situatii cand se impune administrarea profilactica de antibiotice(in doze reduse ) si, din experienta am constatat ca, tot mai multe mamici sunt reticente in a urma aceasta terapie; informati-va din surse medicale, discutati cu medicul dumneavoastra despre importanta acestei profilaxii si, luati in considerare sfaturile acestuia.

In cazul infectiilor urinare reucrente se recomanda consult nefrologic pentru monitorizare, tratament si profilaxie.

In functie de modul de manifestare infectiile urinare se impart in :

1. Infectie urinara acuta (primoinfectie) :primul episod de infectie urinara cu raspuns favorabil la tratamentul antibiotic ( efectuat conform antibiogramei)

2. Infectie urinara recurenta

  • nerezolvata(persistenta simptomelor si/sau pozitivarea uroculturii) in ciuda tratamentului antibiotic; este vorba despre aceeasi bacterie identificata atat in momentul diagnosticului cat si ulterior’
  • reinfectie – reaparitia simptomelor cu pozitivarea din nou a uroculturii insa cu prezenta altui germene decat cel initial

3. Infectie cronica: necesita prezenta unuia sau mai multor factori favorizanti care compromit mecanismele de aparare antiinfectioasa si care au drept rezultat o afectare cronica a rinichiului .

4. Bacteriuria asimptomatica :absenta oricaror simptome desi rezultatul uroculturii este pozitiv

 

Cum se diagnosticheaza?

In general la copilasii peste 3-4 anisori este mai usor, suspiciunea ridicandu-se in urma acuzelor acestora, din ce in ce mai tipice pentru o infectie urinara. Probleme ridica insa cei sub 3 anisori si in special sugarii la care simptomatologia poate de multe ori conduce spre diagnostice eronate, cel mai frecvent puse pe seama simptomelor digestive sau a eruptiei dentare; astfel orice febra inexplicabila la un bebelus trebuie sa includa printre investigatii si un examen de urina, eventual chiar urocultura.

O sa insist putin asupra corectitudinii recoltarii urinei in vederea efectuarii investigatiilor, de multe ori existand rezultate fals pozitive datorita contaminarii in procesul de recoltare.

a) in cazul bebelusilor si copiilor sub 3 anisori, urina se recolteaza cu ajutorul unor colectoare (pungulite) sterile care se aplica in jurul meatului urinar dupa o prealabila toaleta locala- se spala riguros zona genitala-anala, cu apa calda si sapun, eventual chiar se “sterge”cu o compresa sterila cu rivanol; daca in decurs de 30 minute nu se elimina urina sau bebelusul are scaun, se schimba “pungulita”; dupa recoltare se goleste continutul pungulitei in recipientul steril si se transporta rapid la laborator, in maxim 30-60 minute; daca totusi nu este posibil acest lucru, urina se poate pastra la frigider maxim 24 ore la 4C.

b) copii peste 3 ani colaboreaza astfel incat urina se poate recolta ca si in cazul adultilor; dupa o prealabila toaleta locala cu apa calda si sapun, din prima urina de dimineata se recolteaza din mijlocul jetului urinar, cu mare grija pentru a nu contamina proba si se transporta rapid la laborator.

Sunt si alte metode de recoltare a urinii care se efectueaza in unitati medicale, necesitand personal specializat motiv pentru care nu voi insista asupra lor.

Examenul de urina :  poate identifica prezenta :

–  leucocitelor, eventual cilindrii leucocitari ( specifici pentru diagnosticul de pielonefrita) ; absenta leucocitelor nu infirma diagnosticul mai ale daca copilasul a beneficiat de tratament antibiotic inaintea recoltarii urinii

hematiilor(globulelor rosii) – mai frecvent in cistita hemoragica

proteinelor

Urocultura

– precizeaza tipul microbului prezenta sa cuantificandu-se in UFC (unitati formatoare de colonii); in general este vorba despre un singur microb; prezenta a 2-3 microbi sugereaza mai degraba o contaminare a probei in momentul recoltarii, necesitand de cele mai multe ori repetarea uroculturii.

– prezenta a peste 100.000 UFC ( unitati formatoare de colonii) este certa  pentru diagnosticul de PIELONEFRITA

  • Pe langa examenul urinii se mai efectueaza teste din sange pentru a “controla” functia rinichiului(uree, creatinina, acid uric) la care se adauga alte teste in primul rand vizand sindromul inflamator(reactia organismului fata de “intrusi”) si anume : VSH, Fibrinogen, PCR- proteina C, un indicator foarte sensibil si fidel, la care se adauga alte examinari decise de medic in functie de simptomatologia copilului si eventualele boli asociate.
  • Este obligatorie efectuarea unei ecografii a aparatului renal, metoda neinvaziva care poate evidentia precoce prezenta unor factori favorizanti(anomalii ale rinichiului, cailor urinare, prezenta refluxului vezico-ureteral sau a litiazaei renale), evitand astfel multiple episoade de infectii urinare.

Refluxul vezico-ureteral :

  • refluarea urinii din vezica urinara inapoi in ureter (legatura intre vezica urinara si rinichi)
  • cel mai frecvent factor favorizant
  • poate fi prezent la unul sau ambii rinichi

 

  • Alte investigatii : ( decise de medicul curant, in functie de examenul clinic si de rezultatul celorlalte analize)

– cistografie mictionala

– radiografie abdominala

– uretero -cistografie

Cum se trateaza ?

Obiectivul principal este identificarea microbului ce a determinat infectia si tratamentul antibiotic administrat conform antibiogramei cu o durata de 1-14 zile (medie 10 zile).

1. Tratamentul antibiotic se initiaza dupa recoltarea probelor, in absenta antibiogramei, ajustandu-se pe parcurs in functie de evolutie si de rezultatul antibiogramei (daca evolutia este favorabila se continua tratamentul inceput cu conditia ca microbul respectiv sa fie sensibil la terapia de prima intentie).

Este obligatorie urmarirea evolutiei prin repatarea uroculturii in timpul tratamentului (ziua 5-8) precum si la 10 zile de la incheierea tratamentului chiar daca starea generala este foarte buna .

Sunt situatii cand se impune o profilaxie a recidivelor mai ales acolo unde se identifica prezenta unuia sau mai multor factori favorizanti.

Astfel prezenta a peste 3 episoade de pielonefrita in decursul unui an sau o reinfectie in prima luna de la primul episod impune cu certitudine asa numita profilaxie a recidivelor. Pe langa indepartarea factorilor favorizanti este recomandata o terapie cu antibiotice ( frecvent asociere de 3 antibiotice, evitandu-se antibioticul administrat pentru tratarea infectiei) cu doze mici ( 1/4-1/2 din doza terapeutica) care se administreaza alternativ, cate 10 zile pe luna fiecare asigurandu-se astfel o “acoperire” permanenta.

Tipul antibioticului, doza, durata tratamentului este decis de medicul curant, cel care cunoaste evolutia cazului precum si eventualele afectiuni asociate.

Sfatul meu este sa administrati aceste antibiotice intrucat previn o afectare de multe ori ireversibila a rinichiului.

2. Regim igieno-dietetic

– aport crescut de lichide pentru a realiza “spalarea” cailor urinare

– alimentatie in functie de toleranta digestiva

– educarea mictionala ( a urinarilor) cu evacuare ritmica si completa a vezicii urinare

3. Tratament simptomatic

a) antitermice (pentru scaderea temperaturii)

b) corectarea sindromului de deshidratare(aport suplimentar de lichide pentru a inlocui pierderile, saruri de rehidratare); la sugari uneori este necesara internarea pentru perfuzii endovenoase

c) tratament complementar(nu exclude tratatmentul antibiotic): ceiuri, sirop pe baza de meriosoare, acestea avand un efect tonic asupra aparatului renal

In concluzie as sublinia din nou importanta diagnosticarii corecte a infectiei urinare, primul pas fiind investigarea unei febre inexplicabile in special la sugari. Adresati-va intotdeauna medicului atunci cand apare febra si nu puneti aceste ascensionari termice doar pe seama eruptiei dentare.

 

 

 

 

 

 

>>>

CONJUNCTIVITA ACUTA

Conjunctivita este una din cele mai frecvente afectiuni ce apare atat la bebelusi cat si la copilasii mai mari. In situatia in care este determinata de o infectie(virala/bacteriana) este foarte contagioasa, transmitandu-se cu rapiditate mai ales in colectivitati. De multe ori face parte din tabloul clinic al unei viroze, pe langa manifestarile tipice de conjunctivita existand si simptome din partea aparatului respirator( nasuc infundat, secretii nazale, febra, tuse, etc). Daca este diagnosticata corect iar tratamentul este unul corespunzator, evolutia este favorabila, rar ajungandu-se la complicatii.
Ce este conjunctivita?
    inflamatie a mucoasei conjunctivale, un tesut foarte subtire ce acopera “albul” ochilor si fata interna a pleoapelor;

  • este foarte frecventa la copii, in special la varstele mici si evolueaza in adevarate epidemii datorita modalitatii facile de transmitere;
Care sunt cauzele conjunctivitei?
  • infectii: virale( in special virusurile respiratorii dar si virusul varicelei, rujeolei, virusul herpetic) sau bacteriene;
  • factori iritanti: sampon, gel de dus, fum de tigara, gaze si substante volatile, clorul(atentie la piscine);la varste mai mari, in special la domnisoare fardurile, lentilele de contact;
  • alergeni: praf, polen,par de animale dar si diverse alimente, medicamente;
Cum se transmite?
  • transmiterea este una foarte facila, in special prin contact direct(mana-ochi) dar si prin intermediul particulelor respiratorii sau prin apa de piscina insuficient clorinata( trebuie facuta diferentere intre conjunctivita determinata de clor care are o evolutie scurta si cea determinata de apa infectata din piscina); de asemenea exista si posibilitatea infectarii indirecte prin intermediul obiectelor contaminate( prosoape, lenjerie de pat, jucarii, etc);
  • perioada de incubatie(durata din momentul infectarii si pana la aparitia simptomelor) este variabila in functie de cauza; astfel in cazul celor bacteriene sunt necesare 2-3 zile pana la aparitia simpomelor, pe cand in cazul conjuctivitelor virale perioada de incubatie este in medie de 7-10 zile;
Cum se manifesta?
1. Conjunctivita virala:
  • este cea mai frecventa forma de conjunctivita si deseori este acompaniata de simptome tipice de raceala(rinofaringita acuta);
  • de cele mai multe ori este bilaterala, afectand ambii ochi;
  • simptomul cel mai frecvent este inrosirea ochilor(albul ochilor devine roz/rosu), eventual umflarea acestora; se asociaza o hipersecretie lacrimala, mancarime intensa(care accentueaza roseata), senzatie de corp strain la clipire (“nisip in ochi”), usturime, vedere incetosata, fotofobie(sensibilitate crescuta la lumina);
  • secretiile in general sunt incolore insa aspectul acestora se poate modifica daca survine suprainfectarea bacteriana(devin galbui, uneori chiar verzui si se “aglomereaza” la nivelul genelor si in coltul intern al ochiului, mai ales dupa somn cand pleoapele se pot lipi);
  • evolutia in general este una favorabila, durata infectiei fiind in medie de 7-10zile, rar insa poate depasi chiar si 2 saptamani.
2. Conjunctivita bacteriana:
  • cele mai frecvente bacterii implicate sunt stafilococul(aureu si epidermidis), streptococul si haemophilus;
  • simptomele sunt comune cu cele din conjunctivita virala insa secretiile sunt galbene, verzui si mult mai vascoase; frecvent se acumuleaza la nivelul genelor si in coltul intern al ochiului(langa radacina nasului); dimineata la trezire, pleoapele sunt lipite iar ochisorii vizibil “umflati”;
  • de cele mai multe ori debutul este unilateral insa in 24-48 de ore infectia se transmite si la celalalt ochi;
  • evolutia este favorabila sub tratament antibiotic, durata infectiei fiind in medie de 7 zile;
3.Conjunctivita alergica:
  • apare frecvent in cazul celor cu teren atopic sau alergii cunoscute si se datoreaza unei sensibilitati crescute a conjunctivei la diferiti factori alergeni;
  • simptomul predominant este mancarimea si secretia lacrimala in exces; nu se asociaza semne si simptome de infectie virala/bacteriana;se asociaza sensibilitatea la lumina puternica si intepaturile la nivelul ochiului; de cele mai multe ori este acompaniata si de alte simptome de alergie: stranut, secretii nazale apoase, frecvente(rinita alergica);
  • frecvent apare sezonier, in functie de factorii de mediu implicati(praf, polen, par de animale, etc);
  • nu este contagioasa;
4. Conjunctivita la nou-nascuti:
Sunt trei situatii care pot sa apara imediat sau in primele saptamani dupa nastere:
a) conjunctivita gonococica:
  • apare dupa nastere, frecvent in primele 5 zile,  datorita contaminarii ochisorilor in timpul nasterii, agentul cauzal fiind Neisseria gonorrhoeae;
  • simptomele apar frecvent in maternitate, ochisorii fiind umflati, pleoapele indurate cu secretii purulente foarte abundente;intotdeauna este bilaterala;frecvent se asociaza si manifestari sistemice( stomatita, rinita, artrita, meningita, septicemie);
  • tratamentul trebuie rapid instituit deoarece riscul de aparitie a unor complicatii severe este mare, infectia netratata poate duce la keratite sau chiar la orbire;
  • in maternitati se face profilaxia acestei infectii, imediat dupa nastere prin instilarea in ochisori a unor solutii ce contin antibiotic eventual in combinatie cu antiinflamator; in trecut se instila nitrat de argint 2% insa din cauza cresterii incidentei conjunctivitei chimice s-a renuntat la aceasta practica.
b)conjunctivita cu Chlamidia:
  • este cea mai frecventa conjunctivita neo-natala, debutul fiind la 5-20 de zile dupa nastere;
  • rar poate sa se asocieze si o infectie sistemica cu Chlamidia de tipul otitei, pneumoniei;
  • evolutia este variabila de la forme blande in care este prezenta doar o usoara tumefiere a ochisorilor cu minime secretii pana la forme severe cu edem(umflare) masiv al pleoapelor si secretii abundente, vascoase;
  • tratamentul este local, exceptand formele cu afectare sistemica cand este necesara antibioterapie(oral sau intravenos).
c) O forma atipica de conjunctivita este cea  secundara imperforarii canalului lacrimal care este cea mai frecventa anomalie a sistemului de drenaj lacrimal motiv pentru care o voi detalia intr-un articol separat.
5. Conjunctivita chimica:
Apare dupa o agresiune chimica la nivelul ochiului, frecvent in urma unui accident; atentie unde depozitati orice fel de produse care ar putea starni interesul copiilor, astfel de accidente sunt destul de frecvente si se pot solda cu urmari severe; primul ajutor pana la sosirea medicului este acela de a spala ochiul cu orice lichid neiritant aflat la indemana(apa, lapte, ceai, etc).Chiar daca nu sunt semne locale de afectare este util sa mergeti la un consult de specialitate, unele substante putand produce leziuni grave, ireversibile daca nu se intervine optim.
Cum se diagnosticheaza?
De cele mai multe ori este suficient un examen clinic pentru a formula diagnosticul de conjunctivita insa este important sa se stabileasca si cauza acesteia prin analiza secretiei lacrimale(examen bacteriologic, virusologic, citologic) in asa fel incat tratamentul sa fie unul corespunzator.
Cum se trateaza?
a) masuri generale:
  • spalarea frecventa pe maini cu apa si sapun in special inainte si dupa administrarea picaturilor;
  • educarea pe cat posibil a copilului cu evitarea ducerii manutei la ochi;
  • izolarea la domiciliu cel putin pe durata prezentei secretiilor la nivel ocular;
  • spalarea frecventa pe maini a copiilor, taierea scurta a unghiilor;
  • schimbarea zilnica a fetei de perna si a prosopului cel putin pana la terminarea tratamentului;
  • inainte de aplicarea picaturilor, este indicata toaleta ochilor, mai ales daca sunt secretii vascoase sau pleoapele s-au lipit; pentru asta aveti nevoie de comprese sterile si ser fiziologic; incercati sa atingeti cat mai putin cu mana compresele respective si sa folositi cate o compresa pentru fiecare ochi in parte; dupa aceasta operatiune spalati-va bine pe maini si abia apoi aplicati picaturile;
  • evitarea expunerii copiilor la fumul de tigara sau la alti agenti iritanti (praf, produse de curatat, etc);
b)tratament etiologic(al cauzei):
  • se prescrie in functie de cauza infectiei; daca este vorba despre o infectie bacteriana atunci vor fi indicate picaturi(colir) oftalmice pe baza de antibiotic si/sau antiinflamatoare sau eventual unguente in functie de varsta copilului; medicatia trebuie administrata strict la indicatia pediatrului/oftalmologului; chiar daca multe din picaturi se elibereaza de la farmacie fara reteta nu este indicat sa le procurati fara o recomandare medicala, unele dintre ele fiind contraindicate la varste mici;  de obicei se recomanda administrarea picaturilor de 4-5 ori pe zi, dupa toaleta locala a ochiului; durata tratamentului este variabila, in medie 7-10 zile; in cazul conjunctivitelor bacteriene pericolul de transmitere a infectiei se reduce semnificativ dupa 48 de ore de la instituirea tratamentului, astfel incat copilasul poate fi reintegrat in colectivitate. Tratamentul trebuie continuat chiar daca simptomatologia s-a remis, deoarece exista riscul unei recidive. Daca nu sunt ameliorari in primele 48 de ore, adresati-va din nou medicului pentru a evalua raspunsul la tratament. In cazurile grave cand se asociaza si o infectie sistemica(otita, pneumonie, etc) este necesar tratament antibiotic sistemic(oral sau injectabil in functie de severitate).
  • in cazul conjunctivitelor virale, in general se recomanda picaturi oftalmice pe baza de substante  antiinflamatorii; rar se asociaza picaturi pe baza de antibiotic, mai ales pentru a preveni suprainfectarea bacteriana care poate sa apara pe fondul unei afectari prealabile a conjunctivei, mult mai vulnerabila la bacteriile din mediul inconjurator; tratamentul antiviral se recomanda mai rar la varste mici si este recomandat de obicei atunci cand agentul cauzal este virusul herpetic(tip 1si 2).
  • daca se asociaza si alte semne si simptome atunci tratamentul va fi mai complex, in functie de simptomatologia prezenta.
  • in cazul conjunctivitelor alergice, pe langa metodele de profilaxie(evitarea factorilor cunoscuti ca fiind declansatori) frecvent se recurge la tratament antihistaminic si antiinflamator local sau sistemic in functie de fiecare forma in parte.
  • in niciuna din formele de conjunctivita nu se aplica pansamente la nivel ocular deoarece exista riscul de multiplicare a agentului infectios intr-un mediu de cultura benefic, ceea ce duce la prelungirea duratei de evolutie si la aparitia unor eventuale complicatii.
Indiferent de forma de conjunctivita trebuie sa aplicati corect tratamentul; este obligatoriu sa va spalati pe maine inainte si dupa fiecare aplicare de picaturi/unguent; in cazul picaturilor, respectati indicatiile de pastrare a flaconului, in special in ceea ce priveste lumina si temeperatura; inainte de folosire agitati putin flaconul si aplicati picaturile atunci cand copilasul este intins : cu delicatete trageti de pleoapa inferioara in jos pana se formeaza un mic “buzunar” in care picurati cu ajutorul picuratorului doza recomandata de medic, ideal cat mai inspre unghiul intern al ochiului, situat la baza nasului; daca copilasul este mai mare cereti-i sa clipeasca de cateva ori, in asa fel incat substanta sa difuzeze la nivelul intregii mucoase; repetati operatiunea si la celalalt ochisor, dupa care se recomanda in masura in care este posibil repaus la pat pentru cateva minute impiedecand astfle scurgerea solutiei in exterior.
Ce complicatii pot sa apara?
In general evolutia este una usoara, riscul de complicatii fiind destul de redus; pentru a evita aparitia complicatiilor este indicata examinarea de catre medic cu reevaluarea copilasului in cazul in care simptomele nu se remit in primele 48 de ore de la inceperea tratamentului.
In general evolutia este auto-limitanta si foarte rar apar complicatii. O atentie deosebita trebuie acordata conjunctivitelor aparute in prima luna de viata, riscul de complicatii severe in aceste cazuri fiind unul maxim.
Cum prevenim imbolnavirea?
Masurile de igiena sunt principala metoda de prevenire a imbolnavirii la care se adauga evitarea factorilor alergeni daca este vorba de conjunctivita alergica.
  • spalarea frecventa a mainilor cu apa si sapun;
  • evitarea folosirii in comun a obiectelor personale: prosop, lenjerie de pat, etc;
  • evitarea expunerii la factori iritanti (praf, gaze volatile, produse de curatat, fum de tigara, etc);
  • in cazul copiilor ce frecventeaza colectivitati este indicat ca pe durata prezentei simptomelor sa nu frecventeze cresa/gradinita/scoala evitand astfel expunerea indirecta a celorlalti copilasi; oricum reintrarea in colectivitate trebuie facuta abia dupa avizul medicului avand in vedere usurinta cu care se transmite.
>>>

BOALA GURA-MANA-PICIOR

Boala GURA-MANA-PICIOR este o infectie virala care apare in epidemii in special in colectivitati (crese, gradinite), cei mai afectati fiind prescolarii (2-6 ani) insa si bebelusii si copilasii mai mari pot face aceasta infectie, datorita faptului ca se transmite deosebit de usor. De asemenea in cazul femeilor insarcinate exista riscul de a transmite infectia virala fatului  recomandandu-se pe cat posibil evitarea contactului cu persoane infectate.

De cine este produsa?

Virusul implicat face parte din categoria enterovirusurilor(virusuri “digestive”) si se numeste COXACKIE. Sunt mai multe subtipuri care pot determina acesta infectie, cel mai frecvent implicat fiind tipul A-16. Imbolnaviri pot determina si subtipurile A5,7,9,10 , B5 iar subtipul 71 este asociat cu o infectie severa cu manifestari neurologice de tipul meningitei/encefalitei/mielitei si care necesita internare obligatorie cu supraveghere si tratament de specialitate.In tarile asiatice Taiwan, Singapore, Malayesia au fost inregistrate multiple infectii cu subtipul 71 care s-au soldat cu evolutii severe, letale.

Cum se transmite?

  • se transmite foarte usor, fiind  responsabila de adevarate epidemii, mai ales in crese si gradinite, fiind de departe cauza cea mai frecventa de ulceratii la copii;
  • calea de transmitere cea mai frecventa este cea oral-fecala, virusul fiind prin definitie un enterovirus, adica un virus care patrunde in organism pe cale bucala orala) si se multiplica in intestin de unde se raspandeste in intreg corpul.De asemenea se transmite prin tuse, stranut, prin contactul direct cu leziunile de la nivelul pielii dar si prin intermediul obiectelor contaminate sau materiilor fecale. Din acest motiv sunt foarte importante  masurile de igiena, spalarea frecventa pe maini cu apa calda si sapun, aerisirea incaperilor,evitarea spatiilor aglomerate si a contactului cu persoanele infectate;
  • izolarea la domiciliu a copilasilor bolnavi este un imperativ prevenind de multe ori raspandirea infectiei;chiar daca copilul are o stare generala buna nu este indicat sa fie dus in locuri publice(parcuri, spatii special amenajate pentru copii)

Cum se manifesta?

Perioada de incubatie, adica timpul scurs din momentul infectarii si pana la aparitia semnelor si simptomelor este variabila, in medie 3-7 zile.

Debutul:

– necaracteristic, frecvent sugestiv pentru o infectie respiratorie:

  • stare generala alterata;
  • indispozitie, astenie, adinamie;
  • cefalee(dureri de cap);
  • anorexie (lipsa poftei de mancare, in special pentru solide);
  • mai rar varsaturi si dureri abdominale;
  • febra – precede cu 24-48 de ore aparitia eruptie; frecvent este  usoara/moderata : 38-39C

Perioada de stare:

-caracteristica este eruptia care are mai multe stadii:

  • initial apar niste macule(pete) rosii in jurul guritei dar si in interiorul cavitatii bucale ( limba, gingii, fata interna a obrajilor, palat -“cerul gurii”, faringe) care se transforma in 24-48 de ore in mici vezicule (besicute) cu contur clar, perete subtire, culoare gri, inconjurate de un halou eritemtos(rosu).Sunt foarte dureroase, impiedeca alimentatia iar in cazul in care aportul de lichide este deficitar se poate ajunge la deshidratare care necesita spitalizare si perfuzare endovenoasa.

  • leziunile veziculoase se ulcereaza si lasa adevarate rani in gurita copilasilor facand imposibila alimentatia; se pare ca, cel mai bine tolerat este laptele rece/iaurtul, singurul care nu determina usturimi in momentul contactului cu mucoasa bucala;
  • pe langa leziunile bucale tipice sunt si leziunile de la nivelul palmelor si talpilor(de unde si denumirea bolii…mana-gura -picior); au aceeasi evolutie, initial macule rosii apoi vezicule situate in special pe palme, intre degete si la nivelul talpilor; mai rar apar la nivelul coapselor si pe trunchi. Spre deosebire de alte boli eruptive ( in special varicela cu care se si confunda uneori) nu sunt insotie de prurit ( mancarime).

  • leziunile de la nivelul pielii se vindeca in general in 7  maxim 10 zile si nu lasa sechele (cum se intampla de exemplu in cazul varicelei cand raman cicatrici daca au fost inlaturate crustele respective).

Indiferent de gravitatea manifestarilor generale(febra, refuzul alimentatiei, dureri de cap) sau a elementelor eruptive este recomandat sa va adresati unui medic singurul in masura sa stabileasca diagnosticul corect si implicit tratamentul specific.

Cum se diagnosticheaza?

  • diagnosticul este relativ usor, bazat pe contactul copilasului cu cineva deja infectat si pe aspectul clinic al leziunilor;
  • sunt rare cazurile cand sunt necesare investigatii suplimentare(analize), de obicei in situatii severe sau care apar la copilasi cu alte probleme de sanatate asociate;

Cum se trateaza?

Tratamentul este suportiv si simptomatic, ceea ce inseamna ca nu poate fi tratata cauza ci doar alinate simptomele. De subliniat ca tratamentul antibiotic nu-si justifica utilizarea fiind vorba de o infectie virala;sunt insa cazuri cand se poate suprapune o infectie bacteriana si atunci sunt necesare antibioticele insa strict la racomandarea medicului.

Obiectivele majore sunt:

  • tratamentul febrei;
  • hidratarea corespunzatoare cu aport suplimentar de lichide; ideal este ca lichidele sa fie reci sau servite la temperatura ambianta, cu evitarea lichidelor fierbinti sau a sucurilor;
  • calmarea durerilor (ibuprofen, paracetamol) sau sprayuri cu efect antiinflamator si anestezic(Tantum Verde, Gatulet Fericit, etc);
  • badijonari ale mucoasei bucale(solutii cu glicerina la care se adauga anestezice : anestezina, lidocaina, reepitelizante ale mucoasei – Vitamina A, Vitamina E) sau antihistaminice (difenhidramina);
  • probiotice, antidiareice(smecta), antisecretorii(hidrasec)daca se asociaza diaree;
  • diminuarea raspandirii infectiei prin izolarea la domiciliu a copilasilor bolnavi.

In cazul copilasilor cu leziuni masive la care este imposibila hidratarea se recomanda internare pentru perfuzare si tratament de specialitate. De asemenea infectiile cu manifestari neurologice (produse de subtipul 71) necesita internare obligatorie.

Ce complicatii pot sa apara?

  • deshidratarea;
  • suprainfectia bacteriana a leziunilor ce impune administrare de antibiotic chiar daca la baza infectia este virala;
  • pericardita/miocardita (rar);
  • meningita/encefalita (foarte rar);

Care este evolutia?

  • in formele usoare si moderte evolutia este autolimitanta cu vindecare in 7-10zile;
  • incepand cu cea de-a 7-a zi de boala se formeaza anticorpi care elimina virusul din organism;cu toate acestea s-a stabilit ca, virusul se mai elimina prin fecale timp de aproape 1 luna, ceea ce inseamna ca, pericol de contagiozitate exista. Insist inca o data asupra importantei masurilor de igiena mai ales in cazul copilasilor mici, ce frecventeaza gradinitele;
  • imunitatea dobandita in urma infectiei este durabila, rar apare reinfectia insa este posibila infectia cu un alt subtip al virusului Coxackie;

Adultii de obicei manifesta forme mult mai usoare decat copilasii.

In cazul femeilor insarcinate daca infectia s-a produs in primul trimestru de sarcina se poate produce avort spontan. In schimb infectiile din trimestrul 2, respectiv 3 s-au soldat cu retard al cresterii intrauterine a fatului.

Cum ne putem proteja?

Fiind o boala ce se raspandeste usor, posibilitatile de protectie sunt minime si se reduc la aplicarea riguroasa a masurilor de igiena si in special spalatul frecvent pe maini cu apa calda si sapun si obligatoriu dezinfectia obiectelor cu care copilasii vin in contact (de exemplu virusul ramane foarte mult timp activ pe suzeta sau pe o jucarie)..

>>>

INFECTIA CU STREPTOCOC

Infectiile streptococice sunt foarte frecvente in copilarie, cel mai adesea localizate la nivelul cailor respiratorii superioare (amigdalite/faringite, otite, sinuzite, scarlatina) dar si la nivelul pielii (impetigo); in cazuri mai rare apar infectii severe de tipul pneumoniei, meningitei sau complicatii ale infectiei cu streptococ: reumatismul articular acut (febra reumatica), respectiv glomerulonefrita acuta (afectare a rinichiului de tip inflamator cu perturbarea functiei renale).

Aceasta multitudine de manifestari deriva din faptul ca exista foarte multe grupe de streptococi, de departe cel mai frecvent fiind grupul A si acesta cu peste 80 de tipuri. Cel mai frecvent este Streptococul beta hemolitic grup A care poate sa determine infectii la nivelul cailor respiratorii superioare dar si la nivelul pielii. Streptococul grup B este implicat in aparitia unor infectii severe la nou -nascut prin transmitere materno-fetala.

O categorie aparte este reprezentata de streptococul pneumoniae (pneumococul) ce determina infectii severe de tipul pneumoniei, respectiv meningitei si impotiva caruia exista posibilitatea de aparare prin efectuarea vaccinarii antipneumococice .

Datorita frecventei crescute voi insista asupra faringitei/amigdalitei determinate de streptococul betahemolitic grup A, urmand ca Scarlatina(articol detaliat) sa constituie subiectul unui alt articol.

FARINGITA/AMIGDALITA CU STREPTOCOC BETA HEMOLITIC GRUP  A:

Ce este faringita/amigdalita?


– inflamatie la nivelul faringelui (gatului) si amigdalelor  produsa de cele mai multe ori de virusuri (pana la 85%) si mai rar de bacterii (15-30%); dintre bacterii cel mai frecvent e implicat streptococul grup A dar pot fi si alti streptococi precum si alte bacterii : Mycoplasma, Chlamydia (mult mai rar).

– amigdalele sunt niste structuri ce intervin in apararea organismului, formate din tesut limfatic si care sunt situate deasupra si in spatele limbii, de o parte si de alta a gatului ce reactioneaza (cresc in dimensiuni si se inrosesc) in momentul in care organismul vine in contact cu diverse virusuri sau bacterii. Sunt copilasi care fac multe episoade de amigdalite, astfel incat amigdalele raman marite de volum (si in afara episoadelor infectioase) asa numita amigdalita cronica, hipertrofica, care uneori necesita indepartarea chirurgicala a amigdalelor (partial sau total).

-cel mai frecvent afectati de infectia cu streptococ sunt copilasii cu varste cuprinse intre 5 si 15 ani, infectia fiind rara in primul an de viata.

Cum se transmite?

Avand in vedere localizarea preponderenta la nivelul nasului si gatului se transmite foarte usor prin stranut, tuse, secretii nazale sau prin intermediul obiectelor contaminate (jucarii, obiecte de mobilier, etc) astfel incat in colectivitati se inregistreaza adevarate epidemii mai ales in sezonul rece; un copil cu faringita/amigdalita streptococica este contagios in primele 24-48 de ore de la instituirea tratamentului antibiotic.

O categorie aparte este reprezentata de purtatorii sanatosi de streptococ care nu prezinta nici o manifestare insa care pot transmite cu usurinta infectia.

Cum se manifesta?

Exista o serie de asemanari intre faringitele/amigdalitele virale si cele bacteriene, pentru confirmarea cu certitudine a infectiei streptococice fiind necesare investigatii suplimentare ( analize de sange, secretie faringiana),

Astfel :

debut: – brusc cu :

  • febra uneori inalta ( > 39C) –  sugestiva pentru streptococ;
  • alterarea starii generale, indispozitie, iritabilitate;
  • refuzul mancarii, varsaturi ( mai ales la copilasii mai mici);

perioada de stare:

  • dureri in gat severe (disfagie) ce fac imposibila alimentatia;
  • cresterea in dimensiuni a ganglionilor  ( laterocervicali si submandibulari) cu durere si sensibilitate la atingere;

  • hiperemie faringiana ( gat rosu) cu cresterea in dimensiuni a amigdalelor care uneori chiar se unesc pe linie mediana; amigdalele sunt intens congestionate si pot prezenta depozite albicioase, galbui ( depozite pultacee).

  • caracteristic este lipsa disfoniei (raguseala), tusei, rinoreei (curgerea nasucului), manifestari care pot sugera mai degraba implicarea unui virus decat a unei bacterii.

convalescenta:

  • dupa 24-48 de ore de la instituirea tratamentului (obligatoriu antibiotic, de electie PENICILINA) copilasul nu mai  este contagios iar simptomele se amelioreaza spectaculos; cu toate acestea, tratamentul trebuie continuat 7-10 zile in functie de recomandarea medicului.

Este important de a diferentia faringita/amigdalita streptococica de cea virala pentru a stopa administrarea inutila de antibiotice, din ce in ce mai frecventa. Antibioticele nu scad durata de evolutie a unei infectii virale, la fel cum nu previn suprainfectia bacteriana. Asadar dragi mamici nu administrati antibiotice doar pentru ca la o alta “raceala” un anumit antibiotic a fost eficient. Singurul in masura sa recomande tratament cu  antibiotice este medicul de familie sau pediatrul.

Cum se diagnosticheaza?

In general pe baza simptomelor copilasului si pe baza examenului clinic (consultatia propriu-zisa) se ridica suspiciunea de infectie cu streptococ care este obligatoriu sa fie confirmata/infirmata prin efectuarea unei secretii faringiene. Chiar si asa, aproximativ 30% din cei cu suspiciune de infectie streptococica au secretia negativa (nu se confirma prezenta streptococului) dupa cum la un procent variabil, cuprins intre 20 -40% se confirma prezenta streptococului, desi acestia nu au nici un fel de manifestare.

In practica se foloseste Scorul McIsaac care ajuta la incadrarea etiologica a amigdalitei.

Astfel, pentru fiecare din urmataorele simptome se acorda cate 1 punct:

1. temperatura ce depaseste 38C;

2. absenta tusei;

3. adenopatie dureroasa (cresterea in dimensiuni a ganglionilor);

4. cresterea in dimensiuni a amigdalelor cu congestie ( roseata) eventual depozite de puroi;

5. varsta cuprinsa intre 3 si 14 ani;

Un scor curpins intre 1 si 3 ridica suspiciunea unei infectii streptococice, pe cand un scor de 4-5 este aproape sigur pentru o infectie bacteriana, in speta streptococica.

Pe langa secretia faringiana frecvent se indica si efectuarea ASLO = Anticorpiantistreptolozina care reprezinta un raspuns al organsimului la infectia cu streptococ;  astfel spus, organismul produce “soldatei” (anticorpi) impotriva streptolizinei (o enzima produsa de catre streptococ) care pot fi determinati din sange si reflecta infectia cu streptococ. Nu prea se folosesc in diagnosticul fazei acute, mai mult sunt utili in dinamica, pentru a urmari evolutia. Trebuie specificat faptul ca ASLO creste in prima saptamana de la producerea infectiei, ingregistreaza o valoare maxima in urmatoarele 2-4 saptamani dupa care in decurs de 6 -12 luni revine la valoarea normala. De aceea persistenta unor valori crescute in decurs de cateva luni impune o reevaluare.

In situatii mai sevre se pot efectua si analize de sange care vor confirma suspiciunea de infectie bacteriana prin prezenta sindromului inflamator (VSH- crescut, PCR – Proteina C Reactiva pozitiva), leucocitoza cu neutrofilie (cresterea numarului de globule albe si a unei fractiuni a acestora sugestive pentru infectie bacteriana), eventual si o anemie usoara (intrainfectioasa).

Ce complicatii pot sa apara?

  • persistenta infectiei – se datoreaza existentei unor bacterii mai rezistente, de obicei stafilococul aureu care produce beta lactamaza, fiind necesara in acest caz schimbarea antibioterapiei;
  • recurenta infectiei – frecvent datorita nerespectarii recomandarilor medicale in special renuntarea precoce la tratamentul antibiotic;
  • adenita ( submandibulara, laterocervicala) – inflamare dureroasa a ganglionilor;
  • flegmon amigdalian – care necesita pe langa tratamentul antibiotic evacuarea puroiului ( de catre medicul specialist ORL) si eventual amigdalectomie ( indepartarea chirurgicala a amigdalelor) in functie de recomandarile medicului orl-ist; dezvoltarea sa este sugerata de o sensibilitate crescuta la deschiderea gurii, uneori cu imposibilitatea de a se alimenta chiar si cu lichide ( trismus);
  • otite, sinuzite prin diseminarea infectiei in zonele invecinate;
  • fasciita necrozanta – o complicatie severa determinata de asa-numita “bacterie carnivora” care distruge tesuturile;
  • reumatismul articular acut ( RAA) – o boala extrem de frecventa in urma cu zeci de ani dar a carei frecventa s-a redus semnificativ prin tratamentul si profilaxia corecta a infectiilor streptococice; pe langa afectarea articulatiilor este posibila si afectarea inimii cu consecinte grave;
  • glomerulonefrita acuta poststreptococica – afectare a glomerulilor renali cu perturbarea functiei renale.

Cum se trateaza?

Obiectivele principale sunt :

1. eradicarea infectiei – tratamentul antibiotic, conform antibiogramei;

2.controlul temeperaturii si al durerii – antitermice, antialgice;

3. masuri igienico-dietetice;

1. Eradicarea infectiei:

In cazul in care suspiciunea de infectie streptococica se confirma prin pozitivarea secretiei faringiene, tratamentul de electie este cel antibiotic, de prima intentie fiind PENICILINA.

Singurul in masura sa stabileasca aceasta suspiciune respectiv sa recomande tratamentul antibiotic este medicul, fie cel de familie fie medicul pediatru.

In practica exista 2 situatii:

a) se recolteaza secretia faringiana dupa care se instituie tratamentul antibiotic pana la confirmarea infectiei ; daca antibiograma confirma sensibilitatea streptococului la antibioticul initial se contiunua cu acesta timp de 10 zile; in schimb, daca streptococul nu este sensibil la antibioticul initial, se administreaza alt antibiotic, conform antibiogramei.

b) se recolteaza secretia faringiana si se asteapta pana la confimarea respectiv infirmarea infectiei cu streptococ fara a administra un tratament antibiotic.

Penicilina se administreaza oral in cazurile usoare/moderate,respectiv intravenos/intramuscular daca copilasul este spitalizat.

Pentru cei alergici la Penicilina se pot folosi alte antibiotice : Eritromicina, Claritromicina ( Fromilid, Klabax, Klacid), Azitromicina ( Azitrox, Sumamed), Amoxicilina+Acid clavulanic ( Augmentin, Enhancin), mai rar Cefuroxim ( Zinnat).

Durata tratamentului este de 10 zile, mai putin in cazul Azitromicinei ( 3-5 zile). Chiar daca simptomatologia s-a ameliorat si copilasul pare ca nu mai are nimic trebuie sa continuati sa administrati antibioticul. Daca la 3 zile de la instituirea tratamentului nu se inregistreaza o evolutie favorabuila atunci trebuie sa solicitati o noua evaluare medicala ( ideal ar fi la acelasi medic care a evaluat prima data copilasul).

In pararel cu tratamentul antibiotic se administreaza probiotice ( Biotics, Enterolactis, Ecoflorina, Linnex) pentru a preveni o eventuala disbioza ( distrugerea bacteriilo”bune” din intestin sub actiunea antibioticului care nu are actiune selectiva).

In functie de antecedentele copilasului se recomanda tratament cu Penicilina retard ( MOLDAMIN) injectii intramusculare cate 1/saptamana timp de 3 saptamani, pana la 3 luni cu scopul de a preveni instalarea unor complicatii la distanta.

2. Tratamentul antipiretic:

are la baza un consum crescut de lichide la care se adauga medicamente de tipul Ibuprofen ( Nurofen, Ibugesic, Marcofen), respectiv Paracetamol ( Panadol, Calpol, Eferalgan). Detalii suplimentare se gasesc in articolul dedicat febrei.

nu se administreaza aspirina copiilor sub 14 ani

3. Regim -igieno-dietetic

  • izolare la domiciliu, eventual repaus la pat in functie de severitatea infectiei;
  • consum crescut de lichide ( ceaiuri caldute, nu fierbinti la care se poate adauga lamaie si miere, apa, sucuri de fructe, compoturi supe de legume);
  • gargara cu apa cu sare de 3-4 ori pe zi pentru copilasii mai mari, complianti ( la 200 ml apa calduta se adauga o lingurita sare);
  • atmosfera umeda, evitarea supraincalzirii locuintei;
  • evitarea fumatului in preajma copiilor.

Cand e necesara amigdalectomia?

( indepartarea chirurgicala a amigdalelor)

Singurul in masura sa stabileasca acest lucru este medicul specialist ORL. In ultimii ani a scazut dramatic numarul acestor interventii chirurgicale consecinta a diagnosticarii si mai ales a tratamentului corect aplicat.

Sunt totusi cateva criterii care pot stabili aceasta indicatie:

  • infectii frecvente, severe din punct de vedere al evolutiei ( peste 5 episoade/an) intotdeauna confirmate bacteriologic ( secretia faringiana sa stabileasca clar prezenta streptococului beta hemolitic);
  • abcces periamigdalian ( flegmon);
  • amigdalita cronica, recurenta : amigdale marite de volum care deseori se unesc pe linie mediana si afecteaza modul de alimentare precum si respiratia;
  • influentarea activitatii cotidiene prin absenteism scolar, tulburari de somn, etc.

Cum putem preveni infectia cu streptococ?

  • evitarea spatiilor inchise, aglomerate datorita usurintei cu care se transmite aceasta infectie;
  • izolarea la domiciliu a copilasilor bolnavi, prevenind astfel raspandirea infectiei in crese, grainite, scoli;
  • evitarea contactului cu persoane bolnave;
  • spalare frecventa pe maini cu apa calda si sapun;
  • evitarea fumatului in preajma copiilor;
  • dezinfectarea periodica a jucariilor si suprafetelor cu care copilasii vin mai frecvent in contact;
  • educarea copiilor pentru a-si insusi minimele reguli de igiena, in primul rand cele referitoare la obiectele personale (periuta de dinti, pahar, tacamuri); chiar si acasa, fiecare membru al familiei ar trebui sa aiba grija cu atat mai mult cu cat vorbeam de acei purtatori sanatosi care nu au semne de boala dar care  transmit infectia.

In concluzie as putea spune despre temuta amigdalita ca este o boala frecventa (rar existand copilasi care nu au avut infectie cu streptococ)  dar care beneficiind de tratamentul corect se vindeca fara sechele, cea mai buna dovada fiind scaderea dramatica a cazurilor de reumatism articular acut.

>>>

ENTEROCOLITA / GASTROENTEROCOLITA ACUTA(DIAREEA ACUTA)

Dupa infectiile respiratorii, diareea reprezinta a doua cauza pentru care parintii se adreseaza medicului pediatru.La varstele mici, indiferent de cauza, reprezinta o urgenta medicala mai ales daca se asociaza cu varsaturi si/sau febra, datorita riscului de deshidratare si posibilitatilor limitate de hidratare la domiciliu.

I.Ce este diareea?

Diareea nu este o boala ci, un simptom al unei boli, definit prin cresterea numarului scaunelor in paralel cu scaderea consistentei acestora si modificarea aspectului(neformate, cu resturi alimentare, mucus, puroi sau chiar sange). In functie de cauza, numarul scaunelor variaza de la 3-4 pana la 10, sau chiar mai mult in decursul a 24 de ore.

Frecvent este insotita de dureri abdominale, meteorism(acumulare de gaze), inapetenta, simptome incadrate ca si enterocolita acuta. Enterocolita acuta prezinta ca si simptom cardinal diareea  si este determinata de  inflamarea  mucoasei intestinale. Atunci cand sunt prezente si varsaturi diagnosticul este de gastroenterocolita acuta.

Daca diareea persista mai mult de 2 saptamani, vorbim de diaree cronica, care apare in cadrul unor boli digestive neinfectioase(deficit congenital/secundar de lactaza, intoleranta la proteinele din laptele de vaca soia, intoleranta la gluten,boli inflamatorii intestinale, etc) si care necesita investigatii suplimentare pentru un diagnostic corect si un tratament corespunzator.

II.Care sunt cauzele diareei acute?

a)infectii:

  • virale: cea mai frecventa cauza de diaree(50-70%); principalul virus implicat este  rotavirusul(articol detaliat) insa sunt si alti virusi(adenovirusuri, enterovirusuri, virusul Norwalk,etc) care pot determina diaree; de multe ori  acestia nu pot fi identificati in urma analizelor efectuate; infectiile virale sunt mai frecvente in sezonul rece;
  • bacteriene:salmonella, shigella, e.coli(tulpinile patogene: enterotoxigen, enterohemoragic, etc), campilobacter, clostridium, etc; predomina in sezonul cald;
  • parazitare:giardia, blastocistis hominis, etc
  • micotice: in special candida(la cei cu imunitate deficitara sau post tratament antibiotic);

b) alergii, intolerante alimentare: frecvent este vorba de  diaree cronica(durata de peste doua saptamani) mai ales daca expunerea la factorii alergeni este una continua;

c)iatrogena(post medicatie): in special dupa terapie antibiotica;

d) greseli alimentare: aliment nou introdus in alimentatia bebelusului, erori dietetice, igiena alimentatiei;

e) “diareea calatorului”: apare destul de frecvent in calatorii, fie prin consumul de apa si alimente contaminate, fie printr-o schimbare a regimului alimentar;

III. Cum se transmite?

  • in principiu transmiterea este fecal-orala, prin intermediul mainilor murdare, al obiectelor si suprafetelor contaminate dar si prin intermediul alimentelor contaminate(toxiinfectie alimentara); un caz aparte il reprezinta diareea determinata de consumul de apa infectata, de aceea nu se recomanda sa consumati apa decat din surse potabile(atentie la fantani, izvoare);
  • este posibila si contaminarea indirecta, prin intermediul vectorilor(muste, gandaci, soareci, sobolani,etc);

IV. Cum se manifesta?

a)debut: – in general brusc; poate fi precedat de :

  • inapetenta;
  • greturi/varsaturi;
  • dureri abdominale;
  • febra/frison;

b) perioada de stare:

  • scaune moi, cu resturi alimentare nedigerate, apoase, in numar variabil (3-5-10/zi, uneori chiar 15-20/zi ), eliminate exploziv, urat mirositoare; daca se asociaza mucus si sange in scaun ne orientam asupra unei cauze bacteriene, mai ales daca scaunele sunt insotite de febra si/sau frison;
  • dureri abdominale, colicative, zgomote hidro-aerice(bolborosisme), durere la emisia de scaun;
  • greturi, varsaturi(la inceput alimentare, ulterior bilioase);in formele virale frecvent varsaturile se amelioreaza sau dispar in momentul aparitiei scaunelor diareice;

In functie de varsta copilului si de severitatea infectiei exista riscul de aparitie a sindromului de deshidratare acuta(Urgenta Medicala!!!):

  • piele uscata, flasca,palida, buze uscate, limba albicioasa, incarcata, senzatie imperioasa de sete;
  • deprimarea fontanelei(la bebelusi);
  • cearcane, ochi “infundati” in orbite, aspect de copil care sufera;
  • apatie, somnolenta, adinamie;
  • dureri de cap, ameteli;
  • extremitati reci;
  • scaderea cantitatii de urina; urina cu miros patrunzator, inchisa la culoare;
  • scadere in greutate(5-10% in functie de severitatea infectiei);

Astfel prezenta scaunelor diareice, asociate sau nu cu varsaturi/febra este un imperativ pentru un consult medical datorita rapiditatii cu care se poate instala acest sindrom de deshidratare, mai ales la varstele mici!!!

Secundar infectiei apare:

  • absorbtie incompleta a nutrientilor(este “ranita” mucoasa intestinala, locul unde se absorb nutrientii proveniti din digestia alimentelor);
  • scaderea activitatii enzimelor(multe din enzime se gasesc la nivelul mucoasei intestinale iar prin leziunile de la nivelul acesteia multe din ele nu se mai produc sau se produc insuficient);
  • alterarea echilibrului florei intestinale, cu “disparitia”bacteriilor bune, raspunzatoare de “sanatatea” intestinului;

V.Cum se diagnosticheaza?

Diagnosticul clinic este sugerat de simptomele prezente corelate cu examinarea copilului insa necesita “cautarea” cauzei(diagnostic etiologic) pentru a putea administra un tratament corespunzator. Este important de diferentiat enterocolitele virale de cele bacteriene, respectiv parazitare pentru a evita administrarea inutila de antibiotice. Din pacate, in peste 40% din cazuri nu se poate identifica agentul cauzator.

Cele mai utilizate teste de laborator sunt:

  • coprocitograma(examinare microscopica a scaunului) –  ofera detalii despre prezenta leucocitelor, hematiilor, mucusului, etc si are avantajul ca este disponibila in cateva ore putandu-ne orienta asupra cauzei si implicit asupra tratamentului;
  • coprocultura – ofera date despre posibilele bacterii cauzatoare, precum si antibioticul la care acestea sunt sensibile;
  • examenul coproparazitologic – util in situatia in care agentul cauzator este un parazit;
  • ph-ul scaunului: daca este acid, orienteaza spre un deficit enzimatic(deficit de lactaza, substanta care “digera” lactoza);daca este alcalin sugereaza o infectie bacteriana.

Uneori, mai ales cand este necesara internarea copilului se fac si alte investigatii in functie de simptomele prezente(Astrup, ionograma serica, uree, creatinina, PCR, Hemoleucograma, etc).Aceste investigatii sunt necesare pentru a orienta medicul asupra tratamentului necesar precum si asupra compozitiei perfuziei(difera in functie de prezenta sau nu a complicatiilor secundare deshidratarii).

Daca este necesara internarea Nu o refuzati, pericolul de deshidratare se accentueaza cu fiecare varstaura/scaun diareic si, din cauza simptomelor prezente medicatia nu poate fi administrata nici oral nici intrarectal.

VI.Cum se trateaza?

Daca sindromul de deshidratare este sever atunci se impune internarea copilului pentru  hidratare pe vena (perfuzii) necesara pentru a  suplini pierderile de apa si electroliti secundare varsaturilor si diareei dar si pentru  a oferi o pauza de refacere a  tubului digestiv. Ulterior se reia alimentatia , insa treptat cu asa numita dieta de tranzitie care sa asigure refacerea treptata a  mucoasei intestinale.
Cazurile mai putin severe pot fi tratate la domiciliu insa numai dupa un consult de specialitate in prealabil.

a) Rehidratare:

  • sarurile de rehidratare – se gasesc sub forma de pliculete care se prepara cu apa fiarta si racita conform indicatiilor si se administreaza incet, cu lingurita pentru a suplini pierderile inregistrate; cantitatea, ritmul si durata de administrare trebuie recomandate de medic in functie de greutatea fiecarui copil in parte precum si de gradul sindromului de deshidratare; sunt si sucuri pentru rehidratare orala (  Hipp ORS) care sunt mai bine acceptate de catre copii, avand adaugat orez , morcov,mar;
  • apa, ceaiuri(indulcit cu glucoza pulvis 5%), apa de orez(mucilagiu de orez), supa de morcovi;toate acestea se ofera in cantitati mici pentru a testa toleranta digestiva;

b) Regim igieno-dietetic:

  • foarte important in evolutia unei enterocolite indiferent de cauza acesteia;in functie de varsta se poate administra orez, apa de orez (poate fi folosita si la prepararea formulei de lapte praf), supa de morcovi, piure de morcovi cu orez, branza de vaci, telemea de vaca, banane, afine, “uscaturi“(paine prajita, covrigi sarati, grisine), apoi in zilele ce urmeaza supa de carne slaba, orez cu carne, revenindu-se usor la regimul anterior in functie si de evolutia aspectului si consistentei scaunelor;
  • la bebelusii alaptati se continua alaptarea, nu se introduce o formula de lapte fara lactoza!!!
  • formulele de lapte praf ar trebui inlocuite cu formule speciale, fara lactoza, deoarece agentul cauzator ataca celulele intestinale ( locul unde se produce digestia si absorbtia), diminuand astfel cantitatea de lactaza(enzima care digera lactoza); astfel apare  intoleranta secundara la lactoza (de cele mai multe ori o perioada limitata, de 1-2 saptamani). Acesta este motivul pentru care se restrictioneaza consumulde lapte si se introduce laptele fara lactoza.

c) Tratament simptomatic:

  • antidiareice, antisecretorii : de tipul Hidrasec( nu este sare de rehidratare, este un medicament antisecretor), Smecta ; dozele, ritmul si durata de administrare  difera in functie de varsta,cauze si simptomele prezente;
  • probiotice ( Biotics, Enterolactis, Ecoflorina, Linex, etc.) – asigura o refacere mai rapida si scad durata de evolutie a bolii;
  • antispastice, antiemetice(Emetiral, Metoclopramid): strict la recomandarea medicului!!!
  • antitermice(daca se asociaza febra):paracetamol, ibuprofen

d)Tratament etiologic(al cauzei):

Tratamentul este diferit in functie de cauza:

1. enterocolita bacteriana:

  • beneficiaza de tratament antibiotic, conform antibiogramei;frecvent nu se asteapta rezultatul coproculturii daca corpocitograma este sugestiva pentru o infectie bacteriana; antibioticul este ales de medic si va fi confruntat cu sensibilitatea bacteriei la diferite antibiotice atunci cand este disponibila coprocultura;

2. enterocolita virala:

  • beneficiaza de tratament suportiv: rehidratare, regim igieno-dietetic, antidiareice;

3. enterocolita din parazitoze-viermisori(articol detaliat):

  • necesita tratament antiparazitar in functie de parazitul identificat; 

VII. Ce complicatii pot sa apara?

  • deshidratarea;
  • acidoza(secundara deshidratarii);
  • afectare neurologica(poate merge pana la coma);
  • soc hipovolemic(scaderea drastica a lichidelor corpului);
  • insuficienta renala;
  • eritem fesier(datorita numarului mare de scaun si a aciditatii crescute a acestora);

VIII. Care este evolutia?

In marea majoritate a situatiilor sub tratament specific, hidratare si regim evolutia este buna. Sunt insa situatii in care scaunele diareice pot persista mai mult de 2 saptamani si atunci este nevoie de un nou consult medical si eventual investigatii suplimentare.

IX. Cum putem preveni?

  • spalarea frecventa a mainilor cu apa calda si sapun, obligatoriu inainte de fiecare masa si dupa folosirea toaletei(chiar daca copilasii sunt mici, invatati-i sa deprinda aceste reguli de igiena);
  • copilasii cu enterocolita/gastroenterocolita nu vor fi dusi in colectivitate decat dupa rezolvarea episodului;in cazul in care este vorba despre paraziti(viermisori) trebuie sa anuntati personalul din crese/gradinite/scoli pentru a lua masurile epidemiologice necesare;
  • spalarea tacamurilor si veselei cu apa potabila; daca apa nu este din surse potabile si nu avem alta alternativa se recomanda fierberea acesteia(cel putin 5 minute);
  • depozitarea corespunzatoare a preparatelor alimentare, mai ales a celor considerate “perisabile”(lapte, carne, oua, etc);
  • spalarea riguroasa a  fructelor si legumelor;
  • prepararea  termica corespunzatoare a carnii; atunci cand dezghetati carnea nu o lasati la temperatura camerei(aceasta se pastreaza in frigider);
  • dupa prepararea termica a oricarei mancari raciti-o brusc si apoi depozitati-o in frigider;
  • spalarea pe maini dupa schimbarea scutecului;
>>>

ROSEOLA INFANTUM – A SASEA BOALA ERUPTIVA

Roseola infantum, a sasea boala eruptiva sau exantemul subit este o infectie virala ce afecteaza cu preponderenta copilasii mici, incidenta maxima fiind la grupul de varsta 6 luni- 2 ani.

In linii mari se caracterizeaza prin cresteri mari ale temperaturii pe o durata de cateva zile, urmata de aparitia unei eruptii caracteristice moment in care febra dispare.

Este o boala cu evolutie buna, autolimitata, prognosticul fiind excelent, complicatiile rare, insa posibile.

 

De cine este produsa?

Este o infectie virala produsa de virusul herpetic, mai exact de tipurile 6 si 7.

  • incubatia: perioada scursa intre momentul infectarii si aparitia simptomelor este in medie 5-15 zile;
  • transmiterea: facila prin intermediul stranutului, tusei dar si prin intermediul obiectelor contaminate.

Cum se manifesta?

www.roseolarashpictures.com

  • prodrom(debut): brusc cu febra mare, frecvent fara alta simptomatologie;poate sa apara o stare de agitatie, de iritabilitate, inapetenta; febra mare poate duce la aparitia convulsiilor febrile;

 

  • perioada de stare:

-febra persista cateva zile(in medie 2-3),uneori insa chiar si 7 zile;

apatie, somnolenta;

adenopatie cervicala, occipitala(cresterea in volum a  ganglionilor din zona cefei precum si a celor de sub barbie si de pe partile laterale ale gatului);

-scaderea poftei de mancare;pericol de deshidratare la varstele mici;

amigdale marite de volum, congestionate(“gat rosu”);

rinoree mucoasa sau seromucoasa(secretii nazale apoase);

conjunctivita (ochi rosii, senzatie de nisip in ochi, mancarime,secretii la nivelul ochiului);

-foarte rar apar simptome digestive: dureri abdominale, greturi, varsaturi, scaune diareice(pot sa fie secundare si medicatiei antitermice);

  • eruptia:

 

debuteaza in medie dupa 2-3 zile (uneori chiar mai mult) de la aparitia febrei si  se manifesta sub forma de macule (mici pete) de culoare roz , usor iesite in relief, localizate mai ales la nivelul fetei si gatului, in partea superioara a toracelui, precum si la nivelul membrelor superioare si inferioare; daca se apasa cu degetul acele mici pete dispar pentru a reaparea dupa indepartarea degetului; foarte caracteristic este faptul ca, eruptia nu determina mancarime; in evolutie nu apar vezicule cu lichid sau puroi.

Odata cu disparitia eruptiei,in medie dupa 2-4 zile, copilasul nu mai este contagios.

Cum se diagnosticheaza?

Se spune despre roseola ca este inselatoare, mai ales in primele zile cand frecvent este vorba doar de febra, fara alte simptome. Practic diagnosticul se stabileste dupa aparitia eruptiei.

Exista posibilitatea confirmarii diagnosticului prin analize de laborator:

  • hemoleucograma care frecvent arata o crestere a numarului de globule albe(leucocite) cu predominanta limfocitelor(sugestive pentru o infectie virala);
  • absenta cresterii reactantilor de faza acuta(in special PCR- proteina C reactiva);
  • detectarea anticorpilor anti HHV, initial de tip IgM care sugereaza o infectie acuta, ulterior IgG(care persista toata viata) si care semnifica trecerea prin infectie.

Care este evolutia?

Evolutia in general este usoara, febra cedeaza in medie dupa 3-5 zile, odata cu aparitia eruptiei care nu necesita niciun fel de tratament.

Ce complicatii pot sa apara?

Complicatiile sunt rare insa totusi posibile:

  • convulsiile febrile;
  • deshidratarea mai ales daca febra este insotita si de manifestari digestive(varsaturi/diaree);
  • suprainfectie bacteriana: peste infectia virala se suprapune o infectie cu bacterii, necesitand astfel administrarea de antibiotic(doar la indicatia precisa a medicului pediatru si in dozele recomandate de acesta); administrarea profilactica de antibiotic nu previne suprainfectia bacteriana!!!
  • encefalita – foarte rar
  • purpura trombocitopenica imuna (apare o eruptie petesiala, mici bubite rosii diseminate pe intreaga suprafata a corpului cu predilectie la nivelul membrelor inferioare)

Cum se trateaza?

Fiind vorba de o afectiune virala tratamentul este unul simptomatic, adica indreptat impotriva simptomelor ; nu se administreaza antibiotic decat in acele cazuri in care exista suprainfectie bacteriana si/sau examinarile suplimentare(analizele de sange) confirma acest lucru.

  • repaus la domiciliu daca copilasul este in colectivitate;
  • hidratare corespunzatoare(apa, ceai caldut, sucuri de fructe, lapte, supe de legume) in cantitati mici si dese;
  • scaderea temperaturii:foarte eficienta este terapia alternativa cu paracetamol(Panadol, Eferalgan, Calpol, supozitoare cu Paracetamol) si ibuprofen (Nurofen, Ibalgin/algin, Ibugesic, Marcofen,paduden) insa aceasta trebuie adminstrata doar la indicatia medicului si in dozele prescrise de acesta (nu adminsitrati aceleasi doze de la o infectie la alta intrucat se calculeaza in functie de greutatea copilului si s-ar putea sa fie ineficiente);frecvent medicul va indica un tratament alternativ cu antitermice; este important sa respectati dozele recomandate de medic si durata de administrare; spun asta deoarece in practica frecvent m-am confruntat cu situatii in care medicatia era intrerupta de catre parinti in momentul cand copilasul nu mai prezenta febra cu reaparitia acesteia ulterior datorita duratei insuficiente de administrare.
Nu voi insista asupra dozelor si ritmului de administrare deoarece acest site nu constituie o modalitate de autodiagnostic si autotratament si nu poate inlocui sub nicio forma un consult medical;
  • aerisiti camera; temperatuta optima 18-19C;
  • nu-l infofoliti, nu-l acoperiti cu paturi, nu-i puneti caciulita in cap;
  • puteti sa-i faceti o baita cu apa calduta (36- 37C) sau o baie racita progresiv (se foloseste apa la temperatura uzuala si apoi se raceste cu 1-2 grade prin adaugarea de apa rece); nu-i aplicatii frectii cu alcool/otet deoarece exista riscul absobtiei la nivelul pielii sau inhalarii vaporilor de alcool;se pot aplica comprese cu apa “calaie”, nu foarte rece(pe frunte, la nivelul talpilor) sau se pot face impachetari(un prosop ud cu care se inveleste copilasul si care se schimba in momentul in care s-a “incalzit”);
Nu administrati copiilor sub 12 ani ASPIRINA deoarece poate sa apara o boala rara dar grava ( Sindrom Reye)!!!
In general dupa administrarea antitermicelor febra incepe sa scada dupa aproximativ 30 – 45 minute; sunt totusi situatii in care apare o crestere brusca a temperaturii(”criza febrila”) cand, e bine sa va adresati unui medic.
In cadrul unei infectii, febra persista pana la distrugerea ” cauzei”(bacterii sau virusuri); astfel va persita mai mult in infectiile virale, comparativ cu cele bacteriene in care, se reduce in primele 36-48 ore de la instituirea tratamentului antibiotic.
Este foarte important ca pe durata febrei (mai ales ca poate persista cateva zile) sa pastrati permanent legatura cu medicul copilasului caruia sa-i puteti semnala orice modificare aparuta.
  • daca apar semne de afectare respiratorie se administreaza picaturi in nas(ser fiziologic cu aspirarea secretiilor in special inainte de masa si inainte de somn pentru a usura respiratia); in cazuri mai severe medicul va va recomanda tratamentul potrivit in functie de simptomatologie;
  • in situatia in care exista afectare digestiva cu varsaturi si diaree, exista pericolul deshidratarii, astfel incat de mare folos sunt sarurile de rehidratare (echivalentul perfuziilor care insa pot fi administrate oral in formele usoare) care se gasesc fie sub forma de pliculete care trebuie preparate, fie gata preparate sub forma unui suc ce are adaugat morcovi ,orez.mar(Hipp ORS); si aceste saruri de rehidratare se administreaza strict la indicatia medicului; acesta va va recomanda si un regim igieno dietetic(supa de morcovi, mucilagiu de orez, prepararea laptelui praf in decoct de orez,branza de vaci, inlocuirea formulei de lapte cu una fara lactoza,etc) si/sau un tratament antidiareic pentru a stopa scaunele moi care prin frecventa lor pot creste riscul de deshidratare cu atat mai mare cu cat copilasul este mai mic;
  • aparitia eruptiei nu impune administrarea niciunui medicament, eruptia evoluand fara complicatii si fara mancarime; nu exista riscul suprainfectarii bubitelor;

In general infectia dureaza in medie 7 zile, evolutia este usoara iar tratamentul poate fi efectuat la domiciliu dupa un consult medical si respectand recomandarile pediatrului.


>>>

INFECTIA CU ROTAVIRUS

Ce este rotavirusul?
– virus de tip ARN care este prezent atat la om cat si la animale
– exista 7 serotipuri (A – G) , cel mai frecvent fiind cel de tip A ( peste 90% din infectii)
– are o mare stabilitate in mediul extern, rezistand astfel si la temperaturi scazute, explicand prezenta in numar foarte mare a enterocolitelor cu Rotavirus in timpul iernii; de altfel, rotavirusul reprezinta cea mai frecventa cauza de enterocolita la sugari si copiii mici.( pana la varsta de 5 ani peste 90% au prezentat un episode de infectie, mai mult sau mai putin sever). Segmentul cel mai afectat il reprezinta luni, grupa 3 – 24 grupul la care infectia evolueaza cel mai sever, de cele mai multe ori necesitand spitalizare. Bebelusii sub 3 luni sunt protejati datorita anticorpilor materni transmisi transplacentar sau prin alaptare; din nou subliniez importanta alaptarii in prevenirea acestei infectii.  La adult frecvent infectia este asimptomatica insa acesta poate fi un rezervor de transmitere.

Cum se transmite?
Rezervorul il reprezinta bolnavii si purtatorii, perioada maxima de risc fiind ziua 3-a-4-a de boala ( uneori poate persista chiar si 3 – 4 saptamani).
Transmiterea este fecal orala si prin consumul de apa contaminata ( nu consumati apa de la izvoare, fantani chiar daca apa pare buna si adultii nu manifesta nici un fel de simptome). Avand in vedere modalitatea de transmitere fecal orala, inseamna ca infectia se transmite de exemplu daca un copilas infectat sau excretor de virus pune manuta pe jucarii care ulterior sunt introduce in gura de alti copii; asa se explica marea frecventa a infectiei in crese, gradinite dar si in sectiile de spital. S-a izolat virusul  si de la nivelul podelelor, veselei, grupurilor sanitare, pieselor de mobilier.
Doza necesara infectiei este mica – 10-20 particule virale ( un gram de fecale contine in medie 10 particule virale)
Incubatia, adica durata intre momentul infectiei si aparitia simptomelor este variabila, in medie 1 – 3 zile, dar se poate extinde chiar si la 7 – 10 zile.
Virusul este prezent in scaun cu 1-2 zile inaintea debutului simptoemelor si persista 2, uneori chiar 3 saptamani dupa vindecarea diareei.
Imunitatea se instaleaza cu varsta, trecand prin infectie si este specifica de tip ( adica daca infectia s-a produs cu subtipul A atunci imunitatea este doar pentru subtipul A).

Cum prevenim infectia?

  • alaptarea – datorita trecerii anticorpilor materni si datorita lipsei “ arsenalului” necear alimentatiei artificiale ( sticle, tetine, etc);
  • igiena rigurosa inainte de fiecare masa ( chiar daca copilul este mic, acesta trebuie spalat periodic pe maini, obisnuindu-l astfel de mic cu obiceiuri sanatoase);
  • curatarea periodica a jucariilor mai ales daca au fost folosite de alti copii;
  • evitarea locurilor aglomerate si a contactului cu personae infectate

Cum se manifesta?

Sunt diferite forme de manifestare, mergand de la cele asimptomatice si usoare ( cateva scaune diareice cu normalizare rapida a tranzitului intestinal) pana la cele severe care necesita spitalizare datorita pericolului crescut de deshidratare.
Debutul
– brusc la 1 -3 zile de la infectare cu :
  • febra – variabila, frecvent moderata ( 38-39C);
  • varsaturi – frecvente, incoercibile (nu pot fi controlate);
  • diaree – scaune apoase, in numar foarte mare ( 5-10, uneori chiar mai multe), urat mirositoare;
Varsaturile repetate, asociate cu scaunele diareice, cu febra si refuzul alimentatiei duc rapid la instalarea sindromului de deshidratare care este cu atat mai periculos cu cat varsta este mai mica. Astfel daca apar aceste simptome adresati-va de urgenta medicului mai ales daca copilul are sub 1 an intrucat exista pericolul deshidratarii.

Semne de gravitate :

1.semne de deshidratare
  • apatie, somnolenta;
  • mucoase uscate ( buze uscate, limba uscata, albicioasa);
  • fontanela anterioara deprimata ( se observa ca si o “ gropita”);
  • ochi infundati in orbite ( incercanati);
  • tesutul celular subcutanat flasc( daca prindeti intre degete pielea de pe burtica aceasta este moale, flasca).
2.tulburari ale sistemului nervos central:
somnolenta marcata, apatie; agitatie marcata.

3. scadere in greutate ( 5 – 10%)
4. febra oscilanta care nu poate fi ameliorata prin antitermice din cauza varsaturilor si scaunelor diareice.

Frecvent se asociaza semne ale unei infectii respiratorii superioare ( desi virusul nu a putut fi izolat in secretiile respiratorii):
  • rinoree ( secretii mucoase, apoase), obstructie nazala ( nas infundat, respiratie pe gura);
  • disfagie ( dureri de gat, secundar cu refuzul alimentatiei ceea ce poate accentua sindromul de deshidratare);
  • rar : otita medie ( dureri auriculare, scurgeri din ureche).
Deoarece virusul ataca celulele intestinale ( locul unde se produce digestia si absorbtia), un procent redus ( 5 – 10%) evolueaza cu intoleranta secundara la lactoza ( o perioada limitata 1- 2 saptamani, mucoasa intestinala distrusa nu mai poate degrada lactoza), acesta fiind motivul pentru care se restrictioneaza consumul de lapte si se introduce laptele fara lactoza. Atentie copiilor alaptati nu li se va administra lapte fara lactoza, continuandu-se alptarea.

Cum se diagnosticheaza?

Diagnosticul este sugerat clinic, luand in considerare varsta copilului,  modalitatea de evolutie si, eventual corelarea cu un anumit context epidemiologic; poate fi confirmat prin teste specifice de laborator.

Teste de laborator:

Coprocitograma ( numararea de leucocite=globule albe prezente in scaun)
Identificarea antigenului viral ( o componenta a virusului) in scaun.De cele mai multe ori coprocultura, examenul coproparazitologic nu identifica bacterii patogene, paraziti
Evolutia este frecvent  autolimitanta, febra si varsaturile persistand in medie 2-3 zile iar diareea  5 – 6 zile ( uneori mult mai mult, chiar si pana la 20 de zile), cu ameliorare progresiva de la o zi la alta, pana la refacerea completa a tolerantei digestive.

Cum se trateaza?

Avand in vedere ca este vorba despre o infecie virala, tratamentul este doar simptomatic, neputand influenta cauza determinanta; nu se administreaza antibiotice !!!
Daca sindromul de deshidratare este sever atunci se impune internarea copilului pentru  hidratare pe vena ( perfuzii) necesara pentru a  suplini pierderile de apa si electroliti secundare varsaturilor si diareei dar si pentru  a oferi o pauza de refacere a  tubului digestiv. Ulterior se reia alimentatia , insa treptat cu asa numita dieta de tranzitie care sa asigure refacerea treptata a  mucoasei intestinale.
Cazurile mai putin severe pot fi tratate la domiciliu insa numai dupa ce ati fost examinati de un medic si acesta a recomandat acest lucru.
Pentru aceasta aveti nevoie de :
  1. saruri de rehidratare – se gasesc sub forma de pliculete care se prepara cu apa si se administreaza incet, cu lingurita pentru a suplini pierderile inregistrate; modalitatea de administarre va va fi indicata de catre medicul curant ; sunt si sucuri pentru rehidratare ( ORS15) care sunt mai bine acceptate de catre copii.
  2. antidiareice, antisecretorii : de tipul Hidrasec ( 2 plicuri pt prima doza, ulterior 3×1 plic/zi), Smecta ( 3x1plic/zi); dozele difera in functie de varsta si simptomatologia copilului; nu va nelinistiti daca persista scaunele diareice pentru ca, asa cum spuneam nu poate fi combatuta cauza ci doar ameliorarea simptomelor.
  3. probiotice ( Biotics, Enterolactis, Ecoflorina, Linex, etc.) – asigura o refacere mai rapida si scad durata de evolutie a bolii.
  4. alimentatie : bazata pe morcovi, orez, mucilagiu de orez, paine prajita, branza de vaci, grisine, stiksuri, datorita continutului de sare, banana.; ulterior, pe masura ce evolutia este favorabila se poate administra supa de carne, orez cu carne, treptat revenindu-se la alimentatia initiala.
  5. evitarea laptelui de vaca, a formulelor de lapte; se introduce laptele fara lactoza , exceptie copii alimentati natural la care se continua alaptarea
Fiind o infectie virala administrarea antibioticelor nu are nici o influenta, ba dimpotriva pot accentua disbioza cu trenarea scaunelor diareice.
In medie in decurs de 7 – 10 zile, scaunele revin la normal atat ca si numar cat si ca si consistenta si aspect, putandu-se reveni treptat la alimentatia dinaintea episodului diareic.
Profilaxie:
  • alaptarea – datorita trecerii anticorpilor materni si datorita lipsei “ arsenalului” necear alimentatiei artificiale ( sticle, tetine, etc);
  • igiena rigurosa inainte de fiecare masa ( chiar daca copilul este mic, acesta trebuie spalat periodic pe maini, obisnuindu-l astfel de mic cu obiceiuri sanatoase);
  • curatarea periodica a jucariilor mai ales daca au fost folosite de alti copii;
  • evitarea locurilor aglomerate si a contactului cu personae infectate sau care au trecut recent prin infectie
Vaccinarea antirotavirus (detalii vaccin) – nu este inca inclusa in programul national de vaccinare, acesta facandu-se contracost , in functie de recomandarile medicului curant al copilasului si de dorintele parintilor.
>>>

INFECTIA CU HELICOBACTER PYLORI

Infectia cu Helicobacter pylori este una foarte frecventa, intalnindu-se in special la adulti si la copilasii cu varsta peste 10 ani. Este rara la grupul de varsta 1-3 ani, insa prevalenta creste cu varsta ajungand la peste 35% la varsta de 18 ani. Foarte multe persoane sunt asimptomatice insa transmit infectia mai departe, explicand astfel frecventa crescuta a acestei infectii.

La copii, cu cat varsta este mai mica, cu atat simptomele sunt mai nespecifice si intarzieastfel diagnosticul si, implicit cresc riscul de aparitie al complicatiilor.

Ce este helicobacter pylori?

  • o bacterie spiralata ce afecteaza mucoasa stomacului si duodenului;
  • singura bacterie care rezista in mediul acid al stomacului;

helicobacter_pylori

 

                                                                                                                                                sursa: www.tabletsmanual.com
  • persistenta in stomac si duoden duce la o inflamare a acestor mucoase, initial sub forma de gastrita/duodenita acuta; in lipsa tratamentului pot sa apara eroziuni, microhemoragii cu instalarea unui sindrom anemic; in faze avansate,determina gastrita/gastroduodenita cronica sau chiar carcinom(cancer) gastric;

Cum se transmite?

Principalul rezervor de infectie este omul bolnav, in special purtatorii sanatosi(cei care au aceasta infectie insa fie nu prezinta simptomatologie fie, aceasta este difuza si de cele mai multe ori  ignorata):

  • tuse, stranut;
  • fecal oral:prin intermediul mainilor nespalate, al fructelor si legumelor insuficient spalate;
  • carne insuficient preparata termic;
  • apa din surse nepotabile;
  • animalele de companie pot fi purtatoare ale bacteriei insa transmiterea la om este foarte rara;

Care sunt simptomele?

Manifestarile clinice sunt nespecifice la copii, cu atat mai mult cu cat varsta este mai mica:

  • greturi, varsaturi;
  • varsaturi ciclice, in special matinale, fara alte simptome asociate;
  • arsuri la nivelul stomacului, fara relatie cu alimentatia(pot sa apara fie inainte de masa, fie dupa, la fel cum pot fi estompate de alimente);
  • eructatii(ragait frecvent), regurgitari;
  • dureri abdominale difuze, uneori in epigastru(la nivelul stomacului), alteori in jurul ombilicului; copii mici, sub 6-7 ani nu pot descrie exact locul durerii, aratand frecvent inspre zona ombilicala si intarziind astfel diagnosticul;
  • balonari frecvente, meteorism abdominal;
  • satietate precoce sau senzatie permanenta de foame;
  • anorexie(lipsa poftei de mancare);
  • stagnare in greutate sau chiar scadere in greutate;
  • in situatii severe, pot sa apara varsaturi “in zat de cafea”: este de fapt sange care se exteriorizeaza prin varsatura, sangerarile fiind determinate de afectarea mucoasei digestive; de asemenea, scaunele pot fi de culoarea inchisa(negre, ca si pacura) secundar hemoragiilor(sangerarilor) de la nivelul mucoasei gastrice/duodenale;

 Cum se diagnosticheaza?

Din cauza frecventei relativ reduse la copilasii mici si a simptomatologiei difuze, de multe ori diagnosticul se stabileste dupa excluderea altor cauze de dureri abdominale:infectii bacteriene, parazitare, infectii urinare, etc.

  • ecografie abdominala: frecvent este prima investigatie care se efectueaza in cazul persistentei durerilor abdominale; de cele mai multe ori nu ridica suspiciunea unei infectii; in unele cazuri insa se poate evidentia staza gastrica(o intarziere in evacuarea continutului stomacului);
  • teste de sange: anticorpi anti Helicobacter pylori: de tip IgG; dezavantajul acestei metode este acela ca, dozarea anticorpilor nu permite evaluarea eficientei tratamentului, acestia fiind prezenti in sange si dupa efectuarea tratamentului(pana la 18 luni);
  • test respirator: cu uree marcata; destul de eficient insa costistor si cu aplicabilitate redusa in prezent;
  • determinarea antigenului Helicobacter pylori din scaun(cu specificitate mare);in prezent cea mai utilizata metoda, mai ales la copii unde endoscopia nu este indicata de rutina, doar in situatia in care simptomatologia nu dispare dupa tratament sau exista deja complicatii;
  • endoscopie digestiva cu examen histopatologic; metoda utila atat pentru diagnostic cat mai ales pentru eventuale complicatii care pot sa apara si care pot fi evidentiate examinand mucoasa gastrica si duodenala;

 Ce complicatii pot sa apara?

  • gastrita cronica;
  • gastrita atrofica;
  • anemie persisitenta;
  • ulcer peptic;
  • adenocarcinom gastric(cancer gastric);

hp2

                                                                                                                                                sursa:www.lifesimportant7.blogspot.ro

Care este tratamentul?

  • protocoalele de tratament includ in general tripla sau cvadrupla terapie care presupune asocierea unor antibiotice  cu antiacide(in general inhibitori ai pompei de protoni: Omeprazol, Nexium, Omeran, mai rar antihistaminice H2: Ranitidina, Cimetidina, Bismut);
  • durata tratamentului este in medie de 7 zile pentru asocierea de antibiotice, respectiv 10-14 zile pentru antiacide;
  • tipic se asociaza Amoxicilina cu Claritromicina dar se pot folosi si asocieri de Amoxicilina si Metronidazol sau Claritromicina si Metronidazol; la copii rar se foloseste cvadrupla terapie: Amoxicilina+Metronidazol+Furazolidon;
  • in general este eficient, ducand la eradicarea infectiei insa, este important in cazul in care un membru al familiei este diagnosticat cu aceasta infectie, toti membrii familiei sa fie testati si tratati daca este cazul.

Cum putem preveni?

  • spalare frecventa pe maini cu apa calda si sapun;
  • preparare termica corecta a produselor din carne;
  • spalarea riguroasa a legumelor si fructelor;
  • testarea membrilor familiei daca unul dintre acestia este diagnosticat cu Helicobacter pylori;
  • in cazul prezentei infectiei in antecedente, testarea periodica, cel putin anual.
>>>

STOMATITA HERPETICA

Stomatita herpetica este o infectie destul de frecventa in primii ani de viata, cu o contagiozitate foarte mare, mai ales in colectivitati.

www.theherpesblueprint.com

Infectiile produse de virusul herpes simplex(VHS) sunt larg raspandite in toata lumea, astfel incat peste 90% din adulti prezinta anticorpi impotriva tipului 1 (VHS-1) chiar daca peste 80% din ei nu au prezentat simptomatologia tipica.

Ce este stomatita herpetica?

O infectie virala, de cele mai multe ori cu evolutie autolimitanta, localizata la nivelul mucoasei bucale care afecteaza cu predilectie grupa de varsta 6 luni-5 ani cu o incidenta maxima intre 1-3 ani. Procentul copilasilor infectati este ridicat, insa doar o mica parte (10-20%) dezvolta simptomele specifice virusului herpetic.

De cine este produsa?

Virusul herpetc tip 1(VHS-1) este responsabil de infectare; tipul 2(VHS-2) al virusului determina afectare genitala si apare dupa debutul vietii sexuale sau in timpul nasterii daca mama este infectata cu tipul 2 iar nasterea este naturala.

Dupa infectare, virusul ramane cantonat in ganglionii spinali, putand astfel determina reactivari ale infectiei, reactivari favorizate de anumite conditii predispozante:

  • imunitate scazuta(infectii respiratorii recidivante, tratamente antibiotice prelungite, corticoterapie, deficit imun congenital, etc);
  • infectii virale(respiratorii, digestive) si/sau bacterine;
  • expunere prelungita la soare;
  • alergii alimentare;
  • leziuni deschise la nivelul buzelor, cavitatii bucale;
  • stres, oboseala, etc;

Cum se transmite?

Transmiterea este extrem de facila, aceasta explicand si incidenta mare a acestei infectii in populatia generala, omul fiind unicul “rezervor” al acestei infectii. Perioada de incubatie(durata din momentul infectarii pana la aparitia simptomelor) este in medie cuprinsa intre 3-10-12 zile.

Principalele cai de transmitere sunt:

  • contact direct pe cale orala;
  • indirect prin stranut, tuse, contact cu saliva contaminata(atentie la jucarii, vesela,tacamuri, periute de dinti,etc);
  • prin intermediul instumentelor medico-chirurgicale(ORL, stomatologie,etc): risc mult diminuat datorita masurilor de sterilizare;

De departe riscul cel mai mare de transmitere este in colectivitati. Asadar daca copilasul dvs este diagnosticat cu stomatita herpetica cel mai indicat este sa nu-l duceti in colectivitate pana la vindecarea completa, astfel il feriti de eventuale complicatii(suprainfectie bacteriana) dar ii protejati si pe ceilalti copilasi.

Cum se manifesta?

a)debut:

  • brusc;
  • iritabilitate, indispozitie, plans necontrolabil(secundar durerii din cavitatea bucala),somnolenta marcata;
  • inapetenta, miros aparte al cavitatii bucale;
  • febra: 37-39C, uneori peste 39C, existand pericolul convulsiilor febrile;

b)perioada de stare:

  • persistenta febrei(2-3 zile);
  • refuzul alimentatiei cu pericolul instalarii sindromului de deshidratare cu atat mai sever cu cat varsta este mai mica;
  • dureri atroce la nivelul cavitatii bucale, accentuate de alimentatie;
  • inflamarea gingiilor;
  • secretie salivara crescuta;
  • persista starea generala alterata;
  • adenopatie satelita(inflamarea ganglionilor de vecinatate, in special a celor submandibulari si laterocervicali) care poate accentua durerea de la nivelul cavitatii bucale;
  • tipic insa este aparitia leziunilor herpetice, initial sub forma unor vezicule cu continut clar, mucoasa bucala din jurul lor este rosie si inflamata; veziculele se pot localiza in orice zona a cavitatii bucale insa mai frecvent apar la nivelul gingiilor, limbii si mucoasei jugale(mucoasa ce “captuseste”obrajii); se pot insa localiza si la nivelul palatului(cerul gurii) precum si la nivelul amigdalelor(in aceasta situatie este dificil de diferentiat de o amigdalita pultacee, infectie bacteriana care necesita alt tratament); in evolutie, continutul veziculelor se elimina si raman mici ulceratii care au mijlocul deprimat si mariginile rosii, fiind acoperite de o membrana galbuie care daca este indepartata lasa in urma o zona sangeranda; evolutia in general este autolimitanta si slab influentata de tratament, in medie vindecarea se produce dupa 7-10 zile.

c)convalescenta:

  • durata medie de evolutie a acestei infectii este de 7-10 zile; dupa primele 2-3 zile febra se remite, durerea se amelioreaza dupa 4-6 zile de la debut iar leziunile ulcerative se reepitelizeaza in medie dupa 7-10 zile daca nu apar complicatii, in special suprainfectare bacteriana care va incetini vindecarea.

Alte forme clinice ale infectie cu VSH:

1. Angina herpetica:

  • apare in general la copilul mai mare si la adult;
  • se manifesta cu febra mare, adenopatie(inflamarea ganglionilor) subangulomandibulara si laterocervicala, cresterea in dimensiuni a amigdalelor cu prezenta de leziuni exudative si/sau ulcerative;
  • necesita obligatoriu consult medical pentru tratament corect;

2.Keratoconjunctivita herpetica:

  • forma de conjunctivita care afecteaza unul sau ambii ochi si care se caracterizeaza prin recurente frecvente;

3. Encefalita herpetica:

  • foarte rara insa posibila;
  • se datoreaza tot tipului 1 cu mentiunea ca atunci cand apare la nou nascut apare prin infectarea in timpul nasterii cu VSH tip 2;
  • necesita obligatoriu spitalizare cu investigatii si tratament corespunzator;

4. Eczema herpeticum:

  • mai frecventa la copilasii atopici, cu dermatita exudativa, dermatita atopica, etc;
  • eruptia este generalizata pe un fond eritematos(piele rosie) si evolueaza cu febra mare, stare generala alterata, adenopatie(inflamarea ganglionilor) generalizata;

5.Infectie congenitala:

  • foarte rara;
  • se produce intrauterin si determina microcefalie(perimetru cranian sub limita normala), microftalmie(diametru redus al orbitei), corioretinita(afectare oftalmologica), leziuni cutanate neonatale;

6.Infectie neonatala:

  • se produce in momentul nasterii;
  • manifestarile pot sa fie usoare cu leziuni tegumentare si/sau oculare, insa exista riscul afectarii sistemului nervos central si al diseminarii infectiei cu evolutie grava.

Cum se diagnosticheaza?

De cele mai multe ori este suficient examenul clinic pentru un diagnostic corect. Doar in situatii speciale sunt necesare investigatii suplimentare sau atunci cand este necesar un diagnostic diferential cu alte afectiuni.

Care este tratamentul?

a) masuri generale:

  • repaus la pat, izolare la domiciliu in cazul copilasilor din colectivitati;
  • hidratare corespunzatoare, riscul de aparitie a sindromului de deshidratare acuta este cu atat mai mare cu cat varsta copilasului este mai mica; daca copilasul refuza orice fel de lichide adresati-va cat mai repede unui serviciu de urgenta;
  • regim alimentar, lichid-semisolid, cu evitarea alimentelor solide, sucurilor acidulate, condimentelor; administrati progresiv cantitati mici de lichide(supe, ceaiuri, apa, compoturi); lichidele reci si in special iaurtul calmeaza durerea de la nivelul guritei si scade inflamatia; la recomandarea medicului se pot administra si saruri de rehidratare daca exista deja semne de deshidratare( tegumente uscate, buze uscate, piele flasca, somnolenta marcata, deprimarea fontanelei in cazul bebelusilor, etc);
  • temperatura ambientala optima, 21-22C cu scaderea acesteia cu 1-2 grade daca se asociaza febra;

b) tratament local:

  • sunt diferite solutii care se aplica la nivelul mucoasei afectate, unele sub forma de preparate farmaceutice(Aftolizol, Plantagingival, etc), altele preparate in farmacie la indicatia medicului(Glicerina cu anestezina, solutii pe baza de bicarbonat, vitamina A, etc);
  • se efectueaza badijonari locale, cu blandete pentru a nu accentua durerea; se recomanda ca dupa o astfel de badijonare sa nu primeasca lichide/solide cel putin in primele 15 minute dupa aplicare;

c)tratament antipiretic(al febrei), antialgic(al durerii):

  • se pot administra preparate pe baza de ibuprofen sau paracetamol in dozele si ritmul recomandat de medic;

d) tratament etiologic(al cauzei):

  • se folosesc preparate antivirale atat sub forma de unguent cat si sub forma de medicatie insa sunt rezervate cazurilor cu evolutie moderata/grava;
  • se administreaza strict la indicatia medicului;

Ce complicatii pot sa apara?

a) sindromul de deshidratare:

  • cea mai frecventa complicatie;
  • la copilasii mici este necesara de cele mai multe ori internarea pentru reechilibrare prin perfuzii;

b)suprainfectie bacteriana:

  • pentru confirmare este nevoie de un nou consult medical;
  • este suspicionata de reaparitia febrei dupa o perioada de afebrilitate sau in urma unei evolutii nefavorabile a infectiei, cu persistenta simptomatologiei sau aparitia de noi simptome;
  • necesita asocierea antibioterapiei;

c)convulsiile febrile:

d) afectare oculara(keratoconjunctivita);

e) afectarea sistemului nervos: encefalita, meningita, etc;

Cum putem preveni imbolnavirea?

  • evitarea contactului cu persoane bolnave;
  • spalarea frecventa pe maini cu apa calda si sapun;
  • spalarea jucariilor in special atunci cand sunt folosite de mai multi copii;
  • evitarea folosirii in comun a obiectelor personale(periuta de dinti, vesela, tacamuri, etc).

 

 

 

>>>
Sitemap