Desi nu se numara printre cele mai frecvente infectii in perioada de sugar si copil mic, am ales acest subiect datorita simptomelor mascate, mai ales in cazul bebelusilor cand in afara de cresteri ale temperaturii si o eventuala indispozitie asociata cu inapetenta si eventual varsaturi nu putem identifica alte modificari; mai mult, aceste simptome pot fi foarte bine atribuite eruptiei dentare ducand la intrazierea diagnosticului cu agravarea starii generale si riscul aparitiei de complicatii pe termen scurt dar si lung; mai mult la grupa sub 6 luni poate evolua fara simptome notabile, uneori doar o stare de indispozitie cu un ritm de crestere necorespunzator.

Ca si frecventa se apreciza o medie de 1,5-2% la populatia pediatrica cu o frecventa mai mare, de aproximativ  5% in primii doi ani de viata; in perioada de nou-nascut si bebelus frecventa este mai mare in randul baieteilor, pentru ca, la varsta scolara si la adolescenta raportul sa se modifice in favoarea fetitelor.

Ce este infectia urinara?

Se impune o clasificare clara deoarece termenul de infectie urinara este foarte vag, semnificand practic existenta unei infectii la nivelul tractului urinar de la simple uretrite,cistite(infectii joase, ale uretrei, respectiv vezicii urinare) pana la pielonefrite(infectie la nivelul rinichiului) care netratate corespunzator pot duce la formarea de cicatrici renale cu risc de hipertensiune arteriala sau chiar insuficienta renala cronica la varste mai mari.Astfel :

Uretrita:

  • infectie strict localizata la nivelul uretrei(locul pe unde se elimina urina),fara afectarea vezicii urinare(locul de stocare a urinii) si care frecvent evolueaza fara febra, eventual usturimi la urinare si urinari mai dese;

Cistita:

  • infectie la nivelul vezicii urinare cu inflamatie consecutiva si simptome caracteristice(usturimi la urinare, urinari dese, durere sub ombilic,uneori chiar colorarea urinii in rosu pal(hematurie macroscopica), asemanator cu “zeama de carne”;de cele mai multe ori febra este absenta.

Pielonefrita:

  •  infectie la nivelul parenchimului renal; este o infectie grava ce afecteaza rinichii: evolueaza cu febra, dureri lombare, simptome urinare specifice, uneori chiar simptome digestive(greturi, varsaturi).

Bacteriuria asimptomatica:

  • urocultura pozitiva(frecvent descoperita cu ocazia unor analize de rutina) in abesenta oricaror simptome; apare aproape exclusiv la sexul feminin.

De ce apare infectia urinara?

Sunt doua categorii de factori care intervin, cei determinanti reprezentati de agenti infectiosi(bacterii, ciuperci, virusuri, paraziti) si respectiv favorizanti care permit “atacatorilor” sa se multiplice si sa actioneze la acest nivel.

  • factori determinanti – cel mai frecvent bacterii dar pot fi si virusuri, fungi(ciuperci) sau paraziti

Dintre bacterii, de departe, cel mai frecvent implicata este Escherichia coli(75 – 90%) dar si alti germeni cum ar fi Enterobacter(5-10%), Klebsiella, Proteus iar dintre fungi primul loc este ocupat de Candida;

Calea de infectare este cel mai frecvent ascendenta(bacteriile practic “urcand” pe traseul urinar) dinspre uretra, vezica urinara spre rinichi . Mult mai rar infectia se produce descendent, in cazul unor infectii grave generalizate, microbii ajungand pe calea sangelui la nivelul rinichiului(apar la nou-nascuti, prematuri, copii cu alterari ale sistemului imun sau cu alte probleme grave de sanatate).

  • factori favorizanti – cei care permit bacteriilor sa invadeze tractul urinar “dotat” cu sisteme complexe de aparare; persistenta lor duce la aparitia unor infectii recurente, cronice, crescand astfel riscul complicatiilor; de aceea este important de identificat acesti factori si  acolo unde este posibil inlaturarea acestora.

Cei mai frecventi factori favorizanti sunt :

  • sexul feminin;
  • igiena perineala deficitara;
  • prezenta fimozei patologice la baietei;
  • fuziunea(coalescenta labiilor mici) labiilor la fetite, vulvo-vaginita;
  • reflux vezico-ureteral ( “intoarcerea” urinii din vezica urinara spre uretere);
  • malformatii congenitale ale rinichilor(rinichi polichistic, displazii renale, hidronefroza), uropatii obstructive (diferite “obstacole” care favorizeaza stationarea urinii cu risc crescut de infectie)
  • litiaza urinara(“pietre” la rinichi);
  • afectare renala secundara altor boli(glomerulonefrite);
  • deficite imunologice(congenitale sau dobandite) care interfera cu mecanismul de aparare;
  • constipatia cronica;
  • diabet zaharat si alte boli metabolice.

Cum se manifesta?

Modul de manifestare difera foarte mult in functie de varsta, localizare si, eventual prezenta unuia sau mai multor factori favorizanti care pot crea premise pentru recurenta, cronicizarea  infectiei.

Nou-nascut :

  • predominant afectati copilasii de sex masculin;
  • frecvent nu exista factori favorizanti;
  • caracteristic este lipsa oricaror simprome urinare, pe primul loc aflandu-se cele digestive cu inapetenta, varsaturi, diaree cu iminenta instalarii unui sindrom de deshidratare acuta deosebit de periculos la aceasta varsta;
  • febra nu este obligatorie; de cele mai multe ori sunt prezente subfebrilitati(temperatura sub 38 C) dar pot fi si cresteri mai mari ale temperaturii, dupa cum pot exista chiar valori mai reduse ale temperaturii(hipotermie);
  • particular pentru aceasta varsta este persistenta icterului sau accentuarea acestuia dupa o remisie anterioara; apare datorita efectului toxic al bacteriilor asupra ficatului

– data fiind varsta sunt posibile complicatii severe amenintatoare de viata cum ar fi diseminarea infectiei la nivelul meningelui, plamanului;

Sugari si copii sub 3 ani:

  • la aceasta varsta simptomele urinare inca lipsesc dar apar cele generale si aici un loc important il ocupa cresterea temperaturii, aparent fara o cauza; uneori pot sa apara chiar si convulsii febrile de aceea daca copilasul prezinta temepratura fara nici un alt simptom, adresati-va medicului deoarece poate fi vorba de o infectie urinara care necesita investigatii suplimentare si tratament specific;
  • poate totusi fi prezenta disuria(usturimea la urinare) care declanseaza crize de plans ce nu pot fi explicate de anturaj;
  • simptomele de ordin digestiv sunt minore dar se pot exterioriza sub forma refuzului mancarii, al varsaturilor si, mai rar al diareei; mentionez din nou pericolul deshidratarii mai ales la copilasii sub 1 an;

– pe masura cresterii, apar si simptomele urinare, acestea devenind o componenta obligatorie; cel mai frecvent este vorba despre usturimi la urinare(disurie), polachiurie(urinari dese, si reduse cantitativ) sau chiar instalarea globului vezical(nu se mai elimina urina, aceasta stagnand in vezica urinara a carei capacitate este depasita)

Copii peste 3 ani :

– simptomele se aseamana din ce in ce mai mult cu ale adultului si locul principal este ocupat de cele urinare:

  • disurie(disconfort la urinare);
  • polachiurie(urinari dese);
  • enurezis nocturn(eliminare involuntara de urina noaptea, in pat, la un copil la care anterior se instalase controlul sfincterian);
  • modificarea aspectului urinii, aceasta devein tulbure si cu un miros patrunzator;
  • stare generala alterata, febra mare cu frison, dureri lombare;
  • inapetenta, greturi, varsaturi

Asa cum spuneam, prezenta factorilor favorizanti duce de cele mai multe ori la recurenta acestor episoade de infectii urinare cu efecte negative asupra rinichilor, cu afectarea functiei acestora, in cazuri severe ajungandu-se la insuficienta renala cronica cu iminenta dializei;

Asadar acordati atentia cuvenita acestor infectii si tratati-le cu seriozitate; sunt situatii cand se impune administrarea profilactica de antibiotice(in doze reduse ) si, din experienta am constatat ca, tot mai multe mamici sunt reticente in a urma aceasta terapie; informati-va din surse medicale, discutati cu medicul dumneavoastra despre importanta acestei profilaxii si, luati in considerare sfaturile acestuia.

In cazul infectiilor urinare reucrente se recomanda consult nefrologic pentru monitorizare, tratament si profilaxie.

In functie de modul de manifestare infectiile urinare se impart in :

1. Infectie urinara acuta(primoinfectie):primul episod de infectie urinara cu raspuns favorabil la tratamentul antibiotic(efectuat conform antibiogramei);

2. Infectie urinara recurenta

  • nerezolvata(persistenta simptomelor si/sau pozitivarea uroculturii) in ciuda tratamentului antibiotic; este vorba despre aceeasi bacterie identificata atat in momentul diagnosticului cat si ulterior;
  • reinfectie-reaparitia simptomelor cu pozitivarea din nou a uroculturii insa cu prezenta altui germene decat cel initial;

3. Infectie cronica: necesita prezenta unuia sau mai multor factori favorizanti care compromit mecanismele de aparare antiinfectioasa si care au drept rezultat o afectare cronica a rinichiului .

4. Bacteriuria asimptomatica :absenta oricaror simptome desi rezultatul uroculturii este pozitiv

Cum se diagnosticheaza?

In general la copilasii peste 3-4 anisori este mai usor, suspiciunea ridicandu-se in urma acuzelor acestora, din ce in ce mai tipice pentru o infectie urinara. Probleme ridica insa cei sub 3 anisori si in special sugarii la care simptomatologia poate de multe ori conduce spre diagnostice eronate, cel mai frecvent puse pe seama simptomelor digestive sau a eruptiei dentare; astfel orice febra inexplicabila la un bebelus trebuie sa includa printre investigatii si un examen de urina(sumar, sediment si urocultura)

O sa insist putin asupra corectitudinii recoltarii urinei in vederea efectuarii investigatiilor, de multe ori existand rezultate fals pozitive datorita contaminarii in procesul de recoltare.

a) in cazul bebelusilor si copiilor sub 3 anisori, urina se recolteaza cu ajutorul unor colectoare(pungulite) sterile care se aplica in jurul meatului urinar dupa o prealabila toaleta locala- se spala riguros zona genitala-anala, cu apa calda si sapun, eventual chiar se “sterge”cu o compresa sterila cu rivanol; daca in decurs de 30 minute nu se elimina urina sau bebelusul are scaun, se schimba “pungulita”; dupa recoltare se goleste continutul pungulitei in recipientul steril si se transporta rapid la laborator, in maxim 30-60 minute; daca totusi nu este posibil acest lucru, urina se poate pastra la frigider maxim 24 ore la 4C.

b) copii peste 3 ani colaboreaza astfel incat urina se poate recolta ca si in cazul adultilor; dupa o prealabila toaleta locala cu apa calda si sapun, din prima urina de dimineata se recolteaza din mijlocul jetului urinar, cu mare grija pentru a nu contamina proba si se transporta rapid la laborator.

Sunt si alte metode de recoltare a urinii care se efectueaza in unitati medicale, necesitand personal specializat motiv pentru care nu voi insista asupra lor.

Examenul de urina :  poate identifica prezenta :

–  leucocitelor, eventual cilindrii leucocitari(specifici pentru diagnosticul de pielonefrita);absenta leucocitelor nu infirma diagnosticul mai ale daca copilasul a beneficiat de tratament antibiotic inaintea recoltarii urinii

hematiilor(globulelor rosii)-mai frecvent in cistita hemoragica;

proteinelor

Urocultura

– precizeaza tipul microbului prezenta sa cuantificandu-se in UFC(unitati formatoare de colonii); in general este vorba despre un singur microb; prezenta a 2-3 microbi sugereaza mai degraba o contaminare a probei in momentul recoltarii, necesitand de cele mai multe ori repetarea uroculturii.

– prezenta a peste 100.000 UFC(unitati formatoare de colonii) este certa  pentru diagnosticul de PIELONEFRITA

  • Pe langa examenul urinii se mai efectueaza teste din sange pentru a “controla” functia rinichiului(uree, creatinina, acid uric) la care se adauga alte teste in primul rand vizand sindromul inflamator(reactia organismului fata de “intrusi”) si anume:VSH, Fibrinogen, PCR- proteina C, un indicator foarte sensibil si fidel, la care se adauga alte examinari decise de medic in functie de simptomatologia copilului si eventualele boli asociate.
  • Este obligatorie efectuarea unei ecografii a aparatului renal, metoda neinvaziva care poate evidentia precoce prezenta unor factori favorizanti(anomalii ale rinichiului, cailor urinare, prezenta refluxului vezico-ureteral sau a litiazaei renale), evitand astfel multiple episoade de infectii urinare.

Refluxul vezico-ureteral :

  • refluarea urinii din vezica urinara inapoi in ureter(legatura intre vezica urinara si rinichi);
  • cel mai frecvent factor favorizant;
  • poate fi prezent la unul sau ambii rinichi;

Alte investigatii:( decise de medicul curant, in functie de examenul clinic si de rezultatul celorlalte analize)- in general cu specializare de nefrologie:

  • cistografie mictionala
  • radiografie abdominala
  • uretero -cistografie

Cum se trateaza ?

Obiectivul principal este identificarea microbului ce a determinat infectia si tratamentul antibiotic administrat conform antibiogramei cu o durata de 1-14 zile(medie 10 zile).

1. Tratamentul antibiotic se initiaza dupa recoltarea probelor, in absenta antibiogramei, ajustandu-se pe parcurs in functie de evolutie si de rezultatul antibiogramei(daca evolutia este favorabila se continua tratamentul inceput cu conditia ca microbul respectiv sa fie sensibil la terapia de prima intentie).

Este obligatorie urmarirea evolutiei prin repatarea uroculturii in timpul tratamentului (ziua 5-8) precum si la 10 zile de la incheierea tratamentului chiar daca starea generala este foarte buna .

Sunt situatii cand se impune o profilaxie a recidivelor mai ales acolo unde se identifica prezenta unuia sau mai multor factori favorizanti.

Astfel prezenta a peste 3 episoade de pielonefrita in decursul unui an sau o reinfectie in prima luna de la primul episod impune cu certitudine asa numita profilaxie a recidivelor. Pe langa indepartarea factorilor favorizanti este recomandata o terapie cu antibiotice(frecvent asociere de 3 antibiotice, evitandu-se antibioticul administrat pentru tratarea infectiei) cu doze mici ( 1/4-1/2 din doza terapeutica) care se administreaza alternativ, cate 10 zile pe luna fiecare asigurandu-se astfel o “acoperire” permanenta.

Tipul antibioticului, doza, durata tratamentului este decis de medicul curant, cel care cunoaste evolutia cazului precum si eventualele afectiuni asociate.

Sfatul meu este sa administrati aceste antibiotice intrucat previn o afectare de multe ori ireversibila a rinichiului.

2. Regim igieno-dietetic

  • aport crescut de lichide pentru a realiza “spalarea” cailor urinare;
  • alimentatie in functie de toleranta digestiva;
  • educarea mictionala(a urinarilor) cu evacuare ritmica si completa a vezicii urinare(valabila pentru copilasii mai mari);

3. Tratament simptomatic

a) antitermice(pentru scaderea temperaturii);

b) corectarea sindromului de deshidratare(aport suplimentar de lichide pentru a inlocui pierderile, saruri de rehidratare); la sugari uneori este necesara internarea pentru perfuzii endovenoase;

c) tratament complementar(nu exclude tratatmentul antibiotic): ceaiuri, sirop pe baza de meriosoare, acestea avand un efect tonic asupra aparatului renal

In concluzie as sublinia din nou importanta diagnosticarii corecte a infectiei urinare, primul pas fiind investigarea unei febre inexplicabile in special la sugari. Adresati-va intotdeauna medicului atunci cand apare febra si nu puneti aceste ascensionari termice doar pe seama eruptiei dentare.