VARICELA sau, in limbaj popular, VARSATUL de VANT, o boala infecto-contagioasa ce face parte din categoria ” bolilor copilariei”, fiind foarte frecventa printre copilasi, mai ales sub varsta de 10 ani. Astfel daca copilul frecventeaza o colectivitate ( cresa/gradinita) probabilitatea de infectie este foarte mare, adesea existand adevarate epidemii odata cu venirea primaverii; in sezonul rece infectia este mai  rara, dar poate exista.
In copilarie varicela se prezinta de obicei ca si o boala cu evolutie usoara care confera imunitate durabila, reinfectia fiind totusi posibila in conditii de imunodeficienta. ( reactivarea infectiei poarta numele de Zona Zoster si are o evolutie mai severa decat varicela). Forme mai grave apar la femeile gravide ( virusul poate determina in 1-2 % din cazuri varicela neo-natala cu evolutie severa), nou – nascuti, copii cu afectiuni asociate, persoane cu imunitatea compromisa, adolescenti peste 15 ani.

Boala este determinata de Virusul Varicello – Zosterian si reprezinta primoinfectia acestuia.

Virusul VARICELO – ZOSTERIAN

– face parte din categoria virusurilor herpetice si determina 2 infectii diferite : VARICELA si ZONA ZOSTER
–  este extrem de contagios, afectand in special copii intre 2 si 10 ani ( infectia este rara sub varsta de 6 luni, bebelusul fiind protejat de anticorpii materni)

  • modul de transmitere
–  pe cale respiratorie – mucoasa bucala, nas ( tuse, stanut, saliva)
–  prin intermediul obiectelor contaminate sau a curentilor de aer
( de unde si numele de varsat de vant)
–  prin ruperea veziulelor cu lichid si contactul cu acesta

  • rezervor

– persoanele bolnave – perioada de contagiozitate incepe cu 1-2 zile inainte de aparitia eruptiei !!!!!!

  • incubatie :
– perioada de timp scursa din momentul infectarii pana la aparitia primelor semne de boala
– in general 14 – 21 zile

  • imunitateadurabila, rar reactivari in conditii speciale ( imunodeprimare, stress, varstnici); reactivarea se produce datorita faptului ca virusul ramane in ganglionii sistemului nervos in stare latenta, putandu-se ” manifesta” daca sunt indeplinite acele conditii speciale si atunci determina zona zoster ( nu voi detalia intrucat esre rara la copil)

Cum se manifesta ?

Sunt doua categorii de simptome, unele nespecifice ( comune multor altor boli infectioase) care au in prim plan febra si eventual simptome tipice unei raceli, altele specifice care constau in aparitia eruptiei caracteristice. Sunt copii la care infectia poate evolua fara simptomele nespecifice, aparand direct eruptia, la fel cum sunt copii la care infectia se manifesta foarte usor , cu o eruptie minima sau chiar absenta.
Se descriu mai multe faze in evolutia varicelei. Astfel:

1. perioada de invazie
– inaintea eruptiei, dureaza 1-2 zile;
indispozitie, inapetenta, astenie ( oboseala), dureri de cap ( cefalee);
febra ( de obicei in jur de 38 – 38,5C); sunt cazuri cand febra poate depasi 39; – 39,5C cu frison, cu agitatie sau chiar cu convulsii;
adenopatie ( cresterea in dimensiuni a ganglionilor) – reactia fireasca de raspuns a organismului;
– in unele cazuri poate lipsi sau este foarte usoara, nefiind sesizata.

2. perioada de stare ( eruptia propriu-zisa)

– dureaza in medie 7 – 10 zile; poate evolua in valuri ( adica apar noi si noi eruptii, fiecare val eruptiv insotindu-se de febra); de obicei dupa aparitia bubitelor febra dispare;
– afecteaza toate portiunile pielii, inclusiv pielea paroasa a capului si mucoasele ( bucala, conjunctivala, genitala);
– initial sunt niste bubite ( asemanatoare celor din urticarie) care evolueaza spre aspectul tipic, acela de vezicula ( bula) care se aseamana in primele zile cu niste picaturi de roua; ulterior lichidul continut se tulbura si se resoarbe, ramanand acele cruste, moment in care teoretic se considera ca persoana nu mai este infectioasa ( nu mai transmite boala ); numarul de vezicule variaza, de cateva pana la zeci, sute;



– prezenta veziculelor la nivelul guritei poate determina dificultati de alimentatie, asa cum la nivel genital,poate determina usturimi la urinare

( sursa foto : www.dermatology.about.com & www. righthealth.com)
– dupa aproximativ 7 zile, crustele cad, ramanand o zona usor hiperpigmentata ( culoare mai inchisa decat a restului pielii) care va disparea in cateva zile;
– ce este caracteristic este faptul ca la nivelul pielii exista diferite faze de evolutie, de la vezicule, la cruste sau la zone hiperpigmentate;
– eruptia este insotita de mancarime ( prurit).

Evolutia este usoara in cele mai multe cazuri, boala fiind urmata de o imunitate durabila.

Sunt cateva forme atipice care sunt rare insa merita mentionate, datorita evolutiei severe:

a) varicela congenitala – apare daca infectia mamei cu virus s-a produs in timpul sarcinii si poate determina malformatii grave; se pot preveni prin vaccinarea femeilor care nu au facut varicela in copilarie si-si doresc o sarcina;

b) varicela neo-natala – apare daca infectia mamei se produce in ultimele zile de sarcina, cu 3-4 zile inainte de nastere; fatul este afectat datorita lipsei anticorpilor protectori ai mamei dar si datorita imaturitatii sistemului imunitar; fiind foarte vulnerabil, nou – nascutul infectat, face forme grave de boala, cu complicatii serioase de tipul bronhopneumoniei, meningitei/encefalitei, hepatitei.

Complicatiile varicelei:
  • suprainfectarea – veziculele se infecteaza cel mai frecvent cu stafilococ, streptococ, putand evolua cu abcese, flegmoane ( determinate de stafilococ), erizipel, scarlatina ( infectii provocate de streptococ) daca nu se iau masuri corespunzatoare de igiena.
  • pneumonie – mai frecventa la copii cu deficit imun si la adult ( foarte rara la un copil sanatos anterior infectiei)
  • encefalita – rara, in general in primele zile de boala; daca copilul dumneavoastra acuza...tulburari de vedere, mers nesigur, nu tolereaza lumina, sau apar varsaturi, somnolenta, adresati-va de urgenta unui medic pediatru.
Cum se diagnosticheaza?

– diagnosticul se bazeaza pe doua aspecte importante si anume…prezenta contactului cu o persoana infectata , alaturi de eruptia caracteristica
– se pot efectua si alte teste suplimentare insa de cele mai multe ori nu este necesar datorita evolutiei blande si diagnosticului sugestiv

Tratament

– obligatoriu IZOLARE la domiciliu; rar copii sunt internati in spital pentru supraveghere permanenta si tratament specific ( formele grave); copilasii trebuie sa stea izolati cel putin 7 zile, ideal ar fi pana in momentul in care nu mai sunt vezicule ci doar cruste;
– pe durata febrei se vor administra antitermice de tipul Paracetamolului in asociere cu Nurofen ( pentru detalii suplimentare Ce trebuie sa stiti despre febra);
– nu sunt necesare masuri dietetice suplimentare ( copilul poate manca orice ii face placere, insistandu-se asupra consumului de lichide);
– pana la eliminarea crustelor nu se va face baie generala ( este permisa toaleta zilnica, aceasta prevenind suprainfectarea veziculelor respective); tot pentru a preveni suprainfectarea prin scarpinare se recomanda taierea scurta a unghiilor si spalarea frecventa cu apa calduta si sapun a mainilor;
-fiind vorba despre o infectie virala, tratamentul cazuei vizeaza virusul si consta in administrarea de ACICLOVIR dar acesta se administreaza strict la indicatia medicului pediatru sau specialist in boli infectioase, fiind rezervat cazurilor severe;
– pentru prurit ( mancarimea ce insoteste eruptia) se recomanda medicamente din categoria antihistaminicelor ( ex. Fenystil) sau lotiune cu calamina;
– daca sunt prezente vezicule la nivelul guritei atunci ingestia alimentelor va produce disconfort, motiv pentru care se recomanda evitarea sucurilor, prajelilor; se recomanda pasarea alimentelor pana la vindecarea leziunilor;
– in cazul suprainfectarii se recomanda unguente cu antibiotice sau, dupa caz antibioterapie sistemica ( antibiotice administrate oral sau intravenos, in functie de severitate).

Cum putem preveni?
Avand in vedere larga raspandire a virusului precum si marea lui putere de infectare, metodele de prevenire sunt aproape nule, exceptand vaccinarea care, de cativa ani este disponibila si in tara noastra desi, nu este inclusa pe lista vaccinurilor obligatorii/gratuite.

Vaccinarea
– ofera o protectie variabila intre 70 pana la 90% ( copii vaccinati care ulterior se infecteaza cu virusul varicelei fac forme usoare de boala deoarece au anticorpi impotriva virusului, dobanditi prin imunizare);
– se realizeaza in jurul varstei de 1 an dar poate fi facut si copiilor cu varste de peste 10 ani care nu au dezvoltat inca infectia pentru a preveni formele mai severe caracteristice adolescentilor; in general se recomanda inainte de intrarea in colectivitate unde sansele sa contacteze virusul sunt extem de mari;
– de asemenea se recomanda vaccinarea femeilor care nu au contactat varicela  si doresc sa-si programeze o sarcina pentru a preveni aparitia infectiei in timpul sarcinii( vaccinarea trebuie facuta cu minim 3 luni inainte de aparitia sarcinii);
Pe piata in momentul de fata exista 2 tipuri de vaccinuri, cel clasic VARILRIX si unul mai nou, tertravalent, care combina virusul varicelei cu cel al rubeolei, oreionului si rubeolei ( PRIORIX – TETRA)

In concluzie putem spune despre varicela ca este o boala usoara care rar evolueaza cu complicatii si care este extrem de frecventa mai ales primavara, afectand in special copilasii intre 2 si 10 ani si care necesita obligatoriu dupa diagnostic izolare pentru a preveni instalarea unor adevarate epidemii.