CURS DIVERSIFICARE 14-21 NOIEMBRIE 2019

Dragii mei,  Diversificarea este o piatra de incercare pentru parinti, o provocare pentru bebelusul obisnuit doar cu gustul dulce al laptelui, o perioada de tranzitie/adaptare la noi gusturi, consistente, la un alt Citeste mai mult »

MUSCATURA DE CAPUSA

In anotimpul cald dar si primavara si toamna fiecare din noi cauta locuri cat mai racoroase, parcuri cu multa verdeata, iesiri la munte, insa trebuie sa stim ca ne expunem unui permanent Citeste mai mult »

CRESTEREA SI DEZVOLTAREA – GENERALITATI

Dragi parinti, voi incepe o noua serie de articole de aceasta data dedicate cresterii si dezvoltarii copiilor punctand initial aspecte generale legate de acest complex proces, urmand ca, in articolele viitoare sa Citeste mai mult »

DERMATITA ATOPICA

Dermatita atopica este o boala ce apare cu precadere in primele luni de viata insa sunt si cazuri care debuteaza mai tarziu, dupa varsta de 2-3 anisori sau chiar mai tarziu. In Citeste mai mult »

Ce trebuie sa stiti despre febra?

Ce este febra? Febra este poate cel mai frecvent motiv pentru care parintii se adreseaza camerei de garda si cabinetelor medicale. Trebuie de la inceput inteles ca nu este o boala ci Citeste mai mult »

CURS DIVERSIFICARE 14-21 NOIEMBRIE 2019

Dragii mei,

 Diversificarea este o piatra de incercare pentru parinti, o provocare pentru bebelusul obisnuit doar cu gustul dulce al laptelui, o perioada de tranzitie/adaptare la noi gusturi, consistente, la un alt mod de a manca. Toate aceste schimbari necesita timp si rabdare dar si o informare corecta,bazata pe dovezi stiintifice si recomandari de ultima ora, diversificarea reprezentand fara doar si poate fundatia solida pentru o  alimentatie sanatoasa in urmatorii ani si implicit pentru o dezvoltare armonioasa

  Din rezumat:

  • Regulile generale ale diversificarii in consens cu recomandarile Societatii Europene de Nutritie Pediatrica si ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii;
  • Grupe de alimente,importanta acestora, ordinea introducerii;
  • Suplimentele alimentare– sunt necesare sau nu?
  • Alimentatia in situatii speciale(reflux gastro-esofagian, dermatita atopica, intoleranta la proteinele din laptele de vaca, gastroeneterocolite, constipatie, alergii alimentare);
  • Necesarul de lichide– apa/suc/ceai?
  • Exemple practice;
  • Borcanasele – pro/contra ?;
  • Probleme care pot sa apara in diversificare(tulburari digestive/reactii alergice/accidente);
  • Autodiversificarea -argumente pro/contra;
  • Alimente interzise bebelusului;
  • Controverse privind alimentatia bebelusilor;
  • “Caietul” cu retete pentru bebei;
  • Discutii libere, raspunsuri la intrebari;
  • Suport online dupa inceperea diversificarii

Cursul va avea loc la sediul cabinetului din str. Tache Ionescu nr 20 in zilele de 14, respectiv 21 NOIEMBRIE 2019 incepand cu ora 17.00, durata fiecarei intalniri fiind de 3 ore; costul este 150ron/pers pentru ambele sedinte si include suportul tiparit al cursului.

INSCRIERI:

    • prin e-mail (pediatru@pediatrucluj.ro),
    • sms  (tel:0720032120) sau
  • telefonic: 0364738907( L-V intre orele 8.00-18.00). Pentru buna desfasurare a cursului si pentru ca dumneavoastra sa puteti participa activ si sa fiti 100% “ACOLO” nu este recomandat sa veniti cu piticii din dotare; cel mult, acestia pot fi adusi de catre tatici/bunici/bone pentru alaptare.    

                                                                         Va astept cu drag!

>>>

MUSCATURA DE CAPUSA

In anotimpul cald dar si primavara si toamna fiecare din noi cauta locuri cat mai racoroase, parcuri cu multa verdeata, iesiri la munte, insa trebuie sa stim ca ne expunem unui permanent pericol si anume intepaturilor de insecte care pot transmite variate boli(bacteriene, virale) unele dintre ele chiar cu evolutie letala. Am ales acest subiect datorita in primul rand sezonului si asezarii geografice a tarii noastre dar si  datorita informatiilor gresite  care circula atat pe internet cat si printre mamici  si care de multe ori genereaza panica, ajungandu-se pana acolo incat copilasii nu mai sunt dusi in parcuri si spatii verzi de frica intepaturilor de insecte. Voi insista asupra muscaturii de  capusa,  care de multe ori face dintr-o iesire la iarba verde un eveniment neplacut ce se sfarseste cu suferinte si vizite la medic. Pentru a preveni acest lucru, voi incerca sa va ofer informatii corecte care sa va scoata din dificultate in cazul in care se intampla asemenea accidente.

Capusa:

Face parte din categoria arahnoidelor(din aceeasi categorie fac parte si paianjenii) si este un vector(transmitator) al unor boli variate,bacteriene(borelioza=boalaLyme, babesioza), virale, parazitare care pot evolua timp indelungat, simptomatologia aparand de la  cateva ore, zile, pana la luni sau chiar  ani de la momentul infectarii.

De la inceput se impune o precizare: muscatura de capusa nu este echivalenta cu boala Lyme, doar un procent redus de capuse fiind infectate cu Borrelia burgdorferi, bacteria raspunzatoare de aparitia bolii Lyme(borelioza) sau boala cu “1000 de fete” datorita simptomatologiei atipice care de multe ori intarzie diagnosticul si implicit tratamentul.

Capusele(ajunse la stadiul de adult) sunt vizibile cu ochiul liber, intepatura lor nu doare de aceea periodic pielea trebuie examinata, ideal seara la baie, cu atat mai mult cu cat “prefera” zonele mai ascunse(pielea paroasa a capului, zona subratului, ombilic, zona din spatele urechii, zona genitala,etc); aceste insecte nu zboara, nu sar, ele trec direct pe tegument si exista cu predilectie in iarba inalta, zonele umede( paduri, tufisuri, poienite) dar la fel de bine pot exista si in gradina casei, terenul de joaca sau chiar “purtate” de animale(caini, pisici); sunt hematofage, adica se hranesc cu sangele celor pe care-i paraziteaza si , spre deosebire de tantari raman atasate de tegumente pana cand sunt indepartate.

Ciclul de viata (sursa: www.emedicinehealth.com)

Situatia e putin mai complicata in cazul nimfelor(capusele  “tinere”) care au dimensiuni foarte mici, frecvent neputand  fi vizibile;astfel, apar situatii in care se diagnosticheaza boala Lyme fara ca pacientul sa  stie ca a fost muscat de o capusa(ca si o curiozitate doar 25-30% din cei diagnosticati cu boala Lyme isi amintesc de o muscatura de capusa).

Subliniez inca o data…doar un procent redus de capuse(intre 10 si 20%, procent variabil in functie de zona geografica) sunt purtatoare ale bacteriei Borrelia Burdorferi, ceea ce inseamna ca intepatura de capusa nu este similara cu boala Lyme.

Daca la inspectia tegumentului gasiti capuse, este  foarte important sa nu incercati sa le scoateti, deoarece de foarte multe ori raman parti din corpul acestora mult mai dificil de extras. Trebuie sa va prezentati de urgenta la medic sau la serviciul de garda, acolo unde se va indeparta capusa, se va dezinfecta zona si vi se vor oferi recomandari privind tratamentul profilactic. Dupa “extragerea” lor, la locul respectiv ramane o discreta roseata cu umflarea zonei din jurul intepaturii care se va remite in zilele urmatoare.

Atasez protocolul actual al Ministerului Sanatatii:

Nu administrati antibiotice copilasilor decat daca acestea au fost prescrise de medic!!!

Foarte important este si faptul ca nu este o boala contagioasa asta insemnand ca, un copilas intepat de capusa sau chiar care a dezvoltat Boala Lyme nu o transmite mai departe.

Ce este Boala Lyme?


Borrelia burgdorferi ( www.lyme.org)

Este o boala infectioasa determinata de Borrelia (cu cele 3 subspecii)  ce presupune o afectare multisistemica(afectare multipla a organelor si sistemelor: piele, muschi, articulatii, sistem nervos, inima, etc) cu evolutie insidioasa, frusta, inselatoare care poate fi subimpartita in 3 stadii raportat la momentul infectarii.

Cum se manifesta?

In functie de momentul infectarii se disting 3 stadii evolutive, stadiul incipient de cele mai multe ori fiind trecut cu vederea datorita simptomatologiei nespecifice, superpozabil pe cea a unei infectii virale ( ex: gripa).

a) stadiul I :(perioada de incubatie  cu durata variabila intre 3 zile, respectiv 3 -4 saptamani)

  • apare la cateva zile, maxim 3-4 saptamani de la momentul infectiei
  • se caracterizeaza prin:

ECM = eritem cronic migrator

eritem cronic migrator

determinat de multiplicarea locala a bacteriei si care este de fapt o leziune circulara, de obicei mica(3-5 cm, rar peste 10 cm, desi uneori poate atinge 40-50 cm), de culoare rosie pe margini cu centrul deschis la culoare, cu diferite localizari(cel mai frecvent coapse, fese, zona axilara) si care isi schimba sediul(migrator);de retinut este faptul ca nu apare la nivelul palmelor si talpilor; in zilele urmatoare pot sa apara leziuni secundare multiple;nu este sensibil si se poate insoti de tumefiere(umflarea) ganglionilor regionali; dispare spontan dupa aproximativ 3-4 saptamani; pentru diagnostic nu este obligatorie prezenta sa insa constituie un indiciu important atunci cand exista.

( sursa pozelor: www.lyme.org)

subfebrilitati/febra, transpiratii

dureri musculare, oboseala musculara, dureri articulare

astenie/adinamie/tulburari de somn

cefalee(durere de cap), tulburari de vedere(vedere in ceata), ameteli

Simptomatologia frecvent este sugestiva pentru o viroza, tratamentul administrat fiind frecvent simptomatic(antitermice, antiinflamatoare) cu usoara ameliorare  fiind insa  un prim pas in intarzierea diagnosticului, mai ales daca nu se specifica muscatura de capusa din antecedentele recente.

b) stadiul II – infectie diseminata :

apare la cel putin 4 saptamani de la momentul infectiei si de datoreaza diseminarii Borreliei in diferite tesuturi si organe;

– caracteristice sunt simptomele neurologice pe langa care pot insa sa apara si cele cardiace(miocardita, pericardita), precum si afectarea articulara;

– debutul poate fi brusc sub forma unei meningite seroase(greturi, varsaturi, dureri intense de cap, fotofobie, etc) a unei encefalite sau a unei afectari neurologice progresive cu pareze faciale, parestezii(amorteli, furnicaturi la nivelul membrelor), oboseala musculara, dureri articulare( afecteaza articulatiile mari  isi schimba periodic sediul);

tulburari de vedere, ingustarea campului vizual, senzatie de “nisip in ochi”

– mai rar poate exista si afectare cardiaca de tipul miocarditei, pericarditei

c) stadiul III – infectie cronica, persistenta

-debutul este la cateva luni, uneori chiar ani de la momentul infectiei, boala deja fiind la stadiul de cronicizare; simptomatologia este asa de nespecifica incat se impune diagnostic diferential cu o multitudine de alte boli( motiv penru care mai este cunoscuta ca si boala cu 1000 de fete)

-afectarea articulara se asociaza celei neurologice, cel mai frecvent implicate fiind articulatiile mari(genunchi, sold,etc); durerile pot fi foarte intense cu durata de zile, saptamani, urmand un interval liber urmat intotdeuna de reaparitia durerilor; la o parte din pacienti, mai ales la adult se pot  dezvolta leziuni de tip eroziv, frecvent interesand articulatia soldului;

– caracteristica este si afectarea cutanata sub forma acrodermatitei cronice atrofice, cu sediul la nivelul membrelor inferioare insotita de  atrofie marcata ce lasa vizibila reteaua de vene de la nivelul picioarelor;

– apar tulburari emotionale, depresie, anxietate, diferite fobii, obsesii care de multe ori orienteaza spre o afectare de tip psihiatric(tulburari bipolare)

Cum se diagnosticheaza?

Primul pas este suspiciunea de boala Lyme dublat de existenta in antecedente a muscaturii de capusa. Intarzieri ale diagnosticului apar atunci cand simptomele sunt putine, nesistematizate iar istoricul de muscatura de capusa absent, situatie in care diagnosticul este mai mult unul de excludere, investigand celelalte posibile cauze ale simptomelor respective.

a) dozarea anticorpilor ( test Elisa):

– investigatie disponibila care determina titrul (cantitatea) de anticorpi antiBorrelia din sange

– sunt doua categorii de anticorpi, IgM sugestivi pentru o infectie acuta, recenta si IgG care semnifica o infectie cronica(cu durata de cel putin 6 luni)

– in stadiile initiale titrul de anticorpi poate fi negativ(organismul nu a apucat sa ” produca” inca anticorpi ca raspuns la invazia bacteriana)

b) Western Blot pentru anticorpi antiBorrelia :

mai sensibila decat prima investigatie; aproximativ 50% din cazurile de boala Lyme sunt seronegative(adica in sange nu apar anticorpi impotriva Borreliei);

– se utilizeaza pentru a confirma pozitivitatea anticorpilor

c)PCR(reactie polimerica in lant)-prin care se determina materialul genetic ( genomul)  al bacteriei; aceasta investigatie vine ca si o completare la cele anterioare pentru a confirma diagnosticul de boala Lyme

d)determinarea prin microscopie cu imunofluorescneta a prezentei bacteriei Borrelia in sangele sau in lichidul cefalorahidian – LCR(lichid obtinut prin punctie lombara)

– este cea mai sigura metoda de detectare a infectiei

Cum se trateaza?

In privinta tratamentului exista o serie de controverse in special asupra duratei acestuia. Cert este ca tratamentul de baza este cel antibiotic iar durata acestuia este in functie de forma de boala, de determinarile existente precum si de raspunsul la tratament(evaluat prin invstigatii pe parcursul acestuia). Trebuie precizat ca, in cazul diagnosticului si tratamentului  bolii Lyme exista o colaborare stransa intre medicul pediatru si cel infectionist, uneori fiind necesare si evaluari din partea neurologului, orl-istului, reumatologului, oftalmologului .

Datorita afectarii multisistemice pe langa antibioticele administrate(care distrug bacteriile)sunt necesare si alte medicamente din clasa antiinflamatoarelor(ibuprofen), antitermicelor, antialgicelor, probioticelor ( pentru refacerea florei intestinale),hepatoprotectoare, suplimente de vitamine si minerale.

Care este prognosticul?

Este variabil in functie de momentul diagnosticarii, considerat unul bun atunci cand diagnosticul se stabileste la distanta mica de momentul muscaturii si mai rezervat in cazurile tardive cand datorita afectarii multisistemice exista posibilitatea ramanerii unor sechele, in special neurologice.

Cum putem preveni ?

    • folosirea de spray-uri aplicate pe piele care contin substante ce inlatura insectele(atunci cand achizitionati un asemenea produs, cititi prospectul si asigurati-va ca este potrivit pentru a fi administrat si copiilor );
    • imbracaminte deschisa la culoare, ideal pantaloni lungi sau macar sosete 3/4;
    • evitati sa va asezati direct pe iarba;
    • inspectati tegumentele la cateva ore si in special seara la dus; atentie si la pielea paroasa a capului si la zonele “ascunse” ( spatele urechilor, axile, regiunea din spatele genunchiului);
    • atentie sporita la animalele de companie, si acestea putand fi “atacate” de capuse; informati-va de la medicul veterinar de produsele existente pentru protectia animalelor;

solicitati ajutor medical atunci cand ati fost muscati de capuse, doar personalul medical fiind in masura sa “extraga” capusa si sa va recomande sau nu tratament profilactic.

>>>

OBSTRUCTIA CANALULUI NAZO-LACRIMAL

Obstructia canalului nazolacrimal este cea mai frecventa anomalie a sistemului de drenaj lacrimal, aparand cu o frecventa de 4-6%  in randul nou-nascutilor, ducand la o forma particulara de conjunctivita(secundara) stagnarii lacrimilor la nivelul sacului lacrimal. Avand in vedere faptul ca apare in primele 2 saptamani de la nastere este important de diferentiat de alte conjunctivite ale nou-nascutului si in special de cele determinate de Nessiera gonorrhoeae si Chlamidia.De asemenea trebuie diferentiata aceasta obstructie de o alta afectiune oftalmologica, mult mai grava si anume glaucomul congenital.

Ce este canalul nazolacrimal?

este o parte a aparatului lacrimal care este compus din glanda lacrimala(cea care produce lacrimile), sacul lacrimal(unde se depoziteaza lacrimile) si acest canal care face legatura intre ochi si fosele nazele, pe unde se elimina lacrimile in exces(acesta este si motivul pentru care atunci cand plangem ne curge nasul, secretia nazala fiind de fapt secretie lacrimala);

 

 

Lacrimile sunt produse de glanda lacrimala si au rolul de lubrefiere, curatare si protectie a globului ocular.Dupa lubrefierea globului ocular, lacrimile se colecteaza prin punctele lacrimale(orificii mici situate in coltul intern al ochiului la nivelul celor doua pleoape) si apoi sunt eliminate prin acest canal nazo-lacrimal.

Cum apare obstructia?

Blocarea acestui canal se datoreaza prezentei unei membrane(membrana Hassner)  din timpul vietii intrauterine care nu s-a resorbit si care este situata la capatul inferior al canalului , acolo unde acesta se “deschide” in fosele nazale si astfel lacrimile nu pot fi drenate(eliminate);  obstructia poate fi partiala sau totala, dupa cum poate afecta unul sau ambii ochisori. Acumularea lacrimilor duce la inflamatie, la hipersecretie de mucus si chiar la inmultirea bacteriilor care sunt colectate de la nivelul globului ocular.

Cum se manifesta?

Simptomele apar frecvent dupa prima saptamana de viata, astfel incat rar se poate stabili diagnosticul in maternitate. Uneori, debutul poate fi si mai tardiv, avand in vedere ca, imediat dupa nastere copilasii nu au lacrimi.

Astfel, cele mai frecvente simptome sunt:

  • ochi inlacrimati cu acumularea lacrimilor in coltul intern al ochiului(lacrimile “baltesc”) sau scurgerea acestora pe obraz(fara ca bebelusul sa planga);
  • secretii mucoase sau mucopurulente(galbui) la nivelul ochiului; acestea pot duce la lipirea genelor sau chiar a pleoapelor, mai ales dupa trezire;

  • umflarea ochiului ( in zona situata aproape de baza nasului si la nivelul pleoapei inferioare); aceasta tumefiere se datoreaza acumularii de lacrimi in sacul lacrimal care astfel se destinde si determina inflamatia respectiva;frecvent daca se exercita presiune la acest nivel se elimina prin punctele lacrimale secretia acumulata in exces;
  • inrosirea ochilor, mai ales daca copilasul este expus la praf, fum de tigara, vant sau daca plange (acestea sunt situatii cand in mod normal secretia de lacrimi creste si datorita faptului ca nu pot fi evacuate duc la inflamarea si inrosirea ochiului);

Evolutia acestor simptome este lunga, cu perioade de remisii atat spontane cat si sub tratament local. Intr-un procent mare de cazuri(peste 70%), se rezolva de la sine in decursul primului an de viata. Avand insa in vedere ca simptomele descrise apar si in alte afectiuni ale ochiului(mult mai grave) este necesar un consult de specialitate(oftalmopediatru) pentru un diagnostic corect si un tratament eficient.

Cum se diagnosticheaza?

In general diagnosticul este relativ usor insa trebuie formulat de un oftalmolog si se bazeaza pe istoricul descris de parinti dar si pe examenul local.Asa cum am subliniat trebuie diferentiat in primul rand de conjunctivitele neo-natale unde complicatiile pot fi severe.

In rare situatii sunt necesare investigatii suplimentare cum ar fi testarea permeabilitatii cu fluoresceina sau examinarea bacteriologica a secretiilor atunci cand acestea sunt suprainfectate.

Cum se trateaza?

Tratamentul trebuie intotdeauna recomandat de oftalmolog si in cele mai multe situatii este unul conservator avand in vedere ca in marea majoritate a cazurilor obstructia se rezolva spontan pana la varsta de 1 an.

a) toaleta locala:

  • este foarte importanta deoarece frecvent previne suprainfectarea; inainte de curatarea ochisorilor trebuie sa va spalati foarte bine pe maini; se recomanda sa folositi comprese sterile(cate una pentru fiecare ochisor) sau servetele speciale pentru bebelusi(Iridium Baby); atentie daca folositi vata deoarece se pot desprinde mici firisoare care stagneaza la nivelul globului ocular si pot duce la suprainfectare; nu se recomanda acoperirea ochisorilor cu pansamente; de asemenea trebuie evitata expunerea la vant, temperaturi scazute;
  • daca sunt prezente secretii, acestea trebuie indepartate cu delicatete, cu ajutorul compreselor sterile sau servetelelor prin miscari de sus in jos;

b) masaj local :

  • tehnica acestui masaj este exemplificata de catre medic, deoarece va constitui principala modalitate de tratament; trebuie respectate cu strictete masurile de igiena, riscul de suprainfectare fiind unul ridicat;
  • se executa de cateva ori pe zi, insistand asupra unghiului intern al ochiului, acolo unde se acumuleaza secretiile in exces;
  • remisia sub masaj se poate produce pana la varsta de 6 luni, in rare situatii pana la 8 luni;

c) tratament antibiotic:

  • sub forma de picaturi, intotdeauna la indicatia medicului;
  • se recomanda daca sunt prezente semne de infectie asociata(secretie galbuie, aderenta);
  • este obligatoriu sa va spalati pe maine inainte si dupa fiecare aplicare de picaturi; respectati indicatiile de pastrare a flaconului, in special in ceea ce priveste lumina si temperatura; aveti grija ca varful picuratorului sa nu atinga obiectele din jur, in acest caz existand un risc de contaminare cu bacteriile prezente pe diferite suprafete; inainte de folosire agitati putin flaconul si aplicati picaturile atunci cand copilasul este in pozitie culcata: cu delicatete trageti de pleoapa inferioara in jos pana se formeaza un mic “buzunar” in care picurati cu ajutorul picuratorului doza recomandata de medic, ideal cat mai inspre unghiul intern al ochiului, situat la baza nasului; aveti grija sa nu apropiati flaconul la mai mult de 3-5 cm de ochi deoarece exista riscul de a leza corneea(stratul periferic de la nivelul ochilor ce acopera irisul si pupila); repetati operatiunea si la celalalt ochisor, dupa care se recomanda in masura in care este posibil repaus la pat pentru cateva minute impiedecand astfel scurgerea solutiei in exterior.

d)sondajul canalului lacrimal:

  • este o procedura care se aplica in caz de esec al tratamentului medicamentos, dupa mai multe recidive; sunt situatii in care apar infectii frecvente cu secretii mucopurulente abundente eventual si cu dilatari ale sacului lacrimal care au sanse minime de rezolvare spontana;
  • nu exista un consens al varstei pana la care trebuie efectuat insa rezultatele sunt excelente daca se intervine inaintea varstei de 1 an; asta deoarece prin suprainfectari repetate se produce o inflamatie cronica la acel nivel, inflamatie care poate determina un esec al acestei sondari, cu refacerea obstacolului la timp scurt dupa interventie;in aceste cazuri exista o solutie si anume implantarea unui tub de silicon la nivelul canalului care-l mentine permeabil cateva luni dupa care se va extrage acel tubulet iar canalul nazolacrimal va deveni permeabil;
  • se efectueaza intotdeauna la indicatia unui oftalmopediatru, in conditii sterile si cu anestezie(pe masca sau anestezie locala); procedura in sine dureaza foarte putin si nu sunt inconveninte dupa interventie;

Ce complicatii pot sa apara?

a) dacriocistita acuta:

  • se produce o suprainfectare care frecvent apare in contextul unei infectii respiratorii sau in urma unui traumatism;
  • se manifesta prin umflarea si inrosirea zonei unde este situat sacul lacrimal(in clotul intern al ochiului, langa baza nasului); conjunctiva(“albul” ochiului ) este rosie;

  • durere manifestata prin plans, iritabilitate; durerea apare prin distensia accentuata a sacului lacrimal;

b)dacriocistita cronica:

  • apare secundar obstructiei canalului lacrimal prin repetate infectii;
  • poate sa fie catarala(cu secretie mucoasa) sau supurativa(cu secretii purulente determinate de suprainfectarea bacteriana);

c) rezistenta la antibiotice:

  • apare la cazurile cu multe recidive la care este necesar un tratament antibiotic de durata sau prin folosirea incorecta a tratamentului, fara consultul si recomandarea unui oftalmolog.

Evolutia in peste 90% din cazuri este una favorabila daca diagnosticul este formulat corect iar masurile de tratament aplicate corespunzator.

 

>>>

Alimentatia artificiala

Desi nu recomand alimentatia artificiala sunt totusi unele situatii speciale cand aceasta se impune chiar de la nastere sau alteori ca si o completare a alimentatiei naturale. Niciodata nu se va introduce o formula de lapte praf decat la recomandarea medicului deoarece acestea difera ca si compozitie. Completarea se poate realiza in doua modalitati :
  • sistemul complementar: se alapteaza la san la fiecare masa dupa care, in functie de cantitatea administrata(proba suptului- pentru a fi relevanta, trebuie efectuata corect, pe 24, chiar 48 de ore) se completeaza ratia cu lapte praf administrat cu lingurita sau cu tetina cu orificii mici(pentru a evita obisnuirea cu un flux mare de lapte si, implicit de a refuza pe viitor sanul);
  • sistemul alternativ: mesele la san alterneaza cu cele cu lapte praf(sunt necesare cel putin 2 mese la san pentru a mentine secretia lactata); este indicata stimularea secretiei lactate, cu pastilute, ceaiuri, alaptare la cerere, laptele de mama se formeaza pe principiul cererii si ofertei;
Laptele praf se prepara conform instructiunilor de pe fiecare cutie si necesita masuri sporite de igiena in timpul prepararii.
Ratiile recomandate sunt teoretice si variaza de la copil la copil si chiar in cazul aceluiasi copilas, fiecare avand un ritm propriu de alimentatie.Frecvent se produce o supraalimentatie prin oferirea unor cantitati mult prea mari de lapte. Important este insa alegerea unei formule potrivite pentru varsta bebelusului intrucat acestea variaza ca si compozitie.
In prezent exista pe piata o gama diversificata de produse de lapte praf, principalele tipuri de formule fiind :
1. formule de inceput :
  • recomandate pentru primele luni la sugarii fara intoleranta la proteinele din laptele de vaca, intoleranta primara/secundara la lactoza, alte boli metabolice;
  • pe langa cantitatea optima de proteine, glucide si lipide, sunt suplimentate cu Vitamna D 400UI, fier, calciu, zinc,iod, vitamine;
  • sunt formule ce contin prebiotice-stimuleaza selectiv cresterea si activitatea bifidobacteriilor din colon si probiotice-germeni vii alimentari ce rezista la procesele de digestie si favorizeza fermentarea fibrelor alimentare si a oligozaharidelor;
 
2. formule de continuare;
  • incepand cu varsta de 4-6 luni in functie de marca;
  • au o compozitie usor modificata fata de formulele de inceput, necesara pentru a asigura un ritm de crestere adecvat; de asemenea sunt suplimentate cu fier in cantitate suficienta pentru a asigura nevoile nutritionale intr-o perioada in care rezervele de fier sunt epuizate iar diversificarea este insuficienta pentru a acoperi necesarul pentru aceasta varsta.
3. formule de crestere :
  • dupa 10-12 luni; acestea au o compozitie ce ofera elemente nutritive esentiale pentru dezvoltarea oaselor, dintilor si musculaturii;
  • dupa 12 luni: chiar daca ati ajuns la varsta de 1 an alimentatia joaca acelasi rol esential in crestere si dezvoltare de aceea acolo unde alaptarea nu a fost sau nu mai este posibila se continua cu o formula adaptata;
Formule speciale : – sunt acelea care se recomanda in situatii patologice si sunt reprezentate de :
1. formule pentru prematuri :
  • acestea au o compozitie modificata fata de restul formulelor standard de lapte praf intrucat trebuie sa raspunda unor necesitati nutritinale crescute care sa asigure nou-nascutului prematur un ritm de crestere comparabil cu cel din perioada intrauterina si totodata sa poata fi asimilate avand in vedere imaturitatea tuturor aparatelor si sistemelor.
2. fortifianti ai laptelui de mama :
  • sunt folositi pentru suplimentarea laptelui de mama in cazul celor nascuti prematuri si care au o greutate mica la nastere;la fel ca si in cazul celor nascuti la termen se recomanda si in cazul prematurilor alimentatia naturala desi presupune un efort considerabil din partea mamei(in maternitate acesata se va mulge iar laptele va fi imbogatit cu acesti fortifianti;dupa plecarea din maternitate, in general dupa atingerea greutatii minime de 2500g se vor respecta indicatiile de alimentatie ale  neonatologului)
3. formule hipoalergenice – HA:
  • contin proteine provenite din laptele de vaca insa acestea sunt hidrolizate(descompuse pentru a fi digerate si asimilate mai usor);
  • sunt indicate la sugarii ce provin din familii cu probleme alergice(dermatita atopica, astm bronsic, diferite alergii alimentare) la care riscul de a dezvolta intoleranta la proteinele din laptele de vaca este crescut  sau la sugarii diagnosticati cu intoleranta la proteinele din laptele de vaca(desi la acestia initial se prefera formulele complet hidrolizate);

4. formule cu hidrolizat total:

  • si acestea contin proteine din lapte de vaca insa acestea sunt complet hidrolizate;
  • se recomanda celor cu intoleranta la proteinele din lapte(diagnostic pus in urma investigatiilor medicale care sa ateste intoleranta la proteinele din lapte)
5. formule delactozate (partial sau total):
  • acestea nu contin lactoza; nu sunt indicate la cei cu intoleranta la proteinele din laptele de vaca intrucat lactoza face parte din categoria zaharurilor nu a proteinelor;
  • sunt recomandate celor cu intoleranta la lactoza:primara(congenitala) sau secundara(in urma unor episoade diareice acute-gastroenterocolita acuta sau cronice care afecteaza mucoasa intestinului subtire ce devine incapabila sa absoarba aceste zaharuri datorita lipsei unor enzime ce se gasesc la acest nivel;
6. formule pe baza de soia:
  • sunt formule de lapte praf in care proteinele provin din soia;
  • trebuie multa precautie in utilizarea lor la sugarii cu intoleranta la proteinele din laptele de vaca deoarece pot declansa asa numita alergie incrucisata
  • sunt formule “mixte” in care sunt prezente proteine provenite din soia si fara lactoza

7. formule AR:

  • aceste formule se administreaza copilasilor cu reflux gastroesofagian(articol detaliat); in principiu compozitia e aceeasi cu a formulelor standard, atata doar ca dupa preparare au o consistenta mai mare(sunt mai “groase”) pentru a impiedeca refluarea laptelui; consistenta cremoasa este rezultatul adaugarii de pudra de roscove, un ingredient fara valoare calorica, asta insemnand ca, formulele AR nu sunt cu nimic diferite fata de cele standard in ceea ce priveste aportul de calorii si nutrienti.

Aceste formule speciale se administreaza strict copilasilor cu probleme medicale si doar la indicatia medicului!!!

Oricare ar fi formula de lapte praf aceasta trebuie intotdeauna aleasa de medicul pediatru in functie de varsta, greutatea si eventualele afectiuni asociate ale bebeluslui.
In plus de asta NU UITATI : laptele de mama este cel mai bun pentru bebelusul dumneavoastra si merita facut orice efort  pentru ca el sa beneficieze de o alimentatie naturala.
>>>

ALIMENTATIA COPILULUI IN PRIMUL AN DE VIATA

Cum am putea defini nou – nascutul ?…s-ar putea raspunde vag daca am face o analogie cu ceea ce spunea Heidegger despre om : “este atat de vast, atat de polimorf si atat de divers incat el scapa totdeauna cu ceva oricarei definitii”. Tocmai datorita acestei complexitati e atat de importanta alimentatia in primul an de viata si cu siguranta si in urmatorii ani . Si, in contradictie cu complexitatea copilasului este simplitatea alimentatiei, cel putin in primele 6 luni de viata. Aceasta este laptele de mama, cel mai mare bine pe care-l putem face, care nu cere efort, nu costa si care reprezinta  “ fundatia” pentru o dezvoltare armonioasa si sanatoasa. Este la indemana oricui si, orice mama trebuie sfatuita si mai ales incurajata sa faca asta. Se stie azi ca, orice mama poate alapta, important e sa fie informata si sprijinita de familie. Este dificil la inceput dar dupa 1-2 saptamani secretia de lapte se declanseaza si permanent se adapteaza nevoilor in continua crestere ale micului voinic. Nu cere eforturi deosebite din partea mamei, este mereu la indemana si reprezinta o adevarata “ fabrica” de anticorpi, protejand copilul de o multitudine de infectii cu atat mai periculoase cu cat apar la varste mai mici. Mai mult, protejeaza de o serie de boli alergice,pregatind  tubul digestiv pentru momentul diversificarii alimentatiei.

In ceea ce priveste durata alimentatiei la san se indica alaptarea exclusiva pana la 6 luni dupa care se va incepe procesul de diversificare, o alta piatra de incercare pentru cei din anturajul copilului, continuand alaptarea cat de mult este posibil. Pentru  mentinerea secretiei lactate se recomanda:

  • alaptare frecventa, zi si noapte(la cerere); dupa primele 2 -3 saptamani ritmul supturilor incetineste de la sine, numarul de mese descreste la un interval de 2-4 ore(in functie de fiecare bebe in parte); niciodata copilul nu va fi trezit din somn pentru a-l alimenta chiar daca a trecut ora de masa(se verifica insa ca acesta sa nu fie febril, febra determina somnolenta), exceptand bebelusii care inca au icter si care pot sa fie somnolenti;
  • alimentatia mamei sa fie una echilibrata care sa contina toate principiile alimentare(nu sunt restrictii in alimentatia mamei, exceptand cele “clasice”: prajeli, afumaturi, semipreparate, mezeluri, sucuri din comert, etc; in cazul celor cu intoleranta la proteinele din lapte, se recomanda excluderea laptelui si produselor lactate din alimentatia mamei;
  • hidratare corespunzatoare a mamei; se pot folosi ceaiurile de stimulare a lactatiei sau chiar medicamente insa doar la recomandarea medicului; nu se recomanda administrarea de motilium pentru cresterea secretiei de lapte(decat la indicatia medicului);
  • evitarea suzetei sau tetinei;
  • evitarea administrarii de suplimente de lapte pornind de la ideea ca laptele nu e suficient sau “nu e bun”; in general orice bebe mai accepta suplimentare chiar daca a supt bine, la varsta mica nu exista senzatie de satietate); pentru a preintampina aceasta situatie e bine a se efectua proba suptului(cantarirea inainte si dupa masa) per 24-48 de ore si , doar in cazuri reale sa se administreze laptele praf. Aceasta deoarece in cateva saptamani sugarul va evita alimentatia la san(pentru care trebuie sa depuna un mai mare efort) in favoarea celei artificiale.Nu introduceti formule de lapte praf decat la recomandarea pediatrului!

Alimentatia mixta ( lapte de mama + lapte praf) se indica numai atunci cand

sunt semne reale ale unei insuficiente secretii lactate:

  • nu creste bine in greutate(in prima luna 500 grame, lunile 2-3-4 :750g,lunile 5 – 6 – 7 – 8 cate 500 grame iar in ultimele 4 luni cate 250 g lunar); atentie!!!…acestea sunt valori ideale fata de care exista variatii normale atat pe plus cat si pe minus; medicul pediatru va calcula indicii de dezvoltare si doar daca acestia nu se incadreaza in limite normale se poate lua in discutie o suplimentare cu lapte praf si/sau investigatii suplimentare;
  • urineaza putin, urina miroase puternic(situatie in care trebuie exclusa si o infectie urinara)
  • emite scaun rar, tare uscat,verzui;
  • plange dupa fiecare alaptare(trebuie excluse alte cauze ce pot crea un disconfort: colicile abdominale, refluxul gastroesofagian fiind cele mai frecvente);

Intotdeauna inaintea deciziei de a introduce laptele praf este recomandat sa cereti parerea medicului pediatru, pentru a va indica cea mai potrivita formula de lapte pentru bebelus.

In ceea ce priveste momentul diversificarii acesta este variabil in functie de greutatea sugarului, de tipul de alimentatie. Astfel pentru cei alaptati exclusiv este recomandata varsta de 6 luni. Se poate incepe mai repede cu 1-2 saptamani mai ales daca sugarul are o greutate peste cea normala(daca medicul pediatru constata ca este vorba despre paratrofie- mult peste valorile considerate normale) sau are scaun doar la 3 – 4 zile si o alimentatie exclusiv artificiala-lapte praf(scaun emis cu dificultate si de consistenta crescuta, dupa ce s-au epuizat alte masuri de stimulare a tranzitului intestinal). In aceste cazuri se recomanda inceperea diversificarii cu supa clara de legume si apoi piureul de legume.

Pentru cei cu greutate sub medie(stabilita si investigata de catre medicul pediatru), se poate incepe cu cereale(fara gluten sub varsta de 6 luni), fiertura de orez sau zeamil in lapte(toate aceste produse se gasesc in comert, provenind de la diferite firme, singura conditie fiind aceea ca produsul sa corespunda varstei sugarului : cereale pentru 4 luni, 6 luni, etc.

 Sunt cazuri cand diversificarea poate fi inceputa mai devreme(4-5 luni) cum este cazul copilasilor cu scaune la cateva zile, emise cu dificultate (de obicei cei alimentati mixt sau numai cu lapte praf) cand se pot administra sucuri de fructe (cel mai frecvent mar,para,piersica). Se incepe in prima zi cu o lingurita de suc proaspat pregatit(niciodata din comert oricat de “natural” ar fi) si se creste progresiv cu cate o lingurita in fiecare zi, pana se ajunge la 20 -30 ml(in general se administreaza la masa de ora 10 – 11;intre mic dejun si pranz).Acestea sunt cazuri speciale si au menirea de a inlocui manevrele de stimulare mecanica(supozitor, termometru) in vederea emiterii scaunului.La bebelusii alimentati artificial(cu formule de lapte praf) sunt disponibile pe piata formule speciale pentru cei cu tulburari de tranzit;se vor incerca intai aceste formule si doar in cazul refuzului sau al ineficientei se va incepe diversificarea; se administreaza cantitatea minima ce regleaza tranzitul intestinal si NU SE CONTINUA diversificarea(nu se creste cantitatea de suc, nu se diversifica alte mese); aceasta este o situatie speciala si se aplica in cazuri foarte rare!!!!

In ceea ce priveste bebelusii alaptati, acestia pot avea 7-8 scaune pe zi, la fel cum pot avea scaune la 7-8 zile; daca consistenta scaunului este normala, nu exista disconfort si durere nu se recomanda interventie nici alimentara(diversificare) si nici medicatie.

Daca s-a inceput administrarea sucurilor de fructe din considerentele enuntate mai sus, nu se continua diversificarea(nu se creste cantitatea si nici nu se ofera alte alimente), indiferent de tipul de lapte pe care il primeste;se va recurge la continuarea diversificarii abia in momentul implinirii varstei de 6 luni.

Conditii de diversificare:

  • sugar sanatos;
  • bebelusul trebuie sa-si sustina bine capul;nu vor fi alimentati in pozitie culcata sau semiinclinata;
  • introducerea noului aliment se face progresiv, cate 1-2 lingurite pe zi, la inceputul mesei in cantitati progresiv crescute pana la inlocuirea completa a acelei mese(in cazul celor alaptati, este posibil ca, indiferent de cantitatea acceptata sa mai doreasca si lapte de mama dupa); de preferat a se incepe diversificarea la masa de pranz;
  • nu se introduc simultan mai multe alimente noi;
  • nu se ofera doua mese din acelasi aliment doar pentru ca-l primeste cu placere deoarece acest fapt afecteaza echilibrul nutritional al sugarului;intre doua alimente nou introduse trebuie sa existe minim 24 de ore(ideal 2-3 zile) interval liber pentru ca in cazul unei intolerante sa poata fi identificat alimentul care a determinat intoleranta;
  • in preparerea alimentelor nu se adauga sare(pana la varsta de 1 an),vegeta,delikat(de evitat si dupa varsta de 1 an);se pot adauga insa ierburi aromatice(patrunjel, marar, cimbru, leustean, busuioc,etc);
  • alimentele vor fi pasate(folosind dupa caz furculita/razatoare) pana la aparitia dintilor apoi triturate pentru favorizarea procesului de masticatie si dezvoltarea maxilarului; 
  • toate alimentele se administreaza cu lingurita, biberonul ramane exclusiv pentru lapte;

Legumele:

  • sunt alimente hipocalorice cu un continut redus de proteine si grasimi(lipide) insa foarte bogate in vitamine, minerale si fibre;
  • se pot oferi:morcovi,telina,patrunjel,pastarnac,fasole verde,galbena,mazare, spanac(de la 7 luni, oparit, nu fiert), dovlecel,cartof dulce, cartoful “romanesc” in cantitate mai mica(se poate creste progresiv dupa varsta de 8 luni), salata, ardei gras,conopida,brocoli(dupa 7 luni daca tolereaza conopida), gulie, sfecla rosie;cel putin initial e de preferat sa se evite ceapa, rosiile, vinetele, varza. Initial se administreaza supa clara apoi, se pot adauga si legumele mixate plus 1–3 ml ulei vegetal(masline, rapita, floarea soarelui); la piureul de legume se adauga 1g unt(un varf de cutit) si putin lapte(lapte de mama, formula de lapte sau lapte de vaca 3,5%); se poate incepe si direct cu piure sau chiar cu bucati(cu mare grija insa si sub stricta supraveghere), personal prefer tranzitia usoara de la lichid la solid, bebelusii accepta mai bine schimbarile daca acestea nu sunt produse simultan;
  • dupa 8 luni pot fi oferite si legume crude, sub stricta supraveghere, “controland” muscatura;

Carnea:

  • foarte importanta in alimentatie datorita continutului crescut de proteine de inalta valoare biologica, necesarul de proteine la bebelus fiind foarte ridicat datorita procesului accelerat de crestere;
  • se introduce dupa varsta de 6 luni, incepand cu carnea de pui,gaina, vita, apoi dupa 7 luni curcan,ficat de pui, peste alb pentru ca dupa 8 luni sa poata fi introdus si somonul, foarte bogat in acizi omega;se poate folosi si carnea de iepure daca aceasta provine din surse sigure;
  • se poate introduce in supa de zarzavat initial, ulterior mixata in piureul de fructe; e necesara o cantitate de 30-50 g carne administrate zilnic; dupa varsta de 9 luni se pot administra perisoare de carne; chiftelute de carne sau legume insa preparate la cuptor nu prajite;
  • mezelurile, conservele de carne, pate-ul nu constituie variante optime de a inlocui carnita in alimentatia copiilor datorita procesului de preparare si aditivilor si conservantilor pe care le contin.
  • atarg atentia in special asupra consumului de cremvrusti la copii; acestia nu sunt indicati nici copilasilor cu varsta peste 1 an, cu atat mai mult bebelusilor; doar pentru ca sunt acceptati cu placere(datorita aditivilor si potentiatorilor de gust) nu trebuie inclusi deloc in alimentatia copiilor;

Oul:

  • se poate introduce in alimentatie dupa varsta de 6 luni; e necesara fierberea timp de 10 minute si se administreaza numai galbenusul(initial 1/8 din galbenus, apoi se creste progresiv) pana la varsta de 9-10 luni(daca nu sunt antecedente de alergii) cand se poate administra si albusul; se ofera in alternanta cu carnea,pestele, ficatul de pui,de 2-3 ori pe saptamana, inglobat in piureul de legume sau folosit la prepararea perisoarelor, chiftelutelor;
  • se pot folosi si oua de prepelita insa niciodata in stare cruda ci corect preparate termic;

Fructele:

  • se pot oferi sub forma de sucuri, compoturi, piureuri simple(varianta recomandata) sau in combinatie cu branza de vaci,iaurt, cereale, seminte(in, canepa, dovleac crud,etc) si reprezinta baza gustarilor dintre cele trei mese principale;
  • in primul an se pot oferi cam toate fructele, insistand pe fructele de sezon:mere, pere,piersici,caise,nectarine, banane, prune, gutui, avocado,mango, papaya, kaki, citrice, pepene galben, cirese, visine, pepene verde;fructele cu potential alergen(capsuni, fragi, zmeura, afine,kiwi,etc) se  pot oferi inainte de varsta de 1 an, cu multa precautie la cei cu antecedente de alergii in familie;studii recente au demonstrat ca nu exista niciun beneficiu daca introducerea acestora este amanata dupa varsta de 1-2 ani; singura conditie este de a respecta intervalul liber intre doua noi alimente si de a le oferi in cantitati mici la inceput care pot fi crescute progresiv in functie de complianta si toleranta;
  • varianta cea mai optima de consum este sub forma de piure, proaspat preparat(se foloseste razatoarea de sticla pentru a preveni oxidarea); piureul comparativ cu sucul de fructe ofera o cantitate suplimentara de fibre, atat de benefice in procesul de digestie;

Branza de vaca :

  • se prepara in casa din lapte de vaca proaspat(3,5-3,8p% grasime) la care se adauga calciu lactic(la 200 ml lapte se adauga doua tablete de calciu lactic( 2x500g/tb sau zeama de lamaie), se incalzeste laptele intr-un vas iar cand apar “grunji” se ia de pe foc amestecand pana se separa lactoserul; se strecoara dupa care se poate servi singura sau in combinatie cu fructe, biscuiti(fara zahar), cereale, seminte; se poate administra ca si gustare;

Iaurtul natural :

  • se poate administra dupa varsta de 7 luni, simplu sau cu adaos de biscuiti(fara zahar), fructe, cereale, seminte; se evita iaurturile cu fructe din comert;
  • ideal continutul de grasimi al iaurtului trebuie sa fie mare(4-6% sau chiar 7-10%), sistemul nervos care se afla intr-un continuu proces de maturare are nevoie de astfel de grasimi;

Astfel, practic, la varsta de:

6 luni :

  • 4 mese de lapte(lapte de mama sau formula adaptata varstei)
  • o masa diversificata:- cantitatile sunt variabile, la fel, consistenta: supa de zarzavat ( 80 – 100 ml) +piure de legume ( 75 – 100 g) + carne mixata 20 – 30 g

7 luni:

  • 3 mese de lapte(lapte de mama sau formula adaptata varstei)
  • 2 mese diversificate

– ora 13 -14 : la piure se poate adauga ficat sau galbenus de ou, peste(salau, stiuca, somn, pastrav, cod)

– ora 10 – 11– suc de fructe, piure de fructe(de preferat);

8 luni :

  • 2 mese de lapte(dimineata si seara);
  • ora 9 -10 – piure de fructe in diverse variante;
  • ora 12 – 13 – supa zarzavat, piure cu carne(pui, vita, curcan, gaina, iepure de casa) mixata, ficat(de pui, galbenus ou; poate fi introdus somonul;
  • ora 16 – 17 – cereale(de recomandat cele brute: malai, orez, gris, mei, amaranth, hrisca, quinoua,etc), branza de vaci cu fructe si/sau cereale, seminte;

Cantitatile sunt estimative; foarte importanta este complianta bebelusului si toleranta la noile alimente. Diversificarea trebuie sa fie un joc,  placere pentru cei mici si nicidecum o presiune si un continuu chin, atat pentru mamica cat si pentru bebelus.

  • Pana la varsta de 1 an dar si dupa aceea numarul de mese recomandat este de 5, dintre care trei principale si doua gustari. Mesele de dimineata si seara raman pe baza de lapte;
  • O importanta deosebita trebuie acordata carnitei(30-50 g zilnic) care nu trebuie sa lipseasca din alimentatia copilului, indiferent de varsta sa datorita continutului mare in proteine si aminoacizi esentiali .Trebuie evitate prajelile, mezelurile(cremvrusti, salam),carnea afumata, zaharul, siropurile, dulciurile, la fel rontaitul intre mese(articol detaliat:Alimente Interzise Bebelusului, Spune NU Mezelurilor);
  • Catre varsta de 2 ani scad nevoile alimentare, apetitul devine capricios(refuza alimente pe care le primea cu placere) insa, important e sa se mentina orarul meselor principale(Alimentatia copilului mic– articol detaliat);
  • Cantitatile de alimente sunt variabile, important e prezenta tuturor principiilor si evitarea supraalimentarii sugarului. In cazul in care aportul caloric zilnic al copilului depaseste nevoile organismului, va avea loc stocarea acestora in tesutul adipos, ceea ce determina modificarea greutatii, sugarul devenind astfel supraponderal sau chiar obez. Obezitatea la aceasta varsta este o problema de sanatate foarte importanta, deoarece, asa cum au demonstrat multiple studii clinice efectuate pana in prezent, un sugar supraponderal(diagnostic stabilit de medicul pediatru in urma evaluarii bebelusului si calculului indicilor de dezvoltare) are toate sansele sa ajunga un adult obez. De aceea, regimul alimentar precum si obiceiurile de hranire ale sugarului trebuie atent monitorizate de catre mama. In cazul in care copilul are probleme cu greutatea, parintii sunt sfatuiti sa hraneasca bebelusul normal din punctul de vedere al principiilor alimentare ce ar trebui sa se regaseasca in dieta lui, ca si in cea a unui copil cu greutate normala, insa trebuie sa fie atenti la cantitatea acestor alimente. Problema kilogramelor in plus la aceasta varsta nu este, deci, cauzata de calitatea nutrientilor (dieta trebuind sa fie adaptata varstei, cat mai echilibrata si diversificata, atunci cand este posibil) ci in special de cantitatea lor. Regimul alimentar al unui copil supraponderal ar trebui stabilit cu medicul pediatru acestia fiind in masura sa reconsidere intreaga schema de alimentatie a copilului, raportandu-se la factori precum varsta, starea de sanatate, greutatea actuala, greutatea ideala, dar si dezvoltarea psiho-somatica.
  • In primele 24 luni de viata se va adauga suplimentar Vitamina D(Vigantol, Vitamina D3,etc) 2 picaturi zilnic(doza profilactica); nu se creste doza de vitamina D decat in urma unor investigatii medicale si la recomandarea medicului pediatru sau ortoped; este indicata administrarea si dupa 2 ani in sezonul rece(lunile care au “ R”) pana la varsta de 7  ani si ulterior la pubertate.Articol detaliat:Profilaxia Rahitismului;
  • Pentru o dezvoltare armonioasa e esential, alaturi de o alimentatie corecta si plimbarile in aer liber. Astfel incepand cu varsta de 1-2 saptamani pentru cei nascuti primavara, vara si toamna , respectiv 2-3 saptamani pentru cei nascuti iarna este indicat iesirea afara care, initial se va face pentru perioade scurte 10 -15 minute, care se cresc progresiv, pana se ajunge la minim 3 ore zilnic. De asemenea trebuiesc evitate zonele aglmerate, in special Mall–urile care, din pacate au inlocuit aleile din parc.

In concluzie, o alimentatie corecta in primul an de viata, cu alaptare exclusiva in primele 6 luni si o diversificare corespunzatoare va asigura o dezvoltare armoniosa ce se va mentine si dupa varsta de 1 an fiind cea mai importanta piatra de temelie in privinta evolutiei ulterioare a starii de nutritie a copilului.

>>>

REFLUXUL GASTROESOFAGIAN

Refluxul gastroesofagian, altfel spus intoarcerea involuntara a unei parti din alimentele ingerate  din stomac in esofag, poate afecta orice copilas, de la nou-nascut pana la varsta de adult.De la inceput trebuie facuta o diferentiere clara intre refluxul propriu-zis si boala de reflux gastroesofagian  care include pe langa reflux si simptomele tipice, precum si eventualele complicatii ce pot sa apara prin refluarea continutului stomacului in esofag.

Cel mai frecvent apare in primele luni de viata si deseori este incadrat ca fiziologic(normal);astfel, conform statisticilor este prezent la aproximativ 40-50% din bebelusi, un procent mai ridicat fiind citat in cazul celor nascuti prematur. Sunt insa si situatii cand devine patologic determinand aparitia manifestarilor clinice  si uneori chiar a complicatiilor.

Care sunt tipurile de reflux?

1. Refluxul gastroesofagian fiziologic:

    • este prezent la aproape toti bebelusii, si consta in mici regurgitari care apar tipic imediat dupa alimentare(frecvent odata cu eliminarea aerului inghitit prin eructatie=ragait);are durata scurta si o evolutie autolimitanta(dispare la cateva saptamani, luni, cel mai adesea dupa debutul diversificarii) chiar daca mai sunt situatii (indeosebi dupa mese abundente) in care mai apar mici regurgitari si dupa varsta de 6-7 luni;
    • nu influenteaza ritmul de crestere al bebelusului;
  • nu este insotit de plans, colici, refuzul laptelui;

2. Refluxul gastroesofagian functional :

– prezent la aproape 50% dintre bebelusi, cu debut imediat dupa-nastere sau in primele saptamani;

– apare tipic imediat dupa mancare si se manifesta prin:

  • regurgitari :

–  eliminarea alimentelor ingerate, in speta a laptelui imediat dupa masa( postprandial), fara greata si fara efort; chiar daca sunt frecvente, uneori dupa fiecare masa nu influenteaza curba de crestere a bebelusului, acesta luand bine in greutate;

-sunt  favorizate de :

  • alimentarea in pozitie culcata a copilului;
  • cantitatea si durata unei mese(mesele rare si abundente sunt un factor favorizant);
  • manipularea bebelusului imediat dupa masa;
  • anomalii ale mameloamelor(retractia lor) sau folosirea unei tetine cu un orificiu prea larg ce favorizeaza inghitirea de mult aer in timpul suptului

– trebuie diferentiate clar de varsaturi:

  • eliminarea continutului stomacului(alimentele ingerate impreuna cu sucul gastric)frecvent precedata de greata, emise cu efort,frecvent  in jet; exteriorizarea continutului se face atat prin gurita cat si prin fosele nazale (factor favorizant pentru aspirarea in caile respiratorii);
  • frecvent sunt insotite de hipersalivatie, paloare, transpiratii

In stadiile precoce, predomina regurgitatiile fara efort, fara durere si fara rasunet asupra starii generale; regurgitarile apar cel mai frecvent imediat dupa masa, uneori chiar in timpul mesei, de obicei odata cu eliminarea aerului inghitit; foarte rar apar in timpul somnului.

In general refluxul functional dispare in jurul varstei de 6 luni prin modificarea posturii si prin introducerea meselor mai solide. De cele mai multe ori nu necesita tratament medicamentos, cel mult igieno-dietetic(alimentare in pozitie seminclinata, pozitie verticala minim 15 minute dupa fiecare masa, inclinarea patului la 30-40 grade, purtarea in sisteme ergonomice).

3. Refluxul gastroesofagian patologic(boala de reflux gastroesofagian)

Pe langa refluxul propriu-zis apar si manifestari clinice determinate de refluarea continutului gastric la care se pot asocia complicatii atat gastrointestinale cat si respiratorii(prin aspirarea continutului in caile respiratorii) si chiar simptome atipice din partea sistemului nervos.

Cum se manifesta refluxul/boala de reflux?

a) Bebelusi:

  • simptome generale:

– plans imediat dupa masa sau chiar in timpul mesei;

– agitatiei(refuzul sanului, tetinei), iritabilitate;

– tulburari de somn;

  • manifestari digestive:

– regurgitari/varsaturi, hipersalivatie;

– dureri abdominale in timpul sau la scurt timp dupa masa;

– inapetenta, dificultati de alimentare;

– varsaturi cu sange( hematemeza) sau scaune cu sange “digerat”,de culoare negru inchis( asemanator cu pacura);

Datorita tulburarilor de alimentatie precum si pierderilor prin regurgitari si varsaturi frecvente apare o stagnare in greutate, in cazurile severe chiar scadere ponderala.

  • manifestari respiratorii:

– apar datorita aspiratiei de continut refluat din esofag in caile respiratoii, cel mai frecvent fiind vorba despre tuse cronica cu predominanta nocturna(orice tuse care dureaza mai mult de 2 saptamani necesita investigatii suplimentare fiind un indicator al unui posibil reflux);

– raguseala, sughit, weezing(tulburare a respiratiei asemanatoare cu suieratul trenului);

– pneumonie(chimica, prin aspirare);

  • manifestari atipice (din partea sistemului nervos)- foarte rare

– agitatie, neliniste;

– arcuire, rigiditate, hiperextensia gatului(lasarea capului pe spate);

b) copii si adolescenti:

Simptomele sunt mult mai bine conturate si se apropie foarte mult de cele ale adultului, la care se adauga posibilitatea de comunicare, copilasii descriind exact caracterul durerii.

  • simptome gastrointestinale:

– dureri, frecvent toracice cu senzatie de arsura(pirozis);se datoreaza deja instalarii esofagitei=lezarea esofagului datorita contactului prelungit cu continutul gastric; aproximativ 50% din durerile abdominale recurente la copil au ca si cauza prezenta refluxului;

– dificultati la inghitirea alimentelor;

– varsaturi cu sange(hematemeza), respectiv scaune cu sange digerat(la nivelul esofagului se produc leziuni care sangereaza ocult – cantitati mici, constant si care in timp datorita hemoragiei reduse dar constante pot determina anemie, instalandu-se astfel:oboseala, astenia, paliditatea, inapetenta;

  • simptome respiratorii:

– sunt aceleasi cu cele prezente la sugari (tuse cronica, wheezing cronic, raguseala, pneumonii repetate), de multe ori ridicand dificultati de diagnostic, prima afectiune suspicionata fiind astmul bronsic.

Cum se diagnosticheaza?

La sugarii cu reflux fiziologic nu sunt necesare investigatii suplimentare , asa-numita “proba terapeutica”(tratament postural si igieno-dietetic) fiind suficienta, simptomatologia ameliorandu-se spectaculos in 1-2 saptamani.

In cazul in care doar se ridica suspiciunea de reflux sau chiar de complicatii ale acestuia sunt necesare cateva investigatii suplimentare pentru un tratament corect.

In urma cu ceva timp, examinarea de electie era reprezentata de radiografia cu substanta de contrast(se administra bariu ); in prezent nu se mai utilizeaza decat in situatiile cand nu sunt disponibile ecografia, respectiv endoscopia.

Ecografia

  • este o manevra neinvaziva care permite stabilirea cu acuratete a prezentei refluxului si poate fi efectuata ori de cate ori este nevoie; in general se aplica la varstele mici(sub 1 an);
  • pe durata examinarii(e nevoie ca ecografia sa se efectueze imediat dupa masa) se contabilizeaza numarul de episoade de reflux precum si durata acestora si daca aceste episoade sunt insotite sau nu de dilatarea esofagului distal.

Endoscopia digestiva

  • metoda invaziva care insa stabileste cu certitudine diagnosticul si eventualele complicatii; este obligatoriu de efectuat atunci cand exista sangerari oculte(prin varsaturi sau scaun), scadere in greutate, lipsa de raspuns la tratamentul igieno-dietetic respectiv medicamentos; de asemenea este indicata copiiilor mai mari care au probleme de deglutitie(dificultati la inghitirea alimentelor), dureri abdominale recurente, insotite de dureri toracice si arsuri(pirozis)

Determinarea ph-ului esofagian: – metoda foarte sensibila, “standardul de aur”,  mai putin utilizata la noi.

Radiografie pulmonara: pentru a evidentia eventuala pneumonie de aspiratie.

Alte investigatii :

– analize de sange pentru a evalua rasunetul refluxului asupra organismului(hemoleucograma, fier, calciu, fosfor,etc) recomandate de obieci de medicul ce investigheaza copilasul, corelate bineinteles cu varsta, simptomele prezente, eventualele afectiuni asociate.

Cum se trateaza?

Tratamentul refluxului include 3 categorii principale de masuri:

1.tratamentul postural;

2.tratamentul igieno-dietetic;

3. tratamentul medicamentos.

Foarte rar este necesara interventia chirurgicala in cazurile cu complicatii severe sau cele care nu raspund la tratament.

Obiectivul major este acela de a elimina posibilele consecinte ale refluxului cu protejarea mucoasei esofagiene de actiunea acidului gastric.

Tratamentul refluxului functional:

In general nu este nevoie de tratament medicamentos, in cele mai multe situatii simptomele ameliorandu-se  pe masura diversificarii si cresterii consistentei alimentatiei precum si datorita  trecerii la pozitia sezanda. Totusi sunt cateva masuri de ordin general care amelioreaza simtitor manifestarile refluxului.Astfel:

    • fractionarea meselor(mese mai reduse cantitativ dar administrate la intervale de timp mai mici); pentru copilasii ce consuma formule de lapte praf se indica o formula AR(antireflux), acestea regasindu-se printre produsele tuturor marilor firme producatoare de lapte praf; pentru cei alimentati cu biberonul, atentie la dimensiunile tetinei(daca orificiul este prea larg, favorizeaza inghitirea de aer);in cazul celor alaptati nu se renunta la alimentatia naturala;
    • evitarea supraalimentarii;
  • in functie de fiecare bebelus in parte medicul poate decide o diversificare precoce cu introducerea fainosului(faina de orez, faina de roscove)-se adauga o cantitate mica la fiecare masa, scopul fiind acela de a “ingrosa” putin laptele, situatie in care regurgitarile/varsaturile nu mai apar;
  • tratament postural:

– foarte important este evitarea alimentarii copilului in pozitie culcata, ideal inclinatia ar trebui sa fie intre 30-45 grade(pentru bebelusii care nu isi sustin inca capul), respectiv pozitie verticala pentru sugarul mai mare capabil sa stea in scaunel;

– dupa fiecare masa e indicat sa se evite manipularea sugarului, cel putin 30 minute; culcarea acestuia pe burtica imediat dupa mancare este iarasi un factor ce favorizeaza refluxul prin cresterea presiunii intraabdominale; ajuta tinerea la verticala minim 15-30minute, purtarea in sisteme ergonomice, inclinarea patului la 30-45 grade;

In general pentru acest reflux nu este necesar un tratament medicamentos, cel mult se pot folosi prokinetice care “strang” orificiul ce face legatura intre stomac si esofag de tipul domperidon(Motilium) sau Metoclopramid care datorita efectelor adverse sunt din ce in ce mai rar prescrise; utila este administrarea de Trimebutina(Debridat) care este un reglator al motilitatii intestinale si are avantajul ca poate fi administrat chiar si nou-nascuilor incepand cu a 7-a zi de viata. Asa cum am mentionat in toate articolele este foarte important sa nu administrati medicamentele decat la indicatia pediatrului singurul in masura sa stabileasca doza, ritmul si durata tratamentului.

O importanta tot mai mare se acorda Eritromicinei(in doza de 1/4-1/3 din cea administrata in infectii) in tratamentul refluxului, fiind incadrata in categoria medicamentelor prokinetice cu rezultate foarte bune.

Tratamentul refluxului patologic

Pe langa tratamentul postural si cel igieno-dietetic in cazul refluxului patologic este absoluta nevoie de tratamentul medicamentos pentru a preveni, respectiv a vindeca eventualele manifestari si/sau complicatii.

In cazul copiilor mai mari este importanta evitarea cofeinei, ciocolatei, dulciurilor mentolate, bauturile carbogazoase, alimentelor cu continut bogat in grasimi, precum si a  rosiilor.

Se folosesc diferite medicamente, pornind de la antiacide(pansamente pe baza de saruri de aluminiu, respectiv magneziu) la care se adauga alte  doua categorii de medicamente subimpartite in clase, in functie de modul de actiune; as mentiona doar denumirea acestora (Ranitidina, respectiv Omeprazol) subliniind inca o data importanta prescrierii lor de catre medic in urma investigatiilor realizate.

In general, prognosticul este bun, in functie si de momentul diagnosticarii, eficienta masurilor terapeutice, absenta/prezenta complicatiilor.

>>>

APA IN ALIMENTATIA BEBELUSILOR

Apa este un element esential, vital pentru supravietuire, avand in vedere ca reprezinta principala componenta a organismului uman. In primele luni dupa nastere, cantitatea de apa(mai exact de lichide) de care are nevoie bebelusul este foarte mare comparativ cu varstele mai mari; asta,  deoarece suprafata corporala a bebelusilor este mult mai mare raportata la greutate iar pierderile la nivelul pielii prin transpiratie sunt considerabile. Mai mult, rinichii sunt imaturi in special in primele 6 luni, motiv pentru care bebelusii urineaza mult mai des pentru a reusi sa elimine toxinele din organsim si astfel pierderile sunt mai crescute. Din acest motiv, cu cat copilasul este mai mic cu atat exista riscul de deshidratare, mai ales daca exista si pierderi asociate: caldura, febra, varsaturi, diaree.

In privinta introducerii apei in alimentatie exista o serie de controverse mai ales in ceea ce priveste varsta la care se recomanda apa ca atare dar si tipul de apa folosit. Asociatia Americana de Pediatrie recomanda introducerea apei dupa varsta de 6 luni insa si atunci cu multa prudenta si doar la recomandarea medicului.

Cand trebuie sa bea bebelusul apa?

a) Bebelusul alaptat:

  • nu are nevoie de apa in alimentatie in primele 6 luni;
  • laptele de mama asigura tot necesarul de lichide de care are nevoie bebelusul, in compozitia acestuia apa reprezentand 87-89%;
  • in cazul temperaturilor ridicate se recomanda alaptarea mai frecventa pentru a suplini pierderile care apar prin transpiratie; atentie la supraincalzirea locuintelor(temperatura de confort 21-22C) si la imbracarea bebelusului;
  • in cazul bolilor febrile cand pierderile de apa sunt mai mari precum si in situatii de varsaturi si/sau diaree se recomanda hidratare suplimentara insa aceasta se va face strict la recomandarea pediatrului si va avea ca baza in special sarurile de rehidratare deoarece pe langa apa se pierd importante minerale iar apa in exces poate duce la o dilutie suplimentara in sange a acestor saruri cu consecinte nefaste.

b) Bebelusul hranit cu formule de lapte praf:

  • nu are nevoie de apa in primele 6 luni cu conditia ca laptele sa fie corect preparat si sa nu se foloseasca concentratii mai mari decat este recomandate de producator;
  • formulele de lapte praf, indiferent de firma producatoare au ca si componenta principala apa si astfel necesarul de apa este acoperit;
  • ca si in cazul bebelusilor alaptati este necesar un confort termic cu evitarea supraincalzirii; atunci cand nu este posibila scaderea temperaturii ambientale, pentru o hidratare corespunzatoare se pot administra mici cantitati de lichide, ideal apa si nu ceai; aceasta trebuie administrata in cantitati mici, la intervale regulate de timp( ex: cate 1-2 lingurite la 15-30 minute);
  • in cazul bolilor febrile cand pierderile de apa sunt mai mari precum si in situatii de varsaturi si/sau diaree se recomanda hidratare suplimentara insa aceasta se va face strict la recomandarea pediatrului si va avea ca baza in special sarurile de rehidratare deoarece pe langa apa se pierd importante minerale iar apa in exces poate duce la o dilutie suplimentara in sange a acestor saruri cu consecinte nefaste.

Motivul principal pentru care nu se recomanda cantitati suplimentare de apa, atat in cazul bebelusilor alaptati cat si a celor alimentati artificial este acela ca apa nu aduce plus caloric, ba mai mult  “ocupa” spatiu suplimentar in stomac in defavoarea laptelui necesar cresterii. La aceasta se adauga complicatiile care pot sa apara atunci cand se administreaza apa in exces in special “diluarea” suplimentara a sangelui cu scaderea cantitatii de sodiu ce poate determina un dezechilibru la nivel cerebral si astfel riscul de aparitie a convulsiilor hiponatremice. Aceasta situatie este denumita Intoxicatia cu apa si reprezinta o urgenta medicala avand in vedere riscul de instalare a comei; foarte important de precizat este faptul ca poate sa apara si dupa varsta de 6 luni atunci cand se administreaza in exces lichide.Printre semnele care ar trebui sa constituie un semnal de alarma se numara:

  • stare de somnolenta neobisnuita;
  • hipotermie(scaderea temperaturii sub 36C);
  • iritabilitate sau dimpotriva apatie;
  • umflarea fetei, pleoapelor;
  • urinari foarte dese cu o urina deschisa la culoare;

O cauza mai rara a acestei intoxicatii cu apa poate sa apara in cazul bebelusilor care fac inot prin inghitirea unor cantitati suplimentare de apa, mult peste necesar; de aceea este important ca atunci cand duceti copilul la inot sa o faceti in centre specializate, cu personal calificat care poate preveni astfel de situatii.

c) Bebelusul dupa 6 luni:

Dupa inceperea diversificarii de cele mai multe ori necesarul de lichide este acoperit de alimentele nou introduse daca tinem cont ca acestea sunt reprezentate de supa, legume, fructe, iaurturi, toate acestea continand cantitati semnificative de lichide. Acesta este motivul pentru care foarte multi copii refuza apa spre ingrijorarea parintilor. Trebuie specificat ca primul semn de deshidratare este senzatia de sete pe care orice bebelus o va semnala cel mai adesea prin plans. Puteti incerca sa-i administrati mici cantitati de apa, cu lingurita sau cu o canita potrivita varstei insa nu va ingrijorati daca acesta refuza, inseamna ca nu are nevoie si si-a primit “portia” de apa prin alimentele consumate.Nu se recomanda administrarea apei din biberon.

Apa se administreaza dupa-masa sau intre mese niciodata inaintea mesei deoarece “ocupa” stomacelul iar cantitatea de alimente consumata va fi semnificativ mai mica. De asemenea, consumul apei in timpul mesei nu este indicat.

Care sunt cantitatile de apa de care are nevoie?

Necesarul de lichide se calculeaza in functie de greutatea bebelusului. Astfel:

  • 0-3 luni: 150ml/kgcorp/24ore;
  • 3-6luni: 125-150ml/kgcorp/24ore;
  • 6-9luni: 100-125ml/kgcorp/24ore;
  • 9-12luni:100-110ml/kgcorp/24ore;
  • 12-36luni:100ml/kgcorp/24ore.

Nesatisfacerea acestui necesar poate conduce la deshidratare prin lipsa de aport care se poate agrava atunci cand exista pierderi suplimentare (prin supraincalzire, stari febrile, varsaturi si/sau diaree).Primele semne de deshidratare care apar sunt:

  • modificarea starii generale: plans, agitatie sau dimpotriva somnolenta;
  • cresterea temperaturii corporale, asa numita febra de sete;
  • urinare rara, urina inchisa la culoare;
  • buze uscate, limba uscata, albicioasa, saliva “lipicioasa”;
  • deprimarea fontanelei;
  • scadere in greutate, cu atat mai evidenta cu cat bebelusul este mai mic.

Rehidratarea in deshidratare atunci cand aceasta s-a datorat unui aport insuficient fara sa existe alte cauze(febra din infectii, varsaturi, diaree) se face cu cantitati mici de lichide, administrate fractionat, ideal la sfatul pediatrului; nu se administreaza o cantitate mare de lichide dintr-o data, aceasta putand duce la o incarcare suplimentara. In situatiile cand se adauga si pierderi suplimentare se impune un consult medical cu un tratament prompt atat de reechilibrare hidroelectrolitica(saruri de rehidratare, uneori in cazuri mai severe perfuzii) cat si impotriva cauzei declansatoare.

Ce fel de apa trebuie consumata?

Apa ce se administreaza bebelusilor trebuie sa indeplineasca anumite conditii tinand cont de imaturitatea tubului digestiv si a aparatului urinar, la care se adauga susceptibilitatea crescuta la infectii atunci cand apa nu intruneste calitatile microbiologice necesare. Astfel:

  • apa trebuie sa provina dintr-o sursa potabila;(nu se recomanda apa de izvor,direct de la sursa, netestata din punct de vedere al continutului de minerale si/sau microorgansime);
  • continutul in nitrati trebuie sa fie sub 15mg/l; nitratii sunt deosebit de periculosi in primele luni in special datorita transformarii acestora in organism in nitriti, ce au un efect toxic asupra organsimului impiedecand oxigenarea corespunzatoare a tesuturilor si organelor datorita faptului ca se fixeaza de hemoglobina, cea care transporta oxigenul la celule; intoxicatia cu nitrati /nitriti apare frecvent atunci cand bebelusii consuma apa de fantana netestata, fie ca atare fie, folosita la prepararea ceaiului sau laptelui;
  • continutul in minerale trebuie sa fie unul redus datorita incapacitatii rinichilor de a filtra corespunzator apa cu riscul de supraincarcare; astfel continutul de minerale nu trebuie sa depaseasca 120mg/l iar sodiul continut sa fie sub 20mg/l.

Apa de robinet versus apa imbuteliata

Controverse multiple exista si in aceasta privinta, in ultima vreme fiind tot mai des promovat consumul de apa imbuteliata, apa plata, respectiv apa carbogazoasa. Ce trebuie precizat de la bun inceput este faptul ca apa plata este de fapt apa minerala fara dioxid de carbon, deci cu un continut crescut de minerale, minerale care in exces nu sunt potrivite pentru bebelusi. Exista un paradox in acest sens, adica nu se introduce sare in primul an de viata in alimentatia bebelusului, aspect sustinut de tot mai multi medici insa se recomanda apa plata chiar si la prepararea hranei care are de cele mai multe ori un continut ridicat de sodiu, acelasi mineral care intra in compozitia sarii de bucatarie.

Apa de robinet:

 

– este o apa potabila, adica potrivita pentru consumul general; sunt norme care trebuiesc indeplinite pentru ca o sursa de apa sa fie considerata potabila, norme stabilite si verificate periodic de Directia de Sanatate Publica;

– sufera un intens proces de tratare prin adaugarea diferitelor substante (ex:clor) tocmai pentru a indeplini standardele de siguranta;

– transportul prin conducte are uneori efecte nocive, prin adaugarea suplimentara de “constituienti” mai ales daca conductele sunt invechite si nu sunt conforme cu noile standarde;

  • calitatile ei sunt variabile de la un oras la altul, in functie de sursa majora de alimentare;
  • poate fi profund imbunatatita prin folosirea filtrelor de apa ce indeparteaza toate impuritatile, metalele grele, eventualii microbi, virusi, paraziti, cloruri, suflati care pot avea efecte nocive asupra organismului; mai mult, prin folosirea acestor filtre se poate realiza o oxigenare si o ionizare controlata a apei.

Apa imbuteliata:

-continut crescut de minerale; exista si varianta apelor oligominerale, adica cu un continut mai redus de minerale;

-imbutelierea in recipiente de plastic; riscul major este atunci cand apa este depozitata la temperaturi inalte si  se produce o dizolvare a straturilor superficiale ale ambalajului, cu eliberare consecutiva de substante toxice; mai mult prin expunerea directa la razele de soare pentru mai mult de 48 de ore se pot dezvolta in interior bacterii, intr-un numar mult mai mare comparativ cu apa de robinet;

-riscul de contaminare cu bacterii nu este nul, fiind foarte multe cazuri in care, in diverse sortimente de apa, de la diferiti producatori s-au descoperit diverse bacterii, virusi, paraziti;

  • exista pe piata si varianta apelor destinate bebelusilor, comercializate in general de firme cu traditie in nutritia pediatrica; costul acestora este insa unul destul de ridicat si putini parinti isi permit consumul acestora.

In concluzie as putea spune ca recomandarea mea ramane apa de robinet(cu conditia ca aceasta sa intruneasca toate normele sanitare) insa cu aplicarea unui filtru suplimentar.Aceasta apa se poate folosi atat la prepararea formulei de lapte si alimentelor dupa varsta de 6 luni cat si pentru consum ca atare.In cazul pompelor individuale de apa se recomanda testarea periodica a apei in special in ceea ce priveste continutul de minerale, metale grele, dar si bacterii, virusi, paraziti.

>>>

LARINGITA ACUTA

Laringita reprezinta o afectiune respiratorie frecventa, mai ales la copilasii sub 5 ani si deseori este o urgenta medicala din cauza riscului mare de obstructie a cailor respiratorii.

Debutul este brusc, de cele mai multe ori in plina stare de sanatate, cel mai adesea in cursul noptii si/sau dimineata.

Este important ca de la primele semne sa va adresati medicului pentru un tratament eficient si pentru a preveni aparitia complicatiilor, cu atat mai frecvente cu cat varsta copiilor este mai mica, bebelusii fiind cei la care evolutia poate fi foarte severa din cauza calibrului foarte  ingust al cailor respiratorii.

Ce este laringita?

Laringele este un organ tubular ce apartine arborelui respirator si care contine corzile vocale; inflamarea acestei regiuni duce la aparitia brusca a unor simptome zgomotoase, impresionante pentru anturaj.

In functie de zona afectata exista mai multe tipuri de laringita cu grade diferite de severitate, formele  cele mai severe fiind epiglotita si laringotraheobronsita maligna, forme care necesita obligatoriu supraveghere si internare in spital.

Frecvent se asociaza si cu alte inflamatii ale cailor respiratorii:rinite, faringite,rinofaringite, traheite.

De cine este produsa?

  • virusi: parainfluentzae tip 1, virusul sincitial respirator, adenovirusurile,virusul rujeolei, virusurile gripale;
  • bacterii: haemophilus influentzae(determina epiglotita, o forma severa de laringita), streptococul beta hemolitic grup A,pneumococul, bacilul difteric(foarte rar datorita vaccinarii antidifterice);
  • factori fizici si chimici: gaze iritante, substante volatile, alergiile la factori de mediu(praf, polen, praf, etc), fumat(activ si pasiv);
  • suprasolicitarea corzilor vocale: strigate, tipete(frecvente atunci cand bebelusul isi descopera vocea), “boala profesionala”(profesori, cantareti,etc);
  • refluxul gastro-esofagian: prin refluarea continutului gastric se produce o iritare chimica(suc gastric) la nivel laringian;
  • laringita tuberculoasa:cazuri foarte rare datorita vaccinarii BCG;
  • stari precanceroase: in special la populatia adulta

 Forme de laringita :

In functie de localizarea procesului infectios(inflamatia), de prezenta sau nu a stridorului laringian,de asocierea sau nu a semnelor de insuficienta respiratorie dar si in functie de factorul cauzator se descriu mai multe forme de laringita diferite ca si evolutie, tratament si prognostic.

1. Laringita acuta simpla:

  • una dintre cele mai frecvente si mai “banale” forme de laringita, determinata de infectii virale care initial afecteaza mucoasa nazala/faringiana(rinofaringita acuta) cu evolutie favorabila, tratamentul putand fi efectuat si la domiciliu dupa un consult medical in prealabil;

a)simptome:

  • absenta febrei, eventual subfebrilitati(37-38C);
  • raguseala(disfonie);
  • dureri la inghitire(disfagie);
  • simptomul cel mai pregnant este tusea foarte frecventa, iritativa, cu caracter “latrator”;

b)tratament: – fiind o infectie virala, tratamentul se adreseza doar simptomelor:

  • repaus vocal, atmosfera calda si uscata;
  • antiinflamatoare(ibuprofen), antitusive, eventual aerosoloterapie(nu folositi aerosoli cu ADRENALINA decat la indicatia precisa a unui medic, chiar daca anterior, pentru aceleasi simptome ati primit recomandarea utilizarii adrenalinei);
  • toaleta cailor nazale daca sunt prezente secretii nazale(cu ser fiziologic sau apa de mare) cu aspirarea acestora;
  • evitarea expunerii la aer rece, fumat pasiv, umezeala excesiva(“mucegai”);

Evolutia este in general favorabila, complicatiile fiind foarte rare.

2. Laringita acuta striduloasa-spastica:

Este un tip de laringita care apare in special la grupa de varsta 1-3 ani, cauzele fiind infectiile virale; exista factori predispozanti  ce pot favoriza acest tip de laringita:

  •    prezenta polipilor(adenoidita cronica);
  •    teren atopic(predispozitie catre afectiuni alergice);
  •    paratrofie(greutate mult peste media corespunzatoare varstei si lungimii);
  •   expunerea constanta la  fumat pasiv, mucegai, alti factori iritanti.

Frecvent apare in repetitie, fiind copii care, la fiecare viroza respiratorie prezinta afectare laringiana, un rol important avandu-l factorii predispozanti mentionati.

a)simptome:

  • debut brusc, de cele mai multe ori noaptea, in contextul unei infectii respiratorii preexistente(rinofaringita) cu senzatie de sufocare-dispnee inspiratorie(nu pot trage aer in plamani);
  • raguseala(disfonie) pana la disparitia vocii, tuse spastica, epuizanta, latratoare;
  • stridor laringian(este un sunet asemanator celui care apare secundar suflarii print-un tub) care se datoreaza trecerii aerului printr-un spatiu ingust(calibrul laringelui este mult diminuat din cauza inflamatiei);
  • se pot asocia semne de insuficienta respiratorie: dispnee inspiratorie, tiraj suprasternal(o forma de adaptare a organismului prin care incearca sa aduca aer suficient in plamani);poate sa apara o stare de agitatie extrema din cauza senzatiei de sufocare, putand sa se asocieze si transpiratii reci; in formele severe este prezenta cianoza(“albastrirea” in special in jurul guritei);
  • o caracteristica importanta este absenta febrei;

b)tratament:

  • repaus vocal, atmosfera calda si uscata;
  • antiinflamatorii(ibuprofen), aerosoloterapie(ser fiziologic, adrenalina,etc) la indicatia medicului;
  • toaleta cailor nazale cu aspirarea secretiilor in exces.

Consultul medical este obligatoriu in aceasta forma de laringita deoarece tratamentul de electie este reprezentat de aerosolii cu Adrenalina iar dozele trebuie stabilite de medic in functie de severitate.

La copilasii mici(sub 2 ani) si la cei ce asociaza semne de insuficienta respiratorie se recomanda frecvent internarea pentru supravegherea evolutiei si tratament antiinflamator parenteral(pe vena), eventual oxigenoterapie daca saturatia in oxigen este scazuta.

Evolutia in general este favorabila, cu ameliorare in cateva zile.

3. Laringita acuta edematoasa(subglotica):

  • reprezinta de departe forma cea mai frecventa de laringita, cauza fiind o infectie virala peste care insa de multe ori se suprapune o infectie bacteriana, cel mai frecvent fiind implicat Haemophilus influentaze(din fericire incidenta este in scadere datorita includerii vaccinului antihaemophilus in schema de vaccinare,componenta a vaccinului hexavalent );
  • afecteaza grupul de varsta 6luni-2-3 ani, fiind de 3-4 ori mai frecventa la baieti decat la fete;

a)simptome:

  • febra care poate precede simptomele tipice cu 1-2 zile, asociindu-se cu secretii nazale, obstructie nazala, tuse;
  • in evolutie apare stridorul(zgomotul tipic) initial in timpul plansului, in conditii de agitatie, ulterior se permanentizeaza;
  • raguseala pana la pierderea vocii ;
  • tuse metalica, iritativa;
  • semne de insuficienta respiratorie: dificultati la inspirarea aerului, intrarea in actiune a muschilor respiratori accesori(cresterea frecventei respiratiilor, putandu-se ajunge la 40-50 respiratii pe minut, tiraj suprasternal iar in formele severe si intercostal, substernal), aparitia cianozei; toate acestea pot duce la epuizare respiratorie cu scaderea frecventei respiratorii, diminuarea stridorului laringian,respiratie neregulata, care nu repezinta deloc un indiciu de evolutie favorabila;

b)tratament:este o urgenta medicala!!!

  • antitermic-preparate pe baza de paracetamol si ibuprofen(se administreaza la 4-6 ore conform recomandarii medicale);
  • antiinflamatoare:(oral sau parenteral-pe vena daca este o forma medie/sever ace necesita internare);
  • aerosoloterapie(adrenalina, flixotide)- in functie de severitate si de alte simptome asociate;
  • repaus vocal;
  • atmosfera calda si uscata;
  • evitarea expunerii la factori iritanti;

 4. Epiglotita- Laringita supraglotica-Urgenta Medicala!!!

  • este o afectiune foarte grava insa din fericire rara, cu evolutie fulminanta, uneori dramatica cu deces  daca nu se intervine rapid;
  • inflamatia se produce deasupra corzilor vocale iar riscul de obstructie si sufocare este major in decurs de cateva ore;
  • afecteaza grupul de varsta 2-7 ani caracterizandu-se prin debut brusc in plina stare de sanatate;
  • este o infectie bacteriana,cel mai frecvent fiind incriminat Haemophilus influentzae tip B(Hib); streptococul de grup A, pneumococul pot fi si ele responsabile;

a)simptome:

  • febra aparuta brusc, cel mai frecvent in cursul noptii;
  • stare generala profund alterata cu semne tipice de insuficienta respiratorie(dispnee inspiratorie, tiraj costal, subcostal, bataia aripioarelor nazale, cianoza);
  • raguseala severa cu pierderea vocii;
  • salivatie abundenta(din cauza dificultatilor de inghitire a salivei aceasta se “scurge”  si  accentueaza aspectul de copil suferind);
  • tuse epuizanta, spastica, latratoare;
  • semne de severitate: epuizarea efortului respirator(scade frecventa respiratiilor, apare geamatul, diminua stridorul, respiratiile sunt neregulate);
  • in formele severe apare obnubilare pana la instalarea comei.

b)tratamentul: este obligatorie internarea in spital si supravegherea evolutiei sub tratament.Copilasul va primi oxigen iar in formele severe se va apela chiar la intubatie(respiratie asistata); fiind o infectie bacteriana, tratamentul etiologic(al cauzei) va fi antibiotic; se va asocia corticoterapie precum si alta medicatie in functie de simtomele asociate si de eventualele complicatii.

Evolutia este imprevizibila, primele 24-48 de ore fiind critice.

Daca masurile de tratament sunt rapide si eficiente in 24-48 de ore se poate obtine ameliorare progresiva cu vindecare. In evolutie pot sa apara complicatii severe(pneumonie, septicemie, artrita septica, meningita,etc).

5.Laringotraheobronsita acuta(maligna):-Urgenta medicala!!!

  • este foarte rara insa este caracterizata printr-o evolutie fulminanta si multiple dificultati in ceea ce priveste tratamentul;
  • agentul cauzator initial este reprezentat de un virus peste care insa se suprapune o infectie bacteriana care are o evolutie severa, Haemophilusul, Pneumococul, Stafilococul si Streptococul fiind cele mai frecvente bacterii incriminate.

a)simptome:

  • semne tipice de insuficienta respiratorie: dispnee inspiratorie, tiraj suprasternal, supraclavicular, substernal, cianoza, bataia aripioarelor nazale;
  • stridor laringian marcat;
  • raguseala severa;
  • dureri severe la inghitire;
  • febra, hiperpirexie(valori foarte ridicate ale temperaturii);
  • stare generala profund alterata;

b)tratament:

  • fiind vorba de o evolutie severa, spitalizarea este obligatorie, tratamentul fiind complex si vizand in primul rand rezolvarea inflamatiei cailor respiratorii dar si eradicarea infectiei bacteriene; de multe ori se apeleaza la intubatie orotraheala(respiratie asistata) sau traheostomie(o procedura medicala ce presupune crearea unui orificiu artificil la nivelul traheei pentru a usura ajungerea aerului la nivelul plamanilor).
>>>

INFECTIA URINARA

Desi nu se numara printre cele mai frecvente infectii in perioada de sugar si copil mic, am ales acest subiect datorita simptomelor mascate, mai ales in cazul bebelusilor cand in afara de cresteri ale temperaturii si o eventuala indispozitie asociata cu inapetenta si eventual varsaturi nu putem identifica alte modificari; mai mult, aceste simptome pot fi foarte bine atribuite eruptiei dentare ducand la intrazierea diagnosticului cu agravarea starii generale si riscul aparitiei de complicatii pe termen scurt dar si lung; mai mult la grupa sub 6 luni poate evolua fara simptome notabile, uneori doar o stare de indispozitie cu un ritm de crestere necorespunzator.

Ca si frecventa se apreciza o medie de 1,5 – 2% la populatia pediatrica cu o frecventa mai mare, de aproximativ  5% in primii doi ani de viata; in perioada de nou-nascut si bebelus frecventa este mai mare in randul baieteilor, pentru ca, la varsta scolara si la adolescenta raportul sa se modifice in favoarea fetitelor.

 

Ce este infectia urinara?

Se impune o clasificare clara deoarece termenul de infectie urinara este foarte vag, semnificand practic existenta unei infectii la nivelul tractului urinar de la simple uretrite, cistite(infectii joase, ale uretrei, respectiv vezicii urinare) pana la pielonefrite( infectie la nivelul rinichiului) care netratate corespunzator pot duce la formarea de cicatrici renale cu risc de hipertensiune arteriala sau chiar insuficienta renala cronica la varste mai mari.

Astfel :

Uretrita:

  • infectie strict localizata la nivelul uretrei(locul pe unde se elimina urina) , fara afectarea vezicii urinare( locul de stocare a urinii) si care frecvent evolueaza fara febra, eventual usturimi la urinare si urinari mai dese;

Cistita:

  • infectie la nivelul vezicii urinare cu inflamatie consecutiva si simptome caracteristice (usturimi la urinare, urinari dese, durere sub ombilic, uneori chiar colorarea urinii in rosu pal(hematurie macroscopica), asemanator cu “zeama de carne”; de cele mai multe ori febra este absenta.

Pielonefrita:

  •  infectie la nivelul parenchimului renal; este o infectie grava ce afecteaza rinichii: evolueaza cu febra, dureri lombare, simptome urinare specifice, uneori chiar simptome digestive(greturi, varsaturi).

Bacteriuria asimptomatica:

  • urocultura pozitiva(frecvent descoperita cu ocazia unor analize de rutina) in abesenta oricaror simptome; apare aproape exclusiv la sexul feminin.

 

De ce apare infectia urinara?

Sunt doua categorii de factori care intervin, cei determinanti reprezentati de agentii infectiosi(bacterii, ciuperci, virusuri, paraziti) si respectiv favorizanti care permit “atacatorilor”  sa se multiplice si sa actioneze la acest nivel.

  • factori determinanti – cel mai frecvent bacterii dar pot fi si virusuri, fungi(ciuperci) sau paraziti

Dintre bacterii, de departe, cel mai frecvent implicata este Escherichia coli(75 – 90%) dar si alti germeni cum ar fi Enterobacter(5-10%), Klebsiella, Proteus iar dintre fungi primul loc este ocupat de Candida;

Calea de infectare este cel mai frecvent ascendenta (bacteriile practic “uracand” pe traseul urinar) dinspre uretra, vezica urinara spre rinichi . Mult mai rar infectia se produce descendent, in cazul unor infectii grave generalizate, microbii ajungand pe calea sangelui la nivelul rinichiului(apar la nou-nascuti, prematuri, copii cu alterari ale sistemului imun sau cu alte probleme grave de sanatate).

  • factori favorizanti – cei care permit bacteriilor sa invadeze tractul urinar “dotat” cu sisteme complexe de aparare; persistenta lor duce la aparitia unor infectii recurente, cronice, crescand astfel riscul complicatiilor; de aceea este important de identificat acesti factori si  acolo unde este posibil inlaturarea acestora.

Cei mai frecventi factori favorizanti sunt :

  • sexul feminin;
  • igiena perineala deficitara
  • prezenta fimozei patologice la baietei
  • fuziunea(coalescenta labiilor mici) labiilor la fetite, vulvo-vaginita
  • reflux vezico – ureteral ( “intoarcerea” urinii din vezica urinara spre uretere)
  • malformatii congenitale ale rinichilor(rinichi polichistic, displazii renale, hidronefroza), uropatii obstructive (diferite “obstacole” care favorizeaza stationarea urinii cu risc crescut de infectie)
  • litiaza urinara(“pietre” la rinichi)
  • afectare renala secundara altor boli(glomerulonefrite)
  • deficite imunologice(congenitale sau dobandite) care interfera cu mecanismul de aparare
  • constipatia cronica
  • diabet zaharat si alte boli metabolice

Cum se manifesta?

Modul de manifestare difera foarte mult in functie de varsta, localizare si, eventual prezenta unuia sau mai multor factori favorizanti care pot crea premise pentru recurenta, cronicizarea  infectiei.

Nou – nascut :

  • predominant afectati copilasii de sex masculin;
  • frecvent nu exista factori favorizanti
  • caracteristic este lipsa oricaror simprome urinare, pe primul loc aflandu-se cele digestive cu inapetenta, varsaturi, diaree cu iminenta instalarii unui sindrom de deshidratare acuta deosebit de periculos la aceasta varsta
  • febra nu este obligatorie; de cele mai multe ori sunt prezente subfebrilitati(temperatura sub 38 C) dar pot fi si cresteri mai mari ale temperaturii, dupa cum pot exista chiar valori mai reduse ale temperaturii(hipotermie)
  • particular pentru aceasta varsta este persistenta icterului sau accentuarea acestuia dupa o remisie anterioara; apare datorita efectului toxic al bacteriilor asupra ficatului

– data fiind varsta sunt posibile complicatii severe amenintatoare de viata cum ar fi diseminarea infectiei la nivelul meningelui, plamanului;

Sugari si copii sub 3 ani:

  • la aceasta varsta simptomele urinare inca lipsesc dar apar cele generale si aici un loc important il ocupa cresterea temperaturii, aparent fara o cauza;  uneori pot sa apara chiar si convulsii febrile de aceea daca copilasul prezinta temepratura fara nici un alt simptom, adresati-va medicului deoarece poate fi vorba de o infectie urinara care necesita investigatii suplimentare si tratament specific;
  • poate totusi fi prezenta disuria(usturimea la urinare) care declanseaza crize de plans ce nu pot fi explicate de anturaj
  • simptomele de ordin digestiv sunt minore dar se pot exterioriza sub forma refuzului mancarii, al varsaturilor si, mai rar al diareei; mentionez din nou pericolul deshidratarii mai ales la copilasii sub 1 an;

– pe masura cresterii, apar si simptomele urinare, acestea devenind o componenta obligatorie; cel mai frecvent este vorba despre usturimi la urinare(disurie) , polachiurie(urinari dese, si reduse cantitativ) sau chiar instalarea globului vezical(nu se mai elimina urina, aceasta stagnand in vezica urinara a carei capacitate este depasita)

Copii peste 3 ani :

– simptomele se aseamana din ce in ce mai mult cu ale adultului si locul principal este ocupat de cele urinare:

  • disurie
  • polachiurie
  • enurezis nocturn(eliminare involuntara de urina noaptea, in pat, la un copil la care anterior se instalase controlul sfincterian)
  • modificarea aspectului urinii, aceasta devein tulbure si cu un miros patrunzator
  • stare generala alterata, febra mare cu frison, dureri lombare
  • inapetenta, greturi, varsaturi

Asa cum spuneam, prezenta factorilor favorizanti duce de cele mai multe ori la recurenta acestor episoade de infectii urinare cu efecte negative asupra rinichilor, cu afectarea functiei acestora, in cazuri severe ajungandu-se la insuficienta renala cronica cu iminenta dializei;

Asadar acordati atentia cuvenita acestor infectii si tratati-le cu seriozitate; sunt situatii cand se impune administrarea profilactica de antibiotice(in doze reduse ) si, din experienta am constatat ca, tot mai multe mamici sunt reticente in a urma aceasta terapie; informati-va din surse medicale, discutati cu medicul dumneavoastra despre importanta acestei profilaxii si, luati in considerare sfaturile acestuia.

In cazul infectiilor urinare reucrente se recomanda consult nefrologic pentru monitorizare, tratament si profilaxie.

In functie de modul de manifestare infectiile urinare se impart in :

1. Infectie urinara acuta (primoinfectie) :primul episod de infectie urinara cu raspuns favorabil la tratamentul antibiotic ( efectuat conform antibiogramei)

2. Infectie urinara recurenta

  • nerezolvata(persistenta simptomelor si/sau pozitivarea uroculturii) in ciuda tratamentului antibiotic; este vorba despre aceeasi bacterie identificata atat in momentul diagnosticului cat si ulterior’
  • reinfectie – reaparitia simptomelor cu pozitivarea din nou a uroculturii insa cu prezenta altui germene decat cel initial

3. Infectie cronica: necesita prezenta unuia sau mai multor factori favorizanti care compromit mecanismele de aparare antiinfectioasa si care au drept rezultat o afectare cronica a rinichiului .

4. Bacteriuria asimptomatica :absenta oricaror simptome desi rezultatul uroculturii este pozitiv

 

Cum se diagnosticheaza?

In general la copilasii peste 3-4 anisori este mai usor, suspiciunea ridicandu-se in urma acuzelor acestora, din ce in ce mai tipice pentru o infectie urinara. Probleme ridica insa cei sub 3 anisori si in special sugarii la care simptomatologia poate de multe ori conduce spre diagnostice eronate, cel mai frecvent puse pe seama simptomelor digestive sau a eruptiei dentare; astfel orice febra inexplicabila la un bebelus trebuie sa includa printre investigatii si un examen de urina, eventual chiar urocultura.

O sa insist putin asupra corectitudinii recoltarii urinei in vederea efectuarii investigatiilor, de multe ori existand rezultate fals pozitive datorita contaminarii in procesul de recoltare.

a) in cazul bebelusilor si copiilor sub 3 anisori, urina se recolteaza cu ajutorul unor colectoare (pungulite) sterile care se aplica in jurul meatului urinar dupa o prealabila toaleta locala- se spala riguros zona genitala-anala, cu apa calda si sapun, eventual chiar se “sterge”cu o compresa sterila cu rivanol; daca in decurs de 30 minute nu se elimina urina sau bebelusul are scaun, se schimba “pungulita”; dupa recoltare se goleste continutul pungulitei in recipientul steril si se transporta rapid la laborator, in maxim 30-60 minute; daca totusi nu este posibil acest lucru, urina se poate pastra la frigider maxim 24 ore la 4C.

b) copii peste 3 ani colaboreaza astfel incat urina se poate recolta ca si in cazul adultilor; dupa o prealabila toaleta locala cu apa calda si sapun, din prima urina de dimineata se recolteaza din mijlocul jetului urinar, cu mare grija pentru a nu contamina proba si se transporta rapid la laborator.

Sunt si alte metode de recoltare a urinii care se efectueaza in unitati medicale, necesitand personal specializat motiv pentru care nu voi insista asupra lor.

Examenul de urina :  poate identifica prezenta :

–  leucocitelor, eventual cilindrii leucocitari ( specifici pentru diagnosticul de pielonefrita) ; absenta leucocitelor nu infirma diagnosticul mai ale daca copilasul a beneficiat de tratament antibiotic inaintea recoltarii urinii

hematiilor(globulelor rosii) – mai frecvent in cistita hemoragica

proteinelor

Urocultura

– precizeaza tipul microbului prezenta sa cuantificandu-se in UFC (unitati formatoare de colonii); in general este vorba despre un singur microb; prezenta a 2-3 microbi sugereaza mai degraba o contaminare a probei in momentul recoltarii, necesitand de cele mai multe ori repetarea uroculturii.

– prezenta a peste 100.000 UFC ( unitati formatoare de colonii) este certa  pentru diagnosticul de PIELONEFRITA

  • Pe langa examenul urinii se mai efectueaza teste din sange pentru a “controla” functia rinichiului(uree, creatinina, acid uric) la care se adauga alte teste in primul rand vizand sindromul inflamator(reactia organismului fata de “intrusi”) si anume : VSH, Fibrinogen, PCR- proteina C, un indicator foarte sensibil si fidel, la care se adauga alte examinari decise de medic in functie de simptomatologia copilului si eventualele boli asociate.
  • Este obligatorie efectuarea unei ecografii a aparatului renal, metoda neinvaziva care poate evidentia precoce prezenta unor factori favorizanti(anomalii ale rinichiului, cailor urinare, prezenta refluxului vezico-ureteral sau a litiazaei renale), evitand astfel multiple episoade de infectii urinare.

Refluxul vezico-ureteral :

  • refluarea urinii din vezica urinara inapoi in ureter (legatura intre vezica urinara si rinichi)
  • cel mai frecvent factor favorizant
  • poate fi prezent la unul sau ambii rinichi

 

  • Alte investigatii : ( decise de medicul curant, in functie de examenul clinic si de rezultatul celorlalte analize)

– cistografie mictionala

– radiografie abdominala

– uretero -cistografie

Cum se trateaza ?

Obiectivul principal este identificarea microbului ce a determinat infectia si tratamentul antibiotic administrat conform antibiogramei cu o durata de 1-14 zile (medie 10 zile).

1. Tratamentul antibiotic se initiaza dupa recoltarea probelor, in absenta antibiogramei, ajustandu-se pe parcurs in functie de evolutie si de rezultatul antibiogramei (daca evolutia este favorabila se continua tratamentul inceput cu conditia ca microbul respectiv sa fie sensibil la terapia de prima intentie).

Este obligatorie urmarirea evolutiei prin repatarea uroculturii in timpul tratamentului (ziua 5-8) precum si la 10 zile de la incheierea tratamentului chiar daca starea generala este foarte buna .

Sunt situatii cand se impune o profilaxie a recidivelor mai ales acolo unde se identifica prezenta unuia sau mai multor factori favorizanti.

Astfel prezenta a peste 3 episoade de pielonefrita in decursul unui an sau o reinfectie in prima luna de la primul episod impune cu certitudine asa numita profilaxie a recidivelor. Pe langa indepartarea factorilor favorizanti este recomandata o terapie cu antibiotice ( frecvent asociere de 3 antibiotice, evitandu-se antibioticul administrat pentru tratarea infectiei) cu doze mici ( 1/4-1/2 din doza terapeutica) care se administreaza alternativ, cate 10 zile pe luna fiecare asigurandu-se astfel o “acoperire” permanenta.

Tipul antibioticului, doza, durata tratamentului este decis de medicul curant, cel care cunoaste evolutia cazului precum si eventualele afectiuni asociate.

Sfatul meu este sa administrati aceste antibiotice intrucat previn o afectare de multe ori ireversibila a rinichiului.

2. Regim igieno-dietetic

– aport crescut de lichide pentru a realiza “spalarea” cailor urinare

– alimentatie in functie de toleranta digestiva

– educarea mictionala ( a urinarilor) cu evacuare ritmica si completa a vezicii urinare

3. Tratament simptomatic

a) antitermice (pentru scaderea temperaturii)

b) corectarea sindromului de deshidratare(aport suplimentar de lichide pentru a inlocui pierderile, saruri de rehidratare); la sugari uneori este necesara internarea pentru perfuzii endovenoase

c) tratament complementar(nu exclude tratatmentul antibiotic): ceiuri, sirop pe baza de meriosoare, acestea avand un efect tonic asupra aparatului renal

In concluzie as sublinia din nou importanta diagnosticarii corecte a infectiei urinare, primul pas fiind investigarea unei febre inexplicabile in special la sugari. Adresati-va intotdeauna medicului atunci cand apare febra si nu puneti aceste ascensionari termice doar pe seama eruptiei dentare.

 

 

 

 

 

 

>>>

CRESTEREA SI DEZVOLTAREA – GENERALITATI

Dragi parinti, voi incepe o noua serie de articole de aceasta data dedicate cresterii si dezvoltarii copiilor punctand initial aspecte generale legate de acest complex proces, urmand ca, in articolele viitoare sa detaliez cele mai importante situatii care se pot ivi, incepand cu tulburarile de greutate si cele legate de cresterea in inaltime, pana la aspecte legate de dezvoltarea pubertara si alte tulburari endocrine.

Cresterea este un proces complex, unic prin multitudinea factorilor care o conditioneaza si/sau influenteaza, un proces ce debuteaza intrauterin si care se continua pana in adolescenta o data cu inchiderea cartilajelor de crestere (zone situate la limita dintre diafiza si epifiza si pe seama carora are loc crestere in lungime o osului).

Exista mai multe clasificari pe grupe de varsta, cea mai elocventa imi pare a fi cea in care este punctata si varsta pubertatii, o varsta caracterizata prin mari schimbari atat de ordin fizic cat si psihic care practic pregateste copilul pentru viata de adult. Astfel am putea considera ca exista 6 mari grupe de varsta:

  • intauterina(0-9luni): foarte importanta pentru “bagajul” genetic cu care vine pe lume bebelusul, perioada petrecuta in burtica mamei avand un rol major in procesul de dezvoltare ulterior;
  • perioada de bebelus (nou nascut in primele 28 de zile, ulterior sugar pana la 12 luni);
  • mica copilarie (1-3 ani);
  • copilaria propriu-zisa(3-10ani);
  • pubertatea (10-14 ani) cu diferentierea ei in functie de varsta: mai devreme la fete decat la baieti;
  • adolescenta(14-18 ani) care se finalizeaza cu stoparea procesului de crestere prin inchiderea, osificarea cartilajelor de crestere.

Care sunt factorii ce influenteaza cresterea?

Asa cum spuneam sunt o multitudine de factori ce conditioneaza si/sau influenteaza cresterea, acestia putand fi subimpartiti in factori genetici, respectiv factori de mediu( externi si interni).

a) factorii genetici:

  • constelatia cromozomilor, cei care prin intermediul genelor pe care le contin reprezinta “bagajul” cu care vine pe lume bebelusul si care va conditiona in mare parte cresterea si dezvoltarea prin actiunea asupra sistemului osos si a celui endocrin cei care detin rolul primordial in acest proces;
  • rasa, talia parintilor.

b)factorii de mediu :

1. intrinseci(interni, proprii organismului):– factori hormonali, endocrini care practic moduleaza procesul de crestere si dezvoltare potrivit informatiei genetice existente deja.Cei mai importanti hormoni implicati in procesul de crsetere sunt:

  • STH-ul(somatotropul) sau hormonul de crestere care detine de departe rolul central in crestere si care are variatii fiziologice ale secretiei cu doua pick-uri importante, unul in primul an de viata iar celalalt la pubertate;
  • hormonii tiroidinei(tiroxina si triiodotironina) care stimuleaza mineralizarea osoasa, dezvoltarea sistemului nervos central, maturatia dintilor;
  • parathormonul si calcitonina implicati in mineralizarea osului si in mentinerea constanta a calciului in sange;
  • hormonii sexuali, gonadotropi cu rol important la varsta pubertatii;
  • insulina, cortizolul.

2.extrinseci:– factori care actioneaza din exterior si care pot influenta cresterea:

  • antenatali : nutritia embrionului si fatului, boli ale mamei, afectiuni ale placentei, lipsa de oxigen intrauterin, expunerea la substante chimice, toxice(medicamente, fumat, etc);
  • postnatali: boli cronice, infectii recurente, tulburari acute si cronice de digestie, tipul alimentatiei, activitatea fizica,tratamente cronice;
  • factori de mediu:poluare,expunere la radiatii ultaviolete, fumat pasiv,etc; un rol important il au si factorii socioeconomici, acestia influentand in mod direct accesul la o alimentatie sanatoasa si la o ingrijire adecvata.

Cum apreciem dezvoltarea fizica?

Sunt mai multe criterii utilizate de medici pentru aprecierea cresterii si dezvoltarii, asa-numitele criterii antropometrice care iau in calcul cei mai fideli parametrii :

  • greutatea;
  • lungimea/inaltimea;
  • perimetrul cranian,perimetrul toracic,abdominal;
  • raportul intre lungimea trunchiului(in pozitie sezanda) si lungimea membrelor inferioare;
  • varsta osoasa;
  • variatia curbei de crestere sau mai exact determinarea vitezei de crestere(daca se monitorizeaza evolutia lungimii de la nastere)
  • talia genitorilor

In acest sens s-au intocmit harti, grafice de crestere care au la baza compararea parametrilor somatometrici  ai unui copil cu niste valori de referinta obtinute prin studii pe loturi mari de copii sanatosi pe baza carora s-au intocmit curbe “Gaussiene” şi curbe dinamice, sau “canale” continui, derivate matematic, denumite “ percentile”, sau derivaţii standard (în raport cu formula utilizata).Compararea datelor obţinute la un copil cu graficele permit evaluarea caracterului creşterii:

  • regulată: dacă se situează constant pe aceeasi curba;
  • neregulată: cu perioade de încetinire şi accelerare cel mai adesea sub influenta unor factori externi;

1. GREUTATEA:

  • este de departe cel mai des parametru folosit pentru monitorizare atat in perioada de sugar cat si dupa aceea. Este important ca nou-nascutul sa fie cantarit de 2-3 ori pe saptamana, urmand ca din cea de-a doua luna de viata, cantarirea sa se faca saptamanal pana la varsta de 6 luni, bineinteles daca nu exista situatii cand se impune o monitorizare mai frecventa a greutatii. Dupa varsta de 6 luni si pana la 1 an cantarirea se face de doua ori pe luna, urmand ca dupa primul an de viata si pana la 3 ani sa se efectueze trimestrial. Dupa varsta de 3 ani copilasul trebuie cantarit semestrial daca nu sunt probleme legate de obezitate sau deficit ponderal.
  • evolutia greutatii: in primul an de viata are loc o crestere extraordinara, teoretic la varsta de 1 an ajung sa-si tripleze greutatea de la nastere: in prima luna cresc in medie 500g/luna (se ia in calcul greutatea de la nastere si nu cea cu care iese din maternitate), in urmatoarele 3 luni sporul este de aproximativ 750g/luna, pentru ca in urmatoarele 4 sa scada la 500 g/luna, iar in ultimele 4 luni ajung sa creasca doar 250g/luna. Dupa varsta de 1 an ritmul de crestere scade, in medie copilasii crescand cu 200-250g/luna. De la 2 si pana la 6 ani cresc in medie cu 2 kg/an, pentru ca dupa varsta de 6 ani si pana la 10 ani la baieti, respectiv 12 ani la fete plusul sa fie de 3-3,5kg/an. Exista si o formula mai simpla de calcul, mai mult orientativa, dar care se poate folosi pentru o valoare estimativa a greutatii pentru o anumita varsta : G= 9+2 x varsta(ani). Acestea sunt niste valori medii si niciodata nu se interpreteaza singure ci corelate in primul rand cu talia copilului, “bagajul” genetic si/sau eventualele afectiuni asociate. De aceea nu voi insista asupra graficelor dedicate exclusiv greutatii ci le voi prezenta pe acelea in care greutatea se coreleaza cu lungimea.
  • in primii ani( 0-30/36luni) de viata se folosesc doi indici pentru a aprecia greutatea, unul dintrei ei Indicele Ponderal reprezinta raportul intre greutatea actuala a copilasului si greutatea ideala raportata la greutatea de la nastere, valorile normale ale indicelui incadrandu-se in intevalul 0,9-1,1.( ex: bebelus de 7 luni cu greutatea actuala = 7500g si  greutate la nastere 3500 : IP= 7500/( 3500 +4250)=0,96; deci, valoare normal desi greutatea actuala este cu 250g sub valoarea ideala.

Celalalt indice folosit, se numeste Indice Nutritional si reflecta mult mai fidel dezvoltarea copilului deoarece ia in calcul si lungimea acestuia; acest indice poate fi calculat doar de medic pe baza unor tabele in care sunt redate greutatile ideale ce corespund anumitor lungimi.

  • dupa varsta de 3 ani in aprecierea dezvoltarii se foloseste IMC (indicele de masa corporala) care reprezinta raportul dintre greutate si respectiv patratrul lungimii; si pentru IMC exista grafice de interpretare in functie de sex.

2. Lungimea/Talia:

  • parametru deosebit de important in aprecierea dezvoltarii atat in perioada de sugar cat si dupa varsta de 1 anisor;
  • foarte important este modul in care se masoara, ideal ar fi ca pana la varsta de 3 anisori sa fie determinata in pozitie culcata si cu ajutorul unui dispozitiv denumit pediometru; masurarea cu ajutorul centimetrului de croitorie sau cu alte dispozitive metrice nu este foarte elocventa, putand sa apara diferente mari chiar si de 4-5 cm;
  • la nastere lungimea este variabila, in medie 52+/- 2-4cm , cu rezerva ca si in sala de nastere frecvent se masoara cu ajutorul metrului de croitorie iar pozitia fetala nu permite o masurare foarte fidela;in general in primul an de viata bebelusii cresc 20-30 cm: cate 4 cm in prima luna, apoi 3 cm in urmatoarele 2 luni, 2 cm in luna a 4-a pentru ca din luna a cincea sporul sa fie doar de 1cm/luna. Dupa primul an de viata cresterea in lungime “incetineste” vizibil, la 12 cm /an de la 1 la 2 anisori pentru ca dupa varsta de 2 ani si pana la 5 ani cresterea sa fie doar de 6-8cm/an;se mai inregistreaza un pick de crestere la varsta pubertatii, pentru ca apoi prin osificarea cartilajelor de crestere sa se produca incetarea cresterii, la varste variabile in functie de debutul si progresia pubertatii, la fete in general cresterea inceteaza in medie la 16-17 ani, pe cand la baieti la 19-20 de ani). Exista o formula de calcul orientativa si pentru lungime: 80+5 x varsta.
  • IMC-ul: indicele de masa corporala, utilizat in cuantificarea dezvoltarii in special dupa varsta de 3 ani; este foarte fidel deoarece ia in calcul atat greutatea cat si lungimea;exista grafice si pentru IMC care se interpreteaza astfel:

Normoponderal:valori intre percentilele(curbele)5-85

Supraponderal:valorile cuprinse intre 85, respectiv 95

Obezitate:valori ce depasesc percentila 95

Subponderal:valori situate sub percentila 5

3.Perimetrul cranian:

  • un alt indice important ce apreciaza dezvoltarea cutiei craniene si implicit a creierului;
  • la nastere este in medie cuprins intre 33, respectiv 35 de cm iar in primul an creste cu aproximativ 10 cm, 5 cm in primele 3-4 luni;pana la varsta de adult, cresterea este foarte lenta, totalizand 10 cm, astfel incat la adult perimetrul cranian se situeaza intre 54-58cm;
  • cresterea sa este posibila datorita fontanelelor: cea anterioara, de forma rombica, de 2,5/3,5cm care se inchide in jurul varstei de 18-24 de luni si cea posterioara de forma triunghiulara care este prezenta doar la 25-30% din copilasi,  are dimenisuni mult mai mici decat cea anterioara(1/1cm) si se inchide in primele saptamani de viata.

4. Maturatia osoasa (varsta osoasa):

  • cel mai fidel indicator al cresterii generale;
  • ideal trebuie sa existe concordanta intre varsta osoasa si cea cronologica;
  • procesul de osificare debuteaza in luna a 5-a a vietii intrauterine si se finalizeaza in adolescenta;
  • se evalueaza prin radiografie osoasa ce evidentiaza: numarul si dimensiunea nucleilor de osificare, forma si densitatea lor, delimitarea contururilor capetelor osoase si distanta ce separa centrii epifizari; se poate efectua si  la sugar si este important sa nu refuzati efectuarea acesteia daca medicul o considera necesara pentru evaluarea cazului;

5.Viteza de crestere:

  • poate fi evaluata daca periodic pe harta de crestere au fost consemnate valorile lungimii;
  • este utila pentru a preciza momentul debutului eventualelor tulburari de crestere.

6.Raportul intre lungimea trunchiului(in pozitie sezanda) si cea a membrelor inferioare:

  • este folosita mai ales atunci cand exista tulburari de crestere, pentru a aprecia caracterul proportionat/disproportionat al acestora

7. Alte criterii de apreciere a cresterii:

  • diametrul biacromial si biiliac;
  • circumferintele bratului si coapsei;
  • grosimea plicii cutanate- tricipital, subscapular – valoaroase in aprecierea starii de nutritie a elasticitatii cutanate, dezvoltarea tesutului adipos;
  • aprecierea maturizarii psiho-motorii.

In concluzie se poate spune ca, o urmarire atenta atat in primul an de viata cat si dupa aceea, cu examene medicale periodice, poate evidentia din timp diferite situatii patologice cum ar fi hipostatura, deficitul ponderal, supraponderea sau chiar obezitatea, si astfel se pot lua masuri in timp util pentru a le putea corecta.

>>>
Sitemap